Atitudinea nesinceră a petentului, motiv de respingere a cererii de înlocuire a sancţiunii amenzii cu avertisment

Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 544/2015 din data de 19.10.2016

ATITUDINEA NESINCERĂ A PETENTULUI, MOTIV DE RESPINGERE A CERERII DE ÎNLOCUIRE A SANCȚIUNII AMENZII CU AVERTISMENT

Raportat la atitudinea nesinceră a petentului, de nerecunoaștere a faptei, care a fost săvârșită în mod evident deliberat, având în vedere apariția semnalului de culoare roșie cu mult înaintea momentului în care acesta a traversat calea ferată și viteza redusă cu care circula, aspect ce exclude posibilitatea neobservării semnalului, instanța va respinge cererea de înlocuire a amenzii cu avertisment

Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 544/2015, pronunțată în dosarul nr. 5920/190/2014.

Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, la data de 11.06.2014, petentul L.V. a solicitat, în principal, să se constate nulitatea procesului verbal de constatare a contravenției seria CP nr. X, încheiat la data de 27.05.2014 de către intimatul I.P.J. BN, ca fiind netemeinic și nelegal, iar în subsidiar, anularea sancțiunii complementare aplicate, respectiv suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehiculul; cu cheltuieli de judecată

În motivare se arată că, în seara zilei de 27.05.2014, petentul se deplasa cu autoturismul marca Volkswagen Passat cu numărul de înmatriculare Y pe strada Arțarilor spre Piața Decebal, cu intenția de a ajunge pe strada Colibiței. Ajuns la intersecția străzii Arțarilor cu strada Cuza Vodă, din față, din parcarea restaurantului Decebal, o autoutilitară dădea cu spatele iar din partea sa dreaptă a venit un alt autoturism care i-a blocat calea. În această situație, văzând că nu-și poate continua deplasarea spre înainte, petentul a virat brusc stânga, trecând peste calea ferată. Ajuns dincolo de calea ferată, un echipaj de poliție l-a oprit pe motiv că a trecut pe culoarea roșie a semnalului luminos de la trecerea la nivel cu calea ferată menționată mai sus.

Petentul precizează că, la momentul când a virat stânga, nu a văzut aprins semnalul roșu al semaforului și nici nu a auzit ca semnalele acustice să fi fost puse în funcțiune. Dacă semnalele vizuale și acustice ar fi fost în funcțiune, în mod sigur aștepta până se elibera calea spre înainte și nu și-ar fi pus viața în pericol trecând în mod intenționat calea ferată.

Susține că a încercat să explice agentului de poliție situația expusă anterior, dar acesta a susținut că a traversat calea ferată pe culoarea roșie în mod intenționat, fără însă a demonstra acest lucru. E posibil însă ca semnalul luminos să se fi declanșat după ce petentul a trecut de semafor, iar din partea cealaltă, vizibilă polițistului, acesta a considerat că ar fi trecut intenționat calea ferată pe culoarea roșie, însă acest lucru nu este adevărat.

Apoi, în ceea ce privește întocmirea procesului-verbal de contravenție, petentul arată că, așa cum se poate observa din cuprinsul său, i s-a eliberat dovada cu drept de circulație seria CU nr. 0506660 pentru perioada 27.05.2014 - 11.06.2014, polițistul spunându-i că după o lună se poate prezenta să susțină testul pentru cunoașterea legislației regulilor de circulație și astfel să aibă o șansă să-și obțină permisul de conducere.

A doua zi însă, a fost căutat la locul de muncă de către polițistul care l-a sancționat, spunându-i că a greșit procesul verbal și să i-l dau înapoi să-l corecteze, acesta ștergând cu corector alb mențiunea "cu drept de a conduce";, iar pe dovadă, la perioada de valabilitate, a șters limita superioară și a bifat fără drept de circulație. De asemenea, i-a înmânat și o înștiințare prin care i se aduce la cunoștință faptul suspendării pe o perioadă de 90 de zile a dreptului de a conduce, în care CNP-ul este greșit.

