Contract de credit bancar. Garanţi necomercianţi. Prezumţia de solidaritate. Răspundere contractuală în limitele garanţiei pentru suma împrumutată
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1657 C. com., art. 42 alin. (1), (3)
Dacă pentru garantarea unui împrumut contractat de o societate comercială s-a încheiat un contract de ipotecă, având clauza renunţării la beneficiul de discuţiune şi diviziune, iar nu un contract de fidejusiune şi garanţii ipotecari care au semnat contractul de ipotecă sunt persoane fizice şi nu fidejusori, sunt aplicabile dispoziţiile art. 42 alin. (3) C.com., care înlătură prezumţia de răspundere solidară a codebitorilor în cazul necomercianţilor, iar nu art. 1657 C. civ., potrivit căruia se extinde fidejusiunea nedeterminată a unei obligaţii principale la toate accesoriile unei datorii, deci şi la dobânzi şi penalităţi, întrucât solidaritatea ga
ranţilor ipotecari cu persoana juridică, care a făcut împrumutul, există numai în limitele garanţiei pentru suma împrumutată.
C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 3264 din 2 iulie 2003
(B.J. - bază de date)
Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 1078 din 5 iulie 1999, a admis în parte acţiunea reclamantei B.R.C.R., obligând pe pârâţii SC G.R. SRL, I.D.,
I.M., H.M.L., H.R.C., H.V. să plătească în solidar dobânzile, calculate pentru sumele neachitate, pentru care există un titlu executoriu, sentinţa civilă nr. 1166/1996 a Tribunalului Vâlcea, şi a respins capătul de cerere având ca obiect plata penalităţilor de întârziere.
Reclamanta a declarat apel, susţinând că instanţa nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind acordarea dobânzilor în continuare şi netemeinic a fost respins capătul de cerere privind acordarea penalităţilor de întârziere, împotriva aceleiaşi hotărâri au declarat apel şi pârâţii H.M.L., H.R.C. şi H. V.
Curtea de Apel Timişoara a pronunţat decizia nr. 37 din 19 ianuarie 2000, prin care a admis apelurile, a desfiinţat sentinţa civilă nr. 1078 din 5 iulie 1999 şi a trimis cauza spre rejudecare, Tribunalului Timiş.
Rejudecând cauza, Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 822 din 31 mai 2000, a admis acţiunea reclamantei faţă de pârâta SC G.R. SRL Timişoara, pe care a obligat-o la plata sumelor reprezentând dobânzi restante până la 5 iulie 1999 şi penalităţi de întârziere, precum şi plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, în continuare, până la data achitării integrale a debitului.
Instanţa a respins acţiunea faţă de ceilalţi pârâţi, reţinând că pentru pârâţii, persoane fizice, nu se aplică prevederile art. 42 alin. (1) C com., pentru că ei nu sunt codebitori la obligaţia comercială, solidaritatea lor cu pârâta, persoana juridică, care a făcut împrumutul, există doar în limitele garanţiei şi anume, pentru suma împrumutată.
De asemenea, reclamanta nu a făcut dovada existenţei unei convenţii încheiate cu pârâţii, persoane fizice, prin care aceştia să răspundă solidar cu pârâta, societatea comercială.
Reclamanta a declarat apel, solicitând obligarea pârâţilor, persoane fizice, în solidar cu pârâta, persoană juridică, la plata dobânzilor şi penalităţilor şi a criticat hotărârea, deoarece instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Timişoara a respins apelul reclamantei, prin decizia nr. 521 din 10 mai 2001, reţinând că în speţă sunt incidente dispoziţiile art 42 alin. (3) C. com., iar garanţilor le revine răspunderea doar pentru ceea ce s-au obligat,
neputându-se depăşi limitele garanţiei fără acordul acestora, si în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, reclamanta nu a făcut dovada sumei pretinse.
Reclamanta a declarat recurs, cerând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., obligarea pârâţilor, persoane fizice, în solidar cu pârâta, persoană juridică, la plata dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere precum şi obligarea la plata dobânzilor şi penalităţilor ce vor curge în continuare, până la achitarea debitului, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
în susţinerea recursului, reclamanta a arătat că instanţele au interpretat greşit clauzele contractului de ipotecă, prin care s-a renunţat la beneficiul de diviziune şi discuţiune, de unde rezultă că s-a constituit şi ipotecă şi fidejusiune, chiar necomerciant şi răspunderea solidară cu debitorul comerciant, potrivit art. 42 C. com., iar răspunderea pârâţilor a fost limitată la sumele înscrise în contractul de împrumut, iar în decizie nu se face referire la poziţia celorlalţi pârâţi I.D., I.M., S.I., S.L. ignorându-se dispoziţiile art. 1657 C. civ., potrivit cărora, fidejusiunea nedeterminată a unei obligaţii se întinde la toate accesoriile datoriei.
Recursul este nefondat.
în contractul de împrumut din 1995, încheiat între reclamantă şi pârâta, societatea comercială, la art. 20 lit. e), se menţionează că garanţia contractului de împrumut este imobiliară. Pentru garantarea împrumutului s-a încheiat contractul de ipotecă, în care este înscrisă clauza renunţării la beneficiul de discuţiune şi diviziune, dar, această clauză nu are ca efect răspunderea solidară a pârâţilor şi nici angajarea unei fidejusiuni.
Părţile nu au încheiat contract de fidejusiune, pârâţii, persoane fizice sunt garanţi ipotecari şi nu fidejusori, astfel că, sunt aplicabile dispoziţiile art. 42 alin. (3) C. com., care înlătură răspunderea solidară pentru cazul în care una dintre părţi nu este comerciant.
Clauzele din contractul de împrumut au fost interpretate corect, în sensul că ipoteca a fost constituită pentru suma împrumutată şi nu există nici o convenţie prin care părţile să fi convenit o solidaritate între debitor şi garanţi.
Prevederile art. 1657 C. civ., potrivit cărora fidejusiunea nedeterminată a unei obligaţii, se întinde la toate accesoriile unei datorii, deci şi la dobânzi şi penalităţi, nu sunt aplicabile în speţă, pârâţii, persoane fizice, au semnat doar contractul de ipotecă, iar fidejusiunea nu poate fi presupusă.
Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 822 din 31 mai 2000 a Tribunalului Timiş, fără a fi menţionaţi toţi pârâţii.
Referirea la pârâţii H.M.R., H.R.C., H.L şi H.V. priveşte doar cheltuielile de judecată, iar nemenţionarea celorlalţi pârâţi nu are legătură cu soluţia pronunţată în apel.
în consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← Fidejusiune. Condiţii privind întinderea obligaţiei asumate... | Contract de fidejusiune. Contract de ipotecă. Acţiune în... → |
|---|
