Reproducerea unei opere de pe suport de hârtie. Accepţiune. Opere susceptibile de remuneraţie pentru copia privată. Aparate apte să efectueze copii. Imprimanta

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Legea nr. 8/1996, art. 14, art. 34 alin. (1) şi alin. (2), art. 107 alin. (2) şi alin. (7) pct. B ¹⁾

1. Reprezintă „reproducere” şi realizarea de copii prin cumularea unor mijloace tehnice diferite, respectiv prin citirea datelor de pe hârtie printr-un procedeu optic, transformarea acestor date în informaţie digitală, transferul acesteia către calculator, apoi tipărirea, cu ajutorul imprimantei, pe suport de hârtie, a acestor date stocate în sistemul de calcul, evident cu condiţia implicită ca, iniţial, informaţia să se fi aflat pe un suport de hârtie.

Dată fiind această accepţiune a „reproducerii”, art. 14 nu poate fi ignorat în aplicarea art. 34 alin. (2), câtă vreme legiuitorul prevede explicit încadrarea în lista aparatelor pentru care este datorată remuneraţia a celor apte să permită reproducerea de opere.

întrucât nu s-a contestat aptitudinea imprimantei de a reproduce opere, chiar şi într-o modalitate indirectă, anterior descrisă, „de pe hârtie”, condiţia din art. 107 alin. (1) este socotită a fi îndeplinită.

2. Ceea ce este relevant în interpretarea art. 107 alin. (1), din perspectiva istorico-teleologică, cu referire la modificarea survenită în text prin adoptarea Legii nr. 285/2004 (anterior, legiuitorul prevăzând în „suport grafic sau analog”), nu are legătură cu aparatele ce permit reproducerea, ci cu operele în sine.

¹ Legea nr. 8/1996, inclusiv dispoziţiile relevante în speţă, a fost modificată ulterior prin O.U.G. nr. 123/2005.

Astfel, s-a restrâns sfera operelor susceptibile a fi remunerate pentru copia privată, nu însăşi sfera suporturilor ori a aparatelor de realizare a copiilor prin reproducere.

în prezent, nu pot beneficia de acest tip de remuneraţie decât autorii ale căror opere sunt redate pe suport hârtie, aşadar susceptibile de a fi reproduse „de pe hârtie”, indiferent de modalitatea concretă de realizare a copiilor; dacă opera a fost concepută pe un alt tip de suport ori, deşi aptă de a fi fost concepută pe hârtie, acest lucru nu s-a realizat în concret (de exemplu, a fost tehnoredactată direct pe calculator), este exclusă vocaţia la remuneraţie.

3. în ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 34 alin. (1) din lege, apelanta a contestat aptitudinea aparatelor în discuţie - foto-copiatoare, scannere, imprimante şi aparate multifuncţionale - de a fi fost concepute pentru realizarea de copie privată, adică de copii de opere literare sau artistice „pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei familii”, servind în fapt pentru activitatea obişnuită de birou, scop în care, în majoritatea cazurilor, sunt achiziţionate de către firme.

Această susţinere nu poate fi primită, întrucât se adaugă la lege prin pretenţia ca aparatul să fi fost conceput pentru realizarea de „copie privată”, când, în realitate, legiuitorul prevede doar condiţia ca aparatul să fi fost conceput „pentru realizarea de copii”.

Aptitudinea aparatului de a permite realizarea de copii este una generică, determinând sau nu activarea obligaţiei de plată a remuneraţiei în sarcina producătorului sau importatorului aparatului în discuţie, fără a fi necesar ca aparatul să fi fost efectiv conceput pentru un anumit tip de activitate, pentru uz personal, profesional, comercial etc.

în cazul în care aparatul este folosit în concret pentru realizarea de altfel de copii decât copia privată, de exemplu în scop comercial sau pentru „nevoi de business”, autorul poate pretinde însăşi încălcarea drepturilor derivând din atare calitate.

Asemenea situaţie nu interesează, însă, cauza, în care se porneşte de la ipoteza de principiu a reproducerii unei opere pentru „uz personal sau pentru cercul normal al unei familii”, ipoteză când se datorează remuneraţia prevăzută de art. 34, în considerarea aptitudinii generice a anumitor aparate de a realiza copii de pe opere.

