Despăgubiri. Cheltuieli necesare, utile, voluptorii. Drept de retenţie
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 13/A din data de 12.06.2013
Cheltuielile utile acestea sunt acelea care, fără să fi fost necesare, aduc totuși un folos și sporesc valoarea lucrului.
Este evident că pictura bisericii, scaunele, crucea, stanele, ușa de la intrarea în biserică, tetrapodele, scaunul arhieresc, lucrările executate la camera de mărturisire, sunt bunuri specifice unui locaș de cult, bunuri care folosesc și pârâtei, desfășurării în bune condiții a activității acesteia.
Contravaloarea acestor bunuri, trebuie inclusă în categoria cheltuielilor utile efectuate de reclamantă.
Imobilele în cauză, biserica și casa parohială, sunt imobile destinate strict practicării cultului religios. Aceste imobile este evident că nu vor putea fi folosite decât strict scopului în care au fost edificate . În consecință, toate aceste cheltuieli reprezintă atât cheltuieli utile cât și sporesc implicit valoarea locașului de cult, astfel încât ar putea fi încadrate chiar în categoria cheltuielilor necesare. Activitatea desfășurată în acest edificiu presupune o anumită amenajare specifică pentru practicarea cultului religios.
Contravaloarea lambriurilor din biserică, vopsirea gardului exterior, pridvorul de la intrarea în biserică, acestea în mod corect au fost incluse de instanța de fond în cadrul cheltuielilor voluptorii, acestea fiind făcute pentru a înfrumuseța imobilul, astfel că reclamanta nu are dreptul de a cere restituirea contravalorii lor.
În cauză, dat fiind că s-a recunoscut reclamantei un drept de creanță constând în valoarea cheltuielilor necesare și utile efectuate la imobilul proprietatea pârâtei, dat fiind că este vorba de o sumă considerabilă și nu în ultimul rând pentru faptul că în locașul de cult se desfășoară și în prezent ceremonialul religios de către reclamantă, dat fiind numărul mult mai mare al enoriașilor ortodocși în comunitate comparativ cu cei catolici, solicitarea de instituire a unui drept de retenție este justificată.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureș la data de 9 aprilie 2010 sub nr.118/102/2010, reclamanta Parohia Ortodoxă Cașva a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Parohia Greco-Catolică Cașva să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.500.000 lei reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate de reclamantă la clădirea bisericii și a casei parohiale situate în satul Cașva, comuna Gurghiu, jud.Mureș, înscrise în CF 30 Cașva; instituirea în favoarea reclamantei a unui drept de retenție până la plata integrală de către pârâtă a acestei sume și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta arată că prin efectul Decretului nr.177/1948 a dobândit dreptul de proprietate asupra clădirii bisericii și a casei parohiale situate în satul Cașva, comuna Gurghiu, evidențiate în CF 30 Cașva. Se arată că în decursul timpului s-au efectuat o serie de cheltuieli pentru întreținerea și conservarea imobilului. Reclamanta redă în acest sens cheltuielile efectuate la clădirea bisericii și amintește de pictarea pereților interiori pe o suprafață de 498 mp; realizarea iconostasului din lemn de stejar; edificarea acoperișului; tencuirea și zugrăvirea pereților exteriori; pardosirea încăperii bisericii și realizarea instalațiilor interioare. De asemenea sunt redate în motivele cererii și cheltuielile efectuate la clădirea casei parohiale: tencuirea și zugrăvirea pereților interiori și exteriori; pardosirea interioară; montarea ușilor de interior și a ferestrelor;realizarea acoperișului; achiziționarea de jgheaburi și burlane din tablă; lucrări de instalații interioare; edificarea zidului de sprijin la clădirea casei parohiale respectiv a unei magazii. Reclamanta precizează în motivele cererii că solicită efectuarea în cauză a unei lucrări de specialitate, reieșind din motivarea cererii că se solicita contravaloarea investițiilor realizate la imobilul amintit, investiții a căror determinare exactă urmează a fi realizată de un expert.
