Legea nr. 221/2009. Art. 5 lit. b – sferă de reglementare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 3/A din data de 24.01.2013
Bunurile a căror contravaloare o solicită reclamantul sunt bunuri mobile, acestea neintrând în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.
Potrivit art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Este evident că despăgubirile materiale ce pot fi acordate în condițiile Legii nr. 221/2009 privesc bunuri imobile ce se circumscriu domeniului de aplicare al actelor normative de reparație arătate.
Prin sentința civilă nr. 1604 din 05.10.2010 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. 341/102/2010 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul C. N. împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, instanța constatând caracterul politic al măsurilor administrative aplicate reclamantului, constând în strămutare și confiscarea averii și obligând pârâtul la plata către reclamant a sumei de 29.457 lei cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea cotei de 1/3 părți din bunurile mobile confiscate, menționate în raportul de expertiză întocmit de expertul evaluator N. G. M. Celelalte pretenții ale reclamantului au fost respinse.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că familia reclamantului locuia în localitatea Tăureni, județul Mureș și, fiind mai înstărită, a fost considerată familie de chiaburi, iar terenurile acesteia au fost trecute în proprietatea statului în baza Legii nr. 187/1945. De asemenea, bunurile mobile constând în animale, utilaje, produse agricole au fost confiscate, iar membrii familiei au fost strămutați la Târgu Mureș, unde li s-a fixat domiciliu obligatoriu.
Instanța a constatat că măsurile administrative luate împotriva familiei reclamantului au avut un pronunțat caracter politic, fiind luate în scopul îngrădirii drepturilor și libertăților economice și sociale ale membrilor acesteia, apreciind că sunt întrunite cerințele art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009.
De asemenea, prima instanță a constatat incidente dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din același act normativ, dispunând acordarea despăgubirilor materiale constând în contravaloarea bunurilor mobile confiscate.
Cu privire la dunele morale, instanța a reținut că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin deciziile nr. 1358 și 1360 din 21.10.2010 ale Curții Constituționale.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamant ca neîntemeiată.
În motivarea apelului, apelantul pârât a arătat că prima instanță a ignorat apărările sale, iar reclamantul nu a făcut dovada faptului că măsura administrativă luată față de acesta a avut caracter politic, în contextul în care aceasta a fost luată în baza Decretului nr. 83/1949.
Cu privire la despăgubirile materiale acordate, apelantul a arătat că instanța s-a bazat pe o probă extrajudiciară, care nu a lămurit dacă bunurile mobile enumerate au fost confiscate și preluate efectiv de stat, neexistând la dosar un proces verbal de confiscare încheiat de executorii judecătorești de pe lângă Tribunalul raionului de domiciliu.
În drept, apelantul a invocat dispozițiile art. 282 și urm. din Codul de procedură civilă, Legea nr. 221/2009.
Intimatul reclamant C. N. P. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, arătând că Decretul nr. 83/1949 a fost aplicat abuziv, măsura având caracter politic. Cu privire la despăgubirile acordate, intimatul a arătat că în fața primei instanțe pârâtul nu a contestat valoarea stabilită în raportul de expertiză depus la dosarul cauzei.
Prin Decizia nr. 56/A din 05 mai 2011 a Curții de Apel Tg. - Mureș s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Statul Român împotriva sentinței civile nr. 1604 din 05.10.2010 a Tribunalului Mureș.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul a declarat recurs, care a fost admis prin Decizia nr. 3108 din 08 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de control judiciar dispunând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Târgu-Mureș.
Prin această hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că în cauză se impune completarea probatoriilor pentru a se verifica în ce măsură bunurile confiscate intră sub incidența legii, respectiv dacă sunt aplicabile dispozițiile art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009, în contextul în care despăgubirile materiale ce pot fi acordate în condițiile Legii nr. 221/2009 privesc bunuri imobile ce se circumscriu domeniului de aplicare al Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005.
Referitor la critica recurentului privind constatarea caracterului politic în baza Decretului nr. 83/1949, instanța de control judiciar a arătat că o astfel de decizie/decret nu se regăsește ca fiind enumerat în categoria actelor normative enunțate la lit. a-f ale art. 3 din Legea nr. 221/2009, astfel încât nu poate constitui o măsură administrativă cu caracter politic dispusă împotriva reclamantului în condițiile art. 4 și art. 1 alin. 3 din actul normativ menționat.
Cauza s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 22.11.2012 sub nr. 341/102/2010*.
Respectând cele indicate în decizia de casare, instanța a pus în vedere reclamantului intimat să depună dovezi în susținerea petitului referitor la constatarea caracterului politic al măsurii administrative invocate, însă acesta a arătat că nu are alte dovezi de administrat sub acest aspect, făcând trimitere la probele administrate în fața primei instanțe. Reclamantul a solicitat însă efectuarea unei expertize prin care să se stabilească natura bunurilor confiscate. În contextul în care acesta a arătat în mod expres că printre bunurile confiscate nu existau bunuri imobile, ci bunuri mobile, iar singurele bunuri încorporate în imobil sunt soba de teracotă și triorul, care este un utilaj agricol, instanța a apreciat că, în raport de considerentele deciziei de casare menționate anterior, proba nu este utilă soluționării cauzei.