Ulterior, prin scrisoare recomandată, i s-a comunicat petentului o altă înștiințare în copie prin care i se aduce la cunoștință același lucru doar că, de această dată, CNP-ul său este scris corect.

Față de aceste aspecte, petentul consideră că practica organului constatator de a modifica actele oficiale, greșita încadrare a faptei și individualizare a sancțiunii complementare și necunoașterea legii nu pot decât să pună la îndoială însăși fapta pretinsă a fi săvârșită de acesta cu intenție. Apreciază că modificarea unui proces-verbal a doua zi după ce a fost semnat atât de organul constatator cât și de contravenient echivalează cu o revocare a actului după ce acesta a intrat în circuitul civil și s-au produs efectele.

Indiferent de eroarea materială constatată de agentul constatator la forma inițială a procesului verbal, consideră că nu poate fi îndreptată decât prin anularea actului și nicidecum prin corectarea acesteia a doua zi după ce a fost semnat de ambele părți. Iar în susținerea bunei sale credințe, petentul arată că a achitat jumătate din valoarea amenzii, respectiv 382,50 lei.

Menționează petentul că autoturismul îi este indispensabil pentru asigurarea traiului zilnic, întrucât se ocupă cu reparații și întreținere obiecte de mobilier din pal, astfel că nu are cu ce se deplasa și transporta materialele, implicit nu mai are nicio sursă de venit pentru următoarele 90 de zile (are un copil minor în întreținere iar soția sa lucrează abia de două luni cu un salar de 100 lei/lună) în condițiile în care legea îi interzice participarea la testul menționat mai sus.

Având în vedere cele expuse mai sus, faptul că agentul constatator nu i-a demonstrat petentului că a trecut pe culoarea roșie în mod intenționat și că a fost indus în eroare de către acesta cu privire la posibilitatea de a mai conduce 15 zile și apoi că are dreptul de participa la testarea cunoștințelor legislației rutiere pentru a-și obține permisul după 30 zile, solicită instanței admiterea plângerii și constatarea nulității procesului-verbal de contravenție, respectiv anularea sancțiunii complementare.

De asemenea, petentul învederează și faptul că fapta nu este de așa natură încât să ducă la sancționarea sa atât de gravă, întrucât nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului, cel puțin nu intenționat; în plus, este la prima abatere de acest gen.

Conform art. 21 alin.3 din Ordonanța nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: "Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal";. Având în vedere aceste dispoziții, petentul consideră că nu există raport de cauzalitate între sancțiunea aplicată și gradul de pericol social al faptei săvârșite.

În drept s-au invocat prevederile art. 16,17, 21 și 31 din Ordonanța nr.2/2001.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 5-13).

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare (f. 21-22) prin care a solicitat respingerea plângerii formulată ca neîntemeiată.

În motivare se arată că, prin procesul verbal atacat, petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 102 alin. (3) lit. c) din O.U.G. 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, reținându-se de către agentul constatator că în data de 27.05.2014, ora 19.30, petentul a condus autoturismul marca Volkswagen Passat de culoare verde cu numărul de înmatriculare Y iar la trecerea la nivel cu calea ferată a trecut pe culoare roșie a semnalelor aliate în funcțiune pe direcția spre str. Eroilor.

Agentul constatator a încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției atacat și a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 765 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Petentul a fost prezent la întocmirea procesului-verbal, pe care l-a semnat cu mențiunile "Recunosc fapta și declar că nu am observat semnalul luminos de culoare roșie";.

Cu privire la legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, intimatul consideră că plângerea formulată de petent nu este întemeiată.

Aflat în exercitarea atribuțiunilor funcționale, agentul constatator care supraveghea respectarea prevederilor legale referitoare la trecerea la nivel cu calea ferată, în timp ce semnalele luminoase de culoare roșie și cele acustice erau în funcțiune, a observat personal că autoturismul marca Volkswagen Passat cu numărul de înmatriculare Y a trecut peste calea ferată fără să respecte semnificația semnalelor de avertizare. Întrucât acționa cu autospeciala din dotare, agentul constatator a procedat și la înregistrarea video a faptei. Observând personal acțiunea petentului, agentul constatator a plecat în urmărirea acestuia iar după identificare a întocmit procesul verbal atacat.

