Bun imobil cumpărat în timpul căsătoriei. Act de vânzare-cumpărare încheiat pe numele altei persoane. Drept de creanţă al foştilor soţi pentru preţ şi îmbunătăţiri
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1198
C. fam., art. 30 alin. (3), art. 31 lit. c), art. 36 alin. (1)
C. proc. civ., art. 6733
Imobilul a fost cumpărat prin act de vânzare-cumpărare încheiat pe numele mamei soţiei, cu preţul real de 5.000 USD, dovedit prin aplicarea unei prezumţii legale, şi nu cu preţul de
2.000.000 lei stipulat în contract, iar asupra imobilului s-au făcut lucrări de reparaţii şi îmbunătăţiri în valoare de 6000 USD, sume de bani considerate a fi provenit în totalitate din patrimoniul
comun al soţilor, care astfel deţin o creanţă de câte 5.500 USD fiecare împotriva părinţilor fostei soţii.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 338/A din 25 mai 2005, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 8132 din 31 octombrie 2003 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 2314/2003, a fost admisă acţiunea de partaj formulată de reclamantul L.M. în contradictoriu cu pârâta F.C., s-a constatat că soţii au dobândit în timpul căsătoriei cu o contribuţie egală următoarele bunuri: garsonieră nr. 35 din Bucureşti, sector 6, în valoare de 8.000 USD; dreptul de creanţă asupra părinţilor pârâtei pentru suma de 11.000 USD; un autoturism marca Renault an de fabricaţie 1990, în valoare de 3.000 USD; bunuri mobile (...). Instanţa a constatat valoarea totală a masei partajabile ca fiind de 22.000 USD şi 80.340.114 lei, fiecărci părţi cuvenindu-i-se un lot în valoare de 11.000 USD şi 40.170.057 lei. S-a dispus sistarea stării de coproprietate şi atribuirea în deplină proprietate şi posesie către reclamant a autoturismului, a 1/2 din dreptul de creanţă asupra părinţilor pârâtei pentru suma de 11.000 USD şi a unor bunuri mobile în valoare totală de 9.000 USD şi 36.050.000 lei, iar pârâtei i-au fost atribuite în deplină proprietate şi posesie garsoniera, 1/2 din dreptul de creanţă asupra părinţilor săi şi un lot de bunuri mobile în valoare totală de 14.000 USD şi 44.290.114 lei. Pentru egalizarea loturilor instanţa a dispus obligarea pârâtei la plata unei sulte de 2500 USD plătibil în lei la cursul oficial din ziua plăţii şi 4.120.057 lei, în termen de 3 luni.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că desfacerea căsătoriei încheiată de părţi la data de 8 noiembrie 1990 a fost dispusă prin
sentinţa civilă nr. 1225/2003 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosar nr. 12957/2002 în sensul că s-a reţinut culpa comună a celor doi soţi în destrămarea relaţiilor de căsătorie, s-a dispus ca soţia să revine la numele anterior căsătorici acela de F., a fost încredinţat mamei reclamante spre creştere şi educare minorul L.O.C. născut la 26 ianuarie 1994, cu obligarea tatălui pârât la plata unei pensii lunare de întreţinere. Prin aceeaşi hotărâre s-a luat măsura disjungerii capătului de cerere reconvenţională formulată de L.M. având ca obiect partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, pretenţie ce a format obiectul dosarului nr. 2314/2003.
Asupra partajului bunurilor comune judecătoria a reţinut cota de contribuţie a fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune ca fiind de 50% întrucât niciunul dintre soţi nu a solicitat o cotă majorată, iar în baza art. 36 alin. (1) C. fam. instanţa a procedat la împărţirea bunurilor în mod egal.