Reclamanta mai arată că în cadrul unui proces în revendicare, prin decizia civilă nr.120/2008 a Curții de Apel Suceava rămasă irevocabilă prin decizia nr.1502/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra acestui imobil în favoarea pârâtei din prezenta cauză. Pe cale de consecință, pârâta în calitate de proprietar revendicant va profita de lucrările realizate de reclamantă, fără să fi avut vreo contribuție la acestea, reclamanta susținând în esență că toate cheltuielile amintite sunt cheltuieli necesare pentru păstrarea și întreținerea celor două edificate. Reclamanta susține că este îndreptățită la instituirea în favoarea sa a unui drept de retenție și invocă prevederile art.997 cod civil.
Ulterior reclamanta a depus concluzii scrise și a micșora câtimea pretențiilor la suma de 771.688,92 lei.
Pârâta a formulată întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de chemare în judecată și arată că încă din anul 1998 a somat reclamanta să sisteze orice lucrări la imobilul în litigiu. Se invocă pe de altă parte o lipsire a pârâtei de dreptul său de proprietate o perioadă de 60 de ani, timp în care nu a perceput nici fructele aduse de imobil (chirie).
Prin sentința civilă nr.863/26.03.2013, Tribunalul Mureș a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Parohia Ortodoxă Cașva, în contradictoriu cu pârâta Parohia Greco-Catolică Cașva, și, în consecință:
- a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 366.703,88 lei cu titlu de cheltuieli efectuate de reclamantă asupra imobilului înscris în CF nr. 30 Cașva (clădirea bisericii și casa parohială).
-a respins în rest, pretențiile reclamantei.
-a respins capătul de cerere având ca obiect instituirea unui drept de retenție.
-a obligat pârâta la plata sumei de 3.993 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că imobilul în litigiu evidențiat în CF nr.30 Cașva, este proprietatea pârâtei Parohia Greco-Catolică Cașva. Dreptul de proprietate a fost recunoscut în cadrul unui litigiu în revendicare, prin sentința civilă nr.120/31.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, definitivă prin decizia civilă nr.1502/5.03.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Reclamanta a invocat, în esență, efectuarea unor lucrări de investiții la imobilul în litigiu, care au condus la o sporire la valorii acestuia și de care va beneficia pârâta.
Cu privire la primul petit, instanța a reținut că reclamanta a solicitat contravaloarea investițiilor astfel cum au fost determinate în cursul judecății de expertul tehnic judiciar desemnat în cauză (aspecte ce se desprind din coroborarea primului petit cu motivele în fapt ale cererii).
Pârâta a invocat în apărarea sa, o rea-credință a reclamantei în calitatea sa de posesor al imobilului în litigiu și susține în esență că reclamanta a efectuat acele lucrări a căror contravaloare o solicită, știind că nu este proprietara imobilului și după ce a fost notificată de către adevăratul proprietar, să sisteze orice lucrări de investiții. Pârâta depune în acest sens o notificare transmisă reclamantei prin intermediul Primăriei comunei Gurghiu, încă din septembrie 1998.
Această apărare a pârâtei nu prezintă relevanță în cauză, întrucât o hotărâre judecătorească executorie, prin care să se stabilească o obligație a reclamantei de a sista orice lucrări la imobilul în litigiu, a fost pronunțată abia în anul 2008 (decizia civilă nr.120/31.10.2008 a Curții de Apel Suceava, executorie conform art.377 pct.3 coroborat cu art.376 din Codul de procedură civilă). Iar din cuprinsul raportului de expertiză construcții și a completării la acest raport, efectuate în cauză de expert ing. Hațegan Virginia rezultă că toate lucrările de investiții ce au format obiectul acelei lucrări au fost efectuate anterior anului 2008.
Pe de altă parte, potrivit prevederilor art.997 cod civil invocate de reclamantă "Acela cărui se face restituțiunea, trebuie să despăgubească pe posesorul chiar de rea-credință de toate cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului, sau care au crescut prețul lui";.
Prin urmare o rea-credință a posesorului nu absolvă pârâta proprietar de la plata cheltuielilor efectuate cu imobilul.