Fapta contravențională reținută în sarcina petentului este prevăzută de art. 102 alin. (3) lit. c) din O.U.G. 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice care prevede că sunt contravenții și "se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (9 la 20 puncte amendă, respectiv 765 la 1700 lei raportat la punctul amendă care era de 85 lei la data săvârșirii faptei) și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: ... c) neoprirea la trecerea le nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune";.

Art. 138 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. 195/2002 rep. prevede în sarcina conducătorilor de autovehicule de a opri atunci când; "... b) Semnalul cu lumini roșii și/sau semnalul sonor sunt în funcțiune";.

Încadrarea juridică a faptei este corectă, agentul constatator consemnând corect articolul, alineatul și litera respectiv actul normativ care prevede și sancționează contravenția. Procedând la individualizarea faptei și raportat atât la pericolul social concret al acesteia deși petentul figurează în bazele de date cu abateri la regimul rutier, agentul constatator a apreciat că este îndestulătoare sancțiunea amenzii contravenționale în cuantumul minim prevăzut de lege, respectiv 9 puncte amendă, în cuantum de 765 lei. De asemenea, în conformitate cu prevederile legale (art. 102 alin. (3) lit. c) din O.U.G. 195/2002 rep.) s-a dispus reținerea permisului de conducere și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Abaterile de la regimul rutier săvârșite de petent rezultă din cazierul auto, anexat în copie.

Intimatul subliniază că faptă descrisa în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat a fost constatată de agentul constatator, aflat în exercițiul atribuțiilor funcționale, în mod direct, "ex proprius sensibus";. Procesul-verbal întocmit în astfel de împrejurări beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie sub aspectul constatării stării de fapt. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție, garantată de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea Salabiaku împotriva Franței din 7 octombrie 1988; Hotărârea Telfner împotriva Austriei, din 20 martie 2001; Hotărârea Anghel împotriva României, din 4 octombrie 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, iar utilizarea acestora este permisă și în materie penală, pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont și de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.

În același sens, pronunțându-se cu privire la excepția de neconstituționalitate a unor articole ale OUG nr. 195/2002R, Curtea constituțională a stabilit, în Decizia nr. 796/03.07.2008 publicată în M. Of. nr. 571/29.07.2008, faptul că, potrivit art. 109. alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, aceste sancțiuni contravenționale se aplică de polițistul rutier dă expresie competenței acestui reprezentant al autorității publice, așa cum a fost reglementată de legiuitor";. Voința legiuitorului este fără dubiu de a se constata contravențiile în mod direct de către agentul constatator, excepțiile reprezentând cazuri particulare în care faptele trebuie să fie constatate cu ajutorul unor mijloace tehnice, cum sunt cele privind viteza de deplasare ori conducerea sub influența unor substanțe, fiind expres prevăzute.

În prezenta cauză, atât miza litigiului (amenda în cuantum de 765 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce) cât și faptul că petentul are posibilitatea de a-și dovedi susținerile respectiv de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, îndreptățesc aplicarea acestei prezumții cu privire la procesul-verbal, având în vedere și faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție au fost percepute în mod personal de agentul constatator.

De altfel, în momentul întocmirii procesului verbal, petentul nu a negat fapta ci a arătat doar că nu ar fi observat semnalele de culoare roșie.

Raportat la apărările petentului, intimatul arată că starea de fapt reținută de agentul constatator este temeinică iar petentul nu spune adevărul când afirmă că semnalele s-ar fi putut pune în funcțiune în momentul în care a trecut de semafor. Când a trecut petentul peste calea ferată, semnalele luminoase și acustice erau în funcțiune de cca. 44 secunde, așa cum rezultă fără dubiu și din înregistrarea video.

