Bun imobil dobândit în timpul căsătoriei, pe numele copilului minor. Inexistenţa dreptului de proprietate comună în devălmăşie. Excluderea bunului din masa bunurilor succesorale la decesul unui sot
| Comentarii |
|
C. fam., art. 30 alin. (2), art. 31 lit. a) Legea nr. 319/1944 Legea nr. 36/1995, art. 88
în masa succesorală rămasă după defunct nu poate fi inclus dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din imobil, ca fiind un imobil dobândit în timpul căsătoriei cu soţia supravieţuitoare. Dreptul de proprietate asupra acestui imobil a fost dobândit prin vânzare-cumpărare asupra terenului şi accesiune imobiliară artificială asupra construcţiei de către fiica minoră a celor doi soţi. Atât contractul de vânzare-cumpărare autentificat, cât şi autorizaţia de construire sunt dovezi ce atestă existenţa dreptului de proprietate asupra întregului imobil în patrimoniul fiicei minore, iar nu în patrimoniul defunctului.
Contribuţia tatălui defunct la plata preţului pentru teren, la plata materialelor de construcţie şi a manoperei pentru locuinţă reprezintă aspecte de fapt ce pot fi cercetate sub aspectul unui eventual drept de creanţă care ar fi aparţinut acestuia împotriva proprietarului terenului şi al construcţiei, adică fiica sa minoră. Fiul defunctului din căsătoria anterioară nu a înţeles să solicite
constatarea acestei creanţe, ci a însuşi dreptului de proprietate, ceea ce nu poate fi primit.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 334/A din 23 mai 2005, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 5629 din 7 iulie 2004, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosar nr. 3302/2003, a fost admisă în parte cererea principală astfel cum a fost modificată de reclamantclc-pârâte K.I. a şi K.M.C. şi admisă în parte cererea reconvenţională for-
mulată de pârâtul-reclamant K.E. In consecinţă, s-a constatat deschisă succesiunea defunctului K.V. decedat la 10 decembrie 2001, s-a constatat că au calitatea de moştenitori reclamanta-pârâtă K.I. în calitate de soţie supravieţuitoare cu o cotă de 1/4 din masa succesorală,
reclamanta-pârâtă K.M.C., în calitatc de fiică cu o cotă de 3/8 din masa succesorală şi pârâtul-reclamant K.E., în calitatc de fiu cu o cotă de 3/8 din masa succesorală. S-a constatat că masa succesorală se compune din cota indiviză de 1/2 din imobilul situat în Bucureşti, cota indiviză de 1/2 din autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare B-02-KCM, 1/2 din depozitul de 1750 USD constituit la
B.R.D., 41 de acţiuni la SC M. SA Sinaia, frigider Zill, masă mică, pat de o persoană, două covoare şi cota indiviză de Zi din următoarele bunuri mobile: două corpuri mobilier de hol, cuier, şase corpuri mobilă de bucătărie, bibliotecă compusă din trei corpuri, canapea cu două fotolii, masă cu patru scaune, pat dublu, dulap cu patru uşi, dulap cu trei uşi, aragaz Samus, storcător de fructe, veselă, combină muzicală Fugison, Tv Sanyo, mochetă, calorifer electric, două lustre, o plafonieră, lampadar şi veioză, valoarea totală a masei succesorale fiind de 605.617.025 lei. S-a dispus ieşirea din indiviziune şi s-a atribuit reclamantelor-pârâte în deplină proprietate şi posesie apartamentul din Bucureşti, autoturismul marca Dacia 1310, două corpuri de mobilier de hol, cuicr, şase corpuri de mobilă de bucătărie, biblioteca compusă din trei corpuri, canapca cu două fotolii, masă cu patru scaune, pat dublu, dulap cu patru uşi, dulap cu trei uşi, aragaz Samus, storcător de fructe, veselă, combină muzicală Fugison, Tv Sanyo, mochetă, calorifcr elcctric, două lustre, plafonieră, lampadar şi veioză, în valoare totală de 570.698.400 lei. Pârâtului-reclamant i-au fost atribuite în deplină proprietate şi posesie restul bunurilor mobile în valoare totală de 34.918.625 Ici, fiind obligate reclamantele pârâte să plătească acestuia o sultă de 192.187.760 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătoria a reţinut că în masa bunurilor succesorale de pe urma defunctului K.V. se includ acele bunuri pe care părţile le-au recunoscut şi care au fost dovedite prin
înscrisuri în cauză. In ceea ce priveşte apartamentul din Bucureşti, s-a reţinut că a fost dobândit în timpul căsătoriei reclamantei K.I. cu defunctul, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. A/687 din 20 aprilie 2000, iar împrejurarea menţionării numai a reclamantei-pârâte în calitate de cumpărătoare coroborată cu declaraţia autentică dată de defunct au fost considerate de judecătorie insuficiente pentru a se considera ca fiind bun propriu al reclamantei-pârâte, faţă de dispoziţiile art. 30 alin. (2) C. fam.