C.A. Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia civilă nr. 398/A

din 17 noiembrie 2005, nepublicată

Prin Hotărârea din data de 23.05.2005 a Comisiei arbitrale de pe lângă O.R.D.A., în litigiul purtat între organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor şi drepturile conexe: Societatea de gestiune colectivă a drepturilor de autor C. şi Societatea de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul artelor vizuale V., pe de o parte, şi, pe de altă parte, A.P.D.E.T.I.C., s-a dispus că fotocopiatorul, imprimanta, scanner-ul şi aparatele multifuncţionale, cu/fară funcţie de fotocopiere, sunt aparate pentru care se datorează remuneraţia compensatorie pentru copia privată, cu consecinţa existenţei unei obligaţii în sarcina importatorilor şi fabricanţilor de astfel de aparate de a plăti această remuneraţie.

In motivarea hotărârii arbitrale s-a constatat că aparatele pentru care părţile au declanşat procedura medierii prevăzută de art. 131² din Legea nr. 8/1996 îndeplinesc din punct de vedere juridic şi tehnic toate condiţiile prevăzute de art. 34 alin. (1) şi (2) din lege.

Astfel, s-a apreciat că acestea reprezintă aparate de sine-stătătoare, indiferent de modul de funcţionare, criteriu ce nu este prevăzut de legiuitor ca fiind relevant la plata remuneraţiei compensatorii.

Expresia „indiferent de modul de funcţionare” are în vedere faptul că nu are importanţă dacă aceste aparate funcţionează independent sau prin conexiune cu alte aparate (în speţă, cu calculatorul/sistemul de calcul), s-a arătat în motivarea hotărârii.

Totodată, expresia „indiferent dacă procedeul utilizat este unul analog sau digital”, prevăzută la art. 107 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, este o precizare avută în vedere de legiuitor şi se referă la procedeul de reproducere, adică la modalitatea de realizare a copiilor. Astfel, se datorează remuneraţia compensatorie pentru copia privată atât pentru aparatele ce realizează copii prin procedeul analogic, cât şi pentru aparatele ce realizează copii prin procedeul digital.

Conectarea acestor aparate la un calculator constituie un mod de funcţionare a acestora şi nu poate determina neîndeplinirea condiţiei ca aceste aparate să fie de sine-stătătoare, indiferent de modul de funcţionare, în contextul în care pentru toate aparatele aflate în discuţie, în toate cazurile de utilizare, comanda este dată de om, cu consecinţa că asemenea modalitate de utilizare nu este de natură a înlătura caracterul de sine-stătător al aparatului, a menţionat Comisia arbitrală.

In ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, relativă la posibilitatea realizării de copii, s-a arătat că aparatele aflate în mediere au ca funcţie comună principală reproducerea: astfel, în cazul imprimantei, această funcţie presupune reproducerea informaţiilor fixate în memoria unui

calculator în format digital, iar în cazul scanner-ului, pentru transformarea în informaţie digitală a datelor „citite” de pe hârtie printr-un procedeu optic. Aparatele multifuncţionale fară funcţie de fotocopiere pot îndeplini una sau mai multe funcţii ale aparatelor sus-menţionate, la care se pot adăuga şi cele specifice de telefon-fax.

In consecinţă - a arătat Comisia arbitrală - dacă aparatele multifuncţionale fară funcţie de fotocopiere îndeplinesc funcţiile scanner-ului de citire a datelor de pe hârtie, printr-un procedeu optic, şi de transformare a acestor date în informaţie digitală, precum şi ale imprimantei, de reproducere pe hârtie a informaţiilor digitale, atunci aceste aparate permit reproducerea.

Deoarece toate aparatele în discuţie sunt concepute pentru realizarea de copii, implicit acestea pot realiza copii ale unor opere pentru uzul personal sau pentru cercul normal al unei familii, în termenii art. 34 alin. (1) din lege; de altfel, nu se poate stabili cu exactitate proccntul în care sunt utilizate aceste aparate pentru „nevoi business” sau pentru realizarea de copii private.

Comisia a constatat, în acelaşi timp, că aparatele în discuţie permit reproducerea operelor, în sensul definiţiei prevăzute de art. 14 din lege.

In privinţa imprimantei, conţinutul paginii unei cărţi aflate în memoria unui calculator are acelaşi autor cu autorul operei „reproduse de pe hârtie”, neavând relevanţă dacă efectuarea copiei private se realizează în mod direct sau indirect.

Cuantumul remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru operele reproduse de pe hârtie a fost stabilit de către Comisie luându-se în consideraţie limitele procentuale prevăzute de Legea nr. 8/1996 în art. 107 alin. (7) pct. B, totodată procentele practicate pe plan european, precum şi procentele solicitate de A.P.D.E.T.I.C. în cererea subsidiară.

