Pârât decedat, fără succesori. Lipsa calităţii pasive a statului, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, în lipsa unui certificat de vacantă succesorală
| Comentarii |
|
Prin Decizia nr. 2/2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, s-a stabilit că, în situaţia acţiunilor având ca obiect constatarea calităţii de unic moştenitor asupra unei mase succesorale, statul nu are calitate procesuală pasivă decât în ipoteza în care s-a emis certificat de vacanţă succesorală pe seama acestuia.
Chiar dacă obiectul cauzei nu este identic cu cel la care face referire decizia pronunţată în recurs în interesul legii, anterior menţionată, ci priveşte pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, raţionamentul juridic este acelaşi şi se rezumă la concluzia că Statul român nu poate fi chemat în judecată ca titular al unei moşteniri vacante, ca debitor sau creditor al unei obligaţii, decât în situatia în care a fost emis un certificat de vacantă succesorală, acesta din urmă fiind singurul înscris ce dovedeşte legitimarea procesuală pasivă a statului în astfel de cauze.
Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 3158R din 7 decembrie 2011, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de
22.12.2008, reclamantul K. A., în contradictoriu cu pârâţii K.V.A. şi Statul român, reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov, a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare asupra cotei de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren şi construcţie, situat în com. B., sat P., jud. Ilfov, ca efect al uzucapiunii de 30 de ani şi ca urmare a joncţiunii posesiilor.
In motivare, reclamantul a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 280/11.09.1961, soţii K.M. şi K.F. au devenit posesorii de drept ai imobilului de 883 mp, situat în vatra satului P, com.
B. La data de 26.07.1998, a decedat numitul K.M., iar ulterior, la data de 20.04.2001, K.F. a înstrăinat partea sa reclamantului, printr-un înscris sub semnătură privată. A mai precizat reclamantul că, la data de 24.05.2005, N.E., fiica şi unica moştenitoare a numitei K.F. (decedată la 28.05.2005), a recunoscut actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20.04.2001 prin declaraţia notarială autentificată sub nr. 1643/24.05.2005. Faţă de aceste aspecte, reclamantul a solicitat să se constate că a devenit proprietarul a 1/2 din imobilul compus din teren de 883 mp şi locuinţa edificată pe acesta, ca efect al uzucapiunii de 30 de ani şi ca urmare a joncţiunii
posesiilor. In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1846-1847, art. 1890 C. civ. 1864. Ulterior, prin cererea depusă la data de 07.05.2009, respectiv la 21.01.2010, reclamantul şi-a precizat obiectul acţiunii, în sensul că a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru cota de 1/2 din imobilul sus-menţionat, acţiune promovată în temeiul art. 1073-1077 C. civ. 1864, menţinându-şi acelaşi cadru procesual.
Prin sentinţa civilă nr. 2632/27.05.2010, Judecătoria Buftea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul român, ca neîntemeiată; a admis acţiunea astfel cum a fost precizată de reclamantul K.A. în contradictoriu cu pârâţii K.V.A., Statul român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov; a constatat că între numita N.F., în prezent decedată, în calitate de vânzătoare, şi reclamantul K.A., în calitate de cumpărător, a intervenit, la data de
20.04.2001, convenţia de vânzare-cumpărare având ca obiect suprafaţa de 441 mp şi cota de 1/2 din construcţia aferentă terenului în suprafaţă totală de 883 mp, situat în com. B., str. (...), jud. Ilfov, a dispus ca prezenta
hotărâre să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare şi a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin actul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 280/11.09.1961 de notariatul de Stat Raion Răcari şi transcris sub nr. 55/11.09.1961, soţii K.M. şi K.F. au cumpărat un teren loc de casă de 883 mp, situat la acel moment în vatra satului P., com. B., raionul Răcari, regiunea Bucureşti, actualmente com.
B., str. (...), jud. Ilfov. Soţii K.M. şi K.F. au divorţat la data de 23.02.1977, căsătoria fiind desfăcută prin sentinţa civilă nr. 517/23.02.1977, pronunţată de Judecătoria Buftea. S-a reţinut că soţii nu au procedat la un partaj al bunurilor comune după divorţ, iar imobilul din str. (...) a continuat să fie locuit de fosta soţie. K.M. a decedat la 26.07.1998, succesiunea acestuia fiind acceptată, în calitate de unică moştenitoare, de numita K.I, soţie supravieţuitoare, conform certificatului de moştenitor nr. 35/08.03.1999.
