Terenul municipalităţii adus aport într-o asociere în participaţiune având ca obiect construirea unui bloc de locuinţe.
| Comentarii |
|
Efectele juridice produse de acordul de concesiune asupra cumpărătorului unui apartament din bloc
C. civ., art. 948, art. 966 Legea nr. 18/1991, republicată, art. 36 alin. (2) Legea nr. 50/1991, republicată II, art. 40, art. 41 Legea nr. 85/1992, republicată, art. 10 alin. (3) şi (4), art. 14
Decretul-lege nr. 61/1990
Prin contract autentic de vânzare-cumpărare, cumpărătorul a dobândit dreptul de proprietate doar asupra apartamentului din blocul construit în baza contractului de asociere în participaţiune între Municipiul Bucureşti şi o regie autonomă în domeniul administrării fondului locativ, nu şi terenul aferent. Părţile contractante au inserat o clauză având ca obiect transmiterea către cumpărător a obligaţiilor privind plata redevenţei din contractul de concesiune asupra terenului. Această clauză este valabilă pentru că a intervenit o subrogare în drepturile de concesionar ale vânzătorului.
Sunt incidente prevederile art. 40 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, care dispun că „odată cu dreptul de proprietate asupra construcţiilor, în situaţia celor realizate în clădiri cu mai multe apartamente, proprietarul dobândeşte şi o cotă-parte din dreptul de concesiune asupra terenului aparţinând domeniului privat al statului sau al unitătilor administrativ-teritoriale”, situatie în care acest regim juridic are şi o consacrare legală.
Pe de altă parte, art. 41 din aceeaşi lege dispune: „dreptul de concesiune asupra terenului se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcţiei pentru a cărei realizare acesta a fost constituit, în aceleaşi condiţii se transmite şi autorizaţia de construire”, iar cumpărătorul se află tocmai în ipoteza acestui text, de a i se fi înstrăinat o parte dintr-o construcţie edificată pe un teren concesionat vânzătorului său.
C.A. Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală decizia nr. 426 R din 16 octombrie 2008, nepublicată
Prin cercrca reconvcnţională formulată de pârâta reclamantă D.E. în dosarul nr. 9538/301/2006, aflat pc rolul Judecătoriei Sector 3, ulterior disjunsă şi înregistrată pc rolul aceleiaşi instanţe sub nr. 3470/301/2007, aceasta a solicitat instanţei prin sentinţa ce o va pronunţa să se constate nulitatea clauzei contractuale înscrise la alin. (6) din contractul său de vânzare-cumpărare nr. 1823 din 5 decem-
bric 1996, închciat cu B.R.D. în calitatc de vânzător, clauză carc arc ca obiect ccdarca de cătrc B.R.D. a drepturilor şi obligaţiilor decurgând din concesionarea terenului, astfel cum a fost convcnită între B.R.D. şi R.A. I. prin contractul de asociere nr. 2419/1826 din 17 martie 1992, la art. IX lit. b), cu consecinţa pentru cumpărătoare de suportare a taxei de concesiune, proporţional cu cota indiviză de teren aferent apartamentului cumpărat; s-au invocat în drept dispoziţiile art. 966 şi art. 948 C. civ.
In susţinerea nulităţii acestei clauze, pârâta reclamantă a învederat că aceasta încalcă dispoziţiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 deoarece terenul aferent blocului de locuinţe M 107, Ansamblul Unirii, intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 18/1991. Potrivit dispoziţiilor din acest act normativ, rezultă că proprietarii locuinţelor au un drept de folosinţă asupra cotei indivize a terenului aferent construcţiei proporţional cu cota deţinută din construcţie; dispoziţii similare sunt prevăzute şi în Decretul-lege nr. 61/1990 ca şi în art. 10 alin. (3) şi (4) şi în art. 14 din Legea nr. 85/1992. Prin includerea în contractul de vânzare-cumpărare a clauzei referitoare la obligarea cumpărătorului, respectiv a pârâtei-reclamante, la achitarca taxei de concesiune a terenului, se încalcă dispoziţiile art. 973 C. civ. şi ale art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, se mai susţine de către aceasta.
