Bun imobil dobândit în timpul căsătoriei. Calitate de bun comun. Inaplicabilitatea subrogaţiei reale cu titlu particular
| Comentarii |
|
C. civ., art. 741 C. fam., art. 30, art. 31 lit. a) şi f)
Sumele de bani detinute anterior căsătoriei de un sot, înlocuite prin plata preţului bunului imobil, cu valoarea acestui bun, semnifică o subrogaţie reală cu titlu particular prevăzută de dispoziţiile art. 31 lit. f) C. fam.
Subrogaţia reală a sumelor de bani deţinute anterior de un soţ şi înlocuite prin plata preţului apartamentului cu valoarea acestui bun imobil ar fi produs un efect parţial în sensul constatării acestui apartament ca fiind în parte bun propriu al acestui soţ (corespunzător valorii încorporate în bun), iar ceea ce excede contribuţiei din mijloacele proprii va fi inclus în comunitatea de bunuri, însă numai în măsura în care s-ar fi putut determina preţul real. întrucât această dovadă nu a fost făcută, acest bun nu poate fi considerat decât un bun comun la care cota de contributie a
soţului este una majoritară. Deoarece cota de contribuţie a soţilor la achiziţionarea bunurilor în timpul căsătoriei se raportează nu la fiecare bun în parte, ci la masa bunurilor comune, această contribuţie covârşitoare va fi avută în vedere la stabilirea contribuţiei fiecărui sot.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 222/A din 18 martie 2005, nepublicată
Prin cercrca înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti sub nr. 4839/2003, reclamanta F.C. a chemat în judecată pe fostul soţ L.V.I., solicitând pronunţarea unei hotărâri de partajare a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, respectiv apartamentul nr. 36 situat în Bucureşti, sectorul 6 şi un autoturism marca DACIA cu număr de
înmatriculare B-14-VZR. Dc asemenea, s-a solicitat evacuarea pârâtului din apartamentul în litigiu, întrucât acesta l-a închiriat şi îl foloseşte în mod sporadic.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că cele două bunuri au fost achiziţionate în timpul căsătoriei, cu banii săi personali, fară nicio contribuţie din partea pârâtului, prin urmare, acestea nu sunt bunuri
comune. In susţinerea cotei sale de contribuţie de 100% la achiziţionarea celor două bunuri, apartamentul fiind cumpărat la 13 septembrie
1996, iar autoturismul în anul 1997, reclamanta a precizat că a deţinut anterior căsătoriei, societatea T. SRL, pe care a înstrăinat-o cu suma de peste 80 milioane lei, deţinând şi alte sume de bani la C.E.C.
Pârâtul L.V.I. a formulat cerere reconvenţională la data de 16 iunie
2003, prin care a solicitat partajarea autoturismului marca DACIA cu număr de înmatriculare B-14-VZR în cote egale de 50%, cu atribuirea către reclamantă şi obligarea acesteia la sultă şi constatarea calităţii de bun propriu al pârâtului asupra apartamentului din Bucureşti care a fost achiziţionat cu bani proveniţi de la părinţii săi. De asemenea, pârâtul a solicitat includerea în masa partajabilă şi a unor bunuri mobile, ca şi a unor îmbunătăţiri aduse apartamentului proprietate personală a reclamantei F.C. situat în Bucureşti, Drumul Taberei, sector
6, bunuri mobile pentru care cota de contribuţie a pârâtului este egală cu cea a fostei soţii.
In susţinerea contribuţiei sale exclusive la dobândirea apartamentului nr. 36 din Aleea Potaisa, pârâtul L.V.I: a arătat că a achiziţionat locuinţa cu suma de 7.500 USD, donată de părinţii săi, care aveau venituri substanţiale în calitate de angajaţi la T., donaţie făcută în prezenţa martorilor V.I. şi I.G. Pârâtul menţionează şi faptul că în timpul căsătoriei a obţinut venituri mai mari din muncă în calitate de angajat al T. decât reclamanta care era cadru didactic şi, de asemenea, desfăşura activităţi independente, deţinând un mic magazin pe care l-a înstrăinat părinţilor reclamantei pentru suma de 1.000 USD. Se mai arată că apartamentul din Aleea Potaisa nu a fost niciodată locuit de către soţi, ci închiriat, soţii stabilindu-şi domiciliul comun în apartamentul reclamantei din Drumul Taberei.
