Apartament cumpărat în cote egale de persoane căsătorite. Dreptul de proprietate al soţilor cumpărătorilor
| Comentarii |
|
C. civ., art. 728
Contractul de vânzare-cumpărare constată transmiterea în patrimoniul mai multor persoane fizice a dreptului de proprietate asupra apartamentului în litigiu. Astfel, apartamentul a fost cumpărat de două persoane, ambele fiind căsătorite la acea dată. Deşi în actul autentic nu se precizează în mod expres cota de proprietate indiviză transmisă fiecărui cumpărător, se constată că în patrimoniul uneia s-a inclus o cotă de 1/2 din proprietatea asupra bunului, cotă indiviză care urmează regimul coproprietăţii devăl-maşe între soţi. în ceea ce priveşte cealaltă cotă de 1/2, aceasta s-a inclus în patrimoniul celorlalţi soţi cumpărători.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 280/A din 20 februarie 2006, nepublicată
Prin cercrca înregistrată pc rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti în dosar nr. 9058/2003, reclamanta G. (fostă D.) C.L. a chemat în judecată pârâţii G.D., G.I. şi D.L., solicitând ieşirea din indiviziune asupra apartamentului nr. 53 situat în Şos. Olteniţei, sector 4. S-a solicitat atribuirea apartamentului către G.D. şi G.I., ceilalţi doi coproprietari urmând să primească sultă.
Prin cererea reconvenţională formulată la 3 decembrie 2003, pârâtul-reclamant D.L. a arătat că este de acord ca imobilul să revină în proprietatea fostei sale soţii G. (fostă D.) C.L. şi a mamei acesteia G.D., solicitând constatarea unui drept de retenţie asupra aparta-
mentului până ce îi va fi achitată sulta. In cazul în care reclamanta şi mama acesteia nu este de acord cu dobândirea unui drept de retenţie până la achitarea sultei, solicită să-i fie atribuit întregul imobil în natură.
Ulterior, la 29 ianuarie 2004, reclamanta îşi precizează acţiunea în sensul că solicită constatarea dreptului de proprietate exclusivă a părinţilor săi, pârâţii G.D. şi I., asupra cotci de 1/2 din imobilul în
litigiu şi atribuirea bunului în natură acestora. In privinţa pârâtului
D.L., solicită să se constate că a dobândit în devălmăşie cota de 1/2 din imobil cu banii proveniţi de la părinţii săi. Dc asemenea, solicită să se constate şi dreptul său de crcanţă împotriva pârâtului reprezentând lipsa de folosinţă a apartamentului începând cu 1997 până la data formulării cererii, pretenţii estimate ulterior la 20.000.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 2869 din 24 mai 2004, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a respins ca neîntemeiate atât cercrca principală, cât şi cercrca reconvenţională.
In considerentele hotărârii se arată că apartamentul în litigiu a fost cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 18883 din 4 septembrie 1995 de notariatul de Stat al Sectorului 4 de către reclamanta-pârâtă G.L., pârâtul-reclamant D.L. şi pârâta G.D. pentru preţul de 2.000.000 lei. Din probele cu înscrisuri şi martori administrate, s-a considerat întemeiată susţinerea reclamantei potrivit căreia preţul ar fi fost achitat în întregime de către părinţii săi G.D. şi G.I. Din depoziţiile martorilor s-a reţinut că soţii G. au avut iniţial intenţia de a cumpăra apartamentul numai pentru ei, în acest sens fiind
şi un precontract de vânzare-cumpărare. In sens contrar, pârâtul D.L. nu a dovedit că ar fi obţinut venituri în perioada respectivă. Operaţiunea efectuată de părţi a fost calificată de instanţa de fond ca fiind
o simulaţie, în actul public figurând drept cumpărători toate părţile, în timp ce în acordul secrct figurau numai G.I. şi G.D. Inexistenţa unui act scerct în acest sens a fost motivată pe o imposibilitate morală de
preconstituire a unui înscris, dată fiind legătura de rudenie între părţi. S-a concluzionat de către Judecătorie că nici pârâta-reclamantă G.C. şi nici pârâtul-reclamant D.L. nu au drept de proprietate asupra apartamentului, astfel că cererilc lor de ieşire din indiviziune sunt nefondate.
Prin cererea înregistrată la data de 30 iulie 2004 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, pârâtul-reclamant D.L. a solicitat completarea sentinţei civile nr. 2869/2003 în sensul admiterii punctului 2 din cererea reconvenţională care viza atribuirea bunului imobil în natură.
Prin sentinţa civilă nr. 4378 din 8 septembrie 2004 pronunţată în dosarul nr. 9058/2003, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a respins ca neîntemeiată cererea de completare a sentinţei civile nr. 2869 din 24 mai 2004, formulată de pârâtul-reclamant D.L., reţinându-se că motivele invocate de pârât în procedura prevăzută de art. 2811 C. proc. civ. nu vizează situaţiile avute în vedere de legiuitor, ci sunt în realitate critici de apel.
împotriva sentinţei civilc nr. 2869 din 24 mai 2004, pârâtul-reclamant D.L. a declarat apel la data de 30 iulie 2004, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii de fond şi trimiterea cauzei spre rejudceare Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti. Se critică sentinţa nr. 2869 din 24 mai 2004 pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul probelor administrate în cauză, interpretate eronat de cătrc prima instanţă. Se arată că instanţa de fond a apreciat greşit că ar exista o simulaţie între părţi cu toate că un act secret nu există, constatând că proprietari sunt numai pârâţii G.I. şi G.D., deşi în actul de vânzare-cumpărare figurează trei proprietari. Prin urmare, se reţine fară temei că nu are calitatca de cumpărător pentru a se respinge cererca reconvenţională. Apelantul-pârât critică şi modul de soluţionare a cererii reconvenţionale faţă de care judecătoria nu s-a pronunţat asupra dreptului de retenţie solicitat şi asupra cererii sale de atribuie a întregului imobil în natură.
