anulare act. Jurisprudență Revizuire

Judecătoria ORADEA Sentinţă civilă nr. 11971/2013 din data de 10.10.2013

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 11971/2013

Ședința publică de la ………. 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE ………..

Grefier …….

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent ……….., petent COMPOSESORATUL COMUNEI …. și pe intimat ……, intimat ….., intimat ………., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru petent av. ……….. și pârâtul ………., lipsind restul părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că prin serviciul registratură s-a depus la data de …….2013 întâmpinare din partea pârâtului ……..

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de propus, în baza art. 394 C.pr.civ., instanța constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în fond.

Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea acțiunii precizate, fără cheltuieli de judecată.

Pârâtul solicită respingerea cererii. Fără cheltuieli de judecată

INSTANȚA

Constată că prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecătoriei ……….la data de ……, sub nr de dosar ……, reclamantii ……. au chemat in judecata pe paratii ………. solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea Incheierii nr. ……… pronuntata de Judecatoria O……………. in dosar nr. ……..

Prin precizarea depusa la dosarul cauzei ( f. ……), s-a aratat ca de fapt cererea introductiva este o revizuire in temeiul art. 322 pct. 5 cod procedura civila, prin care se solicita revizuirea Incheierii nr. …… pronuntata de Judecatoria …………….. in dosar nr. …. si rejudecand fondul sa se dispuna desfiintarea acesteia.

In motivarea cererii de revizuire, s-a aratat ca prin Incheierea nr. …. pronuntata de Judecatoria …….in dosar nr. …. s-au efectuat cuvenitele mentiuni in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor din cadrul Judecatoriei ……. privind Hotararea Adunarii Generale a Composesoratului Comunei …….

Ulterior, se mai arata, prin sentinta civila nr. …. ramasa definitiva si irevocabila prin Decizia civila nr. …….. a Tribunalului …… din dosar nr. ….. s-a dispus anularea Hotararii Adunarii Generale a Composesoratului Comunei ……mai sus mentionate.

Avand in vedere faptul ca prin hotararile judecatoresti mai sus mentionate s-a dispus anularea Hotararii Adunarii Generale care a stat la baza Incheierii nr. …………. a Judecatoriei …………, considera ca sunt in situatia prevazuta de dispozitiile art. 322 pct. 5 cod procedura civila si in consecinta solicita sa se dispuna desfiintarea acestei ultime incheieri ca urmare a constatarii nulitatii absolute a hotararii care a stat la baza pronuntarii ei.

In drept invoca dispozitiile art. 322 pct. 5 cod procedura civila.

Parat …….. a depus la dosarul cauzei intampinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire.

In cauza, instanta a incuviintat pentru parti proba cu inscrisurile de la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

In fapt, prin Incheierea nr. ….. din data de …..), pronuntata de Judecatoria Oradea in dosar nr. …… a fost admisa cererea formulata de petenta Asociatia Composesoratul Sat ……… in sensul ca s-a dispus efectuarea mentiunilor in Registrele Speciale ale asociatiilor si findatiilor de pe langa Judecatoria …….., in conformitate cu procesul verbal al Adunarii Generale a Asociatilor din data de ….. si atestat sub nr. ……..de catre av. …… si cu actul aditional la statutul asociatiei atestat sub nr. ….. de catre av. ………

Ulterior, prin sentinta civila nr. ……. ramasa definitiva si irevocabila prin Decizia civila nr. ….. din dosar nr. …….. s-a dispus anularea ……….. din data de ………...

Fiind o cale extraordinară de atac revizuirea este admisibilă numai în cazurile expres si limitativ prevăzute de lege.

Revizuientii au invocat ca motiv de revizuire dispozițiile pct.5 al art.322 C.pr.civ. avand in vedere faptul ca prin hotararile judecatoresti mai sus mentionate s-a dispus anularea Hotararii Adunarii Generale care a stat la baza Incheierii nr. ………….

Potrivit art.326 al.1 și 3 Cod pr.civ. prevede că, cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Potrivit art. 322 Cod procedura civila, cererea de revizuire poate fi formulata împotriva unei hotarâri ramase definitive în instanta de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotarâri data de o instanta de recurs atunci când evoca fondul numai în cele noua cazuri reglementate expres si limitativ prevazute de art. 322 pct. 1- 9 Cod procedura civila.

Conform art. 322 pct. 5 Cod procedura civila revizuirea unei hotarâri pronuntata de instantele enuntate se poate cere "daca, dupa darea hotararii, s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor, ori daca s-a desfiintat sau modificat hotararea unei instante pe care s-a intemeiat hotararea a carei revizuire se cere";.

Fata de prevederile art. 322 pct.5 cod procedura civila, rezulta ca pentru a se putea invoca acest motiv si a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii, anume ca partea interesata sa prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronuntat hotarârea atacata; înscrisul sa aiba forta probanta prin el însusi, fara sa fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de proba; înscrisul sa fi existat la data când a fost pronuntata hotarârea ce se cere a fi revizuita; înscrisul sa nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronuntat hotarârea atacata, fie pentru ca a fost retinut de partea potrivnica, fie dintr-o împrejurare mai presus de vointa partilor; înscrisul sa fie determinant, în sensul ca, daca ar fi fost cunoscut de instanta cu ocazia judecarii fondului, solutia ar fi fost alta decât cea pronuntata.