împotriva hotărârii arbitrale menţionate a declarat apel A.P.D.E.T.I.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând admiterea apelului şi admiterea cererii de mediere într-un sens favorabil apelantei, respectiv: aprobarea metodologiei şi a tabelului privind remuneraţia compensatorie pentru copia privată - domeniul opere reproduse de pe hârtie propus de apelantă, totodată respingerea cererii organismelor de gestiune colectivă a drepturilor de autor ca în lista de aparate pentru care se datorează remuneraţia în discuţie să fie incluse aparatele: imprimantă, scanner şi aparat multifuncţional fară funcţie de copiere.

Prin motivele de apel s-au criticat considerentele hotărârii arbitrale prin carc s-a argumentat că aparatele care formează obiectul litigiului

nu îndeplinesc una dintre cele trei condiţii cumulative impuse de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 pentru ca un aparat să fie inclus pe lista de plată a remuneraţiei compensatorii, respectiv condiţia de a fi aparate de sine-stătătoare.

In ceea ce priveşte interpretarea noţiunii de „aparat de sine-stă-tător” apelanta a susţinut că nu este clar ce criteriu a aplicat Comisia arbitrală, hotărârea fiind sub acest aspect neclară şi lipsită de temei.

Apelanta a susţinut că, luând în considerare obiectul litigiului care vizează stabilirea capacităţii aparatelor în discuţie de a îndeplini funcţia de reproducere, de copiere, criteriul ce trebuie avut în vedere este acela de îndeplinire a funcţiei specifice.

Prin prisma acestui criteriu, aparatele în discuţie nu pot fi „de sine-stătătoare” din moment ce folosesc resursele hardware şi software ale unui alt aparat pentru a-şi îndeplini funcţiile specifice, fiind comandate de calculator, şi nu prin intervenţia directă a omului asupra aparatului respectiv.

In ceea ce priveşte înţelesul expresiei „indiferent de modul de funcţionare”, reglementată de aceeaşi normă, apelanta a criticat interpretarea dată de Comisia arbitrală în sensul că este irelevant dacă aceste aparate funcţionează independent sau prin conexiune cu alte aparate.

Astfel, expresia are conotaţii tehnice, fiind în acest sens clarificată de doi experţi - cel propus de apelantă şi cel neutru, desemnat de Comisia arbitrală -, referindu-se la procedeul tehnologic utilizat de aparate pentru realizarea funcţiilor constructive.

Din această perspectivă, noţiunea în discuţie nu este şi nu trebuie legată de condiţia de „aparat de sine-stătător”, reprezentând doar o precizare cu rolul de a clarifica faptul că modul de funcţionare şi procedeul care stă la baza acestei funcţionări nu contează şi nu reprezintă o condiţie pentru ca aparatul să fie inclus în tabelul de plată.

Expresia „aparat de sine-stătător” apare ca o condiţie restrictivă carc trebuie interpretată distinct de cca de-a doua expresie utilizată de legiuitor.

Apelanta a invocat şi metoda de interpretare istorico-telcologică a normei disputate, în sensul că, fiind vorba despre o condiţie nou introdusă prin Legea nr. 285/2004, rcflcctă voinţa legiuitorului de a limita lista aparatelor pentru care se datorează remuneraţia.

Dacă s-ar folosi alte criterii decât ccl al modului de îndeplinire a funcţiei specifice pentru interpretarea noţiunii de „aparat de sine-stătător” sau s-ar lega în mod artificial şi nejustificat accastă condiţic de cca de-a doua expresie, ceea ce hotărârea arbitrală a făcut în mod

greşit, s-ar ajunge la inaplicabilitatea şi neutralizarea textului de lege în ceea ce priveşte condiţia arătată.

Or, textul de lege trebuie interpretat în sensul în care produce efecte şi se aplică, şi nu în sens contrar, mai ales că este vorba despre un text de lege nou.

Apelanta prin motivarea căii de atac a analizat caracteristicile tehnice ale fiecărui aparat ce face obiectul litigiului, demonstrând că fiecare dintre acestea este controlat şi primeşte comenzi de la calculator, neputându-şi îndeplini funcţiile specifice decât prin folosirea resurselor acestuia, astfel încât niciunul dintre ele nu îndeplineşte condiţia de a fi „aparat de sine-stătător”.

In plus, cu privire la imprimantă, s-a arătat că acest aparat nu îndeplineşte nici condiţia de a realiza reproducere de opere „de pe hârtie”, condiţie expres prevăzută de art. 107 alin. (1) cu referire la art. 34 alin. (2) din lege, din moment ce aparatul este utilizat pentru reproducerea informaţiilor fixate în memoria unui calculator în format digital, după cum se menţionează în însăşi hotărârea atacată.