Prin sentinţa civilă nr. 7998/14.12.2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea căilor de atac, s-a dispus anularea certificatului de moştenitor nr. 35/08.03.1999, în privinţa moştenitorilor, constatându-se că reclamanţilor K.A. şi K.V.A., ca descendenţi de gradul I ai defunctului din prima căsătorie, le revenea câte o cotă de 3/8 din masa succesorală, iar defunctei K.I. (decedată la 18.04.2005), în privinţa căreia se constatase vacanţa succesorală, îi revenea o cotă de 1/4 din masa rămasă de pe urma defunctului K.M., compusă din cota de 1/2 din terenul de 883 mp şi casa aferentă. La rândul său, numita K.F., devenită după divorţ N.F., a decedat la 28.05.2005, având drept unică moştenitoare pe fiica sa, N.E. Prin certificatul de moştenitor nr. 76/22.06.2005, în care a fost dezbătută succesiunea defunctei, s-a reţinut că masa succesorală se compune din cota de 1/2 din terenul de 883 mp şi casa aferentă, în timp ce diferenţa de 1/2 din imobil aparţine fostului soţ K.M., decedat. Fiica, N.E., a decedat la 29.06.2007, succesiunea acesteia nu a fost dezbătută în procedura succesorală, conform informării de la Camera Notarilor Publici Bucureşti, iar potrivit declaraţiei martorei B.D., N.E. nu avea rude şi deci, posibili, moştenitori.
Prin înscrisul sub semnătură privată datat 20.04.2001 şi intitulat act de vânzare-cumpărare, numita N.F. vindea reclamantului K.A. cota sa de 1/2 din imobilul dobândit în timpul căsătoriei cu K.M., respectiv 441 mp din totalul de 883 mp, precum şi 1/2 din casa compusă din două camere şi un antreu. La data de 24.05.2005, prin declaraţia autentificată sub nr. 1643, N.E. recunoştea convenţia încheiată de mama sa, N.F., prin care aceasta din urmă vânduse cota de 1/2 din imobil către K.A. prin înscrisul sub semnătură privată sus-menţionat, declarând, totodată, că este de acord cu
înstrăinarea şi că nu mai are nicio pretenţie prezentă sau viitoare cu privire la imobil. Respectiva declaraţie este parţial reluată şi în cuprinsul procurii autentificate sub nr. 1876/14.06.2005, prin care mandatase pe numitul S.T. să o reprezinte în faţa autorităţilor competente cu privire la dezbaterea succesiunii mamei sale, iar după emiterea certificatului de moştenitor, să vândă lui K.A., „(...) la preţul stabilit de comun acord (...)”, cota ce-i revenea din imobil. Respectivul mandat avea o valabilitate de 1 an, până la data de 14.06.2006.
