Anulare contract de întreţinere. Invocare lipsă consimţământ
| Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Decizie nr. 1057/2014 din data de 15.10.2014
Anulare contract de întreținere. Invocare lipsă consimțământ
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. ……….
Ședința publică de la 15 Octombrie 2014
Completul compus din:
Președinte
Judecător
Grefier
Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă S V împotriva sentinței civile nr. ………. pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr……….. în contradictoriu cu intimatul pârât B S. S
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul pârât B S. S, asistat de avocat C V L, în baza împuternicirii avocațiale din 16.07.2014, pe care o depune la dosarul cauzei, lipsă fiind apelanta reclamantă Z V fiind reprezentată de avocat A C în substituire pentru doamna avocat M T, în baza delegației de substituire din 14.10.2014 pe care o depune la dosar împreună cu împuternicirea avocațială nr. 90/15.10.2014 privind pe M T.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelanta reclamantă nu a depus la dosarul cauzei originalul chitanței privind plata taxei judiciare de timbru.
Avocat A C pentru apelanta reclamantă depune la dosar, în original, chitanța nr. 383/11.07.2014 privind plata taxei judiciare de timbru.
Apărătorii părților arată că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, se constată apelul în stare de judecată și se acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat A C pentru apelanta reclamantă solicită admiterea apelului, iar pe fondul cauzei modificarea în tot a sentinței instanței de fond în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Avocat C V L pentru intimatul pârât solicită respingerea apelului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, cu cheltuieli de judecată, depunând la dosar chitanța nr. 39/16.07.2014 privind plată onorariu de avocat.
Susține că apelanta reclamantă a formulat o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de întreținere, după decesul beneficiarei acestui contract.
Se mai arată că obiectul cauzei îl reprezintă un contract autentic și atâta timp cât nu s-a formulat o plângere pentru înscrierea în fals și nu este începută urmărirea penală în acest sens, nu se poate defăima un astfel de act, ce face dovada deplină a valabilității celor consemnate în cuprinsul său.
Mai mult, se arată că pe tot parcursul contractului de întreținere, beneficiara dreptului de întreținere nu a înțeles să solicite rezilierea contractului întrucât a fost mulțumită de serviciile acordate.
Totodată, se precizează că beneficiara contractului de întreținere s-a ocupat de creșterea și îngrijirea copiilor reclamantei, lucru care nu ar fi fost posibil în situația în care ar fi fost bolnavă, astfel cum susține apelanta.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. ………../14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr………….. a fost respinsă cererea în constatare nulitate absolută a contractului de întreținere autentificat sub nr. 247 din 31.01.2003 la BNP C M H, cerere formulată de reclamanta S V cu domiciliul în comuna D, sat F, județul M în contradictoriu cu pârâtul B S cu domiciliul în mun. M, sat R, județul G.
A fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 247 din 31.01.2003 B M a transmis către pârâtul B S un imobil casă de locuit compus din patru camere, hol, sală închisă, un pătul și un coteț pentru păsări, toate imobilele situate pe un teren de 1380 m.p.
S-a reținut că dezlegarea pricinii presupune mai întâi stabilirea actului normativ aplicabil având în vedere data întocmirii înscrisului autentic, 31.01.2003 și momentul intrării în vigoare a Codului civil.
Pentru actul juridic, legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic nu numai în privința condițiilor de validitate, ci și pentru alte aspecte ce privesc încheierea actului juridic, regulile de interpretare, efectele, executarea obligațiilor asumate de părți ori încetarea actului juridic.
Această regulă se desprinde atât din dispozițiile art. 6 alin. 2 și 3 Cod civil, reluate în art. 3 și 4 din Legea 71/2011 cât și din art. 102 alin. 1 din Legea 71/2011, text de lege potrivit căruia contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
Altfel spus, legea în vigoare la data încheierii unui act juridic va reglementa atât efectele trecute, adică efectele care s-au produs sub imperiul ei, cât și efectele viitoare, adică efectele care se vor produce după intrarea în vigoare a legii noi.
În aceste condiții instanța a apreciat că în dezlegarea pricinii de față sunt aplicabile dispozițiile Codului civil din 1864.
Prin contractul de întreținere una dintre părți înstrăinează un bun, iar cealaltă parte se obligă să-i acorde întreținerea în natură, pe timpul cât va trăi, iar după moarte să o înmormânteze.