Prin întâmpinarea formulată de reclamanta-pârâtă F.C. la 28 august 2003, se recunoaşte în parte calitatea de bunuri comune a unor bunuri mobile enumerate de pârâtul-reclamant în cererea reconvenţională şi se invocă calitatea de bun propriu a altora, susţinută de faptul achiziţionării lor prin sume de bani obţinute ca urmare a înstrăinării
altor bunuri proprii sau a achiziţionării prin sume de bani deţinute anterior căsătorici.
Prin sentinţa civilă nr. 2080 din 19 martie 2004, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis în parte atât cercrca principală, cât şi cererca reconvenţională, a constatat dobândirea în timpul căsătoriei în cote de 65% pentru reclamantă şi 35% pentru pârât, a imobilului din Aleea Potaisa, sectorul 6, a autoturismului DACIA, a unui frigider, aragaz, hotă, mochetă, televizor SONY, canapea şi 2 fotolii, canapea dormitor, mobilă NEOSET, mobilă bucătărie, maşină de spălat şi cuptor cu microunde; a constatat dreptul de creanţă al pârâtului, reprezentând cota de 35% din îmbunătăţirile aduse apartamentului reclamantei din Drumul Taberei şi a respins cererea principală privind evacuarea şi cererea reconvenţională, sub aspectul celorlalte bunuri mobile. S-a dispus sistarea stării de codevălmăşie şi atribuirea către reclamantă a autoturismului marca DACIA, frigiderului, televizorului SONY, canapclei şi 2 fotolii, mobilei NEOSET, maşinii de spălat şi cuptorului cu microunde, cu consecinţa atribuirii cătrc pârât a imobilului din Aicea Potaisa nr. 6, a aragazului, hotei, mochetei, canapclei de dormitor şi a mobilei de bucătărie. Pentru egalizarea valorică a loturilor, pârâtul a fost obligat la plata unei sulte de 159.978.402 lei şi s-a făcut compensarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărâri astfel prima instanţă a avut în vedere faptul că părţile s-au căsătorit la 7 februarie 1996, căsătoric desfăcută prin sentinţa civilă nr. 193/2003 a Judecătoriei sector 6, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 1051/2003 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă. Reţine judecătoria faptul că părţile au cumpărat în timpul căsătorici apartamentul nr. 36 din Aleea Potaisa, sector 6, Bucureşti şi autoturismul Dacia 1310, împreună
cu o serie de bunuri mobile. In privinţa apartamentului achiziţionat la 13 septembrie 1996 printr-un contract de vânzare-cumpărare în care se menţionează preţul de 5 milioane lei, instanţa reţine că preţul a fost achitat din suma de 6.394.076 lei reprezentând lichidarea la 12 şi 13 septembrie 1996 a unor depozite CEC constituite anterior căsătoriei, conform copiilor acestor carnete susţinute şi de depoziţiile martorelor T.B.E. şi G.I.C. Deşi sumele de bani ridicate de la CEC sunt catalogate de judecătorie bunuri proprii ale reclamantei deţinute anterior căsătoriei în condiţiile art. 31 lit a) C. fam., nu s-a reţinut calitatea de bun propriu al reclamantei pentru apartament deoarece preţul declarat de 5.000.000 Ici nu poate fi considerat preţ real în condiţiile în carc în septembrie 1996 preţul indicat ar fi reprezentat aproximativ 1.650 USD,
mult inferior valorii de circulaţie a imobilului la acea dată; mai mult declararea unui preţ mai mic era o practică răspândită pentru evitarea plăţii unor taxe notariale ridicate. Prin urmare, reţine prima instanţă că reclamanta a avut o cotă de contribuţie mai importantă decât pârâtul la achiziţionarea apartamentului.
Prima instanţă reţine cota de contribuţie majorată a reclamantei şi la dobândirea bunurilor mobile existente în masa bunurilor de împărţit faţă de dovezile administrate în cauză, respectiv înstrăinarea pentru suma de 40.000.000 lei de către reclamantă în calitate de asociat al firmei SC R.I. SRL a unei cantităţi de marfa către o altă societate comercială, bani, după cum au evidenţiat martorele, folosiţi pentru achiziţionarea unor bunuri mobile şi respectiv înstrăinarea unor bunuri deţinute de reclamantă anterior căsătoriei în sensul aparaturii electro-casnice, bijuterii, haine de blană, preţul obţinut fiind folosit pentru achiziţionarea unor bunuri similare noi. A fost înlăturată însă depoziţia martorului V.I. care a declarat că a auzit pe tatăl pârâtului că intenţionează să utilizeze suma de 5000 USD pentru plata preţului apartamentului bun comun al soţilor L., deoarece aceasta este singulară în ansamblul probator al cauzei, nu se coroborează cu nicio altă probă şi este contrazisă de declaraţiile celorlalţi martori.