In privinţa masei bunurilor de împărţit, judecătoria a avut în vedere bunurile indicate de reclamantul L.M. în cuprinsul cererii, poziţia exprimată de pârâta F.C. în condiţiile art. 673 C. proc. civ., dar şi mijloacele de probă existente la dosar, respectiv înscrisuri şi declaraţii ale martorilor, din coroborarea cărora a reţinut ca fiind contestat de cătrc pârâtă dreptul de crcanţă afirmat de reclamant de 11.000 USD asupra părinţilor pârâtei reprezentând preţul plătit pentru cumpărarea imobilului din comuna Picleşti, judeţul Olt, în cuantum de 5.000 USD şi îmbunătăţirile aduse imobilului în cuantum de 6000 USD. In privinţa acestui împrumut contestat, se reţine că reclamantul nu a prezentat înscrisuri doveditoare, însă s-a considerat că a fost în imposibilitatea morală de a preconstitui chitanţe pentru sumele de bani avansate pentru imobil, înscrisuri care să emane de la părinţii pârâtei. Se reţine astfel incidenţa dispoziţiilor art. 1198 C. civ. la care se coroborează depoziţiile martorilor care au declarat că casa de la Pieleşti a fost cumpărată pe numele mamei pârâtei, însă din banii reclamantului, iar ulterior s-au efectuat lucrări de extindere şi modernizare finanţate tot de acesta. S-a apreciat ca dovedit dreptul de creanţă de 11.000 USD asupra părinţilor pârâtei, însă se consideră ca fiind o creanţă comună a celor doi foşti soţi, motiv pentru care s-a dispus partajarea creanţei în cote egale.
Prima instanţă a analizat şi celelalte bunuri mobile contestate de soţia pârâtă, respectiv televizorul telecolor şi maşina de spălat, bunuri asupra cărora s-a constatat că reclamantul nu a produs probe deşi îi revenea sarcina dovedirii lor, astfel încât aceste bunuri nu au fost
constatate în masa partajabilă. In schimb, a fost inclus în masa partajabilă aparatul CD a cărui existenţă a fost recunoscută de pârâtă, dar carc nu a dovedit susţinerea că ar avea calitatea de bun al său propriu, fiind făcut cadou de o prietenă. Asupra acestui bun s-au aplicat dispoziţiile art. 30 alin. (3) C. fam. şi, prin urmare, a fost considerat bun comun la valoarea indicată de reclamant şi necontestată de pârâtă. Instanţa a făcut aceeaşi aplicare şi în privinţa unui aragaz cu patru ochiuri pe care pârâta a susţinut că l-a dobândit înainte de căsătorie, fară însă a dovedi acest aspect.
In cauză au fost contestate ca fiind bunuri mobile comune şi instrumentele muzicale indicate în cererea introductivă, pârâta susţinând că ar fi plătit contravaloarea acestor bunuri reclamantului, însă judecătoria a considerat afirmaţia nedovedită şi, prin urmare, pe considerentul dobândirii lor în timpul căsătoriei celor doi soţi, le-a inclus în masa bunurilor comune.
împotriva acestei hotărâri pârâta-reclamantă F.C. declară apel la data de 3 decembrie 2003, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei atacate, modificarea compuncrii masei partajabile sub aspectul bunurilor reţinute, dar şi modificarea sumelor cuvenite celor doi foşti soţi.
Critică apelanta-pârâtă reclamantă includerea în masa bunurilor partajabile a instrumentelor muzicale, întrucât nu s-a ţinut seama de înscrisurile existente la dosar dar şi de dispoziţiile art. 31 lit. c) C. fam., acestea fiind bunuri destinate exercitării profesiei sale de cântăreaţă. Se precizcază că a depus la dosar chitanţe prin care reclamantul-pârât recunoaşte că a încasat jumătate din valoarea instrumentelor muzicale, acestea devenind bunurile sale personale.
Un al doilea motiv de apel îl constituie reţinerea dreptului de creanţă asupra imobilului din Pieleşti, judeţul Dolj. Arată că reclamantul a solicitat o sumă mare de bani pentru acest imobil a cărui valoare de impunere este de 177.000.000 lei, iar din declaraţiile de martori rezultă că a investit suma de aproximativ de 70.000.000 lei. Instanţa de fond era obligată în virtutea rolului activ să efectueze o expertiză imobiliară sau să cheme în judecată proprietarul imobilului. Mai mult, reclamantul-pârât pretinde prin cererea de chemare în judecată suma de 5000 USD cu titlu de împrumut şi 6000 USD cu titlu de investiţii, însă instanţa reţine că întreaga sumă ar fi fost împrumutată.
Este criticată hotărârea şi sub aspectul atribuirii bunurilor, arătând că se impunea ca volumele de cărţi în valoare de 7.000.000 lei să-i fie
atribuite acesteia, fiind necesare educării copilului minor ce a fost încredinţat mamei spre creştere şi întreţinere.