Or, de vreme ce prin reglementarea actuală s-a restrâns sfera suportului iniţial de pe care se face copierea de la „suport grafic sau analog” la „hârtie”, voinţa legiuitorului a fost aceea de a institui obligaţia de plată a remuneraţiei doar pentru aparatele care realizează reproducerea, plecând de la suportul iniţial „hârtie”, în categoria cărora imprimanta nu se încadrează.

Pe acelaşi aspect, apelanta a arătat că este lipsit de relevanţă argumentul Comisiei arbitrale în sensul că autorul paginii unei cărţi aflate în memoria unui calculator este acelaşi cu autorul operei reproduse de pe hârtie, nefiind utilă referirea la art. 14 din Legea nr. 8/1996, care are un caracter general în raport de care se aplică norma specială, respectiv art. 107 ce se referă strict la domeniul copiei private.

Apelanta a susţinut totodată că aparatele care formează obiectul litigiului nu îndeplinesc nici condiţia - expres prevăzută de acelaşi art. 34 alin. (2) - de a fi „concepute pentru realizarea de copii (...) în situaţia prevăzută la alin. (1)”, adică „pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei familii”.

Toate cele trei aparate în litigiu sunt concepute pentru a se asigura activitatea obişnuită de birou, iar nu pentru a copia opere literare sau artistice, adică pentru realizarea de copie privată, motiv pentru care în majoritatea cazurilor sunt achiziţionate de societăţi comerciale. Chiar şi în mediul privat, astfel de achiziţii se realizează pentru a se asigura

desfăşurarea unor activităţi de procesare de texte şi documente cu caracter profesional sau personal.

De altfel, dată fiind complexitatea şi durata presupuse de operaţiunea de imprimare a unei pagini de carte, ce implică utilizarea în prealabil a scanner-ului şi a calculatorului într-un proces compus din cel puţin patru comenzi diferite, este greu de crezut că în practică se apelează la această modalitate de copiere a unor opere literare sau artistice, fiind mult mai rapid, mai uşor şi mai ieftin, fie să se cumpere cartea, fie să se apeleze la un copiator.

Rezultă astfel - a susţinut apelanta - că zona de copie privată realizată cu aparatele ce formează obiectul medierii este extrem de limitată, iar prejudiciul creat titularilor de drepturi prin realizarea de copie privată cu asemenea aparate apare ca minimal. In aceste condiţii, situaţia se încadrează perfect în ipoteza descrisă de teza finală a Recitalului 35 din Directiva 2001/29/EC pentru armonizarea anumitor aspecte privind dreptul de autor şi drepturile conexe în cadrul societăţii informaţionale (Directiva Infosoc), fapt ce justifică, în consecinţă, excludcrea acestor aparate de pe lista de plată a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată.

Odată cu cererea de apel, apelanta a formulat şi cerere de suspendare a executării hotărârii arbitrale în temeiul art. 280 C. proc. civ., cerere pe care partea nu a mai susţinut-o în cursul judecăţii, după cum s-a consemnat în încheierea din şedinţă de la termenul din 10.11.2005.

La solicitarea instanţei, a fost ataşat dosarul întocmit la O.R.D.A., finalizat prin pronunţarea hotărârii arbitrale atacate în cauză, ce cuprinde în esenţă actele procedurale relative la funcţionarea Comisiei de mediere, punctele de vedere exprimate de ambele părţi asupra aspectelor în litigiu, precum şi cel al O.R.D.A. cu valoare consultativă, cele trei rapoarte de expertiză întocmite la propunerea fiecăreia dintre părţi, rcspcctiv la solicitarea Comisiei.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate în motivarea căii de atac, Curtea constată că apelul nu este fondat.

In urma negocierilor purtate între organismele de gestiune colectivă în domeniul operelor reproduse de pe hârtie şi asociaţia apelantă în vederea întocmirii listei suporturilor şi a aparatelor pentru care se datorează remuneraţia compensatorie pentru copia privată, precum şi a stabilirii cuantumului acestei remuneraţii, în condiţiile art. 107 cu referire la art. 34 din Legea nr. 8/1996, părţile au ajuns la o înţelegere parţială, declanşând procedura medierii asupra punctelor de vedere divergente.

Astfel, părţile au fost de acord cu includerea în lista aparatelor pentru care se datorează remuneraţie a fotocopiatorului, convenindu-se plata unui procent de 1%, totodată a aparatului multifuncţional cu funcţie de fotocopiere, căruia i-a fost ataşată o remuneraţie compensatorie de 0,5%.

