Înşelăciune. Folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate. Elemente distinctive
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 403/R/ din data de 21.06.2013
Folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate constituie o lege specială față de legea generală -Codul penal. La prezentarea documentelor false, autorul nu are scopul obținerii unui folos material injust în sensul art. 215 Cod penal, ci mai degrabă, are scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, în sensul infracțiunii de evaziune fiscală.
Prin sentința penală nr. 365/20.03.2012, Judecătoria Miercurea Ciuc a dispus după cum urmează:
În baza art.11 pct.2 lit. b raportat la art.10 lit. g Cod pr. pen. a încetat procesul penal împotriva inculpatului V. K., pentru comiterea infracțiunilor de "fals în declarații", prevăzută de art.292 Cod penal, "fals material în înscrisuri sub semnătură privată", prevăzută de art.290 Cod penal și "uz de fals", prevăzută de art.291 Cod penal, fiecare cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.
În baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.b Cod pr. pen. a încetat procesul penal împotriva inculpatului V. K., pentru comiterea infracțiunii de "nerespectarea dispozițiilor privind operații de import sau export", prevăzută de art.302 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
În baza art.215 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (17 acte materiale) a condamnat pe inculpatul V. K. fiul lui xxxx, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de "înșelăciune".
În baza art.273 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (17 acte materiale) și cu aplicarea art.13 Cod penal a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de "folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate" și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a, lit.b și c Cod penal pe o perioadă de 2 ani.
În baza art.33 lit.a Cod penal, art.34 alin.1 lit.b și art.35 alin.1 Cod penal, i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a, lit.b și c Cod penal pe o perioadă de 2 ani.
În baza art.71 Cod penal, i-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei.
În baza art.86 ind.1 alin.1 Cod penal a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 5 ani, ce reprezintă termenul de încercare, stabilit conform dispozițiilor art.86 ind.2 Cod penal.
În baza art.86 ind.3 alin.l Cod penal, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare, măsuri ce vor fi comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita:
Se va prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita la datele fixate.
Va anunța în prealabil Serviciul de Probațiune despre orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, precum și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea.
Va comunica și justifica schimbarea locului de muncă.
Va comunica informații de natură a fi controlate cu privire la mijloacele de existentă.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, suspendă și executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359 alin.l Cod pr. pen. atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art.86 ind.4 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.
În baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.g Cod pr. pen. a încetat penal împotriva inculpatului L. T., pentru comiterea infracțiunii de "fals material în înscrisuri sub semnătură privată", prevăzută de art.290 Cod penal, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.
În baza art.273 din Legea nr.86/2006, cu aplicarea art.13 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a Cod penal și art.76 lit.c Cod penal a condamnat pe inculpatul L. T. la pedeapsa de un an închisoare pentru comiterea infracțiunii de "folosirea la autoritatea vamală de documene falsificate" și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a, lit.b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.
În baza art.71 Cod penal, i-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei.
În baza art.81 Cod penal, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
În baza art.359 Cod pr. pen., i-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.
În baza art.346 Cod pr. pen., a admis în partea acțiunea civilă formulată de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov, și în consecință:
A obligat inculpatul V K la plata către partea civilă a sumei de 86.030,38 lei cu dobânzile legale aferente începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală, cu titlu de despăgubiri civile.
A obligat inculpații V. K. și L. T. la plata în solidar către partea civilă a sumei de 8.833 lei cu dobânzile legale aferente începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală, cu titlu de despăgubiri civile.
