Obiectul dreptului de proprietate comună în devălmăşie. Capitalul social al societăţilor comerciale constituite în timpul căsătoriei. Beneficiile realizate
| Comentarii |
|
C. fam., art. 31
Legea nr. 31/1990, republicată, art. 67 alin. (3), art. 202 alin. (2)
1. Este inadmisibil partajul părţilor sociale raportat la dispoziţiile Legii nr. 31/1990. Părţile sociale deţinute de persoane fizice sau juridice la o societate comercială reprezintă aportul în numerar pe care acestea s-au obligat să-l transmită societăţii la începerea activităţii. Prin urmare, părţile sociale atribuite fiecărei persoane care are calitate de asociat sunt repartizate acestuia în schimbul aportului lui în bani şi proporţional cu cota de participare la capitalul social al societăţii comerciale înfiinţate.
Chiar dacă aportul în numerar al unuia sau altuia dintre soţi la constituirea societăţilor comerciale provine din venituri comune ale soţilor, părţile sociale deţinute de aceştia nu pot fi împărţite, nu pot fi transmise altor persoane decât cele care au convenit constituirea societăţilor sau fată de care există acordul adunării
generale.
2. Partajul beneficiilor realizate de societăţile comerciale, partajul dividendelor, este admisibil în considerarea caracterului de bun comun devălmaş al sumelor de bani ce au constituit aportul în numerar.
3. Este admisibil şi partajul sumelor de bani încorporate în părţile sociale, cu alte cuvinte a aportului în numerar al părţilor la constituirea societăţilor comerciale. Cum aceste părţi sociale au
fost dobândite cu banii comuni ai celor doi foşti soţi, aspect de fapt prezumat de lege până la proba contrară, şi produc un beneficiu, dividendele, aceste sume de bani se cuvin a fi împărţite între foştii soţi la valoarea reactualizată de la data vărsării lor în patrimoniul societăţilor comerciale şi până la data sistării stării de codevălmăşie a foştilor soţi.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 1046/R din 24 mai 2006, nepublicată
Prin cercrca înregistrată la data de 17 decembrie 2003 sub nr. 16373/2003, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamantul E.D.G. a chemat în judecată pârâta E.C. solicitând ieşirea din indiviziune asupra bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu acesta, respectiv capitalul social şi beneficiile înregistrate de SC A. SRL, SC C. 31 T. P. SRL şi SC C.G. SRL, să se constate că are o cotă de contribuţie de 90% la dobândirea acestor bunuri, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. La data de 11 februarie 2004, reclamantul a depus la dosar cerere completatoare prin care solicita includerea în masa partajabilă a sumei de 1.203.129 lei, reactualizată în funcţie de indicele de inflaţie, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţie efectuate la imobilul din comuna Dofteana, satul Hăghiac, jud. Bacău, proprietatea părinţilor pârâtei.
La data de 3 februarie 2004, pârâta a formulat întâmpinare prin care a ridicat excepţia inadmisibilităţii cererii formulate de reclamant cu privire la partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, respectiv capitalul social şi beneficiile realizate de SC A. SRL. Pe calea cererii reconvenţionale, pârâta-reclamantă solicită obligarea recla-mantului-pârât să predea societăţii SC A. SRL un cazan de abur, un ficrbător de cereale în regim ISCIR şi obiecte de inventar sustrase de reclamant şi valorificate în interes personal. Ulterior, la data de 26 februarie 2004, pârâtă şi-a completat apărările printr-o nouă întâmpinare, arătând că soţii nu au contribuit cu nicio sumă de bani la executarea lucrărilor de construcţie ale imobilului din comuna Dofteana, iar suma de 1.203.129 lei a fost plătită în realitate de tatăl pârâtei I.L.
Reclamantul-pârât formulează o nouă precizare a acţiunii de partaj la data de 3 martie 2004, solicitând partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu pârâta, respectiv partajarea părţilor sociale deţinute de aceştia şi a dividendelor obţinute astfel: 5 părţi sociale reprezentând 25% din capitalul social al SC A. SRL pe care reclamantul le deţine în calitate de asociat şi 6 părţi sociale reprezentând 30% din
capitalul social deţinute de SC C. 31 T. P. SRL; 20 de părţi sociale reprezentând 100% din capitalul social deţinute de pârâtă în calitatc de asociat unic la SC C. 31 T. P. SRL; 10 părţi sociale reprezentând 50% din capitalul social al SC C.G. SRL deţinute de pârâtă în calitatc de asociat. De asemenea, reclamantul-pârât a solicitat şi partajarea sumei de 1.203.129 lei şi reţinerea cotei sale de contribuţie de 90% la dobândirea bunurilor comune. La 31 martie 2004, reclamantul solicită, printr-o nouă cerere completatoare, introducerea în masa partajabilă a autoturismului marca Volvo, cu număr de înmatriculare B-31-CLD, an de fabricaţie 1994. La data de 25 iunie 2004 l.L. formulează cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând, în baza art. 111 C. proc. civ. şi art. 480 C. civ., să se constate că autoturismul marca Volvo 460, an de fabricaţie 1994 şi nr. de înmatriculare B-31-CLD este proprietatea sa şi să se dispună scoaterea lui din masa partajabilă.