Imobilul din Găeşti, judeţul Dâmboviţa, format dintr-un teren în suprafaţă de 1000 mp şi o construcţie ridicată pc acesta, nu a fost inclus în masa partajabilă, fiind considerat proprietatea reclamantei K.M.C.
Reclamanta a dobândit terenul prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 85 din 18 ianuarie 1999, preţul fiind plătit de bunicul matern S.I., în calitate de procurator de fonduri, iar locuinţa a fost ridicată cu banii reclamantei K.M.C. donaţi în acest scop, prin contractul de donaţie autentificat sub nr. 4096 din 25 iunie 2001. In privinţa acestui imobil, judecătoria a înlăturat susţinerile pârâtului-reclamant potrivit cărora la achiziţionarea imobilului au fost folosiţi banii defunctului din vânzarea apartamentului dobândit de acesta în timpul căsătoriei anterioare cu fosta soţie, mama pârâtului, aceste susţineri fiind apreciate ca nedovedite.
Autoturismul marca Dacia 1310 a fost inclus în masa succesorală reţinându-se anul 1998 de fabricaţie al acestuia şi, prin urmare, dobândirea lui în cote egale în timpul căsătoriei dintre cei doi soţi. De asemenea, s-a inclus şi 1/2 din depozitul de 1.750 USD constituit de defunct la
B.R.D. în baza contractului de depozit din 23 octombrie 2001, însă nu a fost inclusă suma de bani solicitată de pârâtul-reclamant prin cererea reconvenţională ca fiind depusă în depozit la B.C.R., ca urmare a neproducerii dovezilor necesare sub acest aspect. S-a mai reţinut în privinţa bunurilor mobile, faptul că frigiderul Zill, masa mică, patul de o persoană şi două covoare sunt bunuri dobândite de defunct înainte de căsătoria cu reclamanta-pârâtă, după cum a recunoscut aceasta la interogatoriu.
împotriva acestei hotărâri pârâtul K.E. a declarat apel la data de 8 octombrie 2004, înregistrat sub nr. 4525/CIV/2004 pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. 1012/2005. Prin motivele de apel depuse la dosar la 24 noiembrie 2004, apelantul-pârât-reclamant a criticat hotărârea în primul rând sub aspectul bunurilor mobile incluse în masa succesorală, respectiv cota de 1/2 din autoturismul marca Dacia 1310. Arată apelantul că autoturismul este dobândit în timpul căsătoriei defunctului cu prima soţie, mama pârâtului, având iniţial numărul de înmatriculare 15-B-688. De altfel, chiar reclamanta-pârâtă K.I. recunoaşte acest aspect la interogatoriu, iar martorul D.C. confirmă.
