Hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare. Prescripţia dreptului material la acţiune. Plata impozitelor de către promitentul-cumpărător
| Comentarii |
|
Achitarea de către autorii promitenţilor-cumpărători reclamanţi a impozitelor pentru terenurile cu privire la care s-a încheiat o chitanţă având ca obiect un contract de vânzare-cumpărare, în condiţiile în care înregistrarea în evidenţele fiscale are la bază o declaraţie a persoanei impuse, neechivalând cu o recunoaştere a dreptului făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, nu poate fi avută în vedere drept cauză de întrerupere a acesteia.
Trib. Bucureşti, s. a V-a civ., dec. nr. 91 din 14 ianuarie 2010, nepublicată
Prin cererea înregistrată la data de 03.02.2009, pe rolul Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, reclamanţii D.V. şi D.R. au chemat în judecată pe pârâţii A.Ş., I.G.N., T.F., N.N., G.Ş., T.G., T.V. şi N.G., solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare şi, implicit, să constate dobândit dreptul reclamanţilor de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 278 mp, situat în Bucureşti str. (...), sector 4, cât şi a terenului în suprafaţă tot de 278 mp, situat la aceeaşi adresă, învecinat.
In motivarea cererii, reclamanţii au arătat, cu privire la terenul în suprafaţă de 278 mp, situat în Bucureşti, str. (...), că, la data de 20.07.2957, între tatăl lor, D.C., şi autorul pârâţilor, N.I., s-a încheiat o chitanţă având ca obiect un contract de vânzare-cumpărare. Preţul vânzării, precizează reclamanţii, a fost de 6.116 lei, din care 2.000 lei au fost achitaţi la data de 20.07.1957, iar restul în decurs de 10-11 luni. Reclamanţii mai arată ca vânzătorul a decedat la data de 11.11.1960, iar autorul lor a decedat la data de 01.03.2000, iar actul de vânzare-cumpărare nu a mai fost încheiat în forma prevăzută de lege şi, cu toate acestea, autorul reclamanţilor a fost impus pentru respectivul teren. în ceea ce priveşte al doilea teren în suprafaţă de 278 mp, reclamanţii arată că acesta a fost cumpărat tot printr-o „chitanţă”, la data de 20.07.1957, de unchiul lor, numitul Z.I., de la autorul pârâţilor, N.I. Se mai arată că nici în acest caz nu s-a încheiat un înscris în formă autentică şi, cu toate acestea, unchiul reclamanţilor a fost impus pentru teren, conform adresei emise de D.G.I.T.L. la data de
28.02.2008.
La termenul din data de 09.03.2009, instanţa a invocat din oficiu excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Prin sentinţa civilă nr. 1558/09.03.2009, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Secţia civilă, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată din oficiu şi s-a respins acţiunea, ca prescrisă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, la data de 20.07.1957, prin înscrisul intitulat „chitanţă”, numitul N.I. a vândut numitului D.C. un loc de casă în suprafaţă de 278 mp, lotul nr. 10 din planul parcelar, pentru suma de 6.116 lei, din care 2.000 lei s-au achitat la data încheierii înscrisului, restul urmând a fi plătit în rate lunare a câte 400 lei. La aceeaşi dată, 20.07.1957, acelaşi vânzător, N.I., a mai înstrăinat
un loc de casă de 278 mp către numitul Z.I., contra aceleiaşi sume de 6.116 lei, din care a fost achitat la data întocmirii înscrisului 1.500 lei, restul urmând a fi achitat, de asemenea, în rate lunare de câte 400 lei. Instanţa a mai reţinut că reclamantul susţine că, la momentul încheierii respectivului înscris, părţile au convenit ca ulterior să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu formalităţile cerute de lege, însă respectivul contract nu a mai fost încheiat, astfel că a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. In aceste condiţii, înscrisul încheiat între părţi are valoare de antecontract, transferul proprietăţii neoperând atât timp cât actul nu a fost încheiat cu formalităţile prevăzute de lege, însă obligaţia de a încheia în viitor contractul cu respectarea dispoziţiilor legale este valabilă.