Prin sentinţa civilă nr. 1424 din 25 ianuarie 2006, pronunţată în dosarul nr. 368/299/2003, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind ieşirea din indiviziune asupra capitatului social şi a beneficiilor realizate de firmele SC A. SRL, SC
C. 31 T. P. SRL şi SC C.G. SRL formulată de reclamantul E.D.G. în contradictoriu cu pârâta I.C. (fostă E.); a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei I.C. pe capătul doi din cererca precizatoare şi a respins capătul doi de cerere din acţiunea precizată privind includerea în masa partajabilă a dreptului de crcanţă în valoare de
1.203.129 Ici reactualizat la imobilul proprietatea părinţilor pârâtei, din comuna Dofteana, ca fiind formulat împotriva unei persoane fară calitatc procesuală pasivă; a respins ca neîntemeiat capătul de cererc din acţiunea precizată privind includerea în masa partajabilă a autoturismului Volvo 460 cu nr. de înmatriculare B-31-CLD, an de fabricaţie 1994. De asemenea, a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie în interes propriu a intervenientei l.L.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria a reţinut că părţile s-au căsătorit la 21 noiembrie 1991, iar prin sentinţa civilă nr. 6757/2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, căsătoria a fost desfa-
cută irevocabil prin acordul părţilor. In privinţa partajării capitalului social şi a beneficiilor realizate la cele 3 societăţi comerciale, s-a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile Codului familiei, ci dispoziţiile Legii nr. 31 1990, bunul adus ca aport la capitalul social devenind proprietatea societăţii. Cum părţile sociale sunt componente unitare şi inalienabile ale capitalului social, nu se încadrează în categoria bunurilor prevăzute de art. 31 C. fam. Nici beneficiile realizate de
societăţi, adică dividendele ce se plătesc asociaţilor conform art. 67 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, nu pot fi considerate bunuri supuse partajului, dcoarecc expertiza contabilă cfectuată în cauză a arătat că cele trei socictăţi comerciale nu au realizat bcneficii şi, prin urmare, nu au plătit dividende acţionarilor.
In privinţa sumei de 1.203.129 lei reprezentând dreptul de creanţă al reclamantului în cotă de 1/2 la participarea în timpul căsătoriei la edificarea imobilului proprietatea părinţilor pârâtei din comuna Dof-teana, s-a reţinut că pârâta I.C. nu este proprietarul imobilului şi, prin urmare, nu are calitate procesuală pasivă în această cerere. Despre autoturismul marca Volvo, cu nr. de înmatriculare B-31-CLD, s-a reţinut că a fost achiziţionat în 1994 de mama pârâtei, intervenienta
I.L., în baza a două dispoziţii de plată valutară, însă înmatriculat provizoriu pe numele pârâtei în baza mandatului dat de mama sa. La stabilirea regimului juridic al acestui bun s-a considerat că este bunul propriu al pârâtei şi nu poate fi inclus în masa supusă partajului. Pentru aceleaşi considerente s-a respins şi cercrca de intervenţie formulată de I.L.
împotriva acestei hotărâri, reclamantul E.D.G. a declarat recurs la data de 7 martie 2006, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Sccţia a V-a civilă, sub nr. 368/299/2003. Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, iar pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost precizată şi modificată, respingerea cererii de intervenţie, constatarea că în timpul căsătorici cu pârâta a dobândit bunurile comune indicatc în acţiune cu o cotă de contribuţie de 50%, să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătorici cu pârâta, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
în motivele de recurs se arată că greşit s-a respins ca inadmisibilă cererea de partajare a părţilor sociale şi a dividendelor. Părţile sociale au fost dobândite cu bani comuni în timpul căsătoriei fiind supuse partajului, iar nerealizarea dividendelor nu atrage inadmisibilitatea acţiunii deoarece dividendele se plătesc acţionarilor proporţional cu
cota de participare la capitalul social vărsat. In mod nelegal nu s-au avut în vederea activele societăţii, teren de 720,9 mp şi construcţii edificate pe acesta în satul Hăghiac, comuna Dofteana, judeţul Bacău, precum şi utilajele de producţie şi îmbuteliere a băuturilor alcoolice. Susţine recurentul-reclamant că hotărârea este netemeinică, conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ., fiind interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, respectiv actul de donaţie autentificat sub nr. 477 din 23 ianuarie 1995 prin carc pârâtei i-a fost donat acest imobil de către
părinţii săi. Prin urmare, pârâta este proprietarul actual al imobilului asupra căruia există dreptul de creanţă de 1.203.129 lei, reactualizat la suma de 215.038.218 ROL, reprezentând contravaloarea lucrărilor de
construcţie. In mod greşit s-a respins acest capăt de cerere ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fară calitate procesuală pasivă.