Comisia arbitrală constituită pe lângă ORDA în scopul medierii solicitate de A.P.D.E.T.I.C. s-a pronunţat în sensul includerii în tabelul de plată şi a următoarelor aparate: imprimantă, scanner, aparat multifuncţional fară funcţie de fotocopiere, astfel cum au pretins organismele de gestiune colectivă, soluţie contestată de asociaţia apelantă prin calea de atac declarată în cauză.

Prin motivele de apel s-a susţinut, în esenţă, că aparatele care formează obiectul litigiului nu îndeplinesc una dintre cele trei condiţii cumulative impuse de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, anume condiţia de a fi aparate de sine-stătătoare, precum şi cerinţa - premisă din aceeaşi normă - în sensul de a fi fost concepute pentru realizarea de copii pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei familii, cu trimitere la art. 34 alin. (1) din lege.

Conform art. 34 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 123/2005 publicată în M. Of. nr. 843/19.09.2005, ce interesează momentul pronunţării hotărârii arbitrale), autorul unei opere are dreptul la o remuneraţie compensatorie pentru copia privată, respectiv pentru copia operei realizată pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei familii, remuneraţie aferentă suporturilor pe care se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale ori pe care se pot realiza reproduceri grafice ale operelor, precum şi pentru aparatele de sine-stătătoare, indiferent de modul de funcţionare, concepute pentru realizarea de copii, ce permit reproducerea acestor opere.

Conform art. 107 alin. (2) (tot în forma anterioară modificării), plata remuneraţiei compensatorii este în sarcina fabricanţilor şi importatorilor de suporturi sau aparate prevăzute la art. 34 alin. (2), categorii de persoane în carc se încadrează asociaţia apelantă, despăgubire datorată indiferent dacă procedeul folosit este unul analog sau digital.

Criticând interpretarea dată noţiunii de „aparat de sine-stătător”, apelanta critică şi înţelesul dat de Comisia arbitrală expresiei „indiferent de modul de funcţionare”, pretinzând că aceasta din urmă nu este şi nu trebuie legată de condiţia de „aparat de sine-stătător”, referindu-se la procedeul tehnologic utilizat pentru efectuarea de copii - analog sau digital, şi nu la funcţionarea aparatului în mod independent ori în concxiunc cu alte aparate (în speţă cu calculatorul/sistemul de calcul).

Se observă că atât Comisia arbitrală, cât şi apelanta, au propus o variantă de interpretare a expresiei în discuţie, în raport de care au încercat să determine un anumit conţinut conceptual al sintagmei „aparat de sine-stătător”, cu toate că ambele au susţinut lipsa de relevanţă a modului de funcţionare pentru încadrarea unui aparat în categoria celor pentru care se datorează remuneraţie.

Interpretarea dată de fiecare dintre ele primei condiţii din art. 34 alin. (2) infirmă tocmai această concluzie reciproc agreată, din moment ce se face trimitere la o funcţionalitate fie de natură tehnică (procedeul tehnologic de realizare a funcţiei de reproducere), fie faptică (existenţa sau inexistenţa unei conexiuni cu un alt aparat), definire în raport de care se acceptă un anumit înţeles al sintagmei „aparat de sine-stătător”.

Or, asemenea raţionament al ambelor părţi este în sine contradictoriu, ceea ce determină a nu fi primit: dacă legiuitorul nu distinge, nici interpretul legii nu o poate face, în sensul de a găsi un înţeles al expresiei „modul de funcţionare” prin care să se determine apoi conţinutul sintagmei „aparat de sine-stătător” (principiul de interpretare logică a normei „ubi lex non distinguit..se regăseşte în punctul de vedere consultativ al O.R.D.A., aflat la dosar, pertinent invocat relativ la aspectul în discuţie).

In realitate, nu în raport de un anumit mod de funcţionare se poate evalua caracterul de sine-stătător, constatare ce subzistă şi prin interpretarea gramaticală, totodată literală a normei, după cum se va expune în cele ce urmează.

Reţinând înţelesul literal al termenilor folosiţi, se observă că legiuitorul plasează „modul de funcţionare” într-un context conceptual neutru pentru dezlegarea aspectului în discuţie, subliniat prin funcţia locuţiunii prepoziţionale „indiferent de”, ce delimitează locuţiunea substantivală de partea de vorbire pe care o determină din punct de vedere sintactic.

Aceasta înseamnă, pe de o parte, că prin „mod de funcţionare” se poate înţelege atât proccdeul tehnologic de realizare a copiilor, cât şi interconexiunea cu alte aparate, în acelaşi timp, că nu prin raportare la criteriul funcţionalităţii din punct de vedere tehnic ori faptic s-ar putea stabili caracterul intenţionat de legiuitor al aparatelor în discuţie.

