Efecte patrimoniale ale concubinajului. Contribuţie la dobândirea bunurilor. Creanţe
| Comentarii |
|
C. civ., art. 469, art. 482, art. 488
Regimul comunităţii de bunuri nu foloseşte concubinilor. în raporturile patrimoniale dintre concubini sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun care reglementează proprietatea pe cote-părţi, în măsura în care este dovedită existenţa unei asemenea proprietăţi şi în raport de contribuţia fiecăruia la dobândirea lor stabilită prin probe. Rezultă că, în cazul concubinilor, bunurile devin proprietate comună pe cote-părţi pentru fiecare din concubini în proporţia în care a contribuit la achiziţionarea lor, indiferent pe numele căruia dintre ei s-a întocmit actul de cumpărare. De asemenea, proprietatea indiviză trebuie dovedită şi stabilită în raport de fiecare bun în parte, iar nu în raport de totalitatea bunurilor.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 2221/R din 21 decembrie 2006, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti sub nr. 11482/2005 (nr. dosar nou 13075/303/2005), reclamantul V.G. a chemat în judecată pârâtele R.E. şi B.L., solicitând obligarea pârâtelor la plata echivalentului îmbunătăţirilor aduse locuinţei acestora în perioada 2004-2005, la valoarea de piaţă actualizată, plus dobânda legală de la data deschiderii acţiunii şi până la plata efectivă, îmbunătăţiri evaluate provizoriu la suma de 174.384.707 lei vechi; a solicitat totodată să fie obligate pârâtele să-i restituie în natură sau să-i plătească echivalentul la valoarea actualizată la inflaţie contravaloarea bunurilor mobile personale rămase în locuinţa acestora şi pe care refuză să i le restituie, achiziţionate de acesta cu suma de 34.100.000 lei vechi; să se dispună, în contradictoriu cu pârâta B.L. ieşirea din indiviziune asupra locuinţei situată în comuna Snagov, sat Ghcr-măneşti, judeţul Ilfov, achiziţionată prin credit bancar ipotecar, cu contribuţia de 100% a reclamantului la preţul de 45.500 lei.
La data de 30 noiembrie 2005, pârâtele B.L. şi R.E. au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată în sensul admiterii capătului 3 de cerere având ca obiect ieşirea din indiviziune asupra apartamentului din satul Ghcr-măneşti, comuna Snagov, prin atribuirea bunului imobil achiziţionat cătrc reclamant şi respingerea celorlalte capcte de cererc. La data de 3 ianuarie 2006, reclamantul formulează o precizare a cererii intro-
ductivc arătând în detaliu îmbunătăţirile pe carc le-a adus imobilului pârâtelor şi pc carc lc-a pretins în acţiune, îmbunătăţiri executatc în perioada iulie-august 2004. La termenul de judecată din 11 ianuarie
2006, capătul de cercre având ca obiect ieşirea din indiviziune a fost disjuns, iar ulterior, prin sentinţa civilă nr. 242 din 11 ianuarie 2006, a fost declinat spre competentă soluţionare Judecătoriei Buftea.
Prin sentinţa civilă nr. 4817 din 6 iulie 2006, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis în parte cererea reclamantului V.G., a obligat pârâta R.E. la plata către reclamant a sumei de 6.374 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirii aferente apartamentului nr. 90, situat în Bucureşti, sector 6, proprietatea pârâtei, a obligat pârâta B.L. la plata către reclamant a sumei de 3.649,64 lei reprezentând o cotă de 50% din contravaloarea bunurilor mobile achiziţionate în perioada concubinajului de cele două părţi, a respins ca neîntemeiată cererea cu privire la celelalte bunuri mobile.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în perioada iunie-noiembrie 2004 reclamantul şi pârâta B.L. au întreţinut
o relaţie de concubinaj, în această perioadă locuind în apartamentul deţinut de pârâta R.E., mama pârâtei B.L. Din probatoriul administrat în cauză pentru lămurirea situaţiei de fapt, s-a considerat dovedită existenţa unei proprietăţi indivize a celor două părţi implicate în relaţia de concubinaj asupra bunurilor mobile achiziţionate, precum şi dreptul de crcanţă născut din efectuarea îmbunătăţirilor, dovedit atât prin convieţuirea părţilor, cât şi prin scopul urmărit de ambele părţi la achiziţionare - folosinţa în comun.
