Calitate procesuală pasivă în acţiunea având ca obiect o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Natura juridică a acţiunii
| Comentarii |
|
Acţiunea având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic nu are caracterul unei acţiuni reale, pentru a se putea justifica, prin calitatea de proprietar, legitimarea procesuală pasivă, ci caracterul unei acţiuni personale, în care se valorifică un drept de creanţă, născut în baza chitanţei cu valoare de antecontract de vânzare-cumpărare. Prin urmare, legitimarea pasivă nu poate fi dată decât de calitatea de persoană obligată în cadrul raportului juridic derulat pe baza antecontractului, şi nu pe calitatea de proprietar al bunului, deoarece acţiunile personale nu conferă titularului dreptului la acţiune dreptul de urmărire.
Calitatea de proprietar la momentul pronunţării hotărârii a persoanei obligate a transmite dreptul de proprietate poate reprezenta o problemă ce ţine de fondul cauzei, faţă de caracterul constitutiv al hotărârii.
Trib. Bucureşti, s. a iV-a civ., dec. nr. 932A din 15 noiembrie 2011, nepublicată, irevocabilă prin nerecurare
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului l Bucureşti la data de 17.06.1996, reclamanta I.T.M. a chemat în judecată pârâţii K.M.M., S.T. şi S.I., solicitând să se constate că, prin chitanţe succesive, s-a transmis proprietatea asupra imobilului situat în Bucureşti, str. Z. nr. 8 şi să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare. Prin sentinţa civilă nr. 2992/13.03.1997, astfel cum a fost reconstituită, a fost admisă acţiunea şi s-a constatat că între pârâţi şi numita I.M. a intervenit în mod valabil o convenţie de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Bucureşti, str. Z. nr. 8, compus din 250 mp şi construcţie formată din patru camere, constatându-se că, prin certificate succesive de moştenitor, proprietatea imobilului a fost transmisă reclamantei.
Prin decizia civilă nr. 467A/15.09.2005, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia tardivităţii apelului declarat de S.I., a respins, în consecinţă, apelul acestuia şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii I.I. şi I.E., cerere de intervenţie formulată în apel.
Prin decizia nr. 783/03.04.2006 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost admis recursul, a fost casată decizia recurată şi a fost trimisă cauza spre reju-
decarea apelului. In rejudecare, prin decizia civilă nr. 2066A/22.12.2006 a fost admis apelul formulat de S.I. şi a fost desfiinţată sentinţa civilă nr. 2992/13.03.1997, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Prin sentinţa civilă nr. 2469/22.02.2008, a fost admisă excepţia insuficientei timbrări a acţiunii şi a fost disjunsă cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de I.I., iar prin decizia civilă nr. 654/24.03.2009 s-a casat această sentinţă şi cauza a fost din nou trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe. în rejudecare, instanţa a pus în vedere reclamantei precizarea obiectului şi a motivării acţiunii.
Reclamanta a susţinut că este moştenitoarea numitei C.V., în baza certificatului de moştenitor nr. 270/25.02.1993. Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 37848/24.10.1939, K.M.M. şi R.A. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în discuţie, iar, în anul 1942, prin actul autentic nr. 1550, R.A. a transmis coproprietarei partea sa, K.M.M. devenind unica proprietară a imobilului. La 17.05.1955, K.M.M. transmite imobilul, prin act autentic de vânzare-cumpărare, soţilor S.I. şi S.T., care, la rândul lor, au vândut imobilul mătuşii reclamantei, I.M. Singura
moştenitoare a lui I.M. este C.V., iar reclamanta este unica moştenitoare a lui C.V., conform certificatelor de moştenitor nr. 875/1973 şi nr. 270/1993.
Prin sentinţa civilă nr. 9041/3.05.2010 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, fiind respinsă acţiunea formulată de reclamanta I.T.M., în contradictoriu cu pârâţii S.I., M.E., G.G.M. şi Ţ.(fostă I.)E., ca fiind formulată împotriva unor persoane fară calitate procesuală pasivă. A fost admisă cererea de intervenţie accesorie, formulată în sprijinul pârâtului S.I.