De asemenea, se învederează recunoaşterea reclamantelor-pârâte a bunurilor mobile dobândite de defunct anterior căsătoriei cu K.I., respectiv mobila de sufragerie şi dormitor, trei covoare persane mari şi patru mochete persane, declarând că este de acord să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie pârâtului-reclamant. Instanţa de fond nu a ţinut cont de această susţinere, deşi ar fi trebuit ca aceste bunuri mobile să fie atribuite în exclusivitate pârâtului-reclamant, iar împărţeala să se facă pentru celelalte bunuri mobile.
Un alt doilea motiv de apel vizează bunurile imobile din masa succesorală în sensul că ar fi trebuit să se reţină şi cota indiviză de 1/2 din imobilul din Găeşti. Susţine apelantul-pârât-reclamant că nu este posibilă ridicarea unui imobil între anii 1999-2000 după cum se recunoaşte la interogatoriu de către K.I. cu bani donaţi minorei K.M.C. de către S.V. printr-un act de donaţie autentificat în anul 2001. Mai mult, reclamantele pârâte au susţinut că valoarea imobilului este de 157.000.000 lei, calculat ca şi reactualizare a celor 100.000.000 lei donaţi. Aceste sume nu pot fi reţinute deoarece imobilul din Găeşti a fost evaluat de expertul tehnic judiciar la 1.011.288.004 lei. Prin urmare, imobilul din Găeşti nu a fost realizat integral din bani donaţi minorei, ci şi din banii defunctului, după cum arată martorii reclamantelor. Martorii au arătat că defunctul, pensionar din 1997 a început să cumpere materiale de construcţii pentru această casă încă din 1998, iar veniturile sale din pensie erau mari prin comparaţie cu veniturile reclamantei K.I. Se susţine că motivul pentru care instanţa de fond a înlăturat apărarea sa potrivit căreia la ridicarea imobilului au fost folosiţi banii defunctului rezultaţi din vânzarea apartamentul dobândit în timpul căsătoriei cu prima soţie nu este temeinic atâta timp cât apartamentul din B-dul 1 Mai s-a vândut la 14 mai 1998, iar autorizaţia de construire a casei din Găeşti este emisă la 19 martie 1999, nea vând relevanţă faptul că defunctul a predat o parte din banii din vânzarea apartamentului chiar apelantului-pârât-reclamant. De asemenea, se susţine că nu pot fi avute în vedere înscrisurile depuse la dosar prin care s-a încercat dovedirea plăţii unor materiale de construcţii de către bunicii materni ai minorei întrucât este vorba despre două bonuri de vânzare datate 28 ianuarie 2001 şi respectiv 12 ianuarie 1996 şi alte facturi pe numele minorei, dar semnate de defunct.
Solicită apelantul-pârât-reclamant admiterea apelului astfel cum a fost motivat, schimbarea în parte a sentinţei apelate, modificarea compunerii masei succesorale şi obligarea reclamantelor-pârâte la cheltuieli de judecată în fond şi apel.
La data de 28 ianuarie 2005, intimata-reclamantă-pârâtă K.I. formulează întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului şi menţinerea sentinţei civile apelate. Se arată că pârâtul a solicitat să-i fie atribuite numai cele două covoare din lista bunurilor enumerate, iar
pentru restul inclusiv autoturismul a susţinut că nu are pretenţii. In privinţa autoturismului Dacia, pârâtul nu a ftcut dovada că a fost dobândit de defunct în timpul căsătoriei cu K.V., iar în certificatul de moştenitor nr. 41 din 12 mai 1998 emis de B.N.P. V.R.G. după defuncta
K.V. nu se include în masa bunurilor succesorale vreun autoturism. In privinţa atribuirii bunurilor şi formării loturilor, se susţine că instanţa a făcut aplicarea Legii nr. 319/1944, ţinând cont de dreptul special al soţului supravieţuitor asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice.
Analizând motivele de apel faţă de mijloacele de probă administrate în cauză, tribunalul constată apelul ca fiind fondat faţă de următoarele considerente:
Critică apelantul-pârât-reclamant includerea în masa bunurilor succesorale a cotei indivize de Zi din autoturismul Dacia marca 1310, la valoarea de 15.000.000 lei, bun reţinut ca fiind dobândit în timpul căsătoriei cu reclamanta-pârâtă K.I.