Instanţa a delimitat natura juridică a pretenţiilor deduse judecăţii, faţă de aspectcle pc carc părţile implicate în relaţia de concubinaj le-au vizat în dovedirea şi respectiv combaterea cererii, respectiv intenţia de a dovedi, fiecare, o contribuţie exclusivă la achiziţionarea pieselor de mobilier şi a îmbunătăţirilor efectuate în perioada concubinajului. Se reţine că regimul comunităţii de bunuri nu foloseşte concubinilor, în raporturile patrimoniale dintre concubini fiind aplicabile dispoziţiile dreptului comun care reglementează proprietatea pe cote-părţi, în măsura în care este dovedită existenţa unei asemenea proprietăţi şi în raport de contribuţia fiecăruia la dobândirea lor stabilită prin probe. Rezultă că, în cazul concubinilor, bunurile devin proprietate comună pe cote-părţi pentru fiecare din concubini în proporţia în care a contribuit la achiziţionarea lor, indiferent pe numele căruia dintre ei s-a întocmit actul de cumpărare. De asemenea,
proprietatea indiviză trebuie dovedită şi stabilită în raport de fiecare bun în parte, iar nu în raport de totalitatea bunurilor.
împotriva acestei sentinţe, la data de 25 august 2006, au formulat recurs pârâtele R.E. şi B.L., iar la data de 31 august 2006, a declarat recurs şi reclamantul V.G., cererile fiind înregistrate la Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, sub nr. 13075/303/2005.
In motivarea recursului lor, recurentele-pârâte invocă dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., arătând că instanţa de fond a reţinut relaţia de concubinaj dintre V.G. şi B.L., relaţie care a generat prezenta speţă dedusă analizei, expertizei şi judecăţii. Având în vedere tocmai această relaţie, precum şi faptul că V.G. se afla în impas financiar, fapt reţinut de instanţă, R.E. a înţeles şi a încuviinţat ca acesta să locuiască temporar în apartamentul de la adresa din Bucureşti, sector 6 (R.E. fiind proprietar unic al acestui apartament). Instanţa a reţinut natura juridică a pretenţiilor deduse judecăţii, precum şi faptul că, în cazul relaţiilor de concubinaj, nu se aplică regimul comunităţii de bunuri, raporturile patrimoniale fiind reglementate de dispoziţiile dreptului comun care face referire la proprietatea pe cote-părţi. Aceste aspecte sunt reţinute corect din punct de vedere teoretic, dar în prezenta cauză tocmai situaţia financiară şi situaţia patrimonială ale lui V.G. trebuiau reţinute: acesta nu avea locuinţă, nu avea salariu îndestulător, astfel încât să solicite un împrumut la bancă în vederea achiziţionării unei locuinţe, avea şi are de plătit o pensie de întreţinere şi în aceeaşi perioadă a avut de reparat un automobil avariat. Lucrările de îmbunătăţire ale apartamentului au început în anul 2002, iar în anii următori s-a progresat în funcţie de veniturile care au permis avansarea lucrărilor până în anul 2004, când încă pârâta B.L. era căsătorită cu B.M. Recurentele-pârâte enumeră o serie de bunuri şi îmbunătăţiri, pretinse de reclamant şi reţinute de instanţă, pe care le apreciază ca fiind efectuate în altă perioadă de timp şi având o altă valoare.
Prin motivele de recurs ale recurentului-reclamant se solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei de fond, în sensul admiterii cererii şi pentru suma de 9.728,28 lei reprezentând îmbunătăţiri aduse imobilului şi suma de 7.340,54 lei reprezentând contravaloarea unor bunuri mobile. Se susţine că instanţa de fond a aplicat greşit legea, întrucât, deşi reţine corect efectul regimului bunurilor concubinilor, nu aplică acest raţionament, iar pe de altă parte, a apreciat greşit probele administrate în cauză, diminuând astfel cuantumul contribuţiei sale la
achiziţionarea bunurilor şi la efectuarca îmbunătăţirilor. In drept, se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Examinând motivele de recurs faţă de hotărârea recurată şi probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele, după cum dispune art. 3041 C. proc. civ., Tribunalul constată recursul ca nefondat. Se critică de cătrc recurcntelc-pârâte greşita concluzie a instanţei de fond asupra relaţiilor dintre părţi, stabilind existenţa unui concubinaj între V.G. şi B.L., împrejurarea de fapt ce creează efecte juridice specialc privind bunurile achiziţionate sau creanţele unora sau altora dintre ei în perioada concubinajului. în esenţă, susţin recurentele-pârâte că nu a existat nicio relaţie de concubinaj, ci doar acceptul proprietarului imobilului, R.E., ca reclamantul să locuiască temporar în imobilul său până la momentul în carc îşi va găsi o locuinţă.
Critica este nefondată. Relaţia de concubinaj dintre părţi a fost corect reţinută de judecătorie, pornind tocmai de la recunoaşterea făcută de pârâte la interogatoriul administrat. Răspunsurile pârâtelor în sensul că a existat o relaţie de concubinaj, însă cei doi nu au gospodărit împreună, nu are relevanţă sub aspectul stabilirii existenţei sau nu a unei relaţii, ci numai sub aspectul dorinţei pârâtelor de a demonstra că reclamantul nu a contribuit în niciun fel la îmbunătăţirile făcute apartamentului sau la bunurile mobile dobândite.
