îmbunătăţiri aduse imobilului aparţinând altei persoane. Accesiune imobiliară. în masa bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei se include contravaloarea lucrărilor
| Comentarii |
|
C. civ., art. 494 C. fam., art. 30
în masa bunurilor comune dobândite de foştii soţi în timpul căsătoriei se include şi dreptul de creanţă al acestora deţinut împotriva terţilor. întrucât îmbunătăţirile edificate au avut loc prin încorporare în construcţia preexistentă deţinută în proprietate de terţi a valorii materialelor, neputând fi înlăturate fără distrugerea bunului, în temeiul regulilor accesiunii imobiliare artificiale prevăzute de art. 494 C. civ. şi al principiului îmbogăţirii fără justă cauză, este întemeiată cererea de a se include în masa partajului un drept de creanţă. în consecinţă, terţii sunt ţinuţi a restitui fostului soţ cota sa de contribuţie de 50% din dreptul de creanţă şi de a plăti celuilalt fost soţ aceeaşi sumă şi întemeiată pe aceeaşi cauză juridică.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 263/A din 6 aprilie 2005, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti sub nr 5746/2002, reclamantul C.D. a chemat în judecată pârâta
H.E., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună partajarea bunurilor comune realizate de părţi în timpul căsătorici în cotc de 1/2 , să se constatc că autoturismul ARO cu nr. de idcntificarc 199471 este proprietatea sa exclusivă şi să se constatc că avansul în valoare de 40.000 lei pentru garsoniera ce a constituit domiciliul conjugal a fost achitat de reclamant cu ajutorul părinţilor săi.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta din 1985 până la data pronunţării divorţului la 27 mai 2002, iar pentru apartamentul situat în Bucureşti, sector 4 ratele plătite între 1992-1999 au fost în valoare totală de 70.178 lei cu o dobândă totală de 9.825 lei. S-a mai arătat şi dobândirea unor bunuri mobile.
Pârâta H.E. a formulat cerere reconvenţională la 23 septembrie 2002, solicitând să se constate că sunt bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei garsoniera din Bucureşti, cumpărată cu suma de
109.000 lei, un autoturism ARO 243 cumpărat cu suma de 36.000.000 lei şi suma de 20.000.000 Ici depuşi la C.E.C. Sucursala Radovanu pc numele C.D. De asemenea, pârâta a indicat şi o serie de bunuri mobile ca fiind comune şi a solicitat să-i fie atribuită garsoniera, iar fostului soţ autoturismul ARO.
In cadrul aceluiaşi act de proccdură, pârâta-rec la mantă H.E. a solicitat în contradictoriu cu C.S. şi C.I. să se constatc că împreună cu soţul său a făcut îmbunătăţiri la casa proprietatea celor chemaţi în judecată situată în comuna Radovanu, judeţul Călăraşi, în sensul că s-au tencuit în întregime pereţii exteriori, s-a vopsit partea din lemn inclusiv tocăria la exterior, iar în interior s-a refăcut tavanul holului mare, s-au vopsit tocăria şi podelele, s-a zugrăvit întreaga casă. Pârâta-reclamantă a solicita obligarea soţilor C.S. şi C.I., părinţii fostului său soţ, la plata a 1/2 din contravaloarea acestor lucrări. A solicitat, de asemenea, să se constate că o serie de bunuri mobile sunt bunurile sale proprii dinaintea căsătoriei, să fie obligaţi soţii C.S. şi C.I. să-i restituie o butelie de aragaz şi 2 feţe de masă din macrame, iar pârâtul C.D. să fie obligat să-i restituie un lanţ de aur de 7 grame cu cruciuliţă de 3,8 grame, 2 verighete de 6 grame aur, 2 inele damă de 9 grame aur şi 2 perechi de cercei de 2 grame aur.
Instanţa a calificat cererea pârâtei-reclamante de chemare în judecată a soţilor C.S. şi C.I. ca fiind o cerere de intervenţie, după cum se arată în încheierea de şedinţă din 7 octombrie 2002.