Referitor la faptul că agentul constatator a consemnat inițial în procesul verbal că dovada înlocuitoare a fost eliberată cu drept de circulație după care această dovadă a fost retrasă și s-a eliberat alta fără drept de circulație, nu este de natură să influențeze legalitatea și temeinica procesului verbal. Pe de altă parte, emitentul unui act administrativ are și competența să-l modifice, potrivit legii. Petentul nu a suferit nicio vătămare prin îndreptarea acestei erori, de vreme ce legea prevede pentru contravenția reținută în sarcina sa suspendarea exercitării dreptului de a conduce și eliberarea unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulație. Potrivit art. 111 alin. (3) din O.U.G. 195/2002 rep. în situația săvârșirii contravenției prevăzută și sancționată de art. 102 alin. (3) lit. c) din același act normativ, dovada înlocuitoare a permisului se eliberează fără drept de circulație.

Referitor la pretinsa disproporționalitate a sancțiunilor aplicate raportat la pericolul social concret al faptei, acesta a fost stabilit de legiuitor, contravenția săvârșită de petent fiind sancționată atât de drastic tocmai din cauza pericolului social sporit pe care îl prezintă.

Raportat la petitul subsidiar al petentului, intimatul consideră că este inadmisibil. În măsura în care se constată temeinicia stării de fapt respectiv temeinicia și legalitatea procesului verbal atacat, aplicarea sancțiunii contravenționale complementare este obligatorie. Legiuitorul nu lasă la latitudinea agentului constatator și nici la cea a instanței de judecată (învestită de altfel cu plenitudine de competență în ce privește controlul legalității actului) aplicarea sancțiunilor complementare.

Față de aceste considerente, intimatul solicită să se constate că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției menționată în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor și astfel să respingă plângerea formulată ca neîntemeiată.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 103 alin. (2) lit. c) din O.U.G. 195/2002 rep.; art. 138 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. 195/2002; art. 21 alin. (3) teza I din OG nr. 2/2001, art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, art. 32 alin. (2) din OG. nr. 2/2001 și art. 223 alin. (3) Cod procedură civilă.

În probațiune s-au anexat înscrisuri și înregistrarea video a faptei contravenționale (f. 23-26).

Prin răspunsul la întâmpinare (f. 30) depus la dosarul cauzei la data de 28.07.2014, petentul arată că are un cazier auto redus, având în vedere că trebuie să conducă în fiecare zi cu mașina, așa cum a arătat și în plângere. Oricum, și din cazierul contravențional rezultă faptul că, în 7 ani de zile, nu a traversat niciodată calea ferată atunci când semnalele de avertizare erau în funcțiune.

Fapta a fost constatată de agent în condițiile în care el se afla pe cealaltă parte a căii ferate ceea ce înlătură prezumția de legalitate invocată de intimat.

În ceea ce privește valabilitatea procesului-verbal atacat, în mod eronat se susține faptul că procedura de corectare a procesului-verbal atacat și a dovezii de circulație nu este de natură să atragă anularea procesului-verbal atacat. Aceste acte sunt acte cu caracter special iar odată intrate în circuitul civil nu mai pot fi modificate de organul emitent ci doar de către instanța de judecată. Procedura de corectare a actelor adoptată de agentul constatator contravine prevederilor OG 2/2001 iar vătămarea produsă către petent este evidentă: lipsirea sa de posibilitatea de a conduce la o zi după ce i se indusese o altă convingere, astfel încât a fost nevoit să-și modifice întreg programul de activitate și, evident, să suporte pagube materiale induse de necesitatea de a circula cu alte mijloace de transport decât mașina sa.

Cu privire la criteriile de stabilire a sancțiunii, arată petentul că nu există o ierarhie a acestor criterii. Oricare dintre ele poate fi considerat de către instanța de judecată că primează asupra celorlalte iar legalitatea unei sancțiuni se apreciază nu doar prin aplicarea ei în limitele prevăzute de actul normativ sancționator ci și prin raportarea ei la circumstanțele faptei și cele personale ale petentului.

În drept s-au invocat prevederile art. 201 alin. 2 Cod procedură civilă.

Pentru termenul din 28.10.2014, petentul a formulat modificare a plângerii contravenționale (f. 35) prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea procesului-verbal contestat cu consecința restituirii sumei de 382,50 lei achitată cu titlu de amendă, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment și anularea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce.