Contractul de întreținere este un contract cu titlu oneros, sinalagmatic și translativ de proprietate.
Întrucât dreptul la întreținere este un drept personal și pe cale de consecință netransmisibil prin succesiune - dreptul se stinge la moartea beneficiarului - moștenitorii nu pot cere ca prestația să continue în persoana lor dar, caracterul personal al creanței de întreținere nu influențează caracterul patrimonial al acțiunii în rezoluțiune sau în nulitate.
Chiar dacă obligația are ca obiect o prestație contractată intuitu personae, acțiunea în anularea contractului are un evident caracter patrimonial și poate fi intentată de moștenitori.
Așa fiind, instanța nu a reținut apărarea pârâtului potrivit căreia reclamanta nu putea să solicite anularea contractului de întreținere deoarece reclamanta nu este creditoare a obligației de întreținere, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de întreținere are un evident caracter patrimonial și poate fi intentată de moștenitori.
Reclamanta a arătat în cererea de chemare în judecată că sunt aplicabile dispozițiile art. 948 cod civil din 1864.
Potrivit acestui text de lege, pentru validitatea unei convenții sunt necesare îndeplinirea unor condiții esențiale: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
Reclamanta a arătat că lipsește consimțământul întrucât a fost dat prin eroare, că actul atacat a fost încheiat într-o cauză ilicită și imorală și același act a avut în vedere o fraudă la lege întrucât înstrăinătoarea întreținută nu era proprietară exclusivă a imobilului.
Prin consimțământ se înțelege acea condiție esențială, de fond și generală, a actului juridic civil care se materializează în hotărârea de a încheia un act juridic civil, hotărâre manifestată în exterior.
Pentru a fi valabil consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat și să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.
Eroarea, ca viciu de consimțământ, constă în falsa reprezentare a realități la încheierea unui act juridic, eroare obstacol invocată de reclamantă fiind cea mai gravă formă a erorii întrucât falsa reprezentare cade asupra naturii actului, error in negotio.
Din probele administrate în cauză, declarațiile martorilor și interogatoriile administrate, rezultă că B M, întreținuta din actul atacat, a încheiat înscrisul autentic în cunoștință de cauză, având reprezentarea faptului că urmează să transmită dreptul de proprietate asupra imobilelor cu obligația pârâtului de a presta întreținere.
Reclamanta a mai susținut și faptul că actul atacat este întemeiat pe o cauză ilicită și imorală întrucât întreținuta, autoarea părților, nu a fost proprietar exclusiv asupra imobilelor înstrăinate.
Cauza sau scopul actului juridic civil este acel element care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act.
Pentru a fi valabilă cauza actului juridic civil trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să existe, să fie reală, să fie licită și morală. Art. 966 Cod civil din 1864 stabilește că obligația fără cauză nu poate avea nici un efect.
Același text de lege stabilește și faptul că obligația nelicită nu poate avea nici un efect, iar art. 968 Cod civil din 1864 definește cauza nelicită ca fiind acea cauză prohibită de legi, contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
În cauza de față, din probele administrate nu a rezultat faptul că la încheierea actului a fost avută în vedere o cauză nelicită.
Astfel, din declarațiile martorilor audiați a rezultat că imobilul transmis a fost edificat în mare parte prin cheltuiala pârâtului, iar B M, deși netransportabilă, era conștientă.
În ceea ce privește susținerea reclamantei potrivit căreia bunurile înstrăinate nu ar fi aparținut în totalitate defunctei B. M., instanța a arătat că din probele administrate în cauză, înscrisuri depuse de părți în urma celor dispuse de instanță, imobilul casă de locuit a fost edificat începând cu anul 1973, conform autorizației aflate la fila 57 din dosar, iar B.S., tatăl reclamantei și al pârâtului, a decedat în anul 1958. Așadar, casa construită începând cu anul 1973 nu putea să fie bun comun al defuncților B. M. și B. S.
În același sens instanța a arătat și faptul că imobilul casă de locuit menționat la punctul 1 din certificatul de moștenitor încheiat la 22.05.1958 a fost demolat anterior construcției noi, așa cum rezultă din autorizația nr. 15 emisă la 16.04.1973 pentru autoarea B. M.