In cauză a declarat apel la 26 noiembrie 2003 şi reclamantul-pârât L.M., motivele de apel fiind depuse la dosar la 15 aprilie 2004.
Se solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei apelate, motivat de faptul că s-a reţinut în mod greşit valoarea garsonierei supusă partajului la nivelul sumei de 8000 USD, deşi ambele părţi au solicitat proba cu expertiză imobiliară care a fost admisă, însă care nu a mai fost administrată cu toate că niciuna din părţi nu a renunţat la probă. Se apreciază această conduită a instanţei ca fiind în flagrantă contradicţie cu art. 129 C. proc. civ. Apelantul-reclamant pârât menţionează că valoarea reţinută pentru apartament nu mai corespunde cu valoarea practicată pe piaţa imobiliară, astfel încât se impune efectuarea unei expertize imobiliară.
Apelantul învederează şi stabilirea în mod eronat a valorii loturilor întrucât se utilizează un calcul matematic eronat.
La data de 5 mai 2004, numiţii F.E. şi F.B. formulează o cerere de intervenţie în interesul apelantei pârâte F.C., solicitând admiterea apelului declarat de apelanta-pârâtă şi respingerea apelului declarat de L.M. In expunerea motivelor de fapt ale intervenţiei se arată că sunt proprietarii imobilului din comuna Picleşti, sat Pârşani, judeţul Dolj, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1291/1997 de
către B.N.P. M.D.. In mod greşit instanţa de fond a inclus în masa partajabilă a părţilor o creanţă de 11000 USD faţă de intervenienţii care nu erau introduşi în cauză şi în baza unui probatoriu administrat la propunerea apelantului-reclamant pârât cu martori care nu ştiau cum se făceau plăţile.
De asemenea, arată intervenienţii că suma de 11.000 USD a fost stabilită arbitrar întrucât în actul de vânzare-cumpărare se menţionează preţul de 2.000.000 lei, iar suma de 5.000 USD este peste această valoare. Nici suma de 6000 USD investită în modernizarea imobilului nu este justificată întrucât imobilul se află într-o stare destul de avansată de degradare. Nu se poate susţine nici că ar fi fost atât de generos reclamantul-pârât deoarece s-a opus cu altă ocazie majorării
pensiei de întreţinere cuvenite copilului său. In drept, cererea de intervenţie se întemeiază pe dispoziţiile art. 49 şi urm. C. proc. civ.
La data de 5 mai 2004, F.C. formulează întâmpinare faţă de apelul declarat de L.M., solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat. Arată că valoarea garsonierei a fost stabilită la valoarea de 8000 USD indicată prin cererca de chemare în judecată, iar ulterior reclamantul
nu a solicitat majorarea acestei valori. Deşi reclamantul a cerut proba cu expertiză imobiliară care a fost încuviinţată, ulterior nu s-a mai stăruit în administrarea acesteia.
Asupra criticii aduse de apelantul L.M. în privinţa modului de formare a loturilor, se consideră că este neîntemeiată, deoarece nu a fost contestată de către reclamant valoarea totală a masei partajabile şi nici nu s-au contestat valorile stabilite prin expertiza mobiliară sau valoarea imobilului.
In apel au fost încuviinţate părţilor la termenul de judecată din 9 martie 2005 proba cu înscrisuri, proba cu expertiză imobiliară pentru apartamentul nr. 35 din str. Orşova, proba cu interogatoriu.
Analizând hotărârea apelată faţă de motivele de apel invocate şi faţă de mijloacele de probă existente în dosarul de fond şi în dosarul de apel, în considerarea caracterului devolutiv al acestei căi de atac, tribunalul a apreciat apelurile întemeiate faţă de următoarele considerente de fapt şi de drept.
Critică apelanta-pârâtă-reclamantă F.C. caracterul de bun comun reţinut de instanţa de fond în privinţa instrumentelor muzicale achiziţionate în timpul căsătorici, dcoarece sunt bunuri proprii destinate exercitării profesiei şi pentru care fostul soţ a primit contravaloarea părţii ce i se cuvine.