Acţiunea având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract este o acţiune personală imobiliară, izvorâtă din promisiunea bilaterală de a contracta şi este prescriptibilă extinctiv în termen de 3 ani, în condiţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Conform normelor generale, art. 7 din Decretul nr. 167/1958, în lipsa unui termen stipulat de îndeplinire a obligaţiei asumate, dreptul material la acţiune curge de la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, deoarece aceasta este data la care oricare dintre părţi putea cerere obligarea la executarea obligaţiei. După abrogarea Legii nr. 58/1974, fiind înlăturată interdicţia dobândirii terenurilor în alt mod decât prin succesiune legală, posesorii acestora au devenit îndreptăţiţi, potrivit art. 12 din Decretul nr. 144/1958 (abrogat prin art. 41 din Legea nr. 50/1991), să solicite pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract, ca modalitate de executare în natură a obligaţiei de a face, respectiv de a încheia în condiţiile anterior convenite un anumit contract. De asemenea, în prezent, art. 5 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005 stabileşte posibilitatea ca, în situaţiile în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fară construcţii, una dintre părţi refuză ulterior să încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile să sesizeze instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract.
Prin Decizia nr. 4/16.01.2006, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii cu privire la posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor prin uzucapiune în cazul posesiilor începute înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale şi a Legii nr. 59/1974 privind fondul funciar, s-a stabilit că prescripţia achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi. Având în vedere că atât prescripţia achizitivă, cât şi prescripţia ex-tinctivă sunt guvernate în general după aceleaşi reguli în ceea ce priveşte
cauzele de întrerupere şi cele de suspendare, iar calculul termenului se face, de asemenea, după aceleaşi reguli, s-a reţinut că nici cursul prescripţiei extinctive nu a fost întrerupt. Mai mult, în cazul în care termenul de prescripţie nu ar fi curs de la data încheierii convenţiei şi până la data de 26.12.1989, când a fost abrogată Legea nr. 58/1974, dată la care s-ar considera că a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, acesta s-ar fi împlinit la 26.12.1992, perioadă în care, nefiind exercitat de către reclamanţi în calitate de creditori ai obligaţiei de a face (de a încheia contractul în formă autentică), dreptul la acţiune s-a prescris.
Instanţa nu a reţinut susţinerile reclamanţilor în sensul că termenul de prescripţie a fost întrerupt deoarece autorii lor au fost impuşi pentru terenurile respective, conform Adresei D.G.I.T.L. Sector 4 Bucureşti nr. 150667/28.02.2008.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii D.V. şi D.R., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea spre rejudecare. Examinând sentinţa prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, în considerarea dispoziţiilor art. 3041 CPC, tribunalul a apreciat că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Susţinerile recurenţilor privind intrarea în posesia terenurilor care au făcut obiectul chitanţelor de vânzare-cumpărare nu pot fi reţinute, faţă de probatoriul administrat în cauză. Aşa cum corect a apreciat prima instanţă, prin raportare la dispoziţiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958, pentru a fi în prezenţa unei întreruperi a cursului prescripţiei, ar fi fost necesară o recunoaştere a dreptului reclamanţilor venită din partea pârâţilor, în condiţiile în care autorul acestora, vânzătorul N.I. a decedat la 11.11.1960, iar înscrisul încheiat între părţi are doar valoarea unui antecontract. Nefiind dovedită posesia terenurilor din litigiu, contrar susţinerilor recurenţilor, faptul achitării de către autorii acestora a impozitelor pe aceste terenuri, în condiţiile în care înregistrarea în evidenţele fiscale are la bază o declaraţie a persoanei impuse, neechivalând cu o recunoaştere a dreptului făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, nu poate fi avută în vedere drept cauză de întrerupere a acesteia.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că sentinţa re-curată este legală, nefiind incident motivul de nelegalitate invocat de recurenţi, astfel încât, în baza art. 312 CPC, a respins recursul ca nefondat.
| ← Rezoluţiunea antecontractului. Posibilitatea instantei de... | Prescripţia dreptului de a cere pronunţarea unei hotărâri... → |
|---|