In masa bunurilor comune prima instanţă a inclus şi un drept de creanţă reprezentând contravaloarea de 37.661.352 lei a materialelor constând în faianţă, gresie şi uşă metalică achiziţionate de părţi şi încorporate drept îmbunătăţiri în apartamentul proprietate personală a reclamantei din Drumul Taberei, Bucureşti şi în care părţile şi-au stabilit domiciliul conjugal.
împotriva acestei hotărâri reclamanta-pârâtă F.C. a declarat apel, la data de 12 mai 2004, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinice, solicitând admiterea apelului şi pe cale de consecinţă admiterea acţiunii sale, astfel cum a fost formulată, cu respingerea cererii
reconvenţionale. In expunerea criticilor de apel, apelanta-reclamantă arată că nu a fost reţinută în mod corect situaţia de fapt, că s-a făcut o greşită apreciere a probelor şi nu s-a exercitat rolul activ pentru determinarea în mod exact a veniturilor obţinute de fostul său soţ.
Primul motiv de apel susţinut de apelanta-reclamantă este acela al achiziţionării apartamentului cu sume de bani dobândite anterior căsătoriei, dovezi în acest sens fiind C.E.C.-urile lichidate la B.A. în
12 şi 13 septembrie 1996 şi depoziţiile martorelor. Motivarea instanţei în sensul că valoarea imobilului reţinută drept preţ în contractul de vânzare-cumpărare este inferioară valorii de circulaţie a acestuia nu
este susţinută de probe, preţul stipulat în contract fiind un preţ serios. Mai mult, la atribuirea bunurilor comune, acest apartament a fost inclus în lotul intimatului-pârât, deşi martorele au arătat că apelanta a tezaurizat sume de bani înainte de a se căsători cu intimatul, în scopul achiziţionării apartamentului în litigiu.
O a doua critică de apel este referitoare la atribuirea de către instanţa fondului către reclamantă a unor bunuri mobile foarte uzate, cu o durată mică de folosinţă, iar fostului soţ, bunuri imobile şi mobile de folosinţă îndelungată şi cu o valoare mult superioară. De asemenea, se critică hotărârea şi prin faptul că se constată a fi bun comun autoturismul marca DACIA, deşi din C.E.C.-urile depuse la dosar şi din depoziţiile martorilor a rezultat că acesta a fost achiziţionat cu bani economisiţi anterior căsătoriei, sume de bani provenite din vânzarea pentru suma de 40.000.000 lei a unor mărfuri aparţinând societăţii sale comerciale, dar şi din vânzarea unei haine de blană de vulpe polară pentru 500 dolari şi a unor bijuterii de aur în valoare de 540 dolari, dovezi suficientc pentru a se reţine calitatc de bun propriu al reclamantei pentru autoturism.
Un al patrulea motiv de apel se referă la soluţia nedreaptă a instanţei de a considera mobila NEOSET ca fiind bun comun, atâta timp cât aceasta a fost făcută cadou de cumnatul său dr. A.R. la data de 1 octombrie 1996 când a părăsit ţara, gratificând astfel pc fiica reclamantei dintr-o altă căsătoric. Apelanta-reclamantă critică hotărârea şi pentru reţinerea şi partajarea aragazului îndesit, a frigiderului Daewoo, a canapclei şi fotoliilor de sufragerie, a maşini de spălat, a televizorului color Sony, bunuri carc reprezintă în realitate valoarea de înlocuire a unor bunuri deţinute anterior căsătorici, înstrăinate în scopul achiziţionării altora noi, şi nu a bunurilor comune. în drept, cererea de apel se întemeiază pe dispoziţiile art. 30-31 C. fam., art. 741 C. civ.
La data de 14 mai 2004 formulează apel în cauză şi pârâtul-reclamant L.V.I., criticând pentru nelegalitate şi netemeinicie hotărârea pronunţată, fară a se ţine cont de probele administrate în cauză, solicitând admiterea apelului, reaprecierea probelor administrate, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii reconvenţionale a pârâtului-reclamant.