Acest motiv este fondat în următoarele limite: cele patru instrumente muzicale ce au fost incluse în masa bunurilor de împărţit sunt în mod corect apreciatc drept bunuri comune ale celor doi soţi pentru că sunt dobândite în timpul căsătorici, în vederea exercitării unei ocupaţii
comune a celor doi soţi. înscrisurile depuse la dosar în dovedirea achiziţionării acestora, declaraţii în traducere în limba engleză cu încheiere de legalizare a semnăturii traducătorului dovedesc că la 5 august 1999 cumpărătorii L.M. şi C. au cumpărat de la Ashraf Sobhy un modul Sound machine la preţul de 1300 lire egiptene, aparatura tip second hand; la 6 august 1999 soţii L.M. şi C. cumpără de la Bahaa Said un sequenter marca Roland Mark II la preţul de 1700 lire egiptene, second hand. Nu numai faptul că în aceste înscrisuri sunt menţionaţi cumpărători atât C. cât şi L.M., dar şi faptul că sunt numiţi „duetul românesc de la Barul Hotelului Hilton Piaza - Hurghada”, arată că în realitate au fost cumpărate instrumentele de către ambii soţi care executau un program artistic în barul unui hotel din Egipt. Singurul înscris în care este menţionată cumpărătoare numai F.C. este factura nr. 524 din 13 septembrie 1999 eliberată de o socictate din Germania, D.-M. & E., carc însă nu dovedeşte cu certitudine caracte
rul de bun propriu al celor două microfoane şi a minidiscului Sony achiziţionate şi transportate par avion. Această situaţie premisă afirmată de F.C. este contrazisă însă de două înscrisuri sub semnătura privată a celor doi foşti soţi, înscrisuri recunoscute de ambii şi necontestate.
Astfel, se depune la dosar un înscris datat 5 aprilie 2000, întocmit în Hughada Egipt în care cei doi soţi socotesc câştigurile realizate la Hotelul Hilton Piaza între 14 decembrie 1998 şi 1 ianuarie 1999 respectiv suma de 560 lire egiptene, între perioada 1 ianuarie 1999-31 iulie 1999 un venit de 7420 lire egiptene, iar în perioada 1 august 1999-12 martie 2000 un venit de 11.250 lire egiptene. Valoarea totală a veniturilor este calculată de soţi la 19.930 lire egiptene, echivalent a sumei de 5699 USD.
Pe verso-ul acestui înscris sunt menţionate cheltuielile făcute de L.M. care totalizează 4.092 USD, astfel încât venitul net realizat de acesta este de 1.602 USD. La această sumă cele două părţi adiţionează jumătate din valoarea celor patru instrumente muzicale (suma de
1.867 USD) astfel încât rezultă că L.M. a realizat un venit de 3.469 USD, parte din munca prestată în duetul cu soţia sa, iar parte din bani primiţi drept contravaloare a instrumentelor cumpărate în acea perioadă. Din întregul venit calculat, L.M. păstrează, după efectuarea unor cheltuieli cu facultatca şi asigurarea, suma finală de 2.959 USD, sumă pentru carc au semnat atât L.M., cât şi L.C.
Conţinutul acestui înscris se coroborează cu declaraţia dată la 9 aprilie 2000 de cătrc L.M. sub semnătura sa prin care arată că a primit de la soţia sa, în Egipt, suma de 2.959 USD.
Cei doi apelanţi au recunoscut aceste două înscrisuri sub aspectul scrisului şi a semnăturii.
Aşadar, este dovedit în cauză că instrumentele muzicale au fost cumpărate în timpul căsătoriei, fiind destinate exercitării unei ocupaţii de către ambii soţi, ceea ce determină caracterul de bunuri comune a acestora, fiindu-le aplicabile prezumţia prevăzută de art. 30 C. fam. S-a dovedit însă, şi împrejurarea desocotirii soţilor în timpul căsătoriei în privinţa acestor bunuri, în sensul că de comun acord au convenit ca bunurile să rămână în posesia apelantei pârâte reclamante, soţul primind contravaloarea a jumătate din preţul lor de achiziţie în aprilie 2000, sumă cu care de altfel a venit în ţară şi a folosit-o pentru achiziţionarea unor alte bunuri.
In consecinţă, aceste bunuri au fost în mod corect incluse de prima instanţă în masa bunurilor comune, însă valoarea lor de achiziţic ar fi
trebuit să diminueze valoarea totală a bunurilor mobile reţinute în masa partajabilă ca urmare a împărţirii lor în timpul căsătoriei între cei
doi soţi, de comun acord. In aceste limite, apelul declarat de F.C. este întemeiat şi a fost admis în condiţiile art. 296 C. proc. civ., cu păstrarea dispoziţiei instanţei de fond de includere a lor în masa bunurilor comune, însă cu diminuarea valorii totale a bunurilor mobile cu valoarea lor, şi păstrarea includerii lor în lotul bunurilor ce vor fi atribuite în proprietatea exclusivă a apelantei pârâte reclamante.