Întrucât actul atacat, considerat ca fiind lovit de nulitate absolută de către reclamantă, este un act autentic, instanța a analizat și efectele actului autentic întocmit cu respectarea normelor legale edictate, act autentic față de care reclamanta nu s-a înscris în fals.
În ceea ce privește efectele actului autentic atacat instanța a reținut faptul că, potrivit dispozițiilor art. 26 C.proc.civ. legea care guvernează condițiile de admisibilitate și puterea doveditoare a probelor preconstituite este cea în vigoare la data producerii acestor probe, iar administrarea probelor respective se face potrivit legii în vigoare la data administrării lor.
Așadar, efectele înscrisului autentic trebuie verificate în conformitate cu legea în vigoare la data întocmirii acestui înscris.
Potrivit art. 1171 Cod civil din 1864 înscrisurile autentice sunt acelea care s-au făcut cu solemnitățile cerute de lege, de un funcționar de stat, care are drept de a funcționa în locul unde actul s-a făcut.
Codul civil din 1864 consacră opozabilitatea erga omnes a celor constatate prin înscris autentic, prevăzând la art. 1173 alin. 1 că actul autentic are deplină credință în privința oricărei persoane, despre dispozițiile și convențiile ce constată, adică opozabilitatea actului față de terț este privitoare la drepturile și obligațiile reciproce ale părților.
Înscrisul autentic întocmit de notarul public face dovada, până la înscrierea în fals, în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, făcute în limitele atribuțiilor sale.
Astfel, constatările persoanele ale notarului public menționate în înscrisul autentic, cum sunt acelea referitoare la prezența părților, modul de identificare al lor, sau luarea consimțământului, nu pot fi combătute decât prin înscrierea în fals.
Privitor la valabilitatea consimțământului însă, se poate face proba contrarie deoarece notarul ia act de voința părților, fără a avea posibilitatea să controleze în ce măsură această voință a fost sau nu afectată de vreo cauză de nulitate absolută ori relativă.
În cauza de față, din probele administrate nu au rezultat elemente de nevalabilitate a consimțământului întreținutei B. M..
În aceste condiții instanța a apreciat că actul atacat, contractul de întreținere autentificat sub nr. 247 din 31.01.2003 la BNP, produce efectele specifice unui înscris autentic.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de pârât, instanța a reținut că pârâtul este îndreptățit la acordarea cheltuielilor de judecată conform dispozițiilor art. 453 alin. 1 C.proc.civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S V, criticând-o ca netemeinică și nelegală. Solicită desființarea sentinței atacate și pe fond admiterea cererii de constatare nulitate absolută a contractului de întreținere nr. 247/2003 și repunerea în situația anterioară a părților, cu cheltuieli de judecată.
Susține că a dovedit lipsa totală a discernământului autoarei, pentru fraudă la lege și cauză ilicită, din adresa nr. 9969/2013 a S. J. de U.Dr. Tr. Severin rezultând diagnosticul de hemipareză stângă recurentă prin hemoragie cerebrală de emisferă dreaptă, iar din declarațiile martorilor D M și B V rezultând că autoarea era foarte bolnavă, în ultima perioadă a vieții neavând discernământ, nemairecunoscând persoanele, prezentând pierderi de memorie.
Mai arată că autoarea i se plângea de rele tratamente ce i se aplicau, motiv pentru care consideră că era imposibil să nu îi comunice despre încheierea contractului în speță. Pe de altă parte, la interogatoriu, pârâtul a recunoscut că reclamanta nu cunoștea despre existența contractului.
O altă critică privește motivarea străină de natura cauzei, instanța de fond greșit reținând că s-a invocat nulitatea relativă pentru vânzarea lucrului altuia, iar pe de altă parte este motivată generic, indicându-se numai texte de lege, starea de fapt fiind tratată superficial și subiectiv în opinia părții.
Susține că un contract încheiat în condiții de legalitate și moralitate presupune să fie public, or, nimeni nu a știut despre existența acestuia. Apreciază apelanta că a fost smuls prin dol consimțământul autoarei, aceasta fiind dusă de apelantă la domiciliul fratelui pârât ca urmare a stării proprii de boală, deși anterior, din 1976 până în 2002, fusese în grija reclamantei apelante, termenul scurt până la încheierea contractului sugerând, în opinia părții, reaua credință a pârâtului.
Nu a fost motivat în drept apelul.