Totodată, se arată că această clauză privind plata concesiunii terenului este lovită de nulitate absolută întrucât plata unei taxe de concesiune nu ţine de natura şi esenţa contractului de asocicre sau de vânzare-cumpărare, ci este specifică unui act juridic de concesiune. Prin contactul de concesiune, concedcntul transmite concesionarului spre administrare rentabilă, pe un termen determinat, în schimbul unei redevenţe, un serviciu public sau un teren proprietate de stat.
Pârâta-reclamantă arată totodată că nu a încheiat cu B.R.D. (vânzătorul) un contract de concesiune asupra terenului, astfel că, după terminarea construcţiei, terenul proprietate de stat, atribuit în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, capătă regimul juridic reglementat de Legii nr. 18/1991.
Prin sentinţa civilă nr. 9314 din 2 noiembrie 2007, Judecătoria Sector 3 a admis cererea reconvenţională, a dispus anularea clauzei contractuale prevăzute la alin. 6 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 1823 din 5 decembrie 1996, încheiat între B.R.D. şi D.E. având ca obiect cedarea către cumpărătoare a drepturilor şi obligaţiilor privind concesiunea terenului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că la 17 martie 1992 între R.A. I. şi B.R.D. s-a închciat un contract de asocicre
pentru terminarea lucrărilor de construcţie a blocului M 107 din
Ansamblul Unirii. In temeiul acestui contract, B.R.D. s-a obligat să achite taxa anuală de concesionare a terenului aferent construcţiei, teren concesionat în favoarea sa pe durata existenţei construcţiei.
Pârâta reclamantă D.E., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1823 din 5 decembrie 1996, a dobândit de la B.R.D. dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 49 din blocul M 107, Ansamblul
Unirii. In acest contract este inserată clauza potrivit căreia vânzătorul cedează cumpărătorului drepturile şi obligaţiile privind concesiunea terenului, taxa de concesiune urmând a fi plătită de cumpărător, proporţional cu suprafaţa de teren atribuită în concesiune. Având în vedere că obligaţia de plată a taxei de concesiune a fost asumată printr-un act juridic, fară a exista un temei pentru această obligaţie, prima instanţă a apreciat că acestei clauze nu i se poate recunoaşte vreun efect juridic, fiind lipsită atât de cauza specifică vânzării-cumpărării, cât şi de cauza corespunzătore actelor de recunoaştere a unei datorii.
Prima instanţă a mai apreciat că această convenţie încalcă şi dispoziţiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, motiv pentru care este incidenţă sancţiunea nulităţii pentru clauza contractuală inserată la art. IX lit. b) din contractul de asociere care se referă la obligaţia asumată de B.R.D. de a plăti taxa de concesiune pentru terenul care este situat sub blocul M 107 din Ansamblul Unirii.
Mai mult decât atât, plata taxei de concesiune nu ţine de natura şi esenţa contractului de asociere, fiind specifică actului juridic de concesiune, act juridic prin care concedcntul transmite concesionarului spre administrare rentabilă, pe un termen determinat, în schimbul unei redevenţe, un serviciu public sau un teren proprietate de stat. Or, între pârâta-reclamantă şi B.R.D. nu s-a încheiat un astfel de contract,
B.R.D. şi R.A. I., asociindu-se în vederea finalizării construirii unui imobil, iar la realizarea obiectivului urmărit a intervenit o împărţire a
apartamentelor din blocul M 107 între cei doi asociaţi. In consecinţă, reţinându-se că au fost încălcate dispoziţiile art. 948 şi 966 C. civ., s-a dispus anularea clauzei inserate în contractul de vânzare-cumpărare, clauză având ca obiect suportarea de către cumpărător a taxei de concesiune.
In termen legal, împotriva acestei sentinţe a formulat apel Municipiul Bucureşti, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 412 A din 24 martie 2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a respins apelul ca nefondat.