În motivare, prima instanță arată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, din data de 03.10.2006, înregistrat la această instanță sub nr.1112 din 05.10. 2006, a fost trimis în judecată inculpatul V. K., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.2 Cod penal, fals în declarații, prevăzută de art.292 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 Cod penal, folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate prevăzută de art.178 din Legea nr.141/1997, și nerespectarea dispozițiilor privind operații de import export prevăzută de art.302 Cod penal.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, din data de 18.04.2008, înregistrat la această instanță sub nr.1098 din 21.04. 2008, același inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art.31 alin.2 raportat la art.215 alin.2, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate prevăzut de art.31 Cod penal raportat la art.178 din Legea nr.141/1997 art.41 alin.2, și nerespectarea dispozițiilor privind operații de import export prevăzută de art31 alin.2 raportat la art.302 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, din data de 15.10.2007, înregistrat la această instanță sub nr.2583 din 17.10. 2007, același inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.2 Cod penal, folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate prevăzută de art.178 din Legea nr.141/1997, și nerespectarea dispozițiilor privind operații de import export prevăzută de art.302 Cod penal.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, din data de 23.05.2007, înregistrat la această instanță sub nr.1357 din 05.06.2007, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.2 Cod penal, fals în declarații, prevăzută de art.292 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 Cod penal, folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate prevăzută de art.178 din Legea nr.141/1997, și nerespectarea dispozițiilor privind operații de import export prevăzută de art.302 Cod penal.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, din data de 14.03.2007, înregistrat la această instanță sub nr.847 din 16.03. 2007, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.2 Cod penal, fals în declarații, prevăzută de art.292 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale prevăzut de art.288 Cod penal, folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate prevăzut de art.178 din Legea nr.141/1997, și nerespectarea dispozițiilor privind operații de import export prevăzută de art.302 Cod penal.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, din data de 30.05.2007, același inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.2 Cod penal, fals în declarații, prevăzută de art.292 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 Cod penal, folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate prevăzută de art.178 din Legea nr.141/1997, și nerespectarea dispozițiilor privind operații de import export prevăzută de art.302 Cod penal.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc din data de 26.02.2007, înregistrată la această instanță sub nr.439 din 05.06 2007, același inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.2 Cod penal, fals în declarații, prevăzută de art.292 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale, prevăzut de art.288 Cod penal, și folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate prevăzută de art.178 din Legea nr.141/1997, nerespectarea dispozițiilor privind operații de import export prevăzută de art.302 Cod penal.
Prin același rechizitoriu a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul L. T., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal, și folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate prevăzut de art.178 din Legea nr.141/1997
În faza de judecată, la primul ciclu procesual, dosarele au fost conexate pentru o mai bună înfăptuire a justiției fiind îndeplinite condițiile art.34 Cod pr. pen.
Prin Decizia penală nr.113/07.09.2010 a Tribunalului Harghita s-au admis apelurile declarate de inculpați și Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, s-a desființat Sentința penală nr.842/09.12.2009 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, prin care a fost soluționată cauza în primul ciclu procesual și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
La data de 04.03.2010 cauza a fost înregistrată la Judecătoria Miercurea Ciuc sub nr.4553/258.
La solicitarea instanței, Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc a precizat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.
Astfel, prin precizarea formulată prin nota de ședință de procuror, s-a solicitat judecarea și condamnarea inculpatului V. K. pentru comiterea infracțiunilor de "înșelăciune" prevăzută de art.215 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, (17 acte materiale, din cele 7 rechizitorii), "folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate", prevăzută de art.273 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea prevederilor art.41 alin.2 Cod penal și cu reținerea prevederilor art.13 Cod penal (17 acte materiale, din cele 7 rechizitorii), "nerespectarea dispozițiilor privind operații de import sau export" prevăzută de art.302 Cod penal cu aplicarea prevederilor art.41 alin.2 Cod penal (17 acte materiale, din cele 7 rechizitorii).
Cu privire la același inculpat, în baza art.11 pct.2 lit.b din Cod pr. pen., coroborat cu art.10 lit.g Cod pr. pen. s-a solicitat încetarea procesului penal pentru comiterea infracțiunilor de "fals în declarații", "fals material în înscrisuri sub semnătură privată" și "uz de fals" infracțiuni prevăzute de art.292, art.290 alin.1 și art.291 Cod penal (17 acte materiale, din cele 7 rechizitorii), deoarece a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.
De asemenea, s-a solicitat judecarea și condamnarea inculpatului L. T. pentru comiterea infracțiunii de "folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate", prevăzută de art.273 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.13 Cod penal.