La data de 24 februarie 2003, numitul H.I. formulează cerere de intervenţie în interesul pârâtei-reclamante H.E., solicitând să se constatc că a împrumutat soţilor C.D. şi E. suma de 40.000 Ici pentru a-şi achi
ta apartamentul şi suma de 12.000.000 pentru cumpărarea autoturismului ARO 243. Această cerere de intervenţie accesorie a fost admisă în principiu, conform art. 52 C. proc. civ., în şedinţa publică din 10 martie 2003.
Prin sentinţa civilă nr. 2558 pronunţată la 4 mai 2004 de Judecătoria Sector 4, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantului-pârât în raport de cererea reconvenţională; s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul-pârât C.D., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă H.E., cererea reconvenţională formulată de către pârâta-reclamantă în contradictoriu cu reclamantul-pârât şi intervenienţii C.S. şi C.I. şi s-a admis cererea de intervenţie formulată de H.I., în interesul pârâtei-reclamante. S-a constatat că reclamantul-pârât şi pârâta-reclamantă au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuţie egală de 50% fiecare, bunuri în valoare totală de 92.898.259 lei şi 8.056 USD, respectiv o serie de bunuri mobile cu valoare totală de
17.467.000 lei; un bun imobil, garsoniera nr. 89 situată în Bucureşti, sector 4 cu o valoare de circulaţie de 8.056 USD; autoturismul marca ARO cu serie motor 119178 cu valoare de circulaţie de 63.840.000 lei şi suma de 11.591.259 lei reprezentând depozite C.E.C. Instanţa a dispus sistarea devălmăşiei, cu atribuirea reclamantului-pârât în deplină proprietate şi posesie a autoturismului marca ARO şi a altor bunuri mobile în valoare totală de 78.080.000 lei, iar pârâtei-reclamante garsoniera cu valoarea de 8.056 USD şi o parte de bunuri mobile în valoare totală de 3.227.000 lei. A fost obligat reclamantul-pârât către pârâta-reclamantă la plata sumei de 37.426.500 lei cu titlu de sultă precum şi la plata sumei de 5.795.629,5 lei reprezentând contravaloarea cotei de 1/2 din depozitul C.E.C., iar pârâta-reclamantă a fost obligată la plata către reclamantul-pârât a unei sulte de 4.028 USD în echivalent lei la data plăţii, termenul de plată a sultelor fiind la 2 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Instanţa de fond a constatat că sunt bunuri personale ale pârâtei-reclamante un şifonier cu trei uşi, un studio de 2 persoane, o toaletă cu oglindă, 2 noptiere, masă de televizor, maşină de cusut, bufet de bucătărie, masă şi 2 taburete, un radiocasetofon, o butelie şi un lanţ de aur de 7 grame, fiind obligat reclamantul-pârât să restituie acesteia lanţul de aur, iar intervenienţii C.S. şi C.I. să-i restituie butelia de aragaz. Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere ale pârâtei-reclamante împotriva intervenienţilor, cererea reclamantului-pârât de partajare a unor bunuri şi privind constatarea unei contribuţii majorate la dobândirea imobilului, cererea reclamantul-pârât de constatare a cali
tăţii de bun propriu a autoturismului ARO şi cercrca pârâtei-recla-mante de restituire a unor bunuri de către reclamantul-pârât.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere situaţia de fapt existentă, pretenţiile fiecărei părţi şi probele administrate în cauză pentru dovedirea acesteia printre care înscrisuri, interogatorii, martori şi expertiză. S-a reţinut calitatea de bunuri comune a acelor bunuri mobile pe care ambele părţi le-au menţionat în cererilor lor ca fiind bunuri comune şi pe care le-au recunoscut la interogatoriul administrat la 10 noiembrie 2003 şi a căror existenţă a fost dovedită cu martori.