Instanţa de fond a apreciat că, deşi părţile nu au stipulat un preţ pentru cota de 1/2 din imobilul ce a făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare, poate fi asimilată acestuia întreţinerea prestată de reclamant în perioada 2001-2005 şi plata taxelor şi impozitelor aferente acestuia. Astfel, deşi nulă ca vânzare-cumpărare pentru lipsa formei autentice, convenţia încheiată de părţi valorează antecontract de vânzare-cumpărare, generator de obligaţii de a face, în virtutea principiului conversiunii actelor juridi-
ce. In condiţiile în care fiica promitentei-vânzătoare a recunoscut şi şi-a asumat obligaţia de a înstrăina imobilul, dar aceasta a decedat fară moştenitori, s-a constatat că pârâtul Statul român justifică calitate procesuală pasivă în litigiu, întrucât pasivitatea acestuia în demararea procedurii vacanţei succesorale nu justifică menţinerea incertitudinii asupra titularilor dreptului de proprietate cu privire la cota de 1/2 din imobilul în litigiu ce a aparţinut defunctei N.F.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Statul român, prin
Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice
i i »
Ilfov, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, la data de 02.09.2010. Recurentul-pârât a reiterat excepţia pre-maturităţii faţă de cererea reclamantului, întrucât, în mod eronat, a fost învestită instanţa cu o cerere privind constatarea dobândirii proprietăţii printr-un înscris sub semnătura privată faţă de Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nefacându-se dovada că acesta a cules vreo moştenire rămasă vacantă. Un certificat de vacanţă succesorală poate fi obţinut numai în condiţiile Legii nr. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială. Notarul public este înştiinţat de către reprezentantul statului, respectiv primăria (administraţia publică locală) în circumscripţia căreia a avut ultimul domiciliul defunctul respectiv, în vederea deschiderii succesiunii vacante. Dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 36/1995 statuează:
„In succesiunea ce urmează a fi declarată vacantă, notarul public citează autoritatea administraţiei publice competentă a prelua bunurile”. Recurentul a arătat că din acţiunea dedusă judecăţii, cât şi din înscrisurile depuse la dosar nu se face dovada dezbaterii succesiunii vacante de pe urma defunctei N.E. Prin dezbaterea succesiunii se constată faptul că succesiunea
este vacantă şi se eliberează un certificat de vacanţă succesorală de către notarul public de la locul deschiderii moştenirii. Dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 36/1995 cuprind procedura specială referitoare la constatarea vacanţei succesorale după expirarea termenului de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală, procedură ce se finalizează cu eliberarea certificatului de vacanţă succesorală de către notarul public.
Având în vedere cele arătate, consideră că, în speţa dedusă judecăţii, în mod eronat, a fost învestită instanţa cu o cerere privind constatarea dobândirii proprietăţii printr-un înscris sub semnătură privată faţă de Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de pârât, nefacân-du-se dovada că acesta a cules moştenirea rămasă vacantă de pe urma defunctei N.E. Moştenirea dobândită de Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului român, s-ar fi finalizat cu eliberarea unui certificat de vacanţă succesorală, care să constate lipsa oricăror moştenitori legali sau testamentari, procedură obligatorie prevăzută de dispoziţiile legale în vigoare şi omisă de către instanţa de fond.
Pe fondul cauzei, recurentul a arătat că cererea reclamantului, astfel cum a fost precizată, este neîntemeiată, întrucât actul menţionat, pretinsul înscris sub semnătura privată, nu a fost urmat de procedura instituită de prevederile speciale privind transmiterea dreptului de proprietate al imobilelor teren/construcţie, act care ar fi putut deveni opozabil terţilor prin înscrierea acestuia la cartea funciară. Nu se poate înţelege raţiunea pentru care nu s-a procedat la încheierea unui act autentic, întrucât se susţine că acest înscris ar fi fost încheiat în anul 2001, iar N.F. a decedat în anul 2005, la patru ani după presupusa învoială. Mai mult decât atât, nu s-a procedat la perfectarea actelor nici ulterior, întrucât în anul 2007 a decedat şi fiica acesteia, respectiv N.E. (fară moştenitori, după cum se arată). Prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond nedreptăţeşte Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, întrucât nu i-a recunoscut un drept prevăzut de legea specială, de a intra în posesia unui titlu de proprietate şi de a proceda ulterior la valorificarea acestuia, conform legislaţiei în
vigoare, creând un prejudiciu bugetului de stat. In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 299 şi urm. CPC.
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs, inclusiv cel invocat de tribunal din oficiu, privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului K.V.A., tribunalul a reţinut următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită prima instanţă, astfel cum acesta a fost precizat de reclamant, a fost acela de a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare asupra cotei de 1/2 din imobilul teren şi construcţie, situat în com. B., str. (...), jud. Ilfov. Fiind o acţiune personală, legitimare procesuală pasivă
justifică numai promitentul-vânzător sau succesorii universali sau cu titlu universal ai acestuia, acesta fiind debitorul obligaţiei de a încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare şi al cărui consimţământ se cere a fi suplinit, în temeiul dispoziţiilor art. 1073-1077 C. civ. 1864.
Din probele administrate în cauză, se reţine că înscrisul sub semnătură privată datat 20.04.2001, intitulat act de vânzare-cumpărare, a fost încheiat între K.A., în calitate de cumpărător, şi N.F., în calitate de vânzător. Cele reţinute de prima instanţă, în sensul că, deşi nul ca vânzare pentru lipsa formei autentice, actul juridic dintre părţi poate fi interpretat ca antecontract de vânzare-cumpărare, sunt corect stabilite, din acest punct de vedere critica adusă de recurentul-pârât Statul român fiind neîntemeiată.