S-a criticat prin motivele de apel greşita aplicarc a legii de prima instanţă, în cauză nefiind reţinută de judecătorie incidcnţa dispoziţiilor art. 40 alin. (2) şi art. 41 din Legea nr. 50/1991. Cu referire la acest motiv de apel, Tribunalul a constatat că natura juridică a contractului încheiat între R.A. I. şi B.R.D. este aceea de asociere în participaţiune, reprezentând o afacere între aceste părţi, ce a avut ca obiect lucrări de construcţie şi punere în funcţiune a blocului M 107 din Ansamblul
Unirii, în scopul valorificării sale în comun prin vânzare. In acest contract, deşi părţile au prevăzut achitarea unei taxe de concesiune de către B.R.D., instanţa de apel a apreciat că această împrejurare nu poate transforma contractul de asociere în participaţiune într-un contract de concesiune, indiferent de denumirea pe care părţile au înţeles să o dea taxei cu caracter contractual ce urma a fi achitată de B.R.D. Faţă de natura contractuală a acestei taxe şi de inexistenţa unui contract de concesiune, instanţa de apel a apreciat că nu se poate susţine aplicabilitatea art. 41 din Legea nr. 50/1991, în sensul că dreptul de concesiune al B.R.D., dobândit prin contract, deci şi obligaţia corclativă de plată a taxei de concesiune, s-ar fi transmis în baza acestor norme intimatei D.E.
Prin urmare, faţă de inexistenţa unui act de concesiune, tribunalul a stabilit că nu există obligaţia legală de plată a taxei de concesiune în sarcina intimatei, obligaţie carc fie să se fi transmis, fie să se fi născut în baza dispoziţiilor Legii nr. 50/1991, astfel încât s-a înlăturat ca nefondat motivul de apel legat de greşita interpretare şi ncaplicarea dispoziţiilor art. 40 şi 41 din Legea nr. 50/1991.
Pe de altă parte, s-a mai reţinut că în mod corect prima instanţă a apreciat că nu există obligaţie contractuală în sarcina intimatei privind plata acestei taxe de concesiune, în condiţiile în care a fost asumată printr-un act juridic fară a exista temei legal pentru această obligaţie, clauza care stabilea o asemenea obligaţie, fiind lipsită atât de cauza specifică actelor de vânzare-cumpărare, cât şi a celor de recunoaştere a unei datorii, motiv pentru care aceasta este lovită de nulitate pentru încălcarea dispoziţiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.
Cu privire la nulitatea clauzei privind plata taxei de concesiune, instanţa de apel a reţinut şi existenţa puterii de lucru judecat decurgând din pronunţarea sentinţei civile nr. 2502 din 31 martie 2004 de către Judecătoria sector 3, irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat, astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 546 R din 20 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă.
Prin hotărârile judecătoreşti menţionate, a fost respinsă în mod irevocabil acţiunea formulată de Municipiul Bucureşti în contradictoriu cu D.E., având ca obiect obligarea acesteia la plata taxei de concesiune pentru perioada aferentă anilor 1997-2001, reţinându-se cu putere de lucru judecat în considerentele hotărârilor faptul că nu poate exista o obligaţie de plată, atâta vreme cât clauza contractuală inserată în contractul de vânzare-cumpărare privind suportarea de către cumpărător a taxei de concesiune, proporţional cu suprafaţa locativă a apartamentului, este nulă, obligaţia sumată de cumpărător neputând produce niciun efect juridic.
Tribunalul a mai reţinut că, deşi nu există autoritate de lucru judecat în sensul art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ. (neexistând identitate de părţi, deoarece B.R.D. nu a figurat ca parte în proces şi nici identitate de cauză între cele două pricini), considerentele sus-menţionate se impun în prezenta cauză cu puterea lucrului judecat.
In termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantul pârât Municipiul Bucureşti, prin Primar General, a formulat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul susţine că prima instanţă în mod greşit a respins apelul ca nefondat, urmare a greşitei aplicări a legii. Recurentul solicită instanţei să constate că la 17 martie 1992 între R.A. I. şi B.R.D. s-a încheiat contactul de asocicre pentru terminarea lucrărilor de construcţic a Blocului M 107 din Ansamblul Unirii, contract în temeiul căruia B.R.D. s-a obligat să achite o taxă anuală de concesionare a terenului aferent construcţiei, pe durata existenţei acesteia. Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1823 din 5 decembrie 1996, închciat cu B.R.D., intimata D.E. a dobândit apartamentul nr. 49 situat în acest imobil, contract în carc a fost inserată clauza în conformitate cu care vânzătorul cedează cumpărătorului drepturile şi obligaţiile privind concesiunea terenului, iar taxa de concesiune urma a fi plătită de cumpărător, proporţional cu suprafaţa de teren corespunzătoare apartamentului său, atribuită în concesiune.
Potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, iar art. 970 C. civ. dispune că acestea trebuie executate cu bună-credinţă. De asemenea, art. 968 C. civ. prevede că o cauză este nelicită când este prohibită de lege ori când este contrară bunelor moravuri sau ordinii publice. Recurentul reiterează argumentul că speţei deduse judecăţii îi sunt aplicabile prevederile art. 40 alin. (2) şi art. 41 din Legea nr. 50/1991, iar dispoziţiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 nu sunt incidcntc speţei, astfel cum eronat a reţinut instanţa de apel. Se arată că cel din urmă text ar fi fost aplicabil în
situaţia în carc intimata D.E. ar fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare privind apartamentul nr. 49 cu proprietarul terenului, şi anume cu Municipiul Bucureşti, iar nu cu B.R.D., care are calitatea de concesionar asupra terenului conform art. IX lit. b) din contractul de asociere nr. 1826 din 17 martie 1992.
Recursul formulat este fondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, examinând decizia recurată şi văzând criticile formulate prin motivele de recurs, Curtea constată că în speţă este întrunit motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ceea ce va conduce la modificarea deciziei, după cum se va arăta.
Prin contractul nr. 1826 din 17 martie 1992, între R.A. I. şi B.R.D. Bucureşti, s-a încheiat un contract denumit de părţi contract de asociere, contract având o natură juridică complexă şi în temeiul căruia părţile au prevăzut că obiectul acestuia este terminarea execuţiei lucrărilor de construcţie, punerea în funcţiune şi exploatarea distinctă de către părţile contractante a Blocului M 107 din Ansamblul Unirii, situat în Bucureşti sector 3; durata acestei asocieri s-a prevăzut a fi aceeaşi cu perioada existenţei construcţiei (art. 4 din contract), părţile convenind ca pe parcursul derulării contractului, fiecare asociat are
calitatea de coproprietar asupra blocului astfel finalizat. In cuprinsul aceluiaşi contract, potrivit clauzei înscrise la art. IX lit. b), B.R.D. s-a obligat să achite faţă de asociatul său o taxă anuală de concesionare a terenului, prevăzându-se, totodată, că după finalizarea blocului, în raport de aportul părţilor contractante, să se procedeze la departajarea efectivă a imobilului, ceea ce s-a realizat potrivit actului adiţional nr. 1, încheiat între aceleaşi părţi în anul 1996. Prin acest act adiţional, în art. 3 s-a prevăzut menţinerea obligaţiei de achitare a taxei de concesionare de către asociatul B.R.D. pe toată durata existenţei construcţiei, obligaţie asumată prin art. IX lit. b) al contractului de asociere nr. 2419/1826 din 17 martie 1992.
Dintre apartamentele primite în proprietate exclusivă de către asociatul B.R.D., apartamentul nr. 49 a fost vândut intimatei reclamante pârâte D.E., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat
sub nr. 1823 din 5 decembrie 1996 la B.N.P. V.B. In cuprinsul acestui contract a fost inserată următoarea clauză, la alin. (6): „vânzătorul cedează cumpărătorului drepturile şi obligaţiile privind concesiunea terenului conform contractului de asociere nr. 2419/1826 din 17 martie 1992, art. IX lit. b). Cota indiviză de teren aparţinând imobilului cumpărat, se va stabili de către vânzător proporţional cu suprafaţa
locativă, în termen de 30 de zile de la data înstrăinării. Taxa de concesiune se va plăti de către cumpărător, proporţional cu suprafaţa de teren atribuită în concesiune”. Potrivit acestei elauze contractuale, intimatei îi revine obligaţia achitării taxei de concesiune cătrc titularul dreptului de proprietate privată asupra terenului respectiv, Municipiul Bucureşti, fiind o clauză asumată prin contract, însuşită de ambele părţi, care are în mod egal putere de lege pentru fiecare dintre ele, în temeiul art. 969 C. civ., astfel cum corect susţine recurentul.
Intimata a invocat însă nulitatea acestei clauze în primul rând pentru motivul că terenul aflat sub imobil este supus regimului juridic prevăzut de art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, susţinând, de asemenea, şi cauza juridică ilicită a unei astfel de clauze contractuale, ca fiind străină cauzei unui contract de vânzare-cumpărare cum este cel pe care l-a încheiat cu vânzătoarea B.R.D.