Dacă modul de funcţionare - definit în ambele sensuri propuse în cauză - nu este relevant pentru ca un aparat să fie sau nu „de sine-stătător”, se impune a se apela la un alt criteriu pentru stabilirea conţinutului primei condiţii din art. 34 alin. (2).

Singurul criteriu care poate fi acceptat este cel al construcţiei, al existenţei fizice, menţionat de asociaţia apelantă în concluziile scrise depuse în faţa Comisiei arbitrale, cu atât mai mult cu cât celelalte două (al interconectării cu alte obiecte sau aparate şi cel al modului de îndeplinire a funcţiei specifice) au fost înlăturate prin considerentele anterior expuse.

Este adevărat că orice piesă a unui aparat sau mecanism are o construcţie şi o existenţă proprie, astfel cum relevă apelanta, ce apreciază că acest criteriu este prea larg pentru a fi viabil, însă legiuitorul nu vizează orice fel de sistem constructiv, ci doar „aparatul", ca sistem de piese ce serveşte pentru o operaţie mecanică, tehnică, ştiinţifică etc. (conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, Ed. Academiei, Bucureşti, 1975).

Asemenea ansamblu de elemente presupune un anumit grad de complexitate a construcţiei, însă şi o structură independentă fizic, ce exclude posibilitatea înglobării într-un alt sistem constructiv, cel de care potenţial ar depinde din punct de vedere funcţional (în speţă calculatorul/sistem de calcul), chiar dacă funcţionarea se realizează prin interconexiunea celor două sisteme.

De vreme ce legiuitorul a urmărit înlăturarea oricărei referiri la modul de funcţionare, fie din punct de vedere tehnic, fie faptic, după cum s-a arătat, numai independenţa fizică din punct de vedere constructiv a sistemului de piese ce constituie un „aparat” (evident, cu

o anumită funcţie ce nu interesează, însă, caracterul de sine stătător) poate explica natura autonomă menţionată de legiuitor (chiar dacă vorbim despre o independenţă relativă din punct de vedere obiectiv, inclusiv prin prisma performanţelor tehnice în continuă evoluţie).

Chiar dacă acest criteriu permite încadrarea în sfera aparatelor vizate de art. 34 alin. (2) a unui număr foarte mare de echipamente, fapt firesc de vreme ce este un criteriu generic, raportarea la celelalte două critcrii enunţate de legiuitor şi care trebuie îndeplinite cumulativ cu prima determină îngustarea severă a acestei sfere.

Or, apelanta nu a contestat aptitudinea aparatelor în discuţie de a îndeplini o funcţie de reproducere, în care scop au fost conccpute, formulând critici relativ la condiţia generică, aşadar cca mai vulnerabilă din punct de vedere interpretativ (cu precizările ce se vor facc în legătură cu situaţia imprimantei şi capacitatea de realizare a copiei private).

Apelând, însă, la regulile de interpretare literală, gramaticală şi logică, după cum s-a arătat anterior, se deduce voinţa legiuitorului în

sensul includerii şi a celor trei aparate supuse medierii în lista celor pentru care se datorează remuneraţie, confirmându-se, astfel, soluţia Comisiei arbitrale.

Considerentele hotărârii atacate, insuficiente ori exprimate într-o manieră prea sintetică, sub forma unei concluzii, fară expunerea raţionamentului urmat cu această finalitate, vor fi completate sau substituite prin cele redate în prezenta decizie, fapt posibil în virtutea caracterului devolutiv al apelului declarat.

Asemenea operaţiune se impune în cazul definirii sintagmei „aparat de sine-stătător”, constatându-se că prin hotărârea arbitrală nu se face referire la acest aspect, susţinerile apelantei din motivarea căii de atac în acest sens fiind pertinente.

Or, după cum s-a arătat, locuţiunea „indiferent de modul de funcţionare” pe care o explică hotărârea arbitrală nu are nicio legătură din punct de vedere conceptual cu sintagma în discuţie, plasarea sa în context având doar rolul de a orienta în altă direcţie, către un alt reper de evaluare decât cel al funcţionalităţii, fie tehnică, fie faptică, determinarea caracterului de sine-stătător al unui aparat.

Prin interpretarea expusă în prezentele considerente se dă implicit eficienţă principiului de interpretare logică a legii, în sensul de a produce efecte, de a fi aplicabilă unor raporturi juridice concrete, la care în mod corect a făcut trimitere apelanta în motivarea căii de atac, atunci când a criticat ignorarea de către Comisia arbitrală a conţinutului conceptual al condiţiei de „aparat de sine-stătător’.