In motivarea sentinţei, prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 1003/10.02.2004, M.E. a devenit proprietara exclusivă a imobilului din cauză, iar prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3155/08.07.2004, M.E. a înstrăinat imobilul către S.A., actualul proprietar. A mai reţinut instanţa că pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare se poate realiza doar împotriva persoanelor obligate în temeiul raportului juridic dedus judecăţii (izvorât din înscrisul intitulat „chitanţă”) sau a moştenitorilor acestora, sub condiţia ca, la momentul judecării cauzei/pronunţării hotărârii, aceştia să mai fie proprietari ai imobilului în discuţie, or, pârâţii S.I. şi M.E. nu au calitate procesuală, ei nemaiavând calitatea de proprietari.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, la data de 16.08.2010, solicitându-se admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond. Analizând sentinţa prin prisma motivelor de apel formulate, tribunalul a constatat următoarele:
In ceea ce priveşte prima critică adusă sentinţei privind stabilirea cadrului procesual, tribunalul a constatat netemeinicia acesteia. Astfel, prin sentinţa apelată, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a soluţionat cererea de chemare în judecată, după ce, anterior, prin sentinţa civilă nr. 2469/22.02.2008 a fost admisă excepţia insuficientei timbrări a acţiunii şi a fost disjunsă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de I.I., iar prin decizia civilă nr. 654/24.03.2009 s-a casat această sentinţă şi cauza a fost din nou trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Măsura disjungerii cererii de intervenţie principală formulate de I.I. nu a făcut obiectul căii de atac finalizate cu soluţia casării cu rejudecare, astfel încât această măsură a devenit irevocabilă, în rejudecare, după pronunţarea deciziei nr. 654/24.03.2009, I.I. nemaiputând avea calitatea de parte. Aceste aspecte au fost corect reţinute de judecătorie în cuprinsul încheierii din data de 14.12.2009, criticile apelantei nefiind întemeiate.
In ceea ce priveşte a doua critică adusă sentinţei cu privire la greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive, tribunalul a constatat că această critică este întemeiată. Astfel, aşa cum a arătat şi prima instanţă, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare se poate realiza doar împotriva persoanelor obligate în temeiul raportului juridic dedus judecăţii (izvorât din înscrisul intitulat „chitanţă”) sau a moştenitorilor acestora. Calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre pârât şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii, or, raportul juridic dedus judecăţii are ca obiect substituirea consimţământului promitentului-vânzător din înscrisul denumit „chitanţă” sau al moştenitorilor acestora, în vederea transmiterii dreptului de proprietate şi pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
In mod greşit şi prin interpretarea eronată a legii, prima instanţă a adăugat drept condiţie necesară pentru legitimarea procesuală pasivă ca pârâtul să mai fie, la momentul pronunţării hotărârii, proprietarul imobilului în litigiu. Acest aspect, calitatea de proprietar a pârâtului la momentul pronunţării hotărârii, faţă de caracterul constitutiv al acţiunii, poate reprezenta doar un element ce priveşte fondul pretenţiilor deduse judecăţii.
In niciun caz însă nu se poate susţine că lipsa calităţii de proprietar la momentul pronunţării hotărârii determină lipsa calităţii procesuale pasive, atât timp cât raportul juridic dedus judecăţii derivă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, din chitanţa sub semnătură privată încheiată de S.I. şi S.T., în calitate de promitenti-vânzători, cu I.M., autoarea reclamantei.
Acţiunea având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic nu are caracterul unei acţiuni reale, pentru a se putea justifica prin calitatea de proprietar legitimarea procesuală pasivă, ci caracterul unei acţiuni personale, în care se valorifică un drept de creanţă născut în baza chitanţei cu valoare dc antecontract de vânzare-cumpărare. Prin urmare, legitimarea pasivă nu poate fi dată decât de calitatea de persoană obligată în cadrul raportului juridic derulat pe baza antecontractului, şi nu pe calitatea de proprietar a bunului, deoarece acţiunilc personale nu conferă titularului dreptului la acţiune dreptul de urmărire.
Faţă de aceste considerente, constatând că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat acţiunea fară a intra în cercetarea fondului, prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, tribunalul, în baza art. 297 CPC, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
| ← Acţiune având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să... | Conflict de competenţă. Caracter evaluabil în bani al... → |
|---|