Motivul de apel este fondat, întrucât din înscrisurile depuse la dosar coroborate cu poziţia intimatei-reclamante-pârâte K.I., rezultă că acest bun mobil a fost dobândit de defunctul K.V. în timpul căsătoriei cu prima soţie K.V. Astfel, din cartca de identitate a autoturismului în discuţie rezultă că autoturismul marca Dacia 1310a fost înmatriculat sub nr. 15-B-688 pe numele de K.V. cu adresă de domiciliu în Bucureşti, B-dul 1 Mai, sector 1. Ulterior, acelaşi autoturism este înmatriculat la 7 mai 1998 pc numele aceluiaşi proprietar K.V., cu aceeaşi adresă de domiciliu însă sub nr. de înmatriculare B-02-KCM, fiind menţionat anul de fabricaţie 1997. Prin urmare, K.V. deţinuse acelaşi autoturism cu număr diferit de înmatriculare în circulaţie, nefiind cunoscută data înmatriculării sub primul număr.
Tribunalul consideră însă că autoturismul a fost dobândit în patrimoniul lui K.V. anterior anului 1997, dcoarecc a fost menţionată adresa de domiciliu a proprietarului în B-dul 1 Mai, adresă care a constituit domiciliul comun cu prima soţie K.V. Acest apartament a fost ulterior înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 548 din 14 mai 1998 de B.N.P. M.M. către soţii V. La data acestei vânzări, K.V. era căsătorit cu intimata-reclamantă-pârâtă K.I. (căsătorie încheiată la 22 iulie 1994), având domiciliul în apartamentul nr. 120 din B-dul Octavian Goga, pe care îl deţineau cu
contract de închiriere. In legătură cu anul de fabricaţie al autoturismului, tribunalul reţine din depoziţia martorului D.C. că acest autoturism a fost dobândit în timpul căsătoriei cu prima soţie, iar ulterior a fost supus unei reparaţii în cadrul căreia i-a fost înlocuită caroseria, ocazie cu care s-a trecut în cartea de identitate a vehiculului noul număr de caroserie şi anul de fabricaţie al acesteia, 1997.
Această stare de fapt este confirmată şi de poziţia intimatei-recla-mantei-pârâte K.I., carc, la interogatoriul administrat în faţa instanţei de fond la propunerea apelantului-pârât-reclamant, răspunde la întrebarea nr. 8 că recunoaştc dobândirea acestui autoturism de către defunct în timpul căsătoriei cu mama pârâtului. Prin urmare, tribunalul constată că acest bun mobil avea calitatea prezumată de bun comun a lui K.V. şi K.V. şi, ca urmare, va fi inclus în masa bunurilor succesorale de pe urma acestuia, cu valoarea recunoscută de părţi în faţa primei instanţe la 30.000.000 lei.
Va fi înlăturată însă apărarea intimatei-reclamante-pârâte în sensul că dacă acest bun ar fi fost dobândit în timpul primei căsătorii a defunctului ar fi trebuit inclus cel puţin în cotă de 1/2 în masa succe-
sorală constatată de pe urma defunctei K.V. In certificatul de moştenitor nr. 41 din 12 mai 1998 emis de B.N.P. V.R.J. de pe urma acesteia nu se menţionează niciun bun mobil, astfel încât urmează a se constata că bunul mobil are calitatca de bun propriu al defunctului K.V. care de altfel a şi păstrat posesia acestuia după decesul primei soţii, fapt necontestat şi necombătut de către comoştenitorul K.E. La această concluzie se ajunge şi reţinând valoarea probatorie a unui certificat de moştenitor astfel cum prevede art. 88 din Legea nr. 36/1995.