Susţinerea apelantei în sensul că intenţia legiuitorului la momentul edictării normei (cu atât mai mult cu cât este vorba despre un text de lege nou) a fost aceea de a restrânge sfera categoriilor de aparate pentru care să se plătească remuneraţia este corectă, însă nu pentru motivele invocate de apelantă, respectiv prin aplicarea criteriului modului de îndeplinire a funcţiilor spccificc (ncrclevant, prin voinţa legiuitorului).

In realitate, s-a dorit menţinerea acclor echipamente independente din punct de vedere constructiv (atât cât este posibil a se determina în raport de stadiul actual al tehnicii), dar susceptibile de a fi calificate drept „aparate”, calificare ce îngustează de la bun început sfera echipamentelor, fiind evident eliminate piesele de schimb, acccsoriile, diferite componente ce nu au caracteristicile unui ansamblu de elemente cu o structură complexă şi cu o funcţie identificabilă la nivelul întregului.

Pe lângă caracterul de „aparat de sine-stătător”, contestat în privinţa tuturor celor trei aparate în discuţie, apelanta a denunţat şi neîndeplinirea condiţiei de realizare de reproducere a unor opere „de pe hârtie”, în termenii art. 107 alin. (1) din lege, în ceea ce priveşte imprimanta şi aparatul multifuncţional fară funcţie de copiere, dar care exercită funcţia de imprimantă.

Este adevărat că art. 107 alin. (1) introduce un enunţ suplimentar faţă de art. 34, în sensul că au dreptul la remuneraţie compensatorie „autorii operelor reproduse după înregistrări sonore sau audiovizuale, precum şi cei ai operelor reproduse de pe hârtie, pe orice alt tip de suport”, context în care interpretarea propusă de apelantă este corectă.

Astfel, prin coroborare cu art. 34 alin. (2) se deduce că remuneraţia este datorată numai pentru aparatele ce permit reproducerea de opere „de pe hârtie”, caz în care este pertinentă obiecţia apelantei relativă la imprimantă, aparat a cărui definiţie nu a fost contestată şi se regăseşte în toate cele trei rapoarte de expertiză depuse la dosar (întocmite de experţii propuşi de părţi, respectiv de cel neutru, desemnat de Comisia arbitrală).

Imprimanta, servind la tipărirea pe suport hârtie a unor date în format digital, stocate într-un sistem de calcule, are capacitatea de a reproduce doar informaţii fixate în memoria unui calculator, şi nu de pe hârtie, în termenii legii.

Aceste obiecţii ale asociaţiei apelante nu au făcut obiectul unor constatări ale experţilor din cauză (concentrate, în mare măsură, pe caracteristicile tehnice şi funcţionale ale scanner-ului, ca de altfel şi demonstraţia tehnică desfăşurată în faţa Comisiei) şi nici nu au fost analizate de O.R.D.A. în punctul de vedere consultativ depus la dosar.

Cu toate acestea, în considerentele hotărârii arbitrale s-a făcut referire la aspectul în discuţie, argumentele expuse fiind temeinice, cu precizările ce urmează a fi formulate.

Niciun punct de vedere exprimat în cauză nu cuprinde vreo menţiune relativă la modul în care informaţia susceptibilă de a fi imprimată, listată pe un suport de hârtie, s-a transpus în format digital, ajungând în memoria calculatorului, însă niciuna din descrierile tehnice regăsite în expertize nu infirmă posibilitatea preluării unei informaţii de pc un suport de hârtie (prin scanare, de pildă), care poate fi ulterior imprimată pe hârtie prin intermedierea calculatorului.

Conform art. 14 din Legea nr. 8/1996, la care în mod corect a făcut referire Comisia arbitrală, prin „reproducere” se înţelege realizarea

uneia ori a mai multor copii ale unei opere „prin orice mijloc sau sub orice formă (...)”.

Din moment ce legiuitorul acceptă orice mijloc de realizare a copiilor unei opere, nefiind permis a distinge atunci când legiuitorul însuşi nu a făcut-o, se poate deduce că reprezintă „reproducere” şi realizarea de copii prin cumularea unor mijloace tehnice diferite, respectiv prin citirea datelor de pe hârtie printr-un procedeu optic, transformarea acestor date în informaţie digitală, transferul acesteia către calculator, apoi tipărirea, cu ajutorul imprimantei, pe suport de hârtie, a acestor date stocate în sistemul de calcul, evident, cu condiţia implicită ca, iniţial, informaţia să se fi aflat pe un suport de hârtie.