In ceea ce priveşte neincluderea în lotul atribuit F.C. a volumelor de literatură estimate la valoarea de 7.000.000 lei, tribunalul găseşte critica întemeiată urmând ca aceste bunuri mobile să fie incluse în lotul apelantei pârâte reclamante, având în vedere că acesteia i-a fost încredinţat la divorţ spre creştere şi educare copilul minor rezultat din căsătoria părţilor, iar partea adversă nu s-a opus acestei modificări a compunerii loturilor.
In privinţa motivului de apel formulat de F.C. vizând dreptul de creanţă inclus în masa bunurilor de împărţit, tribunalul consideră că acesta este nefondat, în baza următoarelor argumente de fapt şi de drept. Judecătoria a considerat că imobilul din Picleşti a fost cumpărat cu preţul real de 5.000 USD, dovedit prin aplicarea unei prezumţii legale şi nu cu preţul de 2.000.000 lei stipulat în contract, iar asupra imobilului s-au făcut lucrări de reparaţii şi îmbunătăţiri în valoare de 6000 USD, sume de bani considerate a fi provenit în totalitate din patrimoniul comun al soţilor L.M. şi C., care astfel deţin o creanţă de câte 5.500 USD fiecare împotriva părinţilor pârâtei.
Tribunalul consideră corect silogismul judiciar şi dispoziţia instanţei de fond. Astfel, în privinţa preţului de achiziţie a imobilului din Pieleşti, tribunalul reţine că preţul real este de 5.000 USD, astfel cum a declarat reclamantul în cererea de chemare în judecată, cum au relevat martorii şi cum a recunoscut vânzătorul imobilului, F.N. printr-o declaraţie autentificată sub nr. 765 din 6 mai 2005 de B.N.P. B.M. Prin urmare, preţul declarat în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1291 din 17 octombrie 1997 de B.N.P. M.D. de
2.000.000 lei este un preţ neserios şi nereal care nu a fost plătit în realitate de cumpărătoarea F.E. Apare ca fiind dovedită contribuţia celor doi soţi L. la achiziţionarea acestui imobil şi prin explicaţia plauzibilă a încheierii actului de vânzare-cumpărare pe numele unui alt cumpărător decât soţii L., respectiv aceea de a exclude din patrimoniul lui L.M. dobândirea bunului imobil care s-ar fi inclus în masa
bunurilor succesorale la carc ar fi avut drepturi legale şi cei doi copii ai apelantului-reclamant pârât dintr-o căsătorie anterioară.
Cu referire la sursa banilor plătiţi drept preţ pentru acest imobil în 17 octombrie 1997, tribunalul considera că provin din patrimoniul soţilor L. care la data de 12 septembrie 1997 vând cumpărătorului E.V. apartamentul nr. 30 din Bucureşti, Splaiul Unirii, sector 4 pentru preţul de 24.000 USD, echivalent al sumei de 179.616.000 lei, la cursul de 1 USD - 7484 lei, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1789 din 12 septembrie 1997 de B.N.P. F.B. Conţinutul acestui înscris se coroborează cu depoziţiile martorilor.
Se reţine din depoziţia martorului Ş.N. că soţii au vândut un apartament în Bucureşti, (identificat ca fiind apartamentul din B-dul Unirii) cu peste 20.000 USD, bani cu care au cumpărat imobilul din Pieleşti. Depoziţia martorului este veridică întrucât cunoaşte faptele din discuţia părţilor în prezenţa sa. De asemenea, martora B.N. ştie de vânzarea apartamentului din Bucureşti, în 1999 cu suma de 25.000 USD (aspectul de timp şi cuantumul preţului chiar dacă nu sunt cxactc faţă de înscrisul autentic ce vizează această cumpărare dovedesc însă că martorul cunoştea despre acest act juridic). Totodată, martora B.N. a declarat că a fost de faţă când L.M. a adus banii într-o servietă pentru a plăti preţul casci din Pieleşti. Or, la nivelul acelui an, 5.000 USD erau echivalentul sumei de 37.500.000 Ici din carc martora a declarat că preţul casei a fost de 35.000.000 lei.