Revenind la calitatea procesuală pasivă, tribunalul a arătat că în cauză au această calitate succesorii universali sau cu titlu universal ai defunctei N.F., aceasta din urmă fiind promitenta-vânzătoare. Cum, la data sesizării instanţei, aceasta nu mai era în viaţă, la acel moment fiind decedată şi fiica acesteia, N.E., singurii care ar fi justifica legitimare procesuală pasivă ar fi fost moştenitorii defunctei N.E. în cauză s-a susţinut că moştenirea defunctei N.E. nu a fost dezbătută şi că nu au putut fi indicaţi moştenitorii
acesteia. Intr-o atare situaţie, tribunalul arată că, în lipsa unui certificat de vacanţă succesorală, Statul român nu poate fi chemat în judecată ca moştenitor legal al defunctei N.E., criticile recurentului în această privinţă fiind fondate.
De altfel, tribunalul arată că o astfel de soluţie este în acord cu Decizia
nr. 2/2011, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, potrivit căreia, în situaţia acţiunilor având ca obiect constatarea calităţii de unic moştenitor asupra unei mase succesorale, statul nu are calitate procesuală pasivă, decât în ipoteza în care pe seama acestuia s-a emis certificat de vacanţă succesorală. Chiar dacă obiectul cauzei de faţă nu este identic cu cel la care face referire decizia pronunţată în recurs în interesul legii, anterior menţionată, tribunalul a constatat că raţionamentul juridic este acelaşi şi se rezumă la concluzia că Statul român nu poate fi chemat în judecată ca titular al unei moşteniri vacante, drept creditor sau debitor al unei obligaţii, decât în situaţia în care a fost emis un certificat de vacanţă succesorală, acesta din urmă fiind singurul înscris care dovedeşte legitimarea procesuală pasivă a Statului român în astfel de cauze. Având în vedere aceleaşi consideraţii referitoare la legitimarea procesuală pasivă în cazul cererilor având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de înstrăinare, tribunalul a invocat, ca motiv de ordine publică, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului K.V.A., excepţie pe care o găseşte întemeiată, pentru următoarele argumente:
autentic de vânzare-cumpărare al imobilului situat în mun. C., (...), sc. A, ap. 4-5, bl. E. Prin cererea de intervenţie în interes propriu, formulată la data de 13.11.2008, intervenienta D.B. a solicitat menţionarea sa în calitate de proprietar al ap. 4 din bl. „E.M.”,(...), sc. A, conform contractului de execuţie-construcţie nr. 259/19.04.2007 şi nr. 260/19.04.2007. Cererea de intervenţie a fost încuviinţată în principiu la termenul de judecată din
11.12.2008. Prin sentinţa nr. 7050/16.04.2009, pronunţată de Judecătoria Constanţa, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
La data de 26.10.2009, pârâta SC E.l. SRL, prin administrator judiciar
D.T., a solicitat suspendarea judecării cauzei, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că, prin sentinţa civilă nr. 4169/05.06.2009, s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă faţă de pârâtă. Prin încheierea de şedinţă din 26.10.2009, pronunţată de Tribunalul Constanţa, s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, suspendarea judecăţii cererii principale formulate de reclamantul D.M.Ş. şi a cererii de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienta H.B., în contradictoriu cu pârâta SC E.l. SRL, prin administrator judiciar D.T.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa nr. 4169/05.06.2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC E.L SRL, fiind numit, în calitate de administrator judiciar, D.T. S-a mai reţinut că obiectul acţiunii îl reprezintă pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, fiind, deci, o acţiune în constituire de drepturi, întrucât se solicită aplicarea legii la contractul încheiat între părţi în vederea creării unei situaţii juridice noi, aceea de transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilului. Astfel, din contractul părţilor de execuţie construcţii cu plata în rate nr. 260/19.04.2007 şi nr. 259/19.04.2007 rezultă că părţile au prevăzut, ca obligaţie a executantului (în art. 6.9), ca la finalizarea construcţiei să transfere dreptul de proprietate al apartamentului şi a cotei indivize din terenul aferent construcţiei, iar beneficiarul să suporte toate cheltuielile notariale legate de transferul de proprietate.