In ce priveşte motivul de apel referitor la bunurile mobile incluse în masa succesorală, dar pc carc defunctul le dobândise anterior căsătoriei cu K.I., acesta este nefondat. Este vorba de mobila de sufragerie şi de dormitor, trei covoare persane mari şi patru mochete persane, carc ar fi fost recunoscute de intimata K.I. ca fiind dobândite de defunctul său soţ în timpul căsătoriei cu K.V. şi ar fi fost de acord să i le lase apelantului în deplină proprietate şi posesie.
Tribunalul consideră că în mod corect au fost incluse în masa succesorală numai acele bunuri mobile indicate de părţi în actele de procedură care investesc instanţa, cererea de chemare în judecată şi cererile precizatoare, bunuri asupra cărora s-a indicat posesia şi valoa-rea, astfel cum impune art. 673“ şi art. 673 C. proc. civ.
Or, intimata-reclamantă-pârâtă a recunoscut în întâmpinarea depusă faţă de cererea reconvenţională a pârâtului-reclamant că este de acord să lase în deplina proprietate şi posesie a părţii adverse anumite piese de mobilier şi covoare. Aceste bunuri mobile nu au fost incluse însă de pârâtul-reclamant între pretenţiile cu care s-a îndreptat împotriva reclamantei-pârâte prin cererea reconvenţională, astfel că instanţa de fond s-a pronunţat numai în limitele cererii de chemare în judecată şi a cererii reconvenţionale conform art. 112 şi art. 119
C. proc. civ. Această situaţie este evidentă, cu atât mai mult cu cât la termenul de judecată din 22 octombrie 2003, reclamanta-pârâtă K.I. declară în faţa instanţei că mobila de sufragerie şi mobila de dormitor în discuţie (dobândită de soţul său anterior căsătoriei) se află depozitată în imobilul din Găeşti, nefiind inclusă în lista bunurilor mobile solicitată la partaj, listă care cuprinde mobilierul din apartamentul nr. 120 din B-dul Octavian Goga.
In privinţa covoarelor, a mesei mici din sufragerie, a patului de o persoană din dormitorul mic şi a frigiderului Zill, bunuri aflate în posesia reclamantei-pârâte K.I. şi faţă de care se recunoaşte calitatea de bunuri proprii ale defunctului, acestea au fost incluse în masa succesorală ca atare, adică cu drept de proprietate în cotă de 1/1.
Ceea ce susţine apelantul-pârât-reclamant este că instanţa, în considerarea recunoaşterii făcute de intimata-reclamantă-pârâtă, ar fi trebuit să i le atribuie în totalitate în deplină proprietate pârâtului-reclamant în sensul de a fi excluse partajului. Cererea apelantului este netemeinică, întrucât, pe de o parte, bunurile în discuţie sunt bunuri proprii ale defunctului, conform art. 31 lit. a) C. fam., dobândite anterior căsătoriei încheiate în iulie 1994 şi, ca atare, se includ în masa bunurilor transmisă succesorilor la decesul său, iar, pe de altă parte, acordul reclamantei-pârâte nu a fost exprimat în sensul excluderii din masa succesorală a bunurilor mobile respective, ci în sensul includerii lor în lotul ce va fi atribuit pârâtului-reclamant, ceea ce de altfel instanţa de fond în mod corect a şi făcut.
Cu privire la al doilea motiv de apel referitor la imobilul din Găeşti, tribunalul constată că acesta este nefondat întrucât se critică neincluderea în masa succesorală a imobilului situat în Găeşti, str. Giurgiului nr. 7, judeţul Dâmboviţa. Or, la decesul unei persoane fizice, în patrimoniul succesoral se includ toate drepturile şi obligaţiile cu conţinut patrimonial ale defunctului. Este cunoscut că în activul succesoral se includ toate drepturile reale sau de creanţă aflate în patrimoniul lui de cuius la data decesului şi care nu se sting ca urmare a acestui fapt.