Nu au fost solicitate și indicate probe în susținerea apelului.
Intimatul pârât a depus întâmpinare, susținând că hotărârea pronunțată este temeinică și legală.
Apreciază că în apel sunt reluate motivele invocate în cererea de chemare în judecată, iar solicitarea de constatare a nulității absolute a fost formulată ca urmare a faptului că nu putea cere rezoluțiunea contractului după decesul autoarei, or, intimatul pârât și-a îndeplinit obligațiile contractuale.
Mai arată că în speță este vorba despre un contract autentic și, până la înscrierea în fals, face dovada deplină a valabilității celor consemnate în cuprinsul acesteia. Pe de altă parte, construcția casei a început în anul 1973 potrivit autorizației de construire.
În ceea ce privește cauza imorală invocată de apelant, intimatul susține că nu poate fi primită o asemenea apărare întrucât autorul tată al părților era decedat în anul 1958, iar bunul este în opinia sa bun exclusiv al autoarei.
Relativ la consimțământul exprimat de autoare la încheierea contractului, apreciază că a fost liber exprimat, conform probatoriului administrat. Precizează că reclamanta apelantă s-a folosit de autoare pentru a o ajuta la creșterea copiilor, iar când starea de sănătate nu i-a mai permis a dus-o la locuința pârâtului.
În fine, arată că în realitate casa a fost construită pe cheltuiala pârâtului, cu contribuția și a socrilor săi, iar faptul că autoarea a locuit la reclamantă demonstrează că nu putea să construiască o imobilul obiect al convenției.
În drept, a fost invocat art. 205 C.p.civ.
Nu a fost depus răspuns la întâmpinarea intimatului de către apelantă.
Apelul nu este fondat pentru considerentele care succed.
În primul rând, instanța de apel constată că în mod corect prima instanță a reținut aplicabilitatea prevederilor Codului civil de la 1864 prin raportare la dispozițiile art. 6 alin.2 și 3 din noul Cod civil, art. 3 și 4, art. 102 alin.1 din Legea nr. 71/2011, contractul fiind supus dispozițiilor în vigoare la momentul încheierii acestuia.
Ca atare, condițiile de valabilitate se analizează în raport de dispozițiile art. 948 C.civil 1864, acestea fiind capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, obiectul determinat și cauza licită.
Dintre aceste condiții, sunt criticate ca neîndeplinite consimțământul autoarei comune a părților, respectiv cauza convenției.
În ceea ce privește lipsa unui consimțământ liber exprimat, din înscrisurile și declarațiile martorilor audiați în cauză nu rezultă elemente care să conducă la concluzia evocată de către reclamanta apelantă. Astfel, deși invocă un înscris medical, și anume adresa
nr. 9969/2013 a S.. J. de U. Dr. Tr. S., cu referire la perioada de internare a autoarei în anul 1996, acest înscris nu demonstrează că autoarea înstrăinătoare nu putea să își manifeste conștient și liber consimțământul la încheierea contractului de întreținere - 2003, în concret la transmiterea unui drept real în schimbul întreținerii pârâtului. De altfel, din declarațiile martorilor B V și D M I, propuși de reclamantă, nu se poate desprinde concluzia lipsei de discernământ a autoarei părților. Astfel, primul martor evocat susține că autoarea, anterior mutării sale la pârât, și-a fracturat piciorul și la acel moment era o persoană normală, cu discernământ. Deși nu interesează sub aspectul analizei consimțământului, ca element psihologic component al formării voinței de a contracta, suferința fizică relatată de martor, este de reținut din această declarație că în perioada imediat anterioară plecării autoarei la domiciliul pârâtului era o persoană cu discernământ. Cum contractul, după cum a susținut și apelanta s-a încheiat ulterior după un scurt interval de timp de niciun an, nu se poate acredita ideea lipsei bruște a unei voințe conștiente în lipsa altor probe. Mai mult, același martor subliniază că după ce autoarea și-a rupt piciorul, din auzite a aflat că aceasta avea pierderi de memorie. Instanța nu poate face aprecieri de natură medicală, însă într-o logică simplă nu poate primi ca adevărată o astfel de susținere, în sensul că fractura de picior a condus la pierderi ale memoriei persoanei. Totodată, cel de-al doilea martor relatează despre pierderi temporare de memorie ale autoarei pe care le-a perceput personal, însă este contrazisă de martorii I V și O A, care au perceput-o pe autoare ca pe o persoană conștientă de faptele sale chiar în perioada în care locuia la pârât.
