ANULARE ACT. Jurisprudență Contracte

Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 1753 din data de 13.05.2013

Dosar nr. 15667/318/2012

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

JUDEȚUL GORJ

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 3753

Ședința publică de la 13.05.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ANA MARIA NICOLCESCU

Grefier: LĂCRĂMIOARA GRIGORIE

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile pentru revocare contract de donație formulată de reclamanta S M (fostă P M), în contradictoriu cu pârâții B D și B I.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta asistată de avocat C A M și pârâții asistați de avocat N E.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, care evidențiază că s-au depus la dosar relațiile solicitate de la Direcția de Sănătate Publică Gorj, cu adresa nr. 2684/10.05.2013.

Apărătoarea pârâților arată că nu este de acord cu răspunsul depus la dosar de către SANEPID, motiv pentru care solicită ca reclamanta să fie internată în spital pentru a se efectua investigații.

Apărătoarea reclamantei arată că nu este de acord cu această solicitare. Depune la dosar înscrisuri.

Deliberând asupra cererii formulate de reprezentanta pârâților, instanța constată că măsura solicitată cu privire la internarea reclamantei nu are relevanță, față de actele și lucrările dosarului, motiv pentru care respinge cererea.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat C A M pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, având în vedere întregul material probatoriu administrat în cauză, din care rezultă că pârâții au manifestat dezinteres față de reclamantă. Solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub nr. 15667/318/2012, reclamanta S M (fostă P M) a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâții B D și B I, să se dispună revocarea contractului de donație autentificat sub nr. 6915 din 17 decembrie 2007 de Notarul Public Silvia Badea, pentru ingratitudinea pârâților, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că fiind în vârstă de peste 82 de ani și bolnavă, a donat pârâților bunul imobil situat în …………………., iar aceștia de la momentul donației și până în prezent au manifestat o atitudine de nepăsare față de ea și de situația în care se află, respectiv bolnavă și cu nevoi speciale suferind de o cataractă care i-a slăbit vederea în proporție de 70%.

Deși pârâții cunoșteau acest aspect, nu i-au acordat niciodată ajutorul, ea suferind la începutul anului un accident casnic, respectiv o arsură cu apă fierbinte pentru care a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar după externare a avut nevoie de cineva care să o ajute la pansarea rănilor suferite și de asemenea ajutor în ceea ce privește procurarea de alimente și medicamente fiind nevoită să apeleze la ajutorul vecinilor pentru a depăși această perioadă.

În luna mai a acestui an a fost diagnosticată cu Vitiligo (Vitiligo s.n. boală de piele caracterizată prin apariția unor zone albe, lipsite de pigmenți. DEX 1998), o afecțiune dermatologică necontagioasă care constă în depigmentarea pielii, iar în urma acestui tratament, pârâții, în necunoștință de cauză, au afirmat către terțe persoane că suferă de râie (scabie).

Afirmațiile pârâților vis-a-vis de faptul că ar suferi de această boală au determinat marginalizarea sa de către comunitatea în care locuiește.

Totodată, diagnosticul de Vitiligo a apărut și pe fondul unui diabet zaharat care este una din cauzele apariției acestei boli și datorită acestor împrejurări a fost nevoită să meargă la medic pentru constatarea prin acte medicale care să dovedească faptul că pârâții au răspândit cu rea credință un zvon complet fals dovedind astfel față de ea în calitate de donatoare nerecunoștință și dezinteres.

Reclamanta a mai arătat că pârâții se fac vinovați de ingratitudine pentru că nu au manifestat interes și recunoștință față de persoana sa, ci dimpotrivă, atitudinea și comportamentul acestora a fost de nepăsare și total dezinteres arătând faptul că ceea ce contează pentru ei este strict valoarea imobilului primit ca donație.

Mai mult decât atât, motivul pentru care a donat pârâților este și faptul că a sperat ca aceștia să locuiască împreună cu ea și să-i acorde ajutor în ceea ce privește treburile gospodărești și procurarea de alimente și medicamente.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1020, 1023 C. civ.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar buletinul de identitate, contractul de donație cu sarcină, act de dezmembrare, contract de donație cu sarcină, bilet de ieșire din spital și 4 planșe foto.