Pornind de la prevederile art.997 Cod civil, coroborate cu prevederile art.1169 Cod civil, instanța de fond a apreciat că numai cheltuielile necesare și utile pot fi acordate reclamantei.
Instanța a avut în vedere lucrările cuprinse în capitolul II A și B din raportul de expertiză considerându-se lucrări necesare pentru conservare la care se adaugă o parte din cele descrise în completarea la raportul de expertiză - fila 244 și urm. dosar fond.
Instanța a mai apreciat, că se încadrează în aceeași categorie lucrările de investiții constând în executarea unui decantor - lucrare efectuată în anul 1980, racordat la rețeaua stradală de canalizare și cu rol de a reține suspensiile din apele provenite de la canalizare (lucrare descrisă la punctul 19 din completarea la raportul de expertiză).
Separat de aceste cheltuieli, instanța a apreciat că în cuprinsul completării la raportul de expertiză construcții sunt redate o serie de cheltuieli utile, care având în vedere specificul imobilelor în discuție, au sporit valoarea imobilului cu suma reprezentând costul acelor lucrări. Instanța reține în această categorie, trotuarele și bordurile executate în jurul clădirii bisericii și trotuarele de acces și scările de acces la terase, din jurul casei parohiale (punctul 6 din completarea la raportul de expertiză).
Expertul tehnic judiciar a amintit în lucrările efectuate, de o serie de construcții nou edificate de reclamanta - este vorba de magazia descrisă la punctul B7 din raportul de expertiză și garajul executat în anul 1980 (descris la punctul 9 din completarea la raportul de expertiză).
Aceste două construcții sunt construcții noi ridicate de reclamanta posesor pe imobilul proprietatea pârâtei, astfel că aceste cheltuieli nu intră în sfera cheltuielilor necesare sau a celor utile, nefiind reparații sau îmbunătățiri aduse imobilelor existente. Aceste costuri trebuie apreciate prin aplicarea regulilor accesiunii. Instanța are în vedere că la momentul edificării lor, reclamanta a fost de bună-credință în înțelesul art.486 cod civil, astfel că raportat la regulile stabilite prin art.494 alin.3 teza finală din codul civil, reclamantul este îndreptățit la contravaloarea acestora.
Potrivit concluziilor expertului, toate aceste cheltuieli sunt în sumă totală de 366.703,88 lei.
Contravaloarea lambriurilor, vopsirea gardului, pridvorul, au fost încadrate de către instanța de fond în categoria cheltuielilor voluptorii, iar în legătură cu celelalte lucrări descrise în completarea raportului de expertiză, instanța de fond a arătat că nu s-a dovedit în cauză în ce măsură au sporit valoarea imobilului, astfel că pretențiile privind aceste bunuri au fost respinse.
Instanța a apreciat ca nefondată cererea reclamantei privind instituirea unui drept de retenție având în vedere și efectele deciziei civile nr.120/2008 ale Curții de Apel Suceava, irevocabilă, în virtutea căreia, în urma admiterii acțiunii în revendicare, imobilul trebuie să reintre în patrimoniul pârâtei liber de sarcini.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.
Prin apelul înregistrat de pârâta Parohia Greco-Catolică Cașva la data de 17.04.2013, s-a criticat sentința Tribunalului Mureș arătându-se că reclamanta ar fi trebuit să depună chitanțe, devize de lucrări pe fiecare lucrare făcută cu renovarea imobilelor în cauză. De asemenea, s-a criticat hotărârea sub aspectul obligării pârâtei la plata onorariului de expert deși expertiza a fost solicitată de reclamantă.
Prin apelul declarat reclamanta Parohia Ortodoxă Cașva a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul majorării sumei acordate de prima instanță la 771.688,92 lei, reprezentând contravaloarea investițiilor realizate de reclamantă la clădirea bisericii și a casei parohiale situate în satul Cașva, comuna Gurghiu, județul Mureș, instituirii unui drept de retenție în favoarea Parohiei Ortodoxe Cașva până la plata de către pârâtă a sumei mai sus arătate și obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului reclamanta a arătat că probele administrate în cauză certifică împrejurarea că toate cheltuielile probate de reclamantă sunt cheltuieli necesare și utile.