Arată apelantul-pârât L.V.I. faptul că nu s-a constatat calitatea de bun propriu pentru apartamentul din Bucureşti, Aleea Potaisa nr. 6, deşi s-a arătat că a fost dobândit cu bani proveniţi de la părinţii săi. Pentru acest bun instanţa de fond a reţinut în totalitate declaraţiile martorilor reclamantei, dar şi carnetele CEC, deşi sumele retrase de pe carnete sunt cu mult anterioare datei cumpărării apartamentului, iar
suma de 5.000.000 Ici retrasă pentru achiziţionarea apartamentului este mult mai mică decât preţul real al acestuia. Apelantul-pârât consideră că declaraţia martorului V.I. nu este singulară, ci se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar din care rezultă că atât veniturile pârâtului, cât şi a părinţilor acestuia, toţi angajaţi ai T., au fost substanţiale şi mai mari decât ale reclamantei, dar şi împrejurarea contractării de către apelantul-pârât a unui credit de la B.C.R. şi a obţinerii unui venit din închirierea apartamentului din Aleea Potaisa nr. 6.
Apelantul-pârât-reclamant critică hotărârea sub aspectul stabilirii cotei de contribuţie a soţilor la dobândirea bunurilor comune pentru aceea că nu a ţinut cont de recunoaşterea reclamantei în sensul contribuirii şi de către pârât la dobândirea apartamentului cu sume de bani şi nici aportul fiecăruia dintre soţi la întreţinerea bunurilor, la plata cheltuielilor casei, a taxelor şi impozitelor. De asemenea nu s-a reţinut vânzarea de către pârât a unei tonete către părinţii reclamantei pentru suma de 1500 USD, bani investiţi ulterior în îmbunătăţirile aduse apartamentului din Drumul Taberei.
In legătură cu mobila NEOSET, se menţionează că reclamanta, în cuprinsul întâmpinării formulate împotriva cererii reconvenţionale, a recunoscut că a fost cumpărată prin vânzarea mobilei de tineret Sandrina, care i-a aparţinut, însă ulterior, la interogatoriu a arătat că a fost donată de un cumnat pentru fiica sa. însă, martorul pârâtului a arătat că tatăl său a plătit pentru mobila încărcată de la cumnatul reclamantei suma de aproximativ 800 dolari, însă nu se reţine decât cota de contribuţie de 35%.
Cu toate că reclamanta recunoaşte preocuparea pârâtului la bunul mers al firmei ei, de investirea banilor în marfa, instanţa nu ţine cont de utilizarea profitului societăţii pentru cheltuielile comune ale casei şi pentru alte achiziţii. Mai arată apelantul-pârât faptul că din toate probele administrate se putea stabili o cotă de contribuţie egală a soţilor la dobândirea bunurilor comune, iar în ceea ce priveşte atribuirea acestor bunuri la formarea loturilor, instanţa a atribuit reclamantei cele mai importante bunuri mobile, iar pârâtului i-a atribuit resturi de mică importanţă.
Cererea de apel a apelantului-pârât-reclamant se întemeiază pe dispoziţiile art. 295-296 C. proc. civ.
La data de 15 iunie 2004, apelantul-pârât-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat de apelanta-recla-mantă-pârâtă F.C. ca nefondat şi admiterea apelului său. în considerentele întâmpinării se reiterează observaţiile cu privire la cota de
contribuţie şi calitatca de bun propriu sau comun a bunurilor în litigiu expuse de parte în motivele apelului său.
întâmpinare formulează în cauză şi apelanta-reclamantă-pârâtă la
13 septembrie 2004 apreciind apelul declarat de fostul său soţ ca fiind vădit nefondat şi lipsit de orice suport probator. Se arată în întâmpinare faptul că a probat plata preţului apartamentului din sume de bani proprii, iar în faza judecăţii de fond pârâtul şi martorii săi nu au
contestat niciun moment preţul menţionat în actul notarial. In cuprinsul acestui contract de vânzare-cumpărare se arată că părţile cunosc despre art. 1303 C. civ., semnând actul în cunoştinţă de cauză. Despre cererea apelantului-pârât referitoare la donaţia primită de la părinţii săi se arată că pârâtul a menţionat când suma de 7.500 USD când suma de
7.000 USD, iar martorul V.I. face referire la o sumă de 5.000 USD, în octombrie 1996, după cumpărarea apartamentului.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a 11I-a civilă sub nr. 1834/2004, iar în şedinţa publică din 28 septembrie 2004 s-a ordonat efectuarca unei expertize tehnice carc să stabilească valoarea actuală de circulaţie a apartamentului inclus în masa partajabilă.