In ceea ce priveşte garsoniera din Bucureşti şi autoturismul ARO judecătoria a menţionat că reclamantul-pârât nu a făcut dovada susţinerilor sale privind plata avansului pentru imobil sau contribuţia sa exclusivă la dobândirea autoturismului, deşi sarcina probei îi revenea
conform art. 129 C. proc. civ., iar cererile sale au fost respinse. In ce priveşte apărările pârâtei-reclamante susţinute de H.I., instanţa a apreciat că fosta soţie nu a cerut constatarea unei cote majorate de contribuţie, iar martorii B.I., V.I. şi B.E. au declarat despre sumele de
40.000 lei, respectiv 14.000.000 lei înaintate de intervenientul H.I. soţilor pentru plata apartamentului şi autoturismului, fară însă a lămuri instanţa dacă aceste sume au fost considerate un împrumut şi dacă acesta s-a restituit sau dacă au fost considerate o libcralitate.
Despre libretele C.E.C. prin care C.D. a dovedit depunerea la C.E.C. Sucursala Olteniţa a sumei de 11.591529 lei şi pe care le-a lichidat la 20 mai 2002, instanţa a considerat că se impune includerea lor în masa partajabilă pentru că reclamantul-pârât nu a făcut dovezi în sensul susţinerilor sale că aceste sume au aparţinut în realitate părinţilor săi. Despre sumele depuse în cont la B.C.R. şi care au fost lichidate în timpul căsătoriei, s-a concluzionat că nu pot fi incluse în masa bunurilor comune atâta timp cât nu s-a făcut dovada că vreunul din soţi a beneficiat în exclusivitate de respectivele sume. Despre bunurile proprii solicitate de pârâta-reclamantă, instanţa a reţinut răspunsul reclamantului-pârât la interogatoriu şi depoziţiile martorilor V.I. şi
B.E. In legătură cu pretenţia pârâtei-reclamante de restituire a îmbunătăţirilor aduse de soţi la imobilul proprietatea intervenienţilor C.S. şi
C.I., situat în comuna Radovanu, prima instanţă a constatat că nu s-a făcut dovada cu acte şi martori a efectuării îmbunătăţirilor pretinse, intervenienta C.I. recunoscând doar lucrările de vopsitorie, faţă de care însă nu s-a făcut dovada că pot fi considerate lucrări necesare şi utile.
împotriva acestei hotărâri reclamantul-pârât C.D. a declarat apel la
22 septembrie 2004, fară însă a ataşa dosarului şi motivele de apel.
Pârâta-reclamantă H.E. a declarat, la rândul său, apel la 2 octombrie
2004. Apelurile au fost înregistrate sub nr. 4629/2004 pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă.
La data de 2 februarie 2005, apelanta-pârâtă reclamantă a depus la dosar motivele de apel, solicitând admiterea apelului său. Prima critică de apel o constituie respingerea în mod greşit a cererii sale de obligare a reclamantului-pârât de restituire a bijuteriilor printre care cruciuliţa,
2 verighete, 2 inele de damă şi 2 perechi de cercei. Precizează că martorii V.I. şi B.E. au făcut vorbire în depoziţiile lor despre existenţa bijuteriilor, arătând că acestea au aparţinut pârâtei-reclamante şi că au fost luate de reclamantul-pârât. Despre cruciuliţă arată că se găsea ataşată lănţişorului şi nu se înţelege raţiunea pentru care instanţa a dispus restituirea lănţişorului însă nu şi a cruciuliţei.
Al doilea motiv de apel se referă la respingerea capătului de cerere privind obligarea intervenienţilor C.S. şi C.I. la plata a 1/2 din contravaloarea îmbunătăţirilor aduse casei din comuna Radovanu care aparţine părinţilor fostului său soţ. Se precizează că instanţa a considerat dovedite lucrările de vopsitorie ale tavanului, podelelor, ferestrelor, uşilor etc., care au fost făcute pc cheltuiala celor doi soţi, însă ca nefiind utile şi necesare. Cu toate acestea, în orice casă aceste lucrări sunt o necesitate, iar valoarea lor sporeşte valoarea proprietăţii intervenienţilor care se vor îmbogăţii fară just temei dacă nu înapoiază bunul. Celelalte lucrări de îmbunătăţire au fost dovedite cu martorii propuşi chiar de intervenienţii C.S. şi C.I., arătându-se că cei doi soţi au intenţionat să se retragă în imobilul din comuna Radovanu, motiv pentru care au şi făcut îmbunătăţirile pretinse, atât cu materiale, cât şi cu bani.