În ceea ce privește lucrările de pictură în tehnica frescă, contravaloarea iconostasului și a celorlalte obiecte de cult, în mod greșit instanța de fond a considerat că acestea nu au sporit valoarea imobilului. Niciuna din probele administrate în cauză nu au fost contestate de pârâtă.
În esență, detaliind, reclamanta a arătat că valoarea totală a cheltuielilor necesare și utile avansate în ceea ce privește imobilul în cauză este de 771.688,92 lei, astfel cum acestea au fost dovedite cu martorii audiați și expertiza efectuată în cauză.
În ceea ce privește dreptul de retenție, s-a arătat că instanța de fond a ignorat împrejurarea că timp de peste 60 de ani, reclamanta a fost titulara dreptului de proprietate precum și prevederile art.37 alin.3 din Legea nr.177/1948 potrivit căruia, în ipoteza în care peste 75% din numărul credincioșilor comunității locale a unui cult trec la alt cult, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită.
Prin acest text de lege legiuitorul a instituit un mod de dobândire a dreptului de proprietate, în sensul art. 645 Cod civil.
Examinând sentința atacată în raport de motivele de apel invocate și având în vedere caracterul devolutiv al apelului, Curtea de Apel a reținut următoarele:
Prin decizia civilă nr.120/31.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, irevocabilă ca efect al deciziei civile nr.1502/05.03.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanta Parohia Ortodoxă Cașva a fost obligată să lase pârâtei din prezenta cauză - Parohia Greco-Catolică Cașva, în deplină proprietate și posesie, clădirea bisericii și casei parohiale, înscris în CF 30 Cașva, nr.top.162/1, 163/1 și 46, precum și bunurile mobile: iconostas, masa de altar, Evanghelia și potir.
Ca efect al admiterii acțiunii în revendicare, reclamantul este îndreptățit, în calitate de posesor al bunului ce urmează a fi restituit proprietarului, efect al hotărârii judecătorești, să fie despăgubit cu valoarea cheltuielilor necesare și a celor utile pe care le-a făcut cu privire la bunul respectiv.
În ceea ce privește cheltuielile necesare, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, acestea sunt cele care trebuie făcute neapărat, pentru însăși conservarea lucrului. Posesorul, fie de bună sau rea credință are dreptul să ceară de la proprietar restituirea lor integrală, deoarece și acesta din urmă ar fi trebuit să le facă dacă ar fi fost în posesia lucrului, pentru că numai în acest fel ar fi putut să îl conserve.
Pornind de la aceste considerații teoretice privind cheltuielile necesare s-a reținut că, în cauză instanța de fond în mod corect a considerat următoarele cheltuieli efectuate de reclamantă ca fiind cheltuieli necesare: edificarea acoperișului(detalierea lucrărilor fiind redată la punctul A1 - fila 158), tencuirea și zugrăvirea pereților exterior ( lucrări descrise la punctul A2 - fila 159 dosar), pardosirea încăperii bisericii ( lucrări descrise la punctul A3 - filele 161-162 dosar), și realizarea instalațiilor interioare - instalațiile electrice de iluminat și prize ( punctul A4 - fila 162 dosar). De asemenea, la casa parohială (punctul B), s-au efectuat lucrări de tencuire, zugrăvirea pereților interiori și exteriori (B1 - filele 163-166 dosar), pardoseli interioare executate în anul 1980 (B2 - filele 166-167 dosar), montarea ușilor și ferestrelor în anul 1982 (filele 167-168), realizarea acoperișului în anul 1980 (B4 - filele 168-169 dosar), achiziționarea de jgheaburi și burlane și lucrări de instalații interioare (descrise la punctele B5 și B6 fila 169 dosar), lucrările executate pentru edificare zid de sprijin la casa parohială (descris la punctul B7 - fila 170 dosar).