Curtea apreciază că în mod nelegal instanţa de apel a confirmat soluţia judecătorici, stabilind că regimul juridic al terenului este supus dispoziţiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, în condiţiilc în care, având în vedere datele speţei, nu este îndeplinită condiţia premisă de aplicare a acestei norme, respectiv ca terenul proprietate de stat, să fi fost atribuit în folosinţă veşnică sau pe durata existenţei construcţiei, ori cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuinţe.
Intimata D.E., având calitatca de cumpărătoare a apartamentului nr. 49 din Blocul M 107, Ansamblul Unirii, nu putea dobândi nici mai multe şi nici mai puţine drepturi şi obligaţii decât acelea pc carc
vânzătorul lc deţinea cu privire la teren, fiind succesor cu titlu
particular al acestuia, în sensul că dobândea dreptul de proprietate ce forma obiectul contractului de vânzare-cumpărare, cu toate viciilc şi însuşirile titlului pe care vânzătorul îl avea; soluţia este impusă de principiul nemo plus juris adallium transferre potest quam ipse habet. Prin urmare, referitor la teren, aceasta nu putea invoca un alt regim juridic decât cel pe care l-a cunoscut la data contractării şi l-a însuşit prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare, iar obligaţia de achitare a taxei de concesiune decurge din contractul de asociere încheiat în 1992 de B.R.D., act juridic la care se face referire în mod expres în titlul intimatei.
Independent de împrejurarea că părţile contractului de asociere din 1992 au dat acestuia titulatura de contract de asociere, potrivit
principiului libertăţii contractuale, consacrat prin dispoziţiile art. 942
C. civ., părţile erau libere să insereze clauze în contract în măsura în carc acestea exprimă acordul lor, aşadar, însuşite de fiecare dintre ele,
libertatea contractuală presupunând în esenţă, posibilitatea subiectclor de drept civil să încheie nu numai contracte numite, ci şi contractc nenumite; pe de altă parte, conţinutul juridic al unui contract trebuie să fie determinat potrivit regulilor de interpretare a actului juridic civil, între aceste reguli fiind şi aceea că o clauză contractuală trebuie interpretată în sensul de a produce efecte juridice, iar nu în acela de a nu produce niciun efect, potrivit art. 978 C. civ.
Prin urmare, indiferent că actul juridic încheiat în anul 1992 între R.A. I. şi B.R.D. primeşte calificarea de act juridic complex (contract de asociere în participaţiune şi contract de concesiune) sau de act juridic nenumit, clauzele acestuia sunt producătoare de efecte juridice, iar simpla inserare a unei clauze care nu ar fi corespunzătoare (din punct de vedere al efectelor) denumirii pe care părţile au înţeles să o dea actului juridic perfectat între ele, nu înseamnă că aceasta are o cauză juridică ilicită, iar pe acest temei, să se poată constata nulitatea acesteia în baza art. 966 şi 968 C. civ., cum nelegal a reţinut tribunalul.
Pe de altă parte, se impune a se observa că în cauză, intimata reclamantă pârâtă, prin formularea cererii reconvenţionale, a invocat numai nulitatea elauzei din alineatul 6 al contractului său de vânzare-cumpărare, nu şi nulitatea art. IX lit. b) din contractul de asocicre nr. 2419/1826 din 17 martie 1992, caz în care, şi dacă s-ar fi constatat nulitatea clauzei din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1823 din 5 decembrie 1996, finalitatea urmărită de intimată nu ar fi fost atinsă, dată fiind calitatca sa de succesor cu titlu particular al vânzătoarei
B.R.D., calitatc în care s-ar fi subrogat drepturile şi obligaţiile vânzătorului în ce priveşte obligaţia de achitare a taxei de concesiune (corespunzătoare suprafeţei locative a apartamentului său dobândit în proprietate), asumată de autoarea sa prin contactul din 1992.
In acest context, Curtea apreciază că nu se verifică nici motivul de nulitate susţinut de intimată cu privire la împrejurarea că o asemenea obligaţie de achitare a unei taxe de concesiune pentru terenul situat sub construcţie, aferent apartamentului său, ar fi străină de cauza juridică proprie contractelor de vânzare-cumpărare.