Cu privire la același inculpat, în baza art.11 pct.2 lit.b din Cod pr. pen., coroborat cu art.10 lit.g Cod pr. pen. s-a solicitat încetarea procesului penal pentru comiterea infracțiunii de "fals material în înscrisuri sub semnătură privată", prevăzută de art.290 alin.1 și art.291 Cod penal, deoarece a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.
În consecință, instanța a procedat la judecarea cauzei în limitele precizării încadrării juridice a faptelor pentru care inculpații au fost cercetați și trimiși în judecată prin actul de sesizare cu luarea în considerare a aspectelor invocate de inculpați și de parchet în apel, astfel cum s-a dispus prin Decizia penală nr.113/07.09.2010 a Tribunalului Harghita.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța a reținut următoarele:
În fapt, conform celor expuse în actele de sesizare a instanței, în urma verificării documentelor unor autoturisme introduse în țară în sistem leasing, autoritățile vamale au constatat că unele autovehicule aveau la bază documente comerciale falsificate care au fost folosite pentru a se obține facilități la plata taxelor vamale.
În cursul anului 2001 inculpatul V. K., la solicitarea diferitelor persoane a procurat și importat autoturisme, cărora contrar prevederilor legale le-a efectuat operațiunile de vămuire temporară pe baza documentelor de proveniență, respectiv factura proforma și contractul de leasing aferent, documente ce figurau pe numele celor care achiziționau autoturismele. Cu aceiași ocazie era înaintată autorităților o cerere de autorizare a regimului de admitere temporară pe numele titularului contractului de leazing.
Ulterior, în cadrul cercetărilor efectuate s-a descoperit că autoturismele au fost vândute în mod definitiv de către firma din Austria iar contractele de leasing erau false.
În declarațiile date în fața instanței în primul ciclu procesual, inculpații nu au recunoscut comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, iar cu ocazia rejudecării nu au dorit să dea declarații în fața instanței.
Din probele administrate rezultă că persoanele care au procurat autoturisme prin intermediul inculpatului, datorită actelor prezentate de acesta, au avut reprezentarea că autoturismele au fost achiziționate de acesta în sistem leasing. Cu toate acestea, firma din Austria (FA. E. HAAS), ce figura pe contracte, a infirmat veridicitatea contractelor și a facturilor proforma folosite de inculpat la Biroul Vamal Miercurea Ciuc, precizând că această firmă nu se ocupă de vânzarea autoturismelor în sistem leasing. Faptul că facturile proforma și contractele de leasing au fost false s-a dovedit prin constatările tehnico științifice efectuate în fiecare dosar de urmărire penală.
Din declarațiile martorilor audiați, rezultă că formalitățile de vămuire au fost efectuate de către inculpatul V. K. iar la data de 28.12.2001, de către inculpatul L. T. care în baza unei procuri semnate chiar de către el a prezentat Biroului Vamal Borș documentele de leasing falsificate.
Pentru îndeplinirea formalităților vamale inculpatul V. K. s-a prezentat la vama Miercurea Ciuc, a completat și semnat cererea de autorizare a regimului de admitere temporară, acte ce erau întocmite pe numele cumpărătorilor și semnate de inculpat. Conform declarațiilor martorilor audiați aceștia aveau reprezentarea că autoturismele procurate de inculpat au fost achiziționate cu adevărat în sistem leasing. Ulterior, unele din persoanele care au procurat cu bună credință autoturisme prin intermediul inculpatului s-au aflat în situația de a plăti taxele vamale la valoarea reală cuvenită. Astfel, este cazul martorului F. L. care a fost audiat în fața instanței de judecată.
Scopul urmărit de inculpat a fost plata unor taxe vamale diminuate față de cele cuvenite în cazul achiziționări autoturismului cu plata integrală.
Prin prezentarea la autoritatea vamală a unei situații nereale cu privire la modalitatea de achiziționare a autovehiculelor, care în fapt nu erau achiziționate în sistem leasing ci cu plata integrală, inculpatul V. K. a indus în eroare autoritatea vamală cu scopul obținerii de facilități la plata taxelor vamale, faptă ce a produs prejudicii statului prin neplata taxelor vamale corespunzătoare modalității reale de achiziționare a autoturismelor. Fapta, comisă cu vinovăție de inculpat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.2 Cod penal, motiv pentru care urmează a fi condamnat. Deoarece inculpatul a comis mai multe acte materiale ale acestei infracțiuni în baza aceleiași rezoluții infracționale, sunt aplicabile prevederile art.41 alin.2 Cod penal, referitoare la infracțiunea continuată.