Raportul de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic Ing. N.I. în specialitatea construcţii civilc a fost depus la dosar în 19 noiembrie 2004, fiind înregistrat la Biroul local de expertize sub nr. 5620 din 18 noiembrie 2004, concluziile acestuia fiind în sensul valorii de circulaţie a apartamentului nr. 36 din bl. M 14, din Aleea Potaisa nr. 6 ca fiind de 711.380.000 lei echivalent a 22.948 USD.
Urmare modificărilor regulilor de competenţă materială de soluţionare a acţiunilor de partaj intervenite prin Legea 493/2004 de aprobare a O.U.G. nr. 65/2004, Curtea de Apel Bucureşti a dat încheierea din Camera de Consiliu de la 23 noiembrie 2004 prin care a declinat competenţa de soluţionare a apelurilor în favoarea Tribunalului Bucureşti. Pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, pricina a fost înregistrată sub nr. 59/2005.
Analizând actele şi lucrările dosarului faţă de motivele de apel invocate şi cercetând pricina în considerarea caracterului devolutiv al acestei căi de atac, tribunalul apreciază apelurile fondate pentru cele ce vor urma:
Ambele părţi au criticat hotărârea sub aspectul catalogării apartamentului nr. 36 din Aleea Potaisa nr. 6, ca fiind bun comun dobândit în timpul căsătorici şi nu ca bun propriu, calitate afirmată de ambii foşti soţi. Cât priveşte pe apelanta-reclamantă F.C., aceasta a susţinut
că apartamentul menţionat a fost dobândit cu sume exclusiv proprii deţinute anterior căsătorici şi tezaurizate în depozite C.E.C. pe termen. Afirmă apelanta-reclamantă incidenţa dispoziţiilor art. 31 lit. a) C. fam. potrivit cărora este bun propriu al unuia dintre soţi acel bun dobândit înainte de încheierea căsătoriei. Susţinerea apelantei-recla-mante nu este întemeiată nici în privinţa conţinutului său, nici a temeiului juridic invocat deoarece dispoziţiile de excepţie ale art. 31 lit. a) C. fam. vizează dobândirea dreptului de proprietate al bunului
respectiv înainte de data la care s-a încheiat căsătoria. întrucât căsătoria părţilor s-a încheiat la 7 februarie 1996, iar bunul imobil în litigiu a fost dobândit printr-un act juridic translativ de proprietate autentificat sub nr. 2017 din 13 septembrie 1996, deci după data încheierii căsătoriei, acesta nu poate fi considerat bun propriu al niciunuia dintre soţi prin raportare la dispoziţiile art. 31 lit. a) C. fam.
Apelanta-reclamantă se referă însă la sumele de bani deţinute anterior căsătorici pe carc le-a înlocuit, prin plata preţului bunului imobil, cu valoarea acestui bun, ceea ce semnifică o subrogaţie reală cu titlu particular, carc atrage eventual incidenţa dispoziţiilor art. 31 lit. f) C. fam.
Din această perspectivă, susţinerea apelantei-reclamante este întemeiată în parte, dcoarece a făcut dovada prin cele două carncte ccc cu nr. 245-30-6755 şi nr. 245-30-12017 că a deţinut sume de bani anterior căsătorici pc care lc-a retras în data de 12 septembrie 1996, valoarea totală a acestora fiind de 6.394.046 Ici. Această valoare însă nu va fi reţinută de tribunal ca valoare carc acopcră integral preţul de cumpărare a apartamentului şi, prin urmare, nu va recunoaşte calitatca de bun propriu a apartamentului pentru reclamantă, dcoarecc nu poate fi considerat drept preţ real şi serios la nivelul anului 1996 preţul de
5.000.000 lei pentru apartamentul de două camere şi dependinţe şi cu o suprafaţă utilă de 36,19 mp. Deşi acest aspect al preţului real este ridicat de instanţa de fond numai în expunerea considerentelor hotărârii date, iar părţile nu au făcut referiri sub acest aspect prin actele de procedură depuse la dosar, în cererea de apel a apelantului-pârât-reclamant L.V.I. se recunoaşte preţul de 5.000.000 lei ca nefiind preţul real. Deşi nu se poate stabili cu certitudine care a fost preţul real plătit de soţii L. la dobândirea apartamentului, tribunalul apreciază că preţul a fost apropiat de cel declarat, iar sumele de bani deţinute de F.C. şi ridicate în preziua şi ziua autentificării actului au fost destinate în mod evident plăţii acestuia. Pentru diferenţa de preţ însă, ca şi pentru taxele de autentificare ce incumbă cumpărătorilor, tribunalul constată că se