Mai mult, constatarea existenței consimțământului este și o obligație a notarului public, care, învestit cu autoritate de stat, percepe cu propriile simțuri dacă o parte cocontractantă este în măsură să își exprime conștient și liber consimțământul. Or, raportat la art. 1171-1173 C.civil 1864, în privința constatărilor personale ale notarului public, până la înscrierea în fals, actul autentic face dovada deplină a acestor constatări. În speță, reclamanta apelantă nu s-a înscris în fals împotriva înscrisului contestat.
Faptul că autoarea înstrăinătoare nu a semnat din cauza bolii actul autentic, deși știa carte, nu este de natură a conduce la concluzia lipsei consimțământului, amprenta digitală fiind permisă de lege în astfel de situații.
Nu se poate reține nici existența unei operațiuni speculative din partea dobânditorului pârât al imobilului și nici a unei cauze ilicite pe motiv că imobilul construcție nu era proprietatea exclusivă a autoarei. În acest sens, se constată că din înscrisul constatator al actului reprezentând autorizația de construire a imobilului, datat 1973, rezultă că s-a început edificarea construcției după emiterea autorizației, încât, dat fiind că soțul autoarei a decedat anterior, în 1958, nu poate fi vorba despre un bun comun al soților. Pe de altă parte, motivul dobândirii pentru sine a unui bun nu este altceva decât o cauză firească, legitimă pentru încheierea unui act juridic translativ de proprietate.
Potrivit art. 1173 alin.1 C.civil 1864, actul autentic asigură opozabilitatea erga omnes în privința celor convenite de părțile convenției. Or, considerarea ca secret a actului încheiat de către notarul public nu poate fi primită drept argument în demonstrarea cererii de constatare a nulității absolute a contractului. Faptul că reclamanta nu a avut cunoștință despre încheierea convenției de întreținere nu echivalează cu un act ascuns, neexistând vreo obligație legală de a i se aduce la cunoștință actul juridic pentru validitatea acestuia. Raportat la momentul încheierii actului - 2003 -, întabularea dreptului de proprietate este doar o condiție de publicitate imobiliară, nu de constituire valabilă a dreptului de proprietate, cu alte cuvinte nu are efect constitutiv de drepturi reale.
Or, necunoașterea în mod particular de către parte a convenției în speță nu sancționează actul juridic civil cu nulitatea absolută, aceasta putând privi doar aspecte existente la momentul încheierii contractului.
Deși se invocă dolul ca viciu de consimțământ, nu s-a demonstrat existența acestuia, în sensul probării unor acțiuni dolozive, frauduloase ale pârâtului, având în vedere că potrivit art. 960 alin.2 C.civil 1864 dolul nu se presupune. Niciun martor nu a făcut referire la astfel de elemente dolosive.
Referirea la aplicarea de rele tratamente de către pârât autoarei nu reprezintă o cauză de nulitate a contractului, nulitatea interesând momentul încheierii contractului, pe când modul de acționare a cocontractantului poate interesa într-o acțiune civilă pentru rezoluțiunea contractului, astfel că nu poate fi primită susținerea apelantei.
Față de cele de mai sus, se reține că în mod corect a apreciat instanța de fond că au fost respectate dispozițiile art. 948 C.civil 1864 la încheierea convenției, fiind aplicate întemeiat prevederile art. 1171 și urm. C.civil 1864 în analiza actului autentic, convenția părților fiind expresia principiului consensualismului reglementat de art. 969 C.civil menționat.
Ca urmare, în baza art. 480 C.p.civ., se va respinge ca nefondat apelul declarat, iar, în temeiul art. 453 C.p.civ., raportat la soluția asupra fondului apelului, va fi obligată apelanta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat în calea de atac, și anume contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelanta reclamantă S V cu domiciliul în comuna …împotriva sentinței civile nr. ………/14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. ……… în contradictoriu cu intimatul pârât B S. S. cu domiciliul …
Obligă apelanta la plata a 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15.10.2014, la Tribunalul Gorj.
| ← Obligaţia de a face şi cererea reconvenţională | Anulare act administrativ. Jurisprudență Cereri; Chemare în... → |
|---|