Prin urmare, recunoaşterea pârâtelor în sensul locuirii împreună o perioadă de timp, iunie-noiembrie 2004, coroborat cu depoziţia martorului R.P., cu susţinerea L.B. în declaraţia dată în faţa ofiţerului de poliţie la 11 ianuarie 2005, în care arată că a fost lovită de fostul său concubin V.G., cu care a convieţuit împreună patru luni de zile, ca de altfel şi cu declaraţia dată de V.G. în aceeaşi împrejurare (acesta arătând că în noiembrie 2004 a fost dat afară din locuinţă de concubina sa, datorită unor neînţelegeri legate de sumele de bani pe care le-a investit în bunurile rămase în posesia acesteia) sunt probe suficiente şi concludente pentru dovada relaţiei de concubinaj între cele două părţi.
în ceea ce priveşte sumele de bani pretinse de reclamant şi contestate prin recursul pârâtelor, Tribunalul apreciază că sunt nefondate criticilc de recurs faţă de probele administrate în faţa instanţei de fond, înscrisuri, depoziţii ale martorilor, expertize, interogatoriu. Astfel, susţin recurentele-pârâte că uşa metalică a fost montată în iunie 2004, pentru un preţ de 630 RON care include şi manopera. Tribunalul considcră că a fost corect inclusă în cuantumul crcanţei, suma de 1.100 RON dovedită de reclamant prin factura emisă la 19 ianuarie 2005. Afirmaţia recurentelor pârâte că această factură a fost eliberată ulterior predării mărfii nu este dovedită în niciun fel, iar înscrisul nu a fost combătut ca fiind fals, având ca atare valoare probatorie.
In privinţa instalaţiei electrice şi sanitare, recurentele-pârâte nu fac decât să precizcze că reprezintă lucrări ascunse, presupus a fi executate de către expertul tehnic B.C. care a ţinut cont numai de factura din
1 septembrie 2004, cu toate că bunurile rcspectivc au fost montate în cursul anului 2002. Susţinerea recurentelor este nefondată, factura prezentată de V.G. ca fiind emisă de SC F. 94 C. SRL sub nr. 1256207 din 1 septembrie 2004 având deplină valoare probatorie şi nefiind combătută prin niciun alt mijloc de probă. Pe de altă parte, chiar dacă înlocuirea instalaţiei elcctriec şi a celei sanitare ar fi lucrări ascunse, efectuarea acestora nu a fost contestată de pârâte, astfel încât, în mod corect s-a reţinut ca şi îmbunătăţire a apartamentului înlocuirea instalaţiei electrice şi sanitare, la valoarea dovedită de reclamant.
In privinţa gresiei şi a manoperei pentru montarea acesteia, se critică valoarea de 835 RON, reţinută de instanţă, pentru că gresia a costat doar 496,5 RON, iar manopera a costat în realitate 250 RON datorită faptului că a fost executată de o rudă a reclamantului, D.G. Expertul reţine însă, sub acesta aspect, factura fiscală nr. 5946142 din 7 iulie 2004, emisă pe numele cumpărătoarei B.L., la achiziţionarea unor plăci ceramice la valoarea totală de 496,5 RON. Este adevărat că, în privinţa montajului de gresie, expertul ia în calcul numai valoarea plăcilor ceramice fară TVA, astfel cum rezultă aceasta din factură. Susţinerea recurcntelor-pârâtc privind persoana carc a montat gresia şi contravaloarea muncii acesteia nu au fost dovedite. Aceste considerente sunt valabile şi pentru critica referitoare la valoarea de achiziţie şi montaj a faianţei. De asemenea, în privinţa parchetului recurentele au susţinut că s-a cheltuit numai suma de 1.981 RON şi nu cea
stabilită de expert, fară a detalia în vreun fel afirmaţia lor. In aceste condiţii, Tribunalul consideră corect reţinută valoarea parchetului.
In privinţa geamurilor termopan de la balcon, montate aproximativ în data de 3-4 iulie 2004, se critică reţinerea sumei de 2.350 lei conform facturii prezentate de reclamant, suma cheltuită în realitate fiind de 2.050 lei. Sub acest aspect, singura critică a recurentelor pârâte este aceea că factura prezentată nu conţine toate datele nccesare completate sau conţine date eronate, contravenind astfel Codului fiscal. Din cuprinsul raportului de expertiză se constată că expertul a înlăturat această factură fiscală şi nu a reţinut cuantumul ei la valoarea îmbunătăţirilor. Cu toate acestca, instanţa de fond a inclus această sumă în cuantumul total al îmbunătăţirilor apreciind în mod corect că factura fiscală emisă în anul 2004, carc cuprindc termenul RON, este un început de dovadă scrisă coroborat cu declaraţia martorului R.P. carc s-a referit la montajul acestor geamuri termopan.