Prin urmare, prin prezenta acţiune se tinde la constituirea unui drept de proprietate asupra unui bun aflat în patrimoniul debitoarei în insolvenţă, bun care nu poate fi valorificat în afara procedurii insolvenţei, faţă de dispoziţiile Legii nr. 85/2006. Aceasta este şi raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut suspendarea de drept a acţiunilor judiciare şi a măsurilor de executare silită, pentru a se evita situaţia ca asupra averii debitoarei să se exercite acţiuni individuale de urmărire sau de executare silită a creanţelor creditorilor şi pentru a fi eliminată incertitudinea asupra masei
active şi pasive. Având în vedere că a fost deschisă procedura insolvenţei faţă de debitoare şi că obiectul acestei cauze îl reprezintă realizarea unui drept patrimonial al reclamantei faţă de bunurile debitoarei, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 36 din Legea nr. 85/2006.
împotriva încheierii menţionate a declarat recurs reclamantul D.M.Ş., care a criticat soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică.
A susţinut recurentul, în esenţă, că, faţă de obiectul cererii, acţiunea nu este o acţiune din cele vizate de textul de lege, care se referă la „acţiuni judiciare ... pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale ...”. Prin acţiunea judiciară promovată împotriva pârâtei SC E.I. SRL, a solicitat instanţei să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru perfectarea vânzării-cumpărării imobilului, iar instanţa constatând îndeplinite aceste condiţii, să pronunţe o hotărâre care ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare a imobilului. A arătat recurentul că nu doreşte să realizeze o creanţă asupra bunurilor debitorului, iar acţiunea sa nu se circumscrie acelor condiţii limitativ prevăzute în art. 36 din Legea nr. 85/2006 pentru care se impune suspendarea cauzei. Recurentul contestă susţinerea lichidatorului judiciar privind acordul acestuia la perfectarea vânzării-cumpărării, arătând că nu i-a fost comunicată niciodată intenţia de perfectare a actelor, consideră că este prejudiciat şi că se încearcă escrocarea sa. Consideră recurentul că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 36 din Legea nr. 85/2006, întrucât nu are o creanţă de pretins pârâtei, iar, în opinia sa, imobilul îi aparţine, nefiind întocmite actele autentice de transmitere a dreptului de proprietate prin maşinaţiile dolosive utilizate de către pârâtă. Or, în condiţiile în care nu există un act de proprietate asupra bunului în litigiu, el nu poate fi supus partajului, fiind, deci, necesară perfectarea vânzării-cumpărării. (...)
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea a constatat că recursul este nefondat.
Astfel, prin cererea formulată de reclamant s-a solicitat instanţei de judecată pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în mun. C., (...), sc. A, ap. 4-5, bl. E. Reclamantul a invocat, în susţinerea acţiunii, existenţa unor contracte de execuţie construcţii cu plata în rate, încheiate cu societatea pârâtă, plata preţului şi predarea bunului.
Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia căilor de atac declanşate de debitor”. Faţă de dispoziţiile menţionate, Curtea a constatat că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a opera sus
pendarea de drept a judecăţii. Chiar dacă reclamantul nu invocă o creanţă în bani împotriva debitoarei, acţiunea formulată tinde la transferarea unui drept de proprietate din patrimoniul debitoarei falite în patrimoniul reclamantului, fapt ce are repercusiuni directe asupra procedurii colective. Astfel, continuarea judecăţii în procedura de drept comun ar avea ca efect micşorarea activului patrimonial al debitoarei, iar o astfel de situaţie nu poate să se producă decât în cadrul procedurii şi cu respectarea protecţiei oferite de aceasta celorlalţi creditori. Suspendarea de drept instituită de art. 36 din Legea nr. 85/2006 cunoaşte un număr limitat de excepţii, iar situaţia prezentată nu se încadrează în acestea.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurent sunt nefondate, a fost respins recursul ca atare, în baza art. 312 alin. (1) CPC.
| ← Antecontract de schimb. Pronunţarea unei hotărâri care să... | Acţiune având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să... → |
|---|