În cadrul acelorași cheltuieli necesare vor fi cuprinse și cheltuielile efectuate cu lucrările la acoperișul bisericii și la pereții exteriori ai imobilului (filele 197, 204 dosar fond)., cu lucrările la instalațiile interioare electrice, instalațiile de apă, sanitare, de canalizare și pentru încălzirea casei parohiale. În aceeași categorie, în mod corect a fost inclus: executarea unui decantor racordat la rețeaua stradală de canalizare și cu rol de a reține suspensiile din apele provenite din canalizare.
Contrar susținerilor pârâtei, aceste cheltuieli sunt dovedite prin raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul concluzionând inclusiv asupra perioadei în care aceste cheltuieli au fost efectuate. De asemenea, la întocmirea expertizei s-au avut în vedere dovezile de plată astfel încât, atâta timp cât expertiza nu a fost contestată, în modalitatea prevăzută de Codul de procedură civilă, instanța nu mai consideră util a solicita ca aceste devize să fie depuse de reclamantă.
În ceea ce privește cheltuielile utile acestea sunt acelea care, fără să fi fost necesare, aduc totuși un folos și sporesc valoarea lucrului.
Apreciem că în această categorie intră și acele bunuri fără de care imobilul nu ar putea fi folosit scopului în care a fost edificat.
Sub acest aspect, apelul reclamantei apare ca fiind întemeiat.
Este evident că pictura bisericii, scaunele, crucea, stanele, ușa de la intrarea în biserică, tetrapodele, scaunul arhieresc, lucrările executate la camera de mărturisire, sunt bunuri specifice unui locaș de cult, bunuri care folosesc și pârâtei, desfășurării în bune condiții a activității acesteia.
În aceste condiții apreciem că și contravaloarea acestor bunuri, contravaloare stabilită prin declarațiile martorilor audiați în cauză și prin raportul de expertiză efectuat, trebuie inclusă în categoria cheltuielilor utile efectuate de reclamantă.
Imobilele în cauză, biserica și casa parohială, sunt imobile destinate strict practicării cultului religios. Aceste imobile este evident că nu vor putea fi folosite decât strict scopului în care au fost edificate . În consecință, toate aceste cheltuieli reprezintă atât cheltuieli utile cât și sporesc implicit valoarea locașului de cult astfel încât ar putea fi încadrate chiar în categoria cheltuielilor necesare. Activitatea desfășurată în acest edificiu presupune o anumită amenajare specifică pentru practicarea cultului religios.
Astfel fiind, toate aceste cheltuieli efectuate de reclamantă vor beneficia în mod direct pârâtei, care nu va putea folosi imobilul decât în același scop în care l-a folosit și reclamanta. De altfel, pârâta a fost cea care a construit imobilul în scopul practicării cultului religios astfel că toate aceste bunuri aflate aici vor fi folosite de către pârâtă în scopul desfășurării unei activități specifice.
În aceeași categorie a cheltuielilor utile vor fi incluse cheltuielile efectuate pentru a spori valoarea imobilului: trotuarele și bordurile executate în jurul bisericii și trotuarele de acces și scările de acces la terase din jurul casei parohiale (punctul 6 din completarea la raportul de expertiză - f.253, 256 dosar fond).
În mod corect instanța de fond, făcând aplicarea prevederilor art.486 și 494 alin.3 Cod civil, a dispus obligarea pârâtei la contravaloarea construcțiilor noi edificate de reclamantă: magazia și garajul, identificate și evaluate prin raportul de expertiză (f.170, 254-255 dosar fond).
În ceea ce privește contravaloarea lambriurilor din biserică, vopsirea gardului exterior, pridvorul de la intrarea în biserică, acestea în mod corect au fost incluse de instanța de fond în cadrul cheltuielilor voluptorii, acestea fiind făcute pentru a înfrumuseța imobilul, astfel că reclamanta nu are dreptul de a cere restituirea contravalorii lor.
Referitor la iconostas, masă de altar, Evanghelie și potir, prin decizia civilă nr.120/31.10.2008 a Curții de Apel Suceava s-a dispus obligarea reclamantei să predea pârâtei aceste bunuri, împreună cu biserica și casa parohială, arătându-se că aceste bunuri au aparținut pârâtei, la fel ca imobilele arătate.