Dată fiind această accepţiune a „reproducerii”, art. 14 nu poate fi ignorat în aplicarea art. 34 alin. (2), astfel cum pretinde apelanta, câtă vreme legiuitorul prevede explicit încadrarea în lista aparatelor pentru care este datorată remuneraţia a celor apte să permită reproducerea de opere.

Ceea ce este relevant în interpretarea art. 107 alin. (1), din perspectiva istorico-teleologică invocată de apelantă cu referire la modificarea survenită în text prin adoptarea Legii nr. 285/2004 (anterior legiuitorul prevăzând în „suport grafic sau analog”), nu are legătură cu aparatele ce permit reproducerea, ci cu operele în sine.

Astfel, s-a restrâns sfera operelor susceptibile a fi remunerate pentru copia privată, nu însăşi sfera suporturilor ori a aparatelor de realizare a copiilor prin reproducere, precum pretinde apelanta în motivarea căii de atac.

In prezent, nu pot beneficia de acest tip de remuneraţie decât autorii ale căror opere sunt redate pe suport hârtie, aşadar susceptibile de a fi reproduse „dc pe hârtie”, indiferent de modalitatea concretă de realizare a copiilor; dacă opera a fost concepută pe un alt tip de suport ori, deşi aptă de a fi fost concepută pe hârtie, acest lucru nu s-a realizat în concret (de exemplu a fost tehnoredactată dircct pe calculator), este exclusă vocaţia la remuneraţie.

Această constatare nu afectează, însă, includerea imprimantei în categoria aparatelor apte de a realiza copii „de pe hârtie”, cu atât mai mult cu cât nu s-a contcstat calitatea organismelor de gestiune colectivă prezente la negociere (în fapt, a lui C.) de a reprezenta pe autorii de opere „reproduse de pe hârtie”.

în ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 34 alin. (1) din lege, apelanta a contestat aptitudinea aparatelor în discuţie de a fi fost concepute pentru realizarea de copie privată, adică de copii de opere literare sau artistice „pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei familii”, servind în fapt pentru activitatea obişnuită de birou, scop în care, în majoritatea cazurilor, sunt achiziţionate de către firme.

Modul de interpretare sistematică de către apelantă a prevederilor art. 34 alin. (1) şi (2) din lege nu poate fi primit, întrucât se adaugă la lege prin pretenţia ca aparatul să fi fost conceput pentru realizarea de „copie privată”, când, în realitate, legiuitorul prevede doar condiţia ca aparatul să fi fost conceput „pentru realizarea de copii”.

Cerinţa legală relativă la scopul reproducerii operei - copia privată

- interesează doar situaţiile în care se datorează remuneraţie, în timp ce aptitudinea aparatului de a permite realizarea de copii este una generică, determinând sau nu activarea obligaţiei de plată a remuneraţiei în sarcina producătorului sau importatorului aparatului în discuţie, fară a fi necesar ca aparatul să fi fost efectiv conceput pentru un anumit tip de activitate, pentru uz personal, profesional, comercial etc.

în cazul în care aparatul este folosit în concret pentru realizarea de altfel de copii decât copia privată, de exemplu în scop comercial sau pentru „nevoi de business”, în termenii hotărârii arbitrale, autorul poate pretinde însăşi încălcarea drepturilor derivând din atare calitate.

Nu poate fi primită, de asemenea, susţinerea apelantei în sensul că prejudiciul creat titularilor de drepturi prin realizarea de copie privată prin intermediul scanner-ului şi al imprimantei ar fi minimal, context în care nu se poate naşte obligaţia de plată a remuneraţiei în sarcina producătorului sau importatorului unor atare aparate.

Condiţia prejudiciului este prevăzută de art. 34 exclusiv în legătură cu exploatarea operei prin reproducere, în contextul depăşirii limitelor unei utilizări normale a operei, nu şi în legătură cu aptitudinea generică a unui anumit aparat de a permite reproducerea acesteia.

In absenţa unei prevederi explicite în legea română, nu este utilă referirea la Recitalul 35 din Directiva 2001/29/EC invocat de apelantă, în condiţiile în carc norma europeană nu facc încă parte din dreptul intern, pentru a se aplica principiul preeminenţei acesteia faţă de norma

naţională, servind exclusiv ca reper pentru eventuala modificare a legislaţiei interne.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a respins apelul ca nefondat, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ.

← Acţiune în constatarea calităţii de moştenitor....		Persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii. Dovada... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Reproducerea unei opere de pe suport de hârtie. Accepţiune. Opere susceptibile de remuneraţie pentru copia privată. Aparate apte să efectueze copii. Imprimanta