În motivare se arată că petentul menține în fapt și în drept toate aspectele arătate prin plângere, subliniind faptul că fapta contravențională a fost constatată de către agentul constatator în condițiile în care acesta se afla pe partea cealaltă a căii ferate, ceea ce înlătură prezumția de legalitate de actului sancționator. Nu se vede dacă semnalul luminos era în funcțiune și pe acea parte a căii ferate din direcția petentului, cu atât mai mult cu cât nu era oprită nicio mașină acolo ca urmare a semnalelor, în niciuna din direcțiile de mers.

În drept s-au invocat prevederile art. 204 Cod procedură civilă.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 45).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CP nr. X/27.05.2014, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 765 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, reținându-se că în data de 27.05.2014 la ora 19,30 a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare Y pe str. Cuza Vodă din Bistrița, iar la trecerea la nivel cu calea ferată a trecut pe culoare roșie a semnalelor aliate în funcțiune pe direcția spre str. Eroilor, fapta fiind prevăzută de art. 102 alin. (3) litera "c"; din OUG nr. 195/2002.

Petentul a fost de față la întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor și l-a semnat cu mențiunea "Recunosc fapta și declar că nu am observat semnalul luminos de culoare roșie";.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu. Procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Nu constituie motiv de nulitate modificarea de către agentul constatator a unor erori materiale în conținutul procesului verbal și al dovezii seria CU nr. 0506660/27.05.2014 (f. 8) referitoare la dreptul de a conduce, având în vedere că această împrejurare privește o măsură tehnico-administrativă ulterioară constatării și sancționării faptei.

Referitor la temeinicie, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, până la dovada contrară, se bucură de o prezumție de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul acesteia sunt considerate ca fiind elemente de fapt ce reprezintă adevărul. Această prezumție este relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CP nr. X/27.05.2014 reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Dat fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 250 NCPC, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 249 NCPC, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.

Legat de acest aspect, instanța constată că petentul nu a propus nicio probă în sprijinul afirmațiilor sale, iar la momentul întocmirii procesului verbal a recunoscut săvârșirea faptei.

Potrivit art. 102 alin. 3 lit. c din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulație pe drumurile publice, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune.

În speță, constatările personale ale agentului, consemnate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, sunt confirmate de adresa nr. 44/A/1/06.01.2015 (f. 42), potrivit căreia în data de 27.05.2014 între orele 19-20 instalația de semnalizare acustică și vizuală situată la trecerea la nivel cu calea ferată la intersecția străzilor Cuza Vodă și Eroilor a funcționat în parametri normali, nefiind înregistrată vreo defecțiune.

Rămâne astfel fără acoperire afirmația petentului potrivit căreia pe sensul său de mers respectiva instalație nu ar fi fost în funcțiune în momentul în care a traversat calea ferată.

Din înregistrarea depusă la dosar de intimat reiese că în momentul în care petentul a trecut peste calea ferată semnalul luminos era deja în funcțiune de circa un minut.

Astfel, deși petentul a contestat situația de fapt consemnată în procesul-verbal, instanța reține că aceasta corespunde realității, fapta petentului constituind contravenție și fiind sancționată potrivit art. 102 alin. 3 lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că amenda contravențională în cuantum de 765 lei, reprezentând minimul prevăzut de lege pentru fapta comisă, este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Raportat la atitudinea nesinceră a petentului, de nerecunoaștere a faptei, care a fost săvârșită în mod evident deliberat, având în vedere apariția semnalului de culoare roșie cu mult înaintea momentului în care acesta a traversat calea ferată și viteza redusă cu care circula, aspect ce exclude posibilitatea neobservării semnalului, instanța va respinge cererea de înlocuire a amenzii cu avertisment

Față de aceste considerente, instanța apreciază că procesul-verbal seria CP nr. X din 27.05.2014 este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, L.V., solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate cu consecința admiterii plângerii contravenționale.

Analizând apelul declarat în cauză, prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul constată că este neîntemeiat; , în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, va respinge apelul declarat de petent.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Atitudinea nesinceră a petentului, motiv de respingere a cererii de înlocuire a sancţiunii amenzii cu avertisment