Susţine apelantul-pârât-reclamant că ar fi trebuit inclus în masa succesorală dreptul de proprietate al defunctului asupra cotei de 1/2 din imobilul din Găeşti, ca fiind un imobil dobândit în timpul căsătoriei cu reclamanta-pârâtă K.I. Poziţia apelantului nu poate fi primită de tribunal, cum de altfel corect a fost înlăturată şi de instanţa de fond, deoarece din înscrisurile depuse la dosar, cunoscute şi necombătute de părţi, rezultă că dreptul de proprietate asupra acestui imobil dobândit
prin vânzare-cumpărare asupra terenului şi accesiune imobiliară artificială asupra construcţiei aparţine intimatei-reclamante-pârâte K.M.C. Dovezi în acest sens sunt contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 85 din 18 ianuarie 1999 de B.N.P. G.D. şi autorizaţia de construire nr. 13 din 19 martie 1999 eliberată de Primăria Găeşti Judeţul Dâmboviţa. Aceste înscrisuri autentice dovedesc dreptul de proprietate asupra întregului imobil care se găseşte în patrimoniul minorei K.M.C. şi nu în patrimoniul defunctului K.V. sau al K.I. Prin urmare, în masa succesorală a defunctului K.V. nu putea fi inclus acest drept de proprietate.
In cauză, susţinerile apelantului-pârât-reclamant privind contribuţia tatălui său la plata preţului pentru teren şi la plata materialelor de construcţie şi a manoperei pentru locuinţă, nu pot fi cercetate decât sub aspectul unui eventual drept de creanţă care ar fi aparţinut acestuia împotriva proprietarului terenului şi al construcţiei, adică fiica sa minoră. Apelantul-pârât nu a înţeles însă să solicite constatarea acestei crcanţe, ci a însuşi dreptului de proprietate, ceea ce nu poate fi primit faţă de considerentele anterioare. Mai mult, acest aspect nu putea fi cerut pentru prima dată în instanţa de apel dcoarece ar fi fost o cererc nouă pe care art. 294 C. proc. civ. o declară inadmisibilă în acest grad de jurisdicţie. Ca atare, motivul de apel referitor la neincluderea în masa succesorală a cotci de 1/2 din imobilul din Găeşti este nefondat şi va fi înlăturat de tribunal, urmând a se păstra dispoziţia instanţei de fond în această limită.
Faţă de celc arătate, tribunalul a admis apelul în baza art. 296 C. proc. civ., a schimbat în parte sentinţa instanţei de fond în sensul includerii în masa succesorală a bunului propriu al defunctului K.V., autoturismul marca Dacia 1310, cu valoarea de 30.000.000 lei. A modificat valoarea lotului atribuit intimatelor-reclamante-pârâte corespunzător cotei de 1/2 din autoturism inclusă în plus în masa succesorală şi stabilirea valorii sultei cuvenite apelantului-pârât-reclamant raportată la cota sa din masa succesorală.
Notă: Activul moştenirii cuprinde toate drepturile reale şi de creanţă care nu se sting prin moartea titularului, adică dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile, drepturi reale derivate din dreptul de proprietate, drepturi de creanţă etc. Este corectă, aşadar, concluzia instanţelor de a nu include în masa succesorală imobilul pentru care s-a dovedit că titular al dreptului de proprietate este altă persoană
decât defunctul. în acest demers, este fără relevantă că titularul este fiica minoră a defunctului din a doua căsătorie. Discutabilă este posibilitatea unui moştenitor (fiul din căsătoria anterioară a defunctului) de a
cere includerea unei creanţe în succesiune constând în contravaloarea
materialelor şi a manoperei încorporate în construcţia ridicată de un părinte pe numele fiicei sale minore. Această creanţă ar putea fi întemeiată pe dispoziţiile art. 49 C. civ., însă nu este îndeplinită condiţia subiectivă a constructorului. în realitate, cheltuielile făcute de defunct trebuie considerate o gratificaţie a copilului proprietar făcută în timpul vieţii şi fără posibilitatea de a fi raportate la masa bunurilor de împărţit.
| ← Bun imobil dobândit în timpul căsătoriei. Calitate de bun... | Loc de veci. Drept de folosinţă dobândit prin concesiune... → |
|---|