aplică prezumţia comunităţii de bunuri a soţilor. Subrogaţia reală a sumelor de bani deţinute anterior de reclamanta F.C. în cuantum de aproximativ 6.000.000 lei şi înlocuite prin plata preţului apartamentului cu valoarea acestui bun imobil, ar fi produs un efect parţial în sensul constatării acestui apartament ca fiind în parte bun propriu al apelantei-reclamante (corespunzător valorii de 6.000.000 lei încorporate în bun), iar ceea ce excede contribuţiei din mijloacele proprii ale apelantei-reclamante urmând a fi inclus în comunitatea de bunuri, însă
numai în măsura în care s-ar fi putut determina preţul real. întrucât această dovadă nu a fost făcută, acest bun nu poate fi considerat decât un bun comun la care cota de contribuţie a apelantei-reclamante este una majoritară. Deoarece cota de contribuţie a soţilor la achiziţionarea bunurilor în timpul căsătoriei se raportează nu la fiecare bun în parte, ci la masa bunurilor comune, această contribuţie covârşitoare a apelantei-reclamante va fi avută în vedere la stabilirea contribuţiei fiecărui soţ.
In ceea ce priveşte critica de apel a apelantului-pârât L.V.I. în sensul stabilirii calităţii de bun al său propriu pentru apartamentul în litigiu, tribunalul apreciază că aceasta este nefondată. Astfel, deşi nu menţionează expres, şi apelantul-pârât L.V.I. are în vedere dispoziţiile art. 31 lit. f) C. fam. potrivit cărora operează în favoarea sa o subro-gaţie reală cu titlu particular pentru sumele de bani primite cu titlu de donaţie de la părinţii săi cu scopul achiziţionării unui apartament bun comun al soţilor L. Susţinerea nu poate fi însă primită deoarece ape-lantul-pârât nu este consecvent în afirmaţiile sale şi nici susţinut prin probe temeinice. Astfel, apelantul-pârât menţionează suma de 7500 USD primită drept donaţie de la părinţii săi, fară a preciza însă data şi împrejurarea în care i-ar fi fost predată această sumă de bani. Ulterior, menţionează suma de 7000 USD când încearcă să obţină recunoaşterea la interogatoriu a fostei sale soţii despre această donaţie sau chiar declară în faţa instanţei, prin răspunsul la întrebarea nr. 27 din interogatoriul formulat de apelanta-reclamantă F.C. că nu îşi mai aminteşte exact sumele de bani primite de la părinţii săi. Nici martorii propuşi de pârât nu sunt în măsură să lămurească acest aspect deoarece martorul V.I. relatează despre o discuţie avută cu tatăl apelantului-pârât în octombrie 1996, deci după data cumpărării apartamentului şi referitoare la o sumă de 5000 USD pe care acesta urma să o achite drept preţ al apartamentului.
Susţinerea apelantului-pârât L.V.I. nu este în măsură să dovedească în mod deplin donaţia pe care ar fi primit-o de la părinţii săi şi prin
raportare la preţul plătit pentru apartament. Faptul că pârâtul menţionează 7.000, 7500 USD, iar martorul vorbeşte de 5000 USD, în condiţiile în carc preţul menţionat în contract era echivalentul a aproximativ de 1.500 USD arată discrepanţa mare de cuantum, însă dovedeşte că preţul stipulat în contract nu era preţul real.
Faţă de cele arătate, tribunalul a înlăturat aceste critici de apel şi a considerat apartamentul în litigiu drept bun comun al soţilor dobândit în timpul căsătoriei, însă cu cotă de contribuţie diferită.
In ceea ce priveşte motivul apelantei-reclamante F.C. referitor la autoturismul Dacia, tribunalul apreciată că acesta este nefondat întrucât nu s-a făcut dovada că acesta ar fi fost achiziţionat cu sume de bani deţinute de aceasta dinaintea căsătoriei.