Prin constatările tehnico-științifice efectuate în faza de urmărire penală s-a dovedit că documentele prezentate de inculpatul V. K. la autoritatea vamală au fost falsificate. De altfel această concluzie este confirmată și de declarația numitei E. H., reprezentanta firmei "FA. E. H." din Austria care a arătat că firma sa nu se ocupă cu vânzarea autoturismelor în sistem leasing.
Fapta inculpatului V. K. de a folosi la autoritatea vamală contracte de leasing și facturi proforma false pentru îndeplinirea formalităților de import temporar a unor autoturisme, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate" prevăzută de art.273 din Legea nr.86/2006, motiv pentru care urmează a fi condamnat.
Aceleași concluzii se impun și cu privire la infracțiunea de "folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate" pentru comiterea căreia, conform precizării procurorului, s-a solicitat condamnarea inculpatului L. T. Inculpatul era angajat al SC T. C. SRL, administrată de inculpatul V. K.. La solicitarea acestuia inculpatul L. T. s-a prezentat la Vama Borș la data de 28.12.2001 pentru a ridica autoturismul procurat de inculpatul V. K. de la firma FA. E. H. din Austria pentru SC H. I. SRL. Pentru îndeplinirea formalităților la vamă inculpatul L. T. a completat și a semnat tot el o împuternicire din partea SC H. I. SRL care figura ca parte în contractul de leasing pentru achiziționarea autovehiculului, contract întocmit în fals de inculpatul V. K.. Inculpatul L. T. a folosit împuternicirea semnată de el însuși în fals precum și contractul de leasing pentru îndeplinirea formalităților necesare la Vama Borș. Fapta inculpatului L. T. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate" prevăzută de art.273 din Legea nr.86/2006, motiv pentru care urmează a fi condamnat.
Având în vedere faptul că infracțiunea de "folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate" este prevăzută atât de Legea nr.141/1997, în vigoare la data comiterii faptelor, cât și de Lege nr.86/2006, în temeiul art.13 Cod penal faptelor urmează a li se da încadrarea juridică prevăzută de legea nouă, respectiv Legea nr.86/2006.
Este de precizat că această infracțiune poate fi comisă și fără a se crea un prejudiciu deoarece legea nu distinge. Simpla folosire a documentelor false la autoritatea vamală (oricare ar fi aceste documente și indiferent dacă în prezent mai sunt sau nu necesare) este sancționată necondiționat de producerea unei pagube. Pe de altă parte, comiterea infracțiunii de înșelăciune în forma reținută în sarcina inculpatului V. K. nu a legată de folosirea documentelor falsificate ci de prezentarea ca adevărate a unor contracte de leasing inexistente în realitate. Pentru aceste motive nu se poate reține că inculpatul ar fi sancționat de două ori pentru aceeași faptă, cele două infracțiuni având identitate distinctă și neputând fi absorbite una de cealaltă.
Astfel cum se arată și în nota de ședință formulată de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov, în prezent, Codul vamal (legea nr.86/2006) se aplică doar operațiunilor vamale de import-export dintre Comunitatea Europeană și terțe state, circulația bunurilor pe teritoriul Uniunii Europene fiind liberă, iar achizițiile intracomunitare de bunuri nu sunt supuse plății taxelor vamale, conform Regulamentului CEE nr.2912/1992.
La data comiterii faptei HG nr.215/1992 impunea agenților economici cel puțin obligația de a include importul de bunuri în obiectul de activitate al firmei, iar pentru anumite produse era necesară obținerea licenței sau existau unele restricții. HG nr.215/1992 a fost abrogată prin HG nr.1526/18.12.2003 privind regimul general de export și de import. Pe de altă parte, astfel cum se arată și în nota de ședință formulată de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov, în prezent, Codul vamal (legea nr.86/2006) se aplică doar operațiunilor vamale de import-export dintre Comunitatea Europeană și terțe state, circulația bunurilor pe teritoriul Uniunii Europene fiind liberă, nesupusă vreunor autorizări iar achizițiile intracomunitare de bunuri nu sunt supuse plății taxelor vamale, conform Regulamentului CEE nr.2912/1992.