Din analiza acestor conditii de admisibilitate, rezulta ca sfera de aplicare a revizuirii pentru înscrisuri noi"; este foarte limitata.

O astfel de interpretare restrictiva a notiunii de "inscris nou";, este conforma si cu jurisprudenta CEDO, care impune ca desfiintarea unei hotarâri judecatoresti intrate în puterea lucrului judecat sa nu poata interveni decât pentru "defecte fundamentale" ale hotarârii, care au devenit cunoscute instantei, numai dupa terminarea procesului.

Dreptul la un proces echitabil în fata unei instante, astfel cum este garantat la art. 6 din Conventie trebuie interpretat în lumina preambulului la Conventie, ale carui dispozitii relevante afirma ca statul de drept face parte din patrimoniul comun al statelor contractante.

Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii juridice, care impune printre altele ca, atunci când instantele pronuntata o hotarâre irevocabila, decizia acestora sa nu fie contestata (hotarârea Brumarescu împotriva României, 28 octombrie 1999).

Acest principiu subliniaza faptul ca niciuna din parti nu are dreptul de a solicita revizuirea unei hotarâri definitive si obligatorii doar pentru a obtine o reaudiere si o noua decizie într-o cauza.

Tot in jurisprudenta CEDO, s-a statuat ca revizuirea nu poate fi tratata ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a avea doua puncte de vedere asupra subiectului nu este un motiv pentru reexaminare. Îndepărtarea de la principiul respectiv este justificata doar când este impusa de circumstante cu caracter substantial si convingator (cauza Stanca Popescu împotriva României nr.8727/03, hotarârea din 7 iulie 2009).

În jurisprudenta CEDO s-a retinut în mod constant ca revizuirea unei hotarâri irevocabile poate interveni numai pentru un "defect fundamental", care a devenit cunoscut numai dupa terminarea procesului, în situatia în care el este/devine cunoscut în cursul procesului, atunci partile au la îndemâna caile ordinare de atac (cauza Popescu Stanca contra României).

Curtea Europeana a drepturilor omului a apreciat ca reprezinta - defect fundamental, care justifica revizuirea unei hotarâri intrata în puterea lucrului judecat, numai "circumstanțele nou descoperite", iar nu "circumstanțele noi".

Astfel, Curtea a retiut ca circumstantele care au legatura cu cazul, care au existat în cursul procesului si nu au fost dezvaluite judecatorului, devenind cunoscute numai dupa terminarea procesului sunt "nou descoperite", în timp ce circumstantele, care privesc cazul dar au luat nastere dupa proces sunt "noi".

Asadar, printre alte conditii, din cele enumerate in prealabil, pentru a fi admisibila o revizuire in temeiul art. 322 pct.5 cod proced. civ, este necesar, in conformitate cu jurisprudenta nationala, doctrina juridica si jurisprudenta CEDO, ca inscrisul nou prezentat de parte in aceasta cale extraordinara de atac sa fi existat la data când a fost pronuntata hotarârea ce se cere a fi revizuita, adica sa fie un inscris "nou descoperit";, nu unul nou - nascut dupa prountarea hotararii a carei revizuire se solicita.

In speta de fata, nu poate fi vorba de un astfel de înscris "nou descoperit";, hotărârile judecătorești pe care se întemeiază cererea de revizuire, anume sentinta civila nr. .. si Decizia civila nr. …. sunt ambele ulterioare prountarii Incheierii nr. …… din data de …… pronuntata de Judecatoria Oradea in dosar nr. ……., a carei revizuire se solicita in prezentul dosar.

Mai mult, in speța nu este incidenta nici ipoteza enunțata de teza a doua a art. 322 pct. 5 cod proced. civ, anume nu este vorba de nicio hotarare a unei instante care sa fi fost desfiintata/modificata si pe care sa se fi intemeiat hotararea a carei revizuire se solicita.

In concret, prin sentinta civila nr. ….. pronuntata de Judecatoria Oradea in dosar nr. …. s-a dispus anularea Hotararii Adunarii Generale a Composesoratului Comunei ….. din data de ……, hotarare care in mod evident nu poate fi interpretata ca o "hotarare a unei instante"; in sensul art. 322 pct. 5 cod proced. civ.

Fata de motivele de fapt si de drept mai sus arate, instanta va respinge cererea de revizuire.

Instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata in cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de revizuire a Incheierii nr. …. pronuntata de Judecatoria Oradea in dosar nr. ……., formulata de revizuentii ………, nr. 1, et. PARTER, ap. 8-9, in contradictoriu cu intimatii …….., domiciliat in com. ….., domiciliat in com. ……

Fara cheltuieli de judecata.

Cu recurs în 5 zile de la pronuntare.

Pronunțată în ședința publică din ………….2013.

PREȘEDINTE GREFIER ……………………………………………….

Red .

Dact ……….

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre anulare act. Jurisprudență Revizuire