Acest autoturism marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare B-14-VZR a fost dobândit pe numele persoanei fizice L.V.I. prin contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat la 25 septembrie
1997, preţul declarat fiind de 4.000.000 lei. Apelanta-reclamantă a susţinut calitatca de bun propriu al acestuia prin faptul achiziţionării cu sume de bani provenite din vânzarea unor bunuri proprii (haină de blană de vulpe polară cu 500 USD şi bijuterii de aur în valoare de 540 USD) ca şi cu sume de bani provenite din societatea comercială deţinută de aceasta împreună cu tatăl său. Deşi despre aceste fapte vorbesc martorele T.B. şi G., nu se poate reţine cu certitudine o subrogaţie reală cu titlu particular în lipsa altor dovezi concludcnte atât despre existenţa acestor bunuri proprii, despre înstrăinarea lor înainte de 25 septembrie 1997 şi despre înlocuirea sumelor de bani cu valoarea autoturismului.
De altfel, preţul autoturismului de 4.000.000 lei ar fi fost echivalentul a aproximativ 5.000 USD (cursul mediu leu/dolar în luna septembrie 1997 fiind de 7.528 lei pentru 1 USD), însă s-a făcut referire la bunuri înstrăinate pentru aproximativ 1.000 USD, situaţie în care nu se poate reţine decât calitate de bun comun a acestui autoturism care a fost cumpărat cu sume provenite în parte de la apelanta-reclamantă cu titlu de bani proprii, iar în parte comun a celor doi soţi. Comparând preţul celor două bunuri achiziţionate la un interval de un an, tribunalul constată că preţul de 4.000.000 lei în anul 1997 pentru un autoturism cu an de fabricaţie 1987 în condiţiile în care cu un an înainte părţile au declarat un preţ de 5.000.000 lei pentru un bun imobil, chiar şi în condiţiile devalorizării monedei naţionale, nu face decât să dovedească teza preţului neserios şi nercal pentru apartament astfel cum s-a arătat anterior.
In ccea ce priveşte sumele de bani susţinute de apelanta-reclamantă ca fiind obţinute anterior căsătorici din valorificarea societăţii sale SC R.I. SRL, socictate înmatriculată în registrul comerţului la 12 noiembrie 1992 şi în carc asociaţi cu părţi sociale egale sunt F.C. şi tatăl său F.V., tribunalul apreciază că susţinerile părţii trebuie privite cu rezervă faţă de înscrisurile depuse la dosar. Astfel susţine partea, ca şi martorii propuşi de ea, împrejurarea că prin vânzarea unei cantităţi mari de marfa prin intermediul acestei societăţii s-a încasat suma de
80.000.000 lei pe care au împărţit-o cei doi asociaţi, conform ordinelor de plată din septembrie şi noiembrie 1995. Tribunalul nu poate reţine în patrimoniul apelantei-reclamante suma de 40.000.000 lei, bun propriu dobândit anterior căsătoriei cu apelantul-pârât L.V.I. deoarece documentele de plată depuse în copie la dosar atestă o operaţiune comercială de vânzare-cumpărare de mărfuri de către societatea SC R.I. SRL către SC E.T. SRL pentru preţul total de 80.000.000 lei. Insă contravaloarea mărfii a intrat în patrimoniul socictăţii comerciale şi nu direct în patrimoniul asociaţilor, neexistând niciun înscris la dosar carc să ateste că suma respectivă ar reprezenta dividende obţinute pentru anul 1995 de socictatea respectivă. Nu se poate reţine decât o prezumţie simplă despre existenţa unei eventuale sume cu acest titlu în patrimoniul asociatului L.C. şi nu o dovadă certă. Situaţia este similară pentru celelalte bunuri despre care părţile au afirmat şi dovedit că au aparţinut socictăţii comerciale, respectiv toncta şi casa de marcat carc au fost de asemenea înlocuite cu valoarea de înstrăinare în patrimoniul socictăţii şi nu a asociatului.
In ceea ce priveşte critica apelantei-reclamante privind mobilierul Neoset inclus în masa bunurilor comune tribunalul apreciază că aceasta este netemeinică deoarece simpla declaraţie cu încheiere de legalizare de semnătură a unui terţ faţă de litigiu în sensul unui act de gratificaţie a fiicei apelantei-reclamante dintr-o altă căsătorie, D.A.M.S., nu valorează dovadă deplină asupra titlului cu care mobilierul respectiv a intrat în patrimoniul apelantei-reclamante, cu atât mai mult cu cât susţinerile acesteia nu au fost consecvente, arătând în cererea de chemare în judecată că mobilierul Neoset a fost cumpărat din bani ce proveneau din vânzarea unei alte garnituri de mobilă pe care o deţinuse anterior căsătoriei, pentru ca ulterior să susţină că bunul este
donat fiicei sale. In consecinţă, tribunalul înlătură această susţinere şi include mobilierul Neoset în masa bunurilor comune.