O altă critică a hotărârii este referitoare la cererea intervenientului
H.I., care a solicitat să se constate împrumutul făcut soţilor de 40.000 lei şi respectiv 12.000.000 lei pentru achiziţionarea unor bunuri, cerere asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat. Cererea de apel nu are precizat temeiul său de drept.
La data de 23 februarie 2005 apelantul-reclamant-pârât C.D. şi intimaţii-intervenienţi C.S. şi C.I. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului formulat de H.E. ca fiind netemeinic şi nelegal. Se consideră că sentinţa este nelegală sub mai multe aspecte, însă admiterea apelului pârâtei-reclamantei ar duce la pronunţarea unei
hotărâri împotriva intereselor acesteia. In privinţa primului motiv de apel referitor la bijuterii, se arată că în mod corect instanţa nu le-a considcrat ca fiind bunuri proprii ale apelantei-reclamante care înainte
de căsătoric locuia cu chirie şi nu avea venituri. Despre verighete se arată că au fost achiziţionate de apelantul-reclamant în vederea căsătorici, iar despre lănţişor, apelantul-reclamant a recunoscut la interogatoriu că se află asupra sa întrucât a aparţinut anterior mamei sale. Mai mult, la termenele de judecată, apelanta-pârâtă s-a prezentat purtând asupra sa bijuteriile a căror înapoiere o cere. Prin urmare, apelul este folosit de H.E. numai pentru a împiedica executarea hotărârii care o obligă la restituirea unei sume mari de bani.
Despre al doilea motiv de apel, se arată în întâmpinare că nu poate fi vorba de îmbogăţire fară justă cauză întrucât imobilul era terminat, iar pretinsele îmbunătăţiri nu prezintă altceva decât lucrări de întreţinere neefectuate de apelanta-pârâtă. Mai precizează partea că se impune respingerea celui de-al treilea motiv de apel, întrucât H.I., fiind parte în cauză, ar fi putut face apel dacă era nemulţumit de hotărâre şi, mai mult, sumele pretinse ca împrumutate nu au fost dovedite. In faţa instanţei de apel s-au depus la dosar originalul unei chitanţe sub semnătură privată şi un extras de cont emis de B.C.R.
Analizând actele şi lucrările dosarului faţă de motivele de apel invocate şi cercetând pricina în considerarea caracterului devolutiv al acestei căi de atac, tribunalul apreciază ca fondate apelurile, pentru următoarele considerente:
In ceea ce priveşte primul motiv de apel, tribunalul apreciază că acesta este întemeiat în parte, în sensul că din probele administrate în faţa instanţei de fond se desprinde concluzia că lănţişorul de aur carc fusese făcut cadou de apelantul-reclamant-pârât soţiei sale şi carc a fost luat înapoi de acesta, după cum recunoaşte la interogatoriu, avea ataşat şi un medalion în formă de cruciuliţă în greutate de 3,8 grame aur. Deşi apelantul-reclamant-pârât îşi motivează în faţa instanţei de fond gestul de a lua din posesia fostei sale soţii această bijuterie prin aceea că a aparţinut mamei lui care nu doreşte ca obiectul să rămână în păstrarea apelantei-pârâte, nu se poate reţine ca justificată această atitudine întrucât cadoul făcut soţiei în considerarea căsătoriei nu a avut o afectaţiune specială şi nici nu a fost făcut condiţionat de păstrarea legăturilor de căsătorie, condiţie care ar fi fost oricum imorală. Prin urmare, tribunalul apreciază că se impune modificarea hotărârii în sensul de a obliga pe apelantul-reclamant-pârât la restituirea şi acestei bijuterii ce era prinsă de lănţişorul de aur.