In privinţa autoturismului Volvo, consideră că a fost în mod greşit apreciat drept bun propriu al pârâtei deoarece intervenienta a dat mandat fiicei sale numai pentru înmatricularea acestui autoturism, iar aceasta din urmă a înmatriculat acest autoturism pe numele său ca fiind proprietar. Mai arată recurentul-reclamant că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece, deşi constată că este proprietatea intervenientei I.L., a respins cererea acesteia de intervenţie. La data de 12 aprilie 2006, inti-mata-pârâtă I.C. şi intimata-intervenientă I.L. au formulat întâmpinare,
solicitând respingerea recursului ca nefondat. In recurs s-a depus la dosar declaraţia dată de C.V. cu încheiere de legalizare a semnăturii nr. 4443 din 16 mai 2006 de B.N.P. T.C.
Examinând motivele de recurs faţă de hotărârea atacată şi probele administrate în cauză, cercetând pricina în conformitate cu art. 3041
C. proc. civ., tribunalul constată recursul fondat pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs vizează greşita respingere ca inadmisibil a capătului de cerere de partajare, pe de o parte, a părţilor sociale deţinute de părţi la 3 societăţi comerciale, iar pe de altă parte, a beneficiilor realizate de acestea.
Critica este fondată. Tribunalul constată că părţile litigante deţin părţi sociale la capitalul social a unor societăţi comerciale, respectiv SC C. 31 T. P. SRL, la care intimata-pârâtă E.C., actual 1., este asociat unic şi deţine 20 de părţi sociale reprezentând 100% din capitalul social. La SC A. SRL (denumire actuală modificată din SC B.C. SRL) recurentul-reclamant E.D.G. deţine 5 părţi sociale reprezentând 25% din capitalul social, SC C. 31 T.P. SRL deţine 6 părţi sociale reprezentând 30% din capitalul social, restul părţilor sociale fiind deţinute de către părinţii pârâtei, I.L. (5 părţi sociale reprezentând 25% din capitalul social) şi I.L. (4 părţi sociale reprezentând 20% din capitalul social). La societatea SC C.G. SRL, intimata-pârâtă E.C. deţine 10 părţi sociale reprezentând 50% din capitalul social, restul pârtilor sociale aparţinând numitului C.S.
Problema care se pune în cauză este aceea dacă părţile sociale ca bunuri incorporale pot sau nu face obiect al unui partaj de bunuri
comune. Tribunalul consideră că este inadmisibil partajul părţilor sociale raportat la dispoziţiile Legii nr. 31/1990. Părţile sociale deţinute de persoane fiziec sau juridiec la o societate comercială reprezintă aportul în numerar pe carc acestea s-au obligat să-l transmită societăţii la începerea activităţii. Prin urmare, părţile sociale atribuite fiecărei persoane care are calitate de asociat sunt repartizate acestuia în schimbul aportului lui în bani şi proporţional cu cota de participare la capitalul social al societăţii comerciale înfiinţate.
Cum cele trei societăţi sunt organizate sub forma societăţii pe răspundere limitată este de observat că asociaţii au pus bunurile deţinute în proprietate, în speţă bani, în comun, pentru desfăşurarea unei activităţi comerciale, în vederea împărţirii beneficiilor, răspunderea acestora pentru obligaţiile sociale ale societăţii comerciale fiind limitate la aportul fiecăruia. Aşadar, societatea cu răspundere limitată înfiinţată este o asociere ce se bazează pe încrederea deplină dintre asociaţi, ceea ce determină caracterul intuitu personae al societăţii. încrederea deplină în persoana asociaţilor şi considerarea calităţilor determinante ale persoanelor fiziec ce se asociază este ceea ce caracterizează SRL-ul. Tocmai de aceea transmiterea părţilor socialc în acest tip de socictate poate avea loc numai în condiţiile Legii nr. 31/1990 şi implică chiar transmiterea calităţii de asociat în SRL. Transmiterea părţilor socialc cătrc persoane din afara socictăţii poate aduce atingere caracterului intuitu personae al socictăţii, iar art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, reglementează acest transfer prin modalitatea cesiunii părţilor sociale, însă numai dacă a fost aprobată de asociaţii carc repre-
zintă cel puţin 3/4 din capitalul social. In acest sens, pentru cesiunea părţilor socialc este necesară o hotărâre prealabilă a adunării generale.
