Partajul bunurilor achiziţionate în timpul concubinajului. Probaţiune
| Comentarii |
|
C. civ., art. 644, art. 645, art. 728, art. 1909
în perioada concubinajului nu se aplică regulile comunităţii matrimoniale de bunuri şi ale proprietăţii devălmaşe prevăzute de art. 30 C. fam., ci părţile sunt ţinute să dovedească contribuţia lor efectivă la dobândirea fiecărui bun în parte şi, prin urmare, dobândirea unui drept de proprietate comună pe cote-părţi. Aşadar, în raporturile patrimoniale dintre concubini se aplică dispoziţiile dreptului comun cuprinse în art. 644, art. 645 şi art. 728 C. civ., atât cu privire la dobândirea proprietăţii pe cote-părţi, cât şi la sistarea coproprietăţii pentru fiecare bun în parte.
Esenţial în cazul unui asemenea partaj este stabilirea, prin probe, care este contribuţia fiecărui concubin la achiziţionarea bunurilor, indiferent de cel pe numele căruia s-a întocmit actul de achiziţie. Fiind în domeniul împrejurărilor de fapt, sunt admisibile orice mijloace de probă, inclusiv proba testimonială. Proba cu martori nu poate fi înlăturată ca inadmisibilă pe motiv că se încalcă regulile probaţiunii prevăzute de art. 1191 alin. (2) C. civ.
înscrisul respectiv, în cauza de faţă, nu dovedeşte decât că un anumit bun imobil sau mobil a fost achiziţionat de unul dintre
concubini cu bani plătiţi de către acesta. Prin proba testimonială se tinde a se stabili de unde proveneau sumele de bani cu care s-au achiziţionat bunurile, adică din sume obţinute prin muncă sau orice alt mod legal de către concubinul care a făcut plata sau din sume de bani obţinute de celălalt concubin. Aşadar, proba cu martori este admisibilă pentru a se dovedi contribuţia fiecărui concubin la achiziţionarea bunurilor.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 1191/R din 14 iunie 2006, nepublicată
Prin cercrca înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 Bucureşti sub nr. 8422/2005 la data de 23 august 2005, reclamantul M.C. a chemat în judecată pârâta S.E., solicitând să se constate dreptul său de proprietate exclusivă asupra autoturismului marca Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare B-25-CYE, an de fabricaţie 1997, şi asupra unei maşini de spălat marca Îndesit, cu obligarea pârâtei la predarea acestor bunuri. De asemenea, a solicitat să se constate dreptul de proprietate comună pe cote-părţi asupra bunurilor dobândite împreună cu pârâta în timpul concubinajului şi partajarea lor. A indicat ca fiind bunuri comune o serie de bunuri mobile şi a solicitat constatarea unei cote de contribuţie de 60%. La data de 30 septembrie 2005, pârâta S.E. formulează cerere reconvenţională şi solicită obligarea reclamantului-pârât la plata sumei de 1.700 euro, reprezentând contravaloarea folosinţei apartamentului nr. 42 din Bucureşti, sector 6, proprietatea pârâtei, în care a locuit reclamantul.
Prin sentinţa civilă nr. 732 din 27 ianuarie 2006, Judecătoria Sector 6 Bucureşti a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul M.C. împotriva pârâtei S.E. cu obligarea acesteia la restituirea maşinii de spălat marca îndesit; a respins ca neîntemeiate capetelc de cerere privind restituirea autoturismului marca Dacia nr. de înmatriculare B-25-CYE şi partajarea bunurilor comune; a respins ca neîntemeiată cererca reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă S.E., în contradictoriu cu reclamantul-pârât M.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că între părţi a existat o relaţie de concubinaj de la sfârşitul anului 2000 până în luna august
2005, timp în carc au achiziţionat mai multe bunuri. S-a considcrat că reclamantul-pârât a dovedit cu înscrisuri dreptul de proprietate asupra maşinii de spălat marca îndesit, însă în privinţa autoturismului Dacia s-a considerat că aparţine pârâtei-reclamante care figurează ca titular al dreptului de proprietate în contractul de vânzare-cumpărare. De asemenea, s-a reţinut că reclamantul-pârât se află în posesia autoturismului, iar potrivit art. 1909 C. civ. posesia de bună-credinţă a bunurilor mobile valorează titlu de proprietate, astfel că nu se poate îndrepta cu o acţiune în revendicare împotriva pârâtei-reclamante.
In privinţa partajului bunurilor dobândite în timpul concubinajului, s-a considcrat că reclamantul-pârât nu a dovedit prin mijloacele de probă administrate în cauză decât relaţia de concubinaj cu pârâta-reclamantă şi veniturile realizate în această perioadă, însă nu a dovedit carc a fost contribuţia sa efectivă la dobândirea fiecărui bun în parte.
Cum pârâta-reclamantă nu a recunoscut pretenţiile din cererca principală şi a depus la dosar înscrisuri prin carc a dovedit că bunurile îi aparţin, cercrca de partaj a bunurilor comune a fost respinsă ca neîntemeiată.
In privinţa cererii reconvenţionale s-a reţinut că raporturile dintre părţi s-au bazat pe relaţii sentimentale şi nu pe raporturi juridice de natură locativă, cererea pârâtei-reclamante fiind considerată nedovedită în temeiul art. 1169 C. civ.