In ce priveşte restul bijuteriilor de aur pretinse de apelanta-pârâtă-reclamantă ca fiind bunuri proprii deţinute pe nedrept de fostul soţ, tribunalul apreciază că în mod corect prima instanţă a respins cercrca
formulată în acest sens dcoarecc nu s-a dovedit cu certitudine nici existenţa bijuteriilor respective şi nici a numărului lor. Este adevărat că martorii audiaţi V.I. şi B.E. vorbesc despre bijuteriile pe care le-au văzut asupra apelantei pârâte reclamante, precizând însă cu aproximaţie numărul acestora şi fară să cunoască dacă sunt bijuteriile solicitate de parte. Afirmaţiile vagi ale acestor martore vor fi înlăturate de tribunal în condiţiile în care partea interesată nu a făcut precizări asupra formei bijuteriei, modelului, a monturii, a eventualelor pietre preţioase, a provenienţei şi a anului de producere, neexistând astfel date certe în primul rând asupra existenţei lor şi apoi a numărului lor. Nici expertiza tehnică preţuitoare a bijuteriilor efectuată de expert tehnic judiciar F.A. ale cărei concluzii au fost consemnate în raportul de expertiză tehnică judiciară depus la dosar la 7 aprilie 2003 nu este lămuritoare întrucât s-a întocmit numai printr-o evaluare ipotetică şi pe baza susţinerilor exclusive ale pârâtei-reclamante H.E.
In ceea ce priveşte al doilea motiv al apelului invocat de apelanta-reclamantă, tribunalul apreciază că acesta este întemeiat în următoarele limite:
S-a pretins prin cererca reconvenţională formulată de către pârâta-reclamantă H.E. obligarea intervenienţilor C.S. şi C.I. să-i plătească jumătate din contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţiri aduse imobilului proprietatea acestora din comuna Radovanu, judeţul Călăraşi, îmbunătăţire arătată ca fiind lucrări de tencuială exterioară, vopsitoria lemnăriei, zugrăvitul interior. Poziţia procesuală a celorlalte părţi a fost de respingere a acestor pretenţii întrucât toate lucrările de ridicare şi finisare a locuinţei în discuţic au fost făcute de intervenienţi exclusiv din veniturile acestora.
Din analiza probelor administrate la judecătorie pentru lămurirea acestui aspect cât şi din susţinerile părţilor, tribunalul constată că în mod greşit a fost respins de către prima instanţă acest capăt de cerere reconvenţională. Toate părţile, ca de altfel şi martorii, au arătat că intenţia soţilor şi dorinţa intervenienţilor C.S. şi C.I. a fost aceea de a-i determina pe soţi să-şi stabilească domiciliul în comuna Radovanu din judeţul Călăraşi în imobilul proprietatea părinţilor reclamantului-pârât. Pentru realizarea acestei dorinţe şi atâta timp cât relaţiile de familie au fost normale între soţi, aceştia au locuit perioade mai lungi sau scurte de timp în imobil (soţul reclamant locuind efectiv în acest imobil, după cum arată pârâta-reclamantă în cerere şi nu se contestă de partea adversă, iar soţia pârâtă reclamantă care avea loc de muncă în Bucureşti petrecând weck-end-uri şi părţi din concediu în acest imobil,
după recunoaşterea reclamantului-pârât). Stabilirea acestui domiciliu temporar nu a avut în vedere numai locuinţa propriu-zisă, ci şi activitatea agricolă pe care o desfăşurau intervenienţii ce cultivau legume pc terenul pe care îl deţineau şi pe care le comercializau în diverse pieţe agroalimentare.