Prin Decizia nr.19/08.04.1993, Curtea Constituțională a stabilit că art.302 Cod penal își menține valabilitatea în condițiile în care mai există situații obligatorii de obținere a licențelor de import sau export.
În cazul autoturismelor introduse în România de inculpatul V. K., în prezent nu mai există obligația obținerii vreunei autorizări pentru importul acestora. Deoarece cu privire la autoturismele introduse în țară de inculpat a dispărut obligația a cărei încălcare reprezenta infracțiune, fapta inculpatului nu mai este prevăzută de legea penală.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații și partea civilă.
În motivarea recursurilor, partea civilă a solicitat admiterea pretențiilor civile în întregime.
Inculpații au invocat nelegalitatea hotărârii primei instanțe determinată de reținerea dispozițiilor Codului vamal în noua formă, intervenită după comiterea faptelor și de înlăturarea concluziilor expertizei.
În subsidiar, au arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune. S-ar putea discuta, eventual, despre evaziune fiscală reglementată de norma specială din Codul vamal. În concret, faptele inculpaților nu constituie decât contravenții la Regulamentul de aplicare a Codului vamal. Acțiunea de falsificare a documentelor prezentate la autoritatea vamală nu a produs consecințe juridice, deoarece oricum autovehiculele importate din spațiul Comunității Europene erau scutite de taxe vamale. În latura civilă, nu se pot acorda daune în procesul având ca obiect infracțiuni de pericol.
Analizând recursurile declarate, instanța de recurs constată că recursurile inculpaților sunt fondate și recursul părții civile este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prezentarea de către inculpați la autoritatea vamală, Biroul Vamal Miercurea Ciuc, a unor facturi și contracte de leasing falsificate, în scopul obținerii pentru autovehiculele importate a facilităților legate de importul în sistem leasing, nu este negată de inculpați, și este demonstrată de documentele contabile depuse în copie la dosar, de constatările grafologice și de declarațiile exportatorului. Ceea ce inculpații susțin este că faptele lor nu au adus nici un prejudiciu bugetului de stat, fiindcă oricum autovehiculele erau scutite de taxe vamale în baza acordului de liber schimb dintre România și Comunitățile Europene.
La această susținere, instanța are o mențiune de detaliu și o obiecție de principiu:
Prin Legea nr. 20/1993 s-a ratificat Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993. Taxele vamale aplicate la importurile de produse din Comunitatea Economică Europeană în România nu au fost abolite la data intrării în vigoare a Acordului, ci au fost reduse treptat conform unui calendar prevăzut la art. 11 din Acord. Spre exemplu, în anul 2001 taxele vamale aplicabile importurilor de autoturisme erau de 6%. Ele au ajuns la 0% doar în anul 2002. Or, parte dintre autoturismele care fac obiectul cauzei au fost importate în 2001: Ca atare, mențiunea instanței este că susținerea inculpaților cu privire la scutirea totală de taxe vamale este inexactă.
Prin OUG nr. 1/1997 s-a ratificat Protocolul nr. 4 privind definirea noțiunii de "produse originare" și metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul european menționat. Conform art. 16 pct. 1 din Protocol, produsele originare din Comunitate beneficiază la importul în România și produsele originare din România beneficiază la importul în Comunitate de prevederile acordului, prin prezentarea:
a) fie a unui certificat de circulație a mărfurilor EUR 1, al cărui model figurează în anexa nr. III;
b) fie, în cazurile menționate la art. 21 paragraful 1, a unei declarații, al cărei text figurează în anexa nr. IV, dată de exportator pe o factură, pe o notă de livrare sau pe orice alt document comercial care descrie produsele în cauză, suficient de detaliat pentru a permite identificarea lor (denumită în cele ce urmează declarație pe factură).