În cauză, pârâta a formulat cerere de ajutor public judiciar arătând că este pensionară, iar cuantumul pensiei sale este de 944, 00 lei, astfel încât valoarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 3051, 00 lei ce trebuie achitată, prezintă un nivel foarte ridicat pentru ea pe care nu-1 poate achita datorită situației veniturilor sale, anexând la dosar copia cuponului de pensie; copia buletinului; scrisoare medicală; declarație pe propria răspundere că nu a mai beneficiat de ajutor public judiciar, cerere care a fost respinsă.

În cauză, s-a administrat proba cu interogatoriul pârâților (filele 35, 36, 37 și 38).

De asemenea, instanța a încuviințat în cauză administrarea probei testimoniale, fiind audiați martorii A M, T N și O E (filele 39, 40, 41 și 42), S D P; P V, C I (filele 54-56), C D, R A Ș, Ș V, B C (filele 82-85), depozițiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin actul de donație autentificat sub nr. 6915/17.12.2007, reclamanta S M a donat în deplină proprietate și liniștită posesie nepotului său de soră și soției acestuia, B A și B I, imobilul situat în intravilanul mun. …………………., donatoarea punând în sarcina donatarilor să-i asigure locuință în imobilul ce face obiectul prezentului contract, iar după deces să o înmormânteze conform obiceiului locului. Donatarii au intrat de drept și de fapt în stăpânirea imobilului descris mai -sus, din momentul autentificării actului de donație.

Potrivit art. 831 Cod civil, donațiunea între vii se revocă pentru ingratitudine dacă donatarul a atentat la viața donatorului, dacă este culpabil în privință-i de delicte, cruzimi sau injurii grave sau dacă fără cuvânt îi refuză alimente.

Refuzul de alimente presupune că donatorul a avut nevoie și a cerut alimente de la donatar, care a refuzat, deși avea posibilitatea de a le oferi acestuia.

Din depozițiile martorilor audiați în cauză rezultă că pârâții au îngrijit reclamanta și că au efectuat numeroase lucrări în gospodăria acesteia, părțile fiind în relații foarte bune, inclusiv a fost ajutată de aceștia pe perioada spitalizării și ulterior, însă pârâta s-a îmbolnăvit de scabie, reclamanta refuzând să fie consultată de un medic specialist pentru a verifica dacă aceasta este purtătoare a parazitului "sarcoptes scabiei";, fapt ce a condus la deteriorarea relațiilor dintre părți.

Totodată, din anumite declarații mai rezultă că reclamanta ar refuza ajutorul pârâților, fapt ce se deduce și din declarația părților dată în fața instanței la termenul din data de 08.04.2013 (fila 86 verso).

Instanța mai reține că deși actele medicale atașate la dosar nu evidențiază faptul că reclamanta ar fi avut scabie la un moment dat, tuburile de benzuat de benzin găsite în locuința sa, boala pârâtei ce a survenit imediat după ce a purtat pijamaua încercată anterior de reclamantă, faptul că reclamanta a bănuit că i se spală hainele în spital de către pârâtă cu mănuși (fila 86), prezumă faptul că relațiile dintre părți s-au înrăutățit pe motivul bolii prezumate a reclamantei.

Prin urmare, instanța apreciază că pârâții nu dețin culpa pentru faptul că nu au mai îngrijit o perioadă pe reclamantă. Nu în ultimul rând se reține faptul că nici una dintre probele administrate în cauză nu a dovedit că reclamanta a solicitat alimente de la pârâți, fiind în nevoie, pentru a fi incidente în cauză dispozițiile art. 831 Cod civil, și nici că s-ar fi atentat la viața donatoarei, ori că asupra acesteia s-au exercitat delicte, cruzimi sau injurii grave.

Așadar, față de considerentele de fapt și de drept expuse, instanța apreciază neîntemeiată acțiunea, pe care o va respinge în consecință.

În temeiul art. 274 alin. 1 C. pr. civ., instanța va obliga reclamanta să achite pârâților suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta S. M. (fostă P. M.) domiciliată în ………………., în contradictoriu cu pârâții B. D. și B. I., domiciliați în ……………...

Obligă reclamanta să achite pârâților suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.05.2013.

Președinte,

ANA MARIA NICOLCESCU

Grefier,

LĂCRĂMIOARA GRIGORIE

Red. A.N. - 15 mai 2013

Thred. E.D.

Ex. 5

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ANULARE ACT. Jurisprudență Contracte