Din această situaţie de fapt a părţilor, confirmată de susţineri ale martorilor B.I., B.E., V.l. şi A.l. nu se poate trage decât concluzia că
părţile au contribuit pentru finisarea imobilului. întrucât la dosar nu există titlul de proprietate asupra acestui imobil şi nici autorizaţia de construire sau reparaţii şi extindere a imobilului pentru a se cunoaşte cu certitudine data edificării construcţiei, se reţine că această locuinţă era edificată la data căsătoriei părţilor (martorul D.D. arătând că această casă s-a construit între anii 1980-1981, edificarea acesteia fiind terminată în 1983, iar martora D.M. a arătat că finisajele de genul tencuit, vopsit au fost făcute aproximativ în anii 1998, motivând perioada mare de timp de construcţie din lipsa fondurilor necesare intervenienţilor). Din analiza coroborată a acestor probe, tribunalul apreciază că îmbunătăţirile arătate în cererea reconvenţională au fost făcute după căsătoria părţilor şi până la divorţul lor, contribuind la acestea atât familia părţilor, cât şi familia intervenienţilor, cu materiale
şi bani. In ceea ce priveşte pe C.D. şi fosta soţie H.E., contribuţia acestora este justificată prin faptul că obţineau venituri din muncă din
care au alocat finalizării imobilului sumele necesare. In ceea ce priveşte familia intervenienţilor, contribuţia acestora este justificată prin aceea că, deşi pensionari, obţineau venituri semnificative după cum recunoaşte reclamantul-pârât din comercializarea legumelor cultivate.
Faţă de cele arătate, tribunalul reţine că în imobil s-au efectuat reparaţii ale fisurilor apărute în pereţi din tencuieli exterioare, vopsitul streşinilor şi al duşumelelor a căror valoare este estimată ipotetic la suma de 4.889.443 lei conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert O.C. şi depus la dosar la 3 decembrie 2003. De asemenea, s-a reţinut ca fiind efectuate în imobil şi lucrări de îmbunătăţiri constând în lucrări de zugrăveli interioare cu lapte de var, dat glet de var la pereţi, tencuiala soclului exterior, tencuieli exterioare în praf de piatră, tencuieli exterioare în câmp continuu, montat tavan din lemn şi vopsit în culori de ulei, vopsit tâmplărie din lemn la uşi şi ferestre în culori de ulei, beton simplu la stâlpi cu armături din oţel beton şi tras sârmă pentru vie a căror valoare totală este de 90.263981 lei, conform evaluărilor expertului O.C. menţionate în completarea raportului de expertiză depus la dosar la 16 februarie 2004.
Prin urmare, valoarea totală a reparaţiilor şi îmbunătăţirilor aduse imobilului din comuna Radovanu este în sumă totală de 95.153.424 lei, din carc părţile cauzci au contribuit cu 47.576.712 Ici, cealaltă sumă de 47.576.712 Ici fiind considerată drept contribuţie proprie a inter-venienţilor C.S. şi C.I. adusă imobilului lor.
Pe cale de consecinţă, hotărârea apelată a fost schimbată în sensul că a fost inclus în masa bunurilor comune dobândite de foştii soţi în timpul căsătoriei şi dreptul de creanţă al acestora în cuantum de
47.576.712 lei deţinut împotriva intervenienţilor. întrucât îmbunătăţirile edificate au avut loc prin încorporare în construcţia preexistentă a valorii materialelor, neputând fi înlăturate fară distrugerea bunului, în temeiul regulilor accesiunii imobiliare artificiale prevăzute de art. 494 C. civ. şi a principiului îmbogăţirii fară justă cauză, tribunalul a apreciat întemeiată în parte cererea pârâtei-reclamantei şi a dispus obligarea în solidar a intervenienţilor de a restitui apelantei-pârâte-reclamante cota sa de contribuţie de 50% din dreptul de creanţă reţinut, anume suma de 23.788.356 Ici şi de asemenea obligarea de a plăti apelantului-reclamant-pârât aceeaşi sumă şi întemeiată pe aceeaşi cauză juridică.
A treia critică de apel formulată de apclanta-pârâtă-reclamantă este aceea a nepron un ţării instanţei de fond asupra cererii de intervenţie accesorie formulate de H.I., critică nefondată întrucât atât din considerentele hotărârii, cât şi din dispozitiv se reţine faptul că instanţa a soluţionat această cercre în sensul admiterii ci.