Or, este adevărat că pe facturile prezentate de inculpați la autoritatea vamală era trecută declarația exportatorului privind originea produselor. Dar declarațiile de origine erau false, pentru că facturile în întregime erau falsificate și semnăturile exportatorului erau contrafăcute. Aceasta este obiecția de principiu a instanței la invocarea de către inculpați a prevederilor Acordului de liber schimb. Detaliul că pe facturile din cauză declarația de origine era falsă, neaparținând în realitate exportatorului, care nu o semnase, nu a fost avut în vedere de expertul contabil, în cadrul demersurilor sale de recalculare a prejudiciului cauzat de inculpați. Acesta este motivul pentru care instanța nu ține cont de concluziile expertizelor contabile efectuate, ci impută inculpaților prejudiciul constând în valoarea integrală a taxelor vamale de la plata cărora s-au sustras. Din acest prejudiciu se deduce suma de 5482,62 lei, plătită deja potrivit extrasului de cont al SC H. I. SRL emis de BCR Harghita, depus la fila 693 din dosarul 1112/258/2006 al Judecătoriei Miercurea Ciuc (dosarul din primul ciclu procesual al Judecătoriei).
În ce privește încadrarea juridică a faptelor, reținerea de către prima instanță a dispozițiilor art. 273 din Legea nr.86/2006 în locul celor ale art. 178 din Legea nr. 141/1997 pentru infracțiunea de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate, fără schimbarea încadrării juridice a faptei, nu constituie un motiv de casare a sentinței cu trimitere a cauzei spre rejudecare. În realitate, este discutabil că este vorba despre o schimbare a încadrării juridice. Încadrarea juridică a faptei nu este modificată în noua formă a Codului Vamal, ci este identică. Mai degrabă situația poate fi descrisă drept o simplă renumerotare a textului legal. Oricum, soluția primei instanțe nu a cauzat nici o vătămare dreptului la apărare, tocmai pentru că nu se poate vorbi despre vreo schimbare a elementelor constitutive ale infracțiunii, a pedepsei ori despre vreo altă schimbare în situația inculpaților prin reținerea noului text legal. Tehnic vorbind, însă, soluția corectă este păstrarea încadrării juridice din rechizitoriu. Potrivit art. 10 Cod penal, care consacră legalitatea incriminării, în principiu unei fapte i se aplică legea în vigoare la momentul comiterii ei. Principiul cunoaște derogări potrivit art. 11- 13 Cod penal, între altele în cazul când survine o lege mai favorabilă. Nu este cazul reținerii acestei excepții, fiindcă textul noului Cod penal nu este mai favorabil, ci este identic cu vechiul text legal.
Problema dacă, pe fond, trebuie reținută infracțiunea la Codul vamal sau contravenția prevăzută de art. 652 lit. e și i din HG nr. 707/2006 privind Regulamentul de aplicare a Codului vamal a fost corect soluționată. Inculpații nu au prezentat autorității vamale simple informații sau declarații inexacte, ci documente contabile falsificate. Această faptă constituie infracțiune.
Inculpații au, însă, dreptate că fapta lor nu poate fi pedepsită și ca evaziune fiscală potrivit Codului vamal și ca înșelăciune potrivit Codului penal. Pe de o parte, prima încadrare constituie o lege specială față de legea generală, Codul penal. Pe de altă parte, este discutabil dacă se poate afirma că la prezentarea documentelor false inculpații au avut scopul obținerii unui folos material injust în sensul art. 215 Cod penal. Mai degrabă, au avut scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, în sensul infracțiunii de evaziune fiscală. Dincolo de aceste aspecte discutabile, elementul concret care diferențiază aparent infracțiunea de înșelăciune de simpla folosire a unor documente falsificate, și care ar justifica tragerea la răspundere a inculpaților și pentru înșelăciune fără încălcarea principiului ne bis in idem, este condiția suplimentară pusă de textul art. 215 Cod penal: "dacă s-a pricinuit o pagubă";. Argumentul dedus din această condiție este absurd. El ar însemna că, dacă nu s-a pricinuit o pagubă, s-ar reține doar infracțiunea la Codul vamal. Dar art. 222 Cod penal impune și în acest caz reținerea înșelăciunii, în forma tentativei.