Apărarea apelantei-pârâte-reclamantei şi a intervenienţilor, potrivit căreia casa de la Pieleşti a fost cumpărată cu banii intervenienţilor obţinuţi din vânzarea unui camion, conform contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit din 5 iunie 1997 pentru preţul de
15.000.000 lei, va fi înlăturată de tribunal, deoarece martorii au relevat că banii obţinuţi pentru camion au fost folosiţi pentru achiziţionarea unui alt autoturism. De asemenea, despre lipsa unor disponibilităţi materiale în familia intervenienţilor, suficient de mari pentru a acoperi costul unei operaţii oftalmologice, a arătat martora B.N. şi ca motiv pentru care relaţiile dintre ea şi intervenienţii F. s-au răcit.
Va fi înlăturată şi depoziţia martorului Ş.I.O. cu privire la preţul casei din Pieleşti care ar fi fost plătit de F.B. întrucât acesta a declarat că nu ştie suma convenită de preţ, iar despre anul cumpărării a arătat ca fiind 1990, an mult prea îndepărtat de anul real de cumpărare pentru a putea fi considerată reală susţinerea martorului cu privire la persoana carc a avansat banii. Nici depoziţia martorului P.J. nu este convingătoare din acest punct de vedere deoarecc acesta a declarat că
cunoaşte părţile din 1997, fiind în relaţii de prietenie din 1999, însă nu a fost de faţă la momentul vânzării şi convenirii preţului, însă ştie de vânzarea unui camion al intervenientului în 1997 cu carc s-ar fi cumpărat casa. Această declaraţic este vagă şi nu poate fi reţinută deoarece martorul face declaraţia numai din spusele părţilor, fară să perceapă în mod direct faptele pe care le-a relatat.
In privinţa valorii îmbunătăţirilor aduse acestui imobil, tribunalul consideră că şi acestea sunt dovedite. Astfel, martorul Ş.N. a arătat că a participat în mod direct la efectuarea îmbunătăţirilor, ridicând în 1998 un gard de scânduri cumpărate de L.M., iar în aprilie 2000, la întoarcerea apelantului-reclamant pârât din Egipt a participat la ridicarea unui magazin. Afirmaţiile martorului sunt reţinute de tribunal deoarece ştie că L.M. s-a întors din Egipt cu suma de 3.000 USD, aspect real faţă de înscrisurile sub semnătura privată a celor doi soţi care arată că suma deţinută de parte era în realitate de 2.959 USD, sumă pe carc a continuat să o investească în imobilul din Pielcşti. Este adevărat că în anul 2000 a fost înfiinţată societatea comercială SC P.C.B. SRL în carc asociaţi cu părţi egale erau L.M. şi F.B., după cum arată certificatul de înmatriculare al firmei coroborat cu declaraţia autentică dată de numitul I.M., sediul firmei fiind în acest imobil. Prin urmare, L.M. avea interes să investească bani în casa de la Pieleşti, mai exact în construirea magazinului, astfel încât depoziţia martorului este veridică.
Despre îmbunătăţiri vorbeşte şi martora B.N., care identifică o seric de îmbunătăţiri printre care un magazin în valoare de 25.000.000 Ici, o fântână de 13.000.000 Ici, cotcţe şi gard din lemn, pe care însă le plasează în timp ca fiind efectuate înainte de plcearea soţilor în Egipt. Prin urmare, tribunalul reţine ca fiind efectuate aceste îmbunătăţiri în perioada în care relaţiile dintre soţi erau relaţii de căsătorie normale, în care contribuiau în mod egal la achiziţionarea unor bunuri şi îmbunătăţirea acestora, fară a încerca preconstituirea unor înscrisuri doveditoare ale contribuţiei lor financiare.