Concluzia se impune pentru aceea că prin contractul autentificat sub nr. 1823 din 5 decembrie 1996, intimata a dobândit dreptul de proprietate doar asupra apartamentului nr. 49 din blocul M 107, în privinţa apartamentului ca obiect al vânzării-cumpărării trebuind a se verifica însuşirile cauzci juridice specifice contractelor de vânzare-cumpărare, iar nu în ce priveşte terenul situat sub construcţie aferent apartamen
tului său, teren asupra căruia nu a dobândit nicidecum un drept de proprietate, ci s-a subrogat în drepturile vânzătorului, de concesionar asupra acestuia.
Curtea constată că sunt reale susţinerile recurentului privind incidenţa în cauză a prevederilor art. 40 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, care dispun că „odată cu dreptul de proprietate asupra construcţiilor, în situaţia celor realizate în clădiri cu mai multe apartamente, proprietarul dobândeşte şi o cotă-parte din dreptul de concesiune asupra terenului aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale”, situaţie în care acest regim juridic are şi o consacrare legală. Pe de altă parte, art. 41 din aceeaşi lege dispune: „dreptul de concesiune asupra terenului se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcţiei pentru a cărei realizare acesta a
fost constituit. In aceleaşi condiţii se transmite şi autorizaţia de construire”, iar intimata pârâtă se află tocmai în ipoteza acestui text, de a i se fi înstrăinat o parte dintr-o construcţie edificată pe un teren concesionat vânzătorului său.
La momentul încheierii contractului de asociere din 1992, regimul juridic al concesiunii unor terenuri proprietate privată a statului era cel prevăzut în capitolul 4 din Legea nr. 15/1990 (art. 25-28), iar acestor terenuri odată concesionate, la momentul înstrăinării construcţiilor edificate pe ele, le era aplicabil regimul juridic anterior enunţat, prevăzut de art. 40 şi 41 din Legea nr. 50/1991, cum corect susţine recurentul. Aşa fiind, este lipsit de relevanţă regimul juridic al concesiunilor stabilit prin acte normative ulterioare, Legea nr. 219/1998 sau O.U.G. nr. 54/2006 care a abrogat legea anterioară.
De asemenea, va fi înlăturat şi argumentul reţinut de către instanţa de apel cu privire la puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti anterioare, privind litigiul derulat între aceleaşi părţi şi soluţionat prin sentinţa civilă nr. 2502 din 31 martie 2004, irevocabilă prin decizia civilă nr. 446 R din 20 septembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă. Litigiul anterior a avut ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de Municipiul Bucureşti împotriva aceleiaşi pârâte D.E. prin care se solicita obligarea acesteia la plata taxei de concesiune pe perioada aferentă anilor 1997-2001 (pe când în prezenta cerere, prin acţiunea principală din care s-a disjuns prezenta cerere reconvenţională, s-a solicitat plata taxei de concesiune pentru
perioada 2002-2005). In acea cauză, intimata a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ce priveşte obligarea sa la plata taxei de concesiune, susţinere întemeiată pe încălcarea principiului relativităţii
cfectclor actului juridic civil, astfel cum decurge din prevederile art. 973
C. civ., fară a formula vreo cerere reconvenţională având ca obiect nulitatea clauzei din contractul său de vânzare-cumpărare cu privire la asumarea taxei de plată a taxei de concesiune, după cum nu a invocat nici pe cale de excepţie nulitatea aceleiaşi clauze. Drept urmare, în prezenta pricină nu se poate reţine că operează puterea de lucru judecat a hotărârilor anterioare, aşa cum nelegal a reţinut instanţa de apel, cu referire la efectul pozitiv al puterii de lucru judecat.
Precizările anterioare s-au impus chiar în absenţa unor motive de recurs cu un asemenea obiect, deoarece recursul fiind admis, prin modificarea deciziei recurate, instanţa de recurs procedează la rejudecarea apelului, care este o cale devolutivă de atac.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va modifica în tot decizia atacată, în sensul că se va admite apelul în baza art. 296
C. proc. civ., cu consccinţa schimbării în tot a sentinţei apelate, iar pe fond, se va respinge ca neîntemeiată cererca reconvenţională formulată de pârâta reclamantă D.E., urmând a se face aplicarca şi a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
| ← Vânzarea-cumpărarea unui imobil. Garanţia pentru evicţiune.... | Vânzarea de către municipalitate a unui teren într-o... → |
|---|