Pentru lucrările de zugrăvire ale apartamentului, se afirmă că suma cheltuită a fost de 700 lei şi nu de 1.000 lei. Expertul însă, la acest aspect, prezintă două metode de calcul, diferenţiate în funcţie de metrii pătraţi zugrăviţi în apartament, după susţinerea reclamantului şi respectiv a pârâtelor. Cu toate acestea, la calculul final instanţa a luat în considerare suma indicată de pârâte de 692 lei, fiind mai mică decât suma pretinsă de reclamant. Mai susţin recurentele-pârâte că valoarea totală a lucrărilor de îmbunătăţiri a fost de 6.449 RON şi nu de 12.748 RON, cât a stabilit instanţa. Chiar şi aşa, provenienţa banilor nu a fost lămurită suficient, această sumă provenind dintr-un împrumut de 1.710 euro pe care B.L. l-a făcut la Banca Comercială Ion Ţiriac.
Sub acest aspect, Tribunalul apreciază corect raţionamentul instanţei de fond, care, din toate probele administrate în cauză, a concluzionat că nu se poate determina cu exactitate contribuţia fiecăruia dintre concubini la achiziţionarea bunurilor mobile destinate lucrărilor de îmbunătăţire, modernizare şi creşterea confortului apartamentului. Prin urmare, plecând de la faptul că cei doi concubini realizau venituri salariale la SC A.N. SA aproximativ egale, având în vedere că ambii erau debitori ai unor împrumuturi C.A.R. în cuantum egal, ca şi al altor împrumuturi bancare, indiferent dacă facturile erau emise numai pe numele unuia sau altuia dintre concubini, indiferent dacă manopera pentru lucrările de îmbunătăţire a fost plătită unuia sau altuia dintre ei acelor persoane carc le-au efectuat (persoane care însă nu cunoşteau provenienţa exactă a banilor), s-a apreciat corect că au contribuit aproximativ egal la sporirea confortului apartamentului pârâtei R.E.
In ceea ce priveşte obligarea recurcntei-pârâte R.E. la plata crcan-ţei de 1/2 din aceste îmbunătăţiri către recurentul-reclamant, aspect criticat în recurs, se apreciază corectă dispoziţia instanţei de fond, întrucât lucrările efectuate sunt, în realitate, lucrări prin care bunuri mobile au fost incorporate bunului imobil aflat în proprietatea acestei pârâte, devenind astfel imobile prin destinaţie, în sensul art. 469 C. civ., ce nu pot fi desprinse şi care creează un spor de valoare imobilului principal. Cum prin încorporare lucrările de îmbunătăţire au devenit proprietatea pârâtei R.E., conform art. 482 şi art. 488 C. civ., în mod corect aceasta a fost obligată să restituie reclamantului partea sa de contribuţie.
In ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul-reclamant, Tribunalul observă că acesta formulează numai critici generale, fară a se referi concret la soluţia instanţei de fond în privinţa pretenţiilor din cererca principală. Totuşi, recurentul-reclamant critică modalitatea de
stabilire concretă a contribuţiei fiecărui concubin la îmbunătăţirile aduse apartamentului unde s-a aplicat criteriul comunităţii de bunuri a soţilor. Sub acest aspect, Tribunalul a considcrat corectă soluţia instanţei de fond, conform considerentelor expuse anterior. Se susţine că, în privinţa pârâtei B.L., au fost omise din calcul unele valori de îmbunătăţiri, fară însă a se arăta în concret care sunt acestea, iar prin obligarea pârâtei R.E. să restituie creanţa constând în îmbunătăţiri, s-a considerat că relaţia de concubinaj ar fi fost şi cu aceasta. Sub acest ultim aspect, Tribunalul va respinge critica de recurs pe baza considerentelor expuse anterior, unde s-a arătat că instanţa de fond a făcut corect aplicarea regulilor accesiunii.
Recurentul-reclamant mai susţine că instanţa de fond nu a interpretat corect probele administrate în cauză, însă nu face aprecieri concrete asupra probelor administrate, limitându-se a se referi la bunurile mobile şi expertiza preţuitoare a căror concluzii ar fi acceptate în totalitate. Simpla afirmaţie a părţii reclamante că este de acord cu valoarea stabilită de expert nu este însă suficientă pentru a se considera dovedită achiziţionarea bunurilor mobile la cuantumul precizat de parte şi în perioada de timp de referinţă. Urmează, aşadar, a se considera temeinică şi legală concluzia instanţei de fond sub aspectul acestor bunuri mobile.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Tribunalul a respins recursurile şi a menţinut hotărârea instanţei de fond.
| ← Apartament cumpărat în cote egale de persoane căsătorite.... | Partajul bunurilor achiziţionate în timpul concubinajului.... → |
|---|