De altfel, aceste aspecte nu au fost contestate prin apelul reclamantei.
În concluzie, urmează a include, în categoria cheltuielilor necesare și utile, lucrările mai sus arătate, valoarea acestora fiind de 650.745,22 lei, conform raportului de expertiză și declarațiilor de martori.
În ceea ce privește dreptul de retenție acesta este un mijloc de garantare a obligațiilor constând în dreptul creditorului de a refuza să restituie un bun al debitorului aflat în posesia sa până când debitorul nu-i plătește tot ce-i datorează în legătură cu acel bun.
În cauză, dat fiind că s-a recunoscut reclamantei un drept de creanță constând în valoarea cheltuielilor necesare și utile efectuate la imobilul proprietatea pârâtei, dat fiind că este vorba de o sumă considerabilă și nu în ultimul rând pentru faptul că în locașul de cult se desfășoară și în prezent ceremonialul religios de către reclamantă dat fiind numărul mult mai mare al enoriașilor ortodocși în comunitate comparativ cu cei catolici, solicitarea de instituire a unui drept de retenție este justificată.
Având în vedere aceste considerente precum și impactul social pe care l-ar putea produce "pierderea"; unei biserici în comunitate, considerăm că se impune a fi instituit acest drept de retenție până la plata sumei mai sus arătate care să permită reclamantei demararea procedurilor privind construirea unui nou locaș de cult.
Față de considerentele arătate, în temeiul art.296 C.pr.civ., Curtea de Apel a admis în parte apelul declarat de reclamanta Parohia Ortodoxă Cașva, împotriva sentinței civile nr.863/26.03.2013, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr.1118/102/2010, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Parohia Greco-Catolică Cașva, și în consecință: a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 650.745,22 lei, cu titlu de cheltuieli efectuate de reclamantă la imobilul înscris în CF nr.30 Cașva (clădirea bisericii și casa parohială); a instituit în favoarea reclamantei un drept de retenție asupra imobilului menționat până la plata integrală a sumei mai sus arătate; a respins celelalte pretenții ale reclamantei. Totodată, Curtea de Apel a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Parohia Greco-Catolică Cașva împotriva aceleiași sentințe.
Văzând prevederile art.276 C.pr.civ., Curtea de Apel a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5257,7 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
| ← Oralitatea şi contradictorialitatea. Omisiunea instanţei de a... | Exercitarea dreptului de opţiune succesorală. Acceptarea... → |
|---|
Conform exemplului dumneavoastră, nu prea aveți un caz concret, deoarece cheltuielile cu vopsitul gardului sunt cheltuieli care produc PLĂCERI MARI ALE SIMȚULUI. Așa că se poate pierde un proces doar prin simplul fapt că, deși avem diplome de avocați sau economiști,
Citește mai mult
uităm să învățăm și limba română.Și uite așa, Contractul de comodat pe care îl am eu în față, ( pentru ca și el conține termeni ciudați) nu are nici o bază legală.
Corectați-mă dacă greșesc !!!
"voluptuaire" și de-a lungul timpului el a fost tradus diferit în doctrina juridică și mai ales în vechiul Cod Civil "napoleonian" unde îl veți găsi sub această formă - "cheltuieli voluptorii". Evident că în dex-ul mult mai recent veți găsi varianta "voluptuar", așa cum și Noul Cod Civil folosește aceeași variantă. Însă aici vorbim despre o terminologie care datează de pe vremea vechiului cod care din ce am văzut este aplicabil și în speță, deci este destul de în regulă să folosească această
Citește mai mult
terminologie învechită. Important este fondul nu forma și în speță judecătorul pare să fi înțeles exact sensul cuvântului. Gardul își poate îndeplini scopul și necolorat. Ceea ce nu este necesar pentru îndeplinirea scopului unui obiect poate fi foarte bine considerat voluptuar. Scopul gardului este să delimiteze două proprietăți. Dacă dvs. vreți să-i puneți floricele și culori, aceasta ține deja de stilizare, nu de funcționalitate.