în concluzie, chiar dacă aportul în numerar al unuia sau altuia dintre soţii E. la constituirea celor 3 societăţi comerciale provin din venituri comune ale soţilor, părţile sociale deţinute de aceştia nu pot fi împărţite, nu pot fi transmise altor persoane decât cele care au convenit constituirea societăţilor sau faţă de care există acordul adunării generale. Dacă recurentul-reclamant nu are vocaţie la o parte din părţile sociale deţinute de fosta sa soţie, nu are vocaţie la atribuirea acestor părţi sociale în natură, tribunalul consideră că are vocaţie la beneficiile realizate de societăţi corespunzător părţilor sociale deţinute de părţile litigante, în considerarea caracterului de bun comun devăl-maş a sumelor de bani ce au constituit aportul în numerar. Aşadar, partajul beneficiilor realizate de societăţile comerciale, partajul dividendelor este admisibil, iar judecătoria a făcut o greşită interpretare şi
aplicarc a normelor legale incidente în această materie şi în limitele arătate anterior.
Mai mult, este admisibil şi partajul sumelor de bani încorporate în părţile socialc, cu alte cuvinte a aportului în numerar al părţilor la constituirea societăţilor comerciale. Cum aceste părţi sociale au fost dobândite cu bani comuni ai celor doi foşti soţi, aspect de fapt prezu-mat de lege până la proba contrară, şi produc un beneficiu, dividendele, aceste sume de bani se cuvin a fi împărţite între foştii soţi la valoarea reactualizată de la data vărsării lor în patrimoniul societăţilor comerciale şi până la data sistării stării de codevălmăşie a foştilor soţi. Argument în acest sens este faptul că sumele de bani ce reprezintă venituri comune au fost folosite de unul sau altul dintre soţi pentru a obţine părţi sociale ce nu pot fi împărţite în natură în cadrul SRL-ului după cum s-a arătat anterior, dar care sunt susceptibile de a produce beneficii şi ulterior partajului pentru că societatea comercială rămâne în fiinţă şi poate distribui dividende asociaţiilor ci. Aşadar, soţului carc nu deţine părţile socialc i se cuvine restituirea acelei părţi ce reprezintă contribuţia sa la bunurile dobândite în timpul căsătorici din suma de bani destinată vărsării în capitalul social al SRL-ului.
Faţă de cele arătate anterior, tribunalul, în temeiul art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite acest motiv de recurs.
In ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, tribunalul constată că şi acesta este fondat. Capătul de cererc principală al reclamantului având ca obiect includerea în masa partajabilă a sumei de 1.203.129 lei reprezentând contravaloarea unei lucrări de construcţie a unui imobil a fost greşit respins de judecătorie pc considerentul lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei-pârâte. Pentru a lămuri acest aspect litigios, trebuie lămurit regimul juridic la imobilului în discuţie. Or, se invocă folosirea unei sume din banii comuni pentru edificarea unei construcţii pe un teren ce aparţinea la acea dată tatălui pârâtei I.L., deţinut în temeiul moştenirii legale conform certificatului de moştenitor nr. 476 din 21 mai 1985 eliberat de notariatul de Stat Oneşti şi în temeiul unei autorizaţii de construire nr. 76 din 2 aprilie 1992 eliberată de Primăria comunei Dofteana judeţul Bacău, de asemenea, pe numele I.L. Suma de bani la care face referire recurentul-reclamant a fost destinată efectuării unei îmbunătăţiri a acestei construcţii ceea ce semnifică încorporarea lor treptată în construcţia ce aparţinea altei persoane, pe calea accesiunii imobiliare artificiale.