Faţă de cele arătate, tribunalul apreciază nefondate susţinerile părţilor privind bunurile ce se includ în masa bunurilor comune dobân-
ditc în timpul căsătorici şi înlătură cercrilc acestora de a se constata calitatca de bun propriu pentru apartamentul în litigiu, pentru ambii soţi.
In ceea ce priveşte criticile aduse de ambii apelanţi hotărârii sub aspectul cotei de contribuţie ce a fost reţinută de prima instanţă, tribunalul apreciază că acestea sunt nefondate. Din toate probele administrate în cauză s-a reţinut în mod corect de către judecătorie faptul că apelanta-reclamantă F.C. a contribuit cu mijloace băneşti mai importante decât apelantul-pârât L.V.I. la dobândirea bunurilor comune, aspect ce se deduce din sume de bani economisite anterior căsătoriei, din sumele de bani obţinute ca urmare a desfăşurării unei activităţi independente, din înstrăinarea unor bunuri proprii dobândite înainte de căsătorie. Deşi venitul din muncă obţinut de pârât a fost superior celui obţinut de reclamantă, acesta nu este de natură să modifice cota de contribuţie sau să conducă la concluzia unei cote de contribuţie egale deoarece s-a făcut dovada veniturilor numai parţial, pârâtul având şi perioade de timp când nu a obţinut venituri din muncă, fiind şomer, iar reclamanta astfel cum s-a arătat anterior a avut venituri mai importante înainte de căsătorie. Prin urmare, va fi înlăturată critica sub aspectul cotei de contribuţie, tribunalul apreciind că apclanta-recla-mantă a contribuit într-o proporţie de 65% la dobândirea bunurilor comune, în timp ce apelantul-pârât a contribuit în proporţie de 35%.
Fondată este critica apelantei-reclamante privind valoarea bunurilor supuse împărţelii, tribunalul constatând că valoarea de circulaţie a bunului imobil inclus în masă nu este suma de 254.000.000 lei cum a considerat instanţa de fond (sumă pentru care părţile au declarat în şedinţa publică din 26 septembrie 2003 că reprezintă valoarea imobilului prin acordul lor comun), ci suma de 711.380.000 lei, stabilită prin raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat în faţa Curţii de Apel Bucureşti în cursul judecării apelului.
In privinţa celorlalte bunuri mobile, tribunalul a apreciat valoarea corect determinată de judecătorie, părţile de altfel neformulând critici de apel sub acest aspect. Pe cale de consecinţă, înlocuind valoarea bunului imobil cu cea determinată în apel, valoarea întregii mase supusă partajului este de 782.175.997 lei din care prin aplicarea cotelor de contribuţie apelantei-reclamante F.C. i-au fost atribuite bunuri sau creanţe în valoare de 508.414.398 lei, iar apelantului-pârât în valoare de 273.761.598 lei.
In privinţa formării loturilor şi atribuirii bunurilor, tribunalul a avut în vedere criticile ambelor părţi formulate în apel în sensul că s-a
considerat că celeilaltc părţi i-au fost atribuite bunuri de o valoare mai importantă, atât materială cât şi economică. Pc cale de consecinţă, tribunalul a modificat loturile, în sensul că a inclus în lotul apelantei-reclamante bunul imobil, aragazul şi hota, maşina de spălat, mocheta, canapeaua şi cele 2 fotolii şi mobilierul Neoset, iar celelalte bunuri au fost atribuite apelantului-pârât. Faţă de bunurile atribuite în natură, tribunalul a stabilit o sultă pentru egalizarea valorică a loturilor, sultă în cuantum de 233.277.601 lei în sarcina apelantei-reclamante şi în favoarea apelantului-pârât.
In privinţa dreptului de creanţă reţinut de prima instanţă în patrimoniul soţilor ca reprezentând echivalentul îmbunătăţirilor efectuate de cei doi soţi asupra bunului imobil proprietate personală a apelantei-reclamantei, apartamentul situat în cartierul Drumul Taberei, Bucureşti, tribunalul a apreciat corecte considerentele şi dispoziţia primei instanţe, fiind menţinute.
| ← îmbunătăţiri aduse imobilului aparţinând altei persoane.... | Bun imobil dobândit în timpul căsătoriei, pe numele... → |
|---|