Cât priveşte temeinicia acestei soluţii asupra cererii de intervenţie accesorie, tribunalul a analizat-o în considerarea limitelor devolutive ale apelului declarat de C.D., carc, neformulând motive de apel, impune instanţei de apel soluţionarea căii de atac declarate de acesta în limitele cererilor formulate de părţi în faţa primei instanţe şi a mijloacelor de probă administrate pentru soluţionarea acestora, după cum dispune art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
Or, tribunalul constată că aspectul pentru care H.I. a intervenit în pricină, în susţinerea intereselor pârâtei-reclamante, este acela al constatării unui împrumut acordat soţilor pentru achitarea ratelor garsonierei din Bucureşti şi a altui împrumut acordat pentru cumpărarea unui autoturism ARO. Pretenţia pârâtei susţinută de intervenient nu a fost aceea de a i se reţine o cotă majoritară de contribuţie la dobândirea acelor bunuri comune, ci aceea de a nu se reţine ca valoare a bunurilor ce se includ în masa de împărţit valoarea actualizată a preţului de cumpărare, ci doar valoarea carc rezultă din deducerea
sumelor împrumutate de la intervenientul H.I. Deşi unii martori au afirmat că au cunoştinţă despre aceste împrumuturi din spusele pârâtei-reclamante, niciunul din martorii audiaţi nu au putut face precizări dacă aceste sume au fost acordate soţilor cu titlu de împrumut, iar în caz afirmativ dacă a fost sau nu restituit sau dacă sumele au constituit în realitate o liberalitate făcută unuia din soţi sau ambilor soţi. După cum corect a reţinut judecătoria, la dosar nu există probe certe din care să rezulte aceste aspecte, caz în care a fost respinsă pretenţia pârâtei-reclamante, cu consecinţa includerii în masa de împărţit a valorii actualizată a acelor două bunuri, ceea ce lipseşte de temei cererea de intervenţie. Fiind înlăturată solicitarea pârâtei-recla-mante, pe cale de consecinţă, trebuia înlăturată şi pretenţia interve-nientului făcută în spijinul acesteia.
Deoarece instanţa a admis cererea de intervenţie accesorie, iar soluţia care se impune din probele dosarului este aceea de respingere, în limitele apelului declarat de pârâtul-reclamant C.D. va dispune
schimbarea hotărârii şi respingerea acestei cereri. In ceea ce priveşte celelalte cereri formulate de reclamantul-pârât C.D., tribunalul constată că acestea au fost corect soluţionate de prima instanţă, hotărârea apelată fiind menţinută în aceste limite.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art. 296 şi urm. C. proc. civ., a dispus admiterea celor două apeluri şi schimbarea în parte a sentinţa apelată cum s-a arătat anterior.
Notă: Deşi aplicarea art. 494 C. civ. implică distincţia bunei sau relei-credinţe a celui care construieşte cu materialele sale pe un teren aparţinând altei persoane (această distincţie presupunând atitudinea subiectivă a constructorului care ignoră viciile titlului său, considerând eronat că deţine terenul, sau, dimpotrivă, ştiind că proprietatea fondului aparţine altei persoane), în materia proprietăţii comune în devălmăşie a soţilor, se impun unele nuanţări. Soţii cunosc că terenul nu le aparţine, deci teoretic ar fi de rea-credinţă, însă îmbunătăţirile sunt aduse imobilului ce aparţine părinţilor unuia din soţi în considerarea proprietăţii lor viitoare asupra bunului. Soţii devin astfel constructori de bună-credinţă pentru că au reprezentarea proprietăţii asupra unui bun al lor viitor, cu consecinţa, la partaj, a dreptului de a obţine atât contravaloarea materialelor şi manoperei, cât şi a sporului de valoare al imobilului.
| ← Locuinţă aflată sub regimul coproprietăţii comune pe... | Bun imobil dobândit în timpul căsătoriei. Calitate de bun... → |
|---|