Prin urmare, se pune problema aplicării dispoziţiilor art. 494 C. civ. rcspectiv de a se stabili natura juridică a dreptului constructorului,
persoana care foloseşte sume de bani pentru cdificarea sau completarea construcţiei altei persoane, de la data efectuării acelei construcţii şi până la momentul invocării accesiunii de către proprietarul fondului. Constructorul de bună-credinţă în această situaţie nu are decât un drept de creanţă pentru că, în temeiul art. 494 alin. (3) C. civ., proprietarul fondului este obligat să preia construcţia. Aşadar, prin accesiune, de la momentul încorporării materialelor în sol sau în construcţia veche se naşte dreptul de proprietate asupra construcţiei în patrimoniul proprietarului fondului, corelativ cu dreptul de creanţă al constructorului care este cert şi lichid şi care devine exigibil în momentul când proprietarul fondului îşi exercită dreptul de accesiune.
Astfel, îmbunătăţirile la care face referire recurentul-reclamant s-au încorporat în imobilul din comuna Dofteana în momentul în care proprietar al întregului imobil era tatăl intimatei-pârâte I.L. Proprietarul întregului imobil a invocat accesiunea la momentul în care şi-a manifestat voinţa în legătură cu transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului, prin contractul de donaţie autentificat sub nr. 477 din 23 ianuarie 1995 de Notariatul de Stat Local Oneşti, jud. Bacău. La acest moment a transmis cu titlul gratuit fiicei sale E.C. un imobil format din teren şi o construcţie P+l, cu îmbunătăţiri.
Deoarece dreptul de creanţă al recurentului-reclamant a devenit exigibil al un moment la care cei doi soţi erau căsătoriţi şi nu se preocupau de valorificarea creanţelor, nu se poate susţine că în prezent dreptul de creanţă ar putea rămâne fară protecţie juridică pe motiv că altă persoană ar putea fi obligată în raportul juridic creat sau al prescripţiei extinctive. Este adevărat că la data încorporării materialelor şi invocării accesiunii proprietar al imobilului era tatăl pârâtei care ar fi avut obligaţie de despăgubire. Cum această calitate de proprietar s-a transmis altei persoane şi cum obligaţia de despăgubire a constructorului de bună credinţa are caracterul unei obligaţii propter reni a bunului donat, pârâta este cea care are în prezent obligaţia de a răspunde în raportul de creanţă, iar reclamantul o poate valorifica împotriva proprietarului actual. Aşadar, acest capăt de cerere a fost greşit soluţionat prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive ceea ce impune admiterea recursului pe temeiul art. 304 pct. 9
C. proc. civ.
Cercetând al treilea motiv de recurs, tribunalul constată că acesta nu este fondat. Autoturismul Volvo a fost corect calificat ca fiind bun propriu al intimatei-reclamante pentru situaţia reglementată de art. 31 lit. b) C. fam. Prin înscrisurile depuse la dosar s-a dovedit că interve-
nicnta l.L. a fost cea carc a achitat banii pentru cumpărarea autoturismului şi carc a mandatat pc fiica sa pentru îndeplinirea formalităţilor necesare înmatriculării autoturismului în România. Prin menţionarea numelui intimatei-pârâte în certificatul de înmatriculare a autoturismului, aceasta a devenit în realitate proprietar, bunul fiind dobândit în timpul căsătoriei. Chiar şi în această situaţie, prin aplicarea regulilor prevăzute de art. 31 lit. b) C. fam. se poate considera că acest bun este bunul propriu al pârâtei, banii necesari cumpărării lui fiindu-i donaţi de către mama sa l.L.
Considerând acest bun bunul propriu al pârâtei şi continuând raţionamentul judiciar, prima instanţa a respins corect cererea de intervenţie care avea ca obiect să se constate că autoturismul este bunul propriu al intervenientei.
Văzând faptul că prima instanţă a soluţionat în mod greşit două petite ale acţiunii prin admiterea unor excepţii şi fară a se pronunţa pe fond, tribunalul, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a admis recursul şi, pentru a nu prejudicia părţile de un grad de jurisdicţie, a casat hotărârea de fond şi a trimis cauza spre rejudecare în limitele reţinute prin hotărârea de casare. La rejudcearca cauzci în fond, prima instanţă va avea de lămurit natura banilor care au fost destinaţi de foştii soţi constituirii capitalului social al societăţilor comerciale, raportat la data vărsării acestora şi împrejurarea de fapt dacă soţii se gospodăreau sau nu împreună la acel moment, precum şi a sumelor de bani folosite la lucrările de îmbunătăţire ale imobilului din comuna Doftcana. Totodată, instanţa de fond va soluţiona cererile pârâtei cu caracter de cererc reconvenţională asupra cărora nu s-a pronunţat în niciun fel, dar nici nu a luat act de renunţarea la judecarea lor.
| ← Exercitarea dreptului de proprietate comună în devălmăşie.... | Instanţa a dispus efectuarca unei expertize topografice pentru... → |
|---|