În concluzie, instanța de recurs este de acord cu poziția inculpaților, că fapta lor de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate nu întrunește și elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune. În schimb, este eronată opinia lor că folosirea documentelor falsificate este o infracțiune de pericol care nu poate da naștere unei pagube. Dimpotrivă, la fel ca evaziunea fiscală, cu care se aseamănă din acest punct de vedere, infracțiunea comisă de inculpați a cauzat în mod direct un prejudiciu, și inculpații sunt ținuți să îl repare. Lipsa inserării scopului sustragerii de la plata obligațiilor fiscale în cazul textului din Codul vamal este lipsită de semnificație pentru ceea ce interesează aici, fiindcă scopul sustragerii de la plata obligațiilor și sustragerea efectivă de la plata obligațiilor sunt două noțiuni esențial diferite.
În ce privește calificarea infracțiunii ca infracțiune de pericol, ea este lipsită de consecințe. Regula că acțiunea civilă este inadmisibilă în dosarele privind infracțiuni de pericol nu este instituită de legiuitor. Ea nu este decât un principiu creat de doctrină și de jurisprudență, care nu își găsește aplicarea în cazul infracțiunilor ca evaziunea fiscală sau ca infracțiunea de folosire la autoritatea vamală de documene falsificate, prin care se cauzează în mod direct un prejudiciu.
Este întemeiată și concluzia primei instanțe, că fapta de import de autoturisme fără autorizație nu este prevăzută de legea penală, fiindcă legea nu impune vreo autorizare pentru exercitarea acestui comerț. Totuși, soluția care se impunea în cazul prevăzut de art. 10 lit. b Cod pr. pen. este achitarea, și nu încetarea procesului penal.
În ce privește individualizarea pedepselor pentru infracțiunea la Codul vamal și a modalității de executare, instanța de recurs observă că prima instanță a aplicat pedpese în regim neprivativ de libertate inculpaților. Ținând seama de periculozitatea faptelor, de prejudiciul creat, de numărul actelor materiale în cazul inculpatului V. K., nu se impun modificări ale sentinței sub acest aspect.
Pentru aceste considerente, instanța a admis recursurile declarate de inculpații V. K. și L.T. împotriva s.p. 365/20.03.2012 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, în baza art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală.
A casat pațial sentința și, în rejudecare, în baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.b Cod pr. pen., a dispus achitarea inculpatului V. K. pentru comiterea infracțiunii de nerespectarea dispozițiilor privind operații de import sau export, prevăzută de art.302 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, întrucât fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală.
În baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.d Cod pr. pen. l-a achitat pe inculpatul V. K. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (17 acte materiale), întrucât fapta săvârșită nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.
În baza art. 178 din Legea 141/1997 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (17 acte materiale) și cu aplicarea art.10 Cod penal l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a, lit.b și c Cod penal, pe o perioadă de 2 ani.
A menținut dispozițiile primei instanțe, privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse.
În baza art. 178 din Legea 141/1997 cu aplicarea art.10 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a Cod penal și art.76 lit.c Cod penal l-a condamnat pe inculpatul L. T. la pedeapsa de un an închisoare pentru comiterea infracțiunii de folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a, lit.b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.
A menținut dispozițiile primei instanțe privind suspendarea condiționată a acestei pedepse.
A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.
A respins ca neîntemeiat recursul declarat de partea civilă AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR prin DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE BRAȘOV împotriva aceleiași sentințe, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C.pr.pen., întrucât, așa cum s-a arătat, diferența dintre datoriile vamale ale inculpaților și cele acordate de prima instanță a fost deja plătită. Chiar dacă plata este făcută de un terț, acordarea din nou a aceleeași sume ar duce la o îmbogățire fără justă cauză.
În baza art. 192 alin. 2, 3 Cod procedură penală a obligat partea civilă să plătească statului suma de 90 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, urmând ca restul cheltuielilor cu acest titlu să rămână în sarcina statului.
| ← Încheiere de respingere a plângerii împotriva ordonanţei... | Soluţionarea acţiunii penale. Autoritatea de lucru judecat → |
|---|