Examinând apelul faţă de hotărârea apelată şi probele administrate în cauză, tribunalul constată că prima instanţă de fond a stabilit în mod greşit situaţia de fapt şi a făcut o greşită aplicare şi interpretare a normelor juridice privind coproprietatea şi partajul. Astfel, judecătoria a fost învestită cu o cerere principală şi cu o cerere reconvenţională având ca obiect partajul unui bun imobil dobândit cu act de vânzare-cumpărare autentic. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 18883 din 4 septembrie 1995 de Notariatul de Stat local al Sectorului 4 Bucureşti, apartamentul nr. 53 situat în Bucureşti, sector 4 a fost cumpărat de către G.D. căsătorită şi de cătrc D.L.C. şi D.L., căsă
toriţi. Prin urmare, acest act autentic constituie izvorul coproprietăţii asupra bunului ce formează obiect material al acţiunii de partaj.
Instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a clauzelor actului juridic translativ de proprietate, coroborând probele administrate în cauză (înscrisuri, martori, răspunsuri la interogatoriu) şi ajungând la concluzia că singurii proprietari ai imobilului sunt G.D. şi G.I., care nu au formulat cerere de partaj, astfel încât pretenţiile reclamantului şi ale pârâtului D. de sistare a unei coproprietăţi în condiţiile în care nu deţin vreun drept de proprietate sunt nefondate.
Tribunalul apreciază că această concluzie este eronată. Contractul de vânzare-cumpărare constată transmiterea în patrimoniul mai multor persoane fizice a dreptului de proprietate asupra apartamentului în litigiu. Astfel, apartamentul a fost cumpărat de către G.D., care la acea dată era căsătorită şi de către D.C., căsătorită cu D.L. Deşi în actul autentic nu se precizează în mod expres cota de proprietate indiviză transmisă fiecărui cumpărător, se constată că în patrimoniul G.D. s-a inclus o cotă de 1/2 din proprietatea asupra bunului, cotă indiviză care
urmează regimul coproprietăţii devălmaşe între pârâţii G.D. şi G.I. In ccea ce priveşte cealaltă cotă de 1/2, aceasta s-a inclus în patrimoniul soţilor D., care erau căsătoriţi de la data de 9 august 1990 (căsătoria fiind desfăcută prin acord la 8 octombrie 1997, conform sentinţei civile nr. 6841 din 8 octombrie 1997). Deşi prin cererca reconvenţională, pârâtul-reclamant D.L. susţine că a dobândit o cotă de proprietate de 1/3, aspect reiterat prin cererea de apel, această afirmaţie este nefondată atâta timp cât actul autentic nu specifică o astfel de cotă, ci, din contră, menţionează doi cumpărători (G.D. şi D.C.L.) cărora nu Ic
poate reveni decât o cotă indiviză egală de 1/2. Intre soţii D. cota de 1/2 din proprietatea bunului urmează regulile proprietăţii devălmaşe
specifică raporturilor patrimoniale ale căsătoriei. In concluzie, atât reclamanta G.C.L., cât şi pârâtul-reclamant D.L. deţin drept de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Ceea ce a stabilit instanţa de fond prin probele încuviinţate a fost provenienţa banilor plătiţi cu titlu de preţ pentru bunul imobil. Deşi constată că întreaga sumă de bani a fost achitată de către părinţii reclamantei, judecătoria interpretează această situaţie de fapt ca neconformă situaţiei de drept rezultând din actul prezentat de părţi şi concluzionează asupra prevalenţei situaţiei de fapt, în sensul că
imobilul aparţine în proprietate numai soţilor G.D. şi G.I. In faza de judecată a apelului s-a dovedit că simulaţia reţinută de judecătorie nu este dovedită, litigiul având ca obiect constatarea simulaţiei fiind
respins irevocabil prin sentinţa civilă nr. 5320 din 30 septembrie 2005 dată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
Faţă de cele arătate, tribunalul reţine că intimaţii-pârâţi G.D. şi G.I. deţin o cotă indiviză de 1/2 din bun, iar reclamanta G.C.L. împreună cu pârâtul-reclamant D.L. deţin cealaltă cotă indiviză de 1/2 din bunul în litigiu, stare de coproprietate care permite partajul prevăzut de
art. 728 C. civ. întrucât instanţa de fond a interpretat eronat situaţia premisă a unei ieşiri din indiviziune, adică starea de coproprietate între părţile litigante şi, prin urmare, deşi a soluţionat procesul printr-o sentinţă pronunţată pe fond, nu s-a pronunţat în realitate asupra fondului cererii de partaj, în temeiul art. 295 C. proc. civ. raportat la art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a admis apelul, a desfiinţat sentinţa civilă pronunţată şi a trimis cauza primei instanţe spre rejudecare. La rejudecarea pricinii în fond, prima instanţă va avea de lămurit cotele de contribuţie ale reclamantei şi ale pârâtului-reclamant asupra bunului dobândit împreună în căsătorie, urmând a stabili astfel creanţele existente între ei. De asemenea, instanţa va avea de lămurit situaţia atribuirii în natură a bunului faţă de cererilc formulate de părţi.
| ← Conţinutul dreptului real de uzufruct viager. Exercitarea... | Efecte patrimoniale ale concubinajului. Contribuţie la... → |
|---|
