împărţeală succesorală. Moştenitor care a avut calitatea de fidejusor al defunctului. Consecinţe
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1108 pct. 3 C. proc. civ., art. 119, art. 120
Dreptul de regres al fidejusorului care dobândeşte calitatea de moştenitor al debitorului garantat poate fi exercitat printr-o acţiune personală, întemeiată pe mandat ori gestiunea de afaceri sau printr-o acţiune subrogatorie, fondată pe dispoziţiile art. 1108 pct. 3 C. civ. Fiind conexă fondului împărţelii succesorale, o asemenea acţiune se constituie în fon
dul pretenţiilor moştenitorului fidejusor pârât sub forma unei cereri reconvenţionale, exercitată conform art. 119-120 C. proc. civ.
C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 899 din 7 martie 2003 (B.J.- Baza de date)
Reclamanta I.S. a chemat în judecată pe sora sa, I.C., pentru partajul succesoral după defuncta lor mamă, O.E.
Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea şi, constatând că succesiunea defunctei s-a deschis la data de 27 decembrie 1995 şi că părţile, ca moştenitori legali, au, fiecare, o cotă de 1/2 din moştenire, a stabilit masa de împărţit ca fiind compusă din 30% din valoarea de 272.523.100 lei a unui apartament. Totodată, a constatat că pârâta are un drept de creanţă de 70% din valoarea apartamentului, i-a atribuit acest bun şi a obligat-o să-i plătească reclamantei, sub formă de sultă, suma de 40.878.465 lei reprezentând echivalentul valoric al cotei succesorale ce i se cuvine (1/2 din 30%).
Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul reclamantei şi, reducând întinderea dreptului de creanţă la 40% din valoarea apartamentului, a majorat cuantumul sultei la 81.756.930 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, în absenţa unei cereri reconvenţionale, existenţa dreptului de creanţă nu poate fi luată în calcul şi că, respectând disponibilitatea, reclamantei i se cuvine 1/2, cât a cerut, din 163.513.860 lei, reprezentând 60 % din valoarea apartamentului, acceptată ca masă succesorală.
împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat, în esenţă, că instanţa de apel, violând principiul disponibilităţii şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al întâmpinării, a încorporat în masa succesorală o parte din dreptul său de creanţă asupra bunului, constituit prin plata, ca fidejusor, a ratelor pe care le-a achitat în contul preţului apartamentului.
Recursul este nefondat.
Este adevărat că deşi, în principiu, obiectul indiviziunii succesorale îl constituie bunurile asupra cărora poartă drepturile reale moştenite, totuşi, la partajul dintre moştenitori trebuie să fie lichidate, fiind conexe, toate pretenţiile reciproce dintre ei cu privire la averea succesorală.
Numai că, regresul fidejusorului care dobândeşte calitatea de moştenitor al debitorului garantat, neavând caracter contractual, poate fi exercitat, exclusiv, printr-o acţiune personală, întemeiată pe mandat ori gestiunea de afaceri sau printr-o acţiune subrogatorie, fondată pe dispoziţiile art. 1108 pct. 3 C. civ.
Fiind conexe fondului împărţelii succesorale, asemenea acţiuni se constituie în fondul pretenţiilor moştenitorului fidejusor, pârât în proces, sub forma contraacţiunii adică a cererii reconvenţionale, exercitată conform art. 119-120 C. proc. civ., cu respectarea tuturor condiţiilor impuse acţiunii principale referitoare la timbraj, prescripţia extinctivă, decădere etc.
Or, în speţă, neexistând o asemenea cerere, cu temei instanţa de apel a modificat hotărârea primei instanţe şi a efectuat partajul în limita apărărilor de fond propriu-zise ale părţilor, respectând disponibilitatea, recunoaşterile şi achiesările făcute de către acestea.
Aşa fiind şi întrucât nu s-a constatat existenţa unor motive de casare sau modificare a hotărârii atacate, care pot fi invocate din oficiu, s-a impus respingerea recursului, ca nefondat.
| ← Contract de credit bancar. Fidejusiune. Cerere de încuviinţare... | Împrumut. Fidejusiune. Invocarea beneficiului de discuţiune.... → |
|---|