Declaraţia martorului Ş.I.O. este vagă sub acest aspect probator, arătându-se faptul că ştie despre aceste îmbunătăţiri, dar nu cunoaşte
cine le-a plătit. In schimb, depoziţia martorului P.J. va fi înlăturată, deoarece acesta a declarat că ştie de îmbunătăţiri ca fiind făcute în 1997 şi până în 1998, afirmând că în anul 2000 erau efectuate toate îmbunătăţirile imobilului, iar F.B. ar fi fost cel care le-ar fi achitat din bani proveniţi din redobândirea unui imobil naţionalizat şi restituit în Craiova după 1989. Or, această susţinere a martorului nu se corobo-
rcază cu înscrisurile depuse la dosar (contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2598 din 13 iulie 2000 de B.N.P. G.I.), şi nici nu este logică, deoarece este imposibil să foloseşti până în anul 2000 bani obţinuţi din vânzarea unui imobil în acest an.
Tribunalul reţine, aşadar, că la modernizarea şi consolidarea imobilului din Pieleşti soţii L. au contribuit în limita sumei de 6.000 USD, astfel încât se va reţine în patrimoniul comun al soţilor L. creanţa de
11.000 USD împotriva intervenienţilor. Pe cale de consecinţă, a fost modificată corespunzător compunerea masei bunurilor comune urmând a fi obligaţi intervenienţii în calitate de proprietari ai imobilului din Pieleşti, la plata către fiecare apelant a dreptului său de creanţă.
In privinţa apelului declarat de L.M., Tribunalul consideră că acesta este fondat. Critica acestei părţi vizează valoarea reţinută de judecătorie asupra bunului imobil comun părţilor, respectiv apartamentul 35 din str. Orşova, Bucureşti. Este adevărat că apelantul-recla-mant-pârât a indicat valoarea acestuia ca fiind 8.000 USD, însă valoarea indicată corespunde cerinţei prevăzute de art. 112 C. proc. civ., reclamantul având obligaţia să evalueze bunul litigios după preţuirea sa. Pentru determinarea corectă a valorii reale de circulaţie a imobilului s-a solicitat şi a fost încuviinţată proba cu expertiza tehnică imobiliară care în mod greşit nu a mai fost administrată de prima instanţă. Faptul că s-a solicitat de către părţi acordarea unui termen de judecată în vederea încercării stingerii litigiului pe calc amiabilă este numai un drept procesual al părţilor, dar şi o obligaţie a instanţei de judecată (art. 131 C. proc. civ.).
Or, prima instanţă a respectat acest drept şi această obligaţie, acordând la data de 26 martie 2003 un termen de judecată în vederea încheierii unei tranzacţii. Insă, pentru nerealizarea acestui acord între părţi, instanţa era datoare a continua judecata şi a ordona măsurile şi probele necesare soluţionării pretenţiilor părţilor.
In instanţa de apel s-a dovedit că valoarea reală de circulaţie a imobilului este de 25.020 USD, sumă ce a fost reţinută drept valoare a bunului imobil inclus în masa partajabilă. Pe cale de consecinţă, apelul declarat de L.M. a fost admis în baza art. 296 C. proc. civ. şi a fost schimbată hotărârea sub aspectul valorii imobilului.
Notă: în legătură cu îmbunătăţirile aduse imobilului aflat în proprietatea unui terţ, îmbunătăţiri efectuate în timpul căsătoriei celor doi soţi, este de observat că în patrimoniul soţilor se include numai dreptul de creanţă a cărei valoare se stabileşte pe baza declaraţiilor şi recu
noaşterilor soţilor sau pe bază de expertiză tehnică. Cu toate acestea, dacă unul dintre soţi contribuie cu sume proprii la consolidarea şi
extinderea imobilului, valoarea acestora nu mai constituie o creanţă comună a soţilor.
în cauză, ambele instante au considerat dovedite creanţa de 5000 USD, reprezentând preţul imobilului, şi creanţa de 6000 USD, reprezentând îmbunătăţirile aduse imobilului, mijloace de probă fiind înscrisuri şi declaraţii de martori. în condiţiile în care un soţ a solicitat prin cererea de partaj să se constate că deţine o creanţă pentru aceste sume împotriva terţului, iar instanţa de apel stabileşte că suma de 3000 USD folosită de reclamant la îmbunătăţiri provine dintr-o deso-cotire a soţilor în timpul căsătoriei, regimul juridic al acestei sume este aceea de bun propriu, şi nu bun comun. Prin urmare, s-ar fi impus constatarea unei creanţe pentru această sumă, creditor fiind numai
soţul reclamant.
| ← Procedura partajului. Atribuirea provizorie a bunului deţinut... | Aport în numerar la constituirea unei societăţi cu... → |
|---|