împotriva acestei hotărâri, reclamantul M.C. a declarat recurs la data de 13 februarie 2006 înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, sub nr. 9600/303/2005. Se solicită admiterea recursului în baza art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., modificarea în tot a hotărârii recurate, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată. Se critică sentinţa de fond sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, fiind dată cu încălcarea legii şi în baza unei aprecieri eronate a probatoriului. Consideră că aportul concubinilor la dobândirea bunurilor în timpul convieţuirii lor este o chestiune de fapt pentru carc este admisibilă proba cu martori. Instanţa de fond a respins prin încheierea de şedinţă din 18 noiembrie 2005 ca inadmisibilă proba testimonială pe motiv că tinde la dovada contrară înscrisurilor depuse la dosar. Se critică şi raţionamentul instanţei pentru a respinge cercrca de atribuire a autoturismului pentru că, deşi recunoaşte posesia de bună-credinţă ca valorând titlu de proprietate, respinge cererea în temeiul unei cxcepţii carc nu a fost pusă în discuţia părţilor, cxcepţia lipsei interesului.
Examinând motivele de recurs faţă de hotărârea atacată şi probele administrate în cauză, analizând pricina sub toate aspectele după cum impune art. 3041 C. proc. civ., tribunalul constată următoarele:
Obiectul cererii principale îl constituie partajarea unor bunuri dobândite de părţi în timpul convieţuirii lor, aşa numitul partaj de bunuri coachizite. După cum reţine în mod corect instanţa de fond, în perioada concubinajului nu se aplică regulile comunităţii matrimoniale de bunuri şi a proprietăţii devălmaşe prevăzute de art. 30 C. fam., ci părţile sunt ţinute să dovedească contribuţia lor efectivă la dobândirea fiecărui bun în parte şi, prin urmare, dobândirea unui drept de proprietate comună pe cote-părţi. Aşadar, în raporturile patrimoniale dintre concubini se aplică dispoziţiile dreptului comun cuprinse în art. 644, art. 645 şi art. 728 C. civ., atât cu privire la dobândirea proprietăţii pe cotc-părţi, cât şi la sistarea coproprictăţii pentru fiecare bun în parte.
Esenţial în cazul unui asemenea partaj este stabilirea, prin probe, care este contribuţia fiecărui concubin la achiziţionarea bunurilor, indiferent de cel pe numele căruia s-a întocmit actul de achiziţie. Fiind în domeniul împrejurărilor de fapt, sunt admisibile oriec mijloace de probă, inclusiv proba testimonială. Proba cu martori nu poate fi înlăturată ca inadmisibilă pe motiv că se încalcă regulile probaţiunii prevăzute de art. 1191 alin. (2) C. civ.
înscrisul respectiv, în cauza de faţă, nu dovedeşte decât că un anumit bun imobil sau mobil a fost achiziţionat de unul dintre concubini cu bani plătiţi de către acesta. Prin proba testimonială se tinde a se stabili de unde proveneau sumele de bani cu care s-au achiziţionat bunurile, adică din sume obţinute prin muncă sau orice alt mod legal de către concubinul care a făcut plata sau din sume de bani obţinute de celălalt concubin. Aşadar, proba cu martori este admisibilă pentru a se dovedi contribuţia fiecărui concubin la achiziţionarea bunurilor.
Cât priveşte critica adusă respingerii cererii de restituire a autoturismului, şi aceasta este fondată. Instanţa de fond a considerat primul petit al acţiunii ca fiind o acţiune în revendicare imobiliară, inadmi-
sibilă atâta timp cât reclamantul-pârât are posesia bunului. In realitate, şi primul petit la cererii precizat ca fiind o acţiune în realizare (dar fară a se indica ce fel de acţiune) este tot o acţiune de partaj a bunurilor dobândite în timpul concubinajului pentru care consideraţiile anterioare sunt pe deplin valabile. Dacă pentru bunurile mobile enumerate la petitul 2 al cererii principale reclamantul-pârât a invocat o proprietate comună pe cotc-părţi, considerând că arc o contribuţie de 60% la achiziţionarea fiecărui bun, pentru primul petit se invocă tot o dobândire în timpul concubinajului însă cu o contribuţie de 100%. Raţionamentul instanţei de fond este greşit cu atât mai mult cu cât reclamantul tinde la clarificarea situaţiei juridice a acestui bun mobil pentru care invocă proprietatea exclusivă în sensul plăţii integrale a preţului cu banii săi, însă actul de proprietate este întocmit pe numele concubinei sale.
In concluzie, tribunalul constată că Judecătoria a făcut o greşită interpretare a normelor juridice care reglementează probaţiunea în cazul unui partaj al unor bunuri coachizite, astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursul şi a casat hotărârea, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru administrarea probelor necesare dovedirii pretenţiilor părţilor, probe inadmisibile a fi cfectuatc în recurs faţă de exigenţele art. 305 C. proc. civ.
| ← Efecte patrimoniale ale concubinajului. Contribuţie la... | Exercitarea dreptului de proprietate comună în devălmăşie.... → |
|---|