Analizând hotărârea atacată în raport de efectul devolutiv al căii de atac, consacrat de art. 292, art. 295 Cod procedură civilă, precum și în raport de susținerile părților și probele administrate, Curtea a reținut următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Mureș, reclamantul C. N. P. a solicitat a se constata faptul că măsurile administrative care s-au luat față de aceasta, respectiv confiscarea averii și stabilirea domiciliului obligatoriu, au avut caracter politic și abuziv și a obliga Statul Român să-i plătească despăgubiri materiale, constând în contravaloarea bunurilor confiscate, precum și despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat.
Din probele administrate în cauză rezultă că în anul 1949 s-a făcut o inventariere și evaluare a patrimoniului lui C. N. din comuna xxxxxx, moșia acestuia fiind predată către Ferma Gospodăriei Agricole de Stat din Comuna Sânger, în baza procesului-verbal din 25 martie 1949, aflat în copie la fila 9, în dosarul primei instanțe.
Susținerile recurentului referitoare la stabilirea domiciliului obligatoriu sau strămutarea familiei acestuia la Tg.-Mureș nu sunt probate în cauză, nici din actele depuse și nici din proba testimonială administrată nerezultând un atare aspect. Martorul V. G. B., audiat în fața primei instanțe (fila 69) a arătat că în martie 1949 familia reclamantului a predat gospodăria și s-a mutat în Luduș, iar apoi în Tg.-Mureș. Această afirmație a martorului, care nu s-a referit în mod expres la o măsură a stabilirii domiciliului obligatoriu sau strămutării, neînsoțită de nici un act care să ateste luarea unei astfel de măsuri administrative cu caracter politic, nu este de natură a proba susținerile reclamantului.
Acesta a invocat, în justificarea caracterului politic al măsurii administrative, aplicarea abuzivă a Decretului nr. 83/1949 pentru completarea unor dispoziții din Legea nr. 187/1945 privind reforma agrară, întrucât potrivit actelor depuse, familia acestuia a fost scutită de expropriere, făcând în acest sens referire la extrasul din procesul-verbal nr. IV -1945, încheiat în ședința comitetului sătesc pentru aplicarea legii reformei agrare.
Conform dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în art. 4 și 5 din Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187/1945, însă din probele administrate nu rezultă existența vreunei astfel de condamnări.
Pe de altă parte, Decretul nr. 83/1949 nu se regăsește enumerat nici printre actele normative indicate la lit. a-f ale art. 3 din Legea nr. 221/2009, aspect reținut și în considerentele deciziei de casare.
Potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, textul legal făcând trimitere la art. 1 alin. 3 din același act normativ, care, la rândul său, face trimitere la unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999.
Din probele administrate nu rezultă luarea față de familia reclamantului a vreunei măsuri administrative cu caracter politic, în sensul prevederii legale menționate anterior.
Astfel, din înscrisurile depuse de la Arhivele Naționale rezultă că C.N. a fost cuprins în tabelul cu proprietarii care au fost expropriați la Reforma agrară din anul 1945 și le-au mai rămas proprietăți (fila 4), precum și în tabloul semințelor, construcțiilor, mașinilor și uneltelor agricole existente la gospodăriile expropriate la 2 martie 1949 (filele 5-7) și că moșia, conform formularului de evaluare și inventariere, a fost predată Fermei Gospodăriei Agricole de Stat din comuna Sânger, aspect confirmat și de martorul audiat în cauză. Acestea însă nu sunt în măsură să probeze existența măsurii strămutării sau stabilirii domiciliului obligatoriu și a caracterului politic al unei astfel de măsuri.
Întrucât în cauză nu s-a făcut dovada faptului că față de reclamant s-ar fi luat vreo măsură administrativă cu caracter politic, este de prisos a mai analiza capătul de cerere referitor la despăgubiri.
Cu toate acestea, având în vedere considerentele deciziei de casare, instanța constată că reclamantul a arătat că pentru terenurile agricole a obținut despăgubiri în baza legii fondului funciar, în prezenta cauză solicitând contravaloarea bunurilor mobile ce au fost predate în martie 1949 către Ferma Gospodăriei Agricole de Stat din comuna Sânger, acestea fiind cele enumerate în înscrisurile de la filele 12-18 și cuprinse în raportul de expertiză depus în dosarul primei instanțe.
Analizând înscrisurile menționate anterior, Curtea a constatat că bunurile a căror contravaloare o solicită reclamantul sunt bunuri mobile, acestea neintrând în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.
În acest sens, Curtea a reținut că, potrivit art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Față de prevederile legale menționate, astfel cum a arătat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia de casare, este evident că despăgubirile materiale ce pot fi acordate în condițiile Legii nr. 221/2009 privesc bunuri imobile ce se circumscriu domeniului de aplicare al actelor normative de reparație arătate.
Din această perspectivă, instanța a constatat că bunurile mobile a căror contravaloare o solicită reclamantul nu intră în sfera de aplicare a textului legal menționat, iar soba de teracotă și utilajele agricole, în speță triorul, nu reprezintă imobile sau imobile prin destinație, care să facă obiectul Legii nr.10/2001, respectiv al Legii nr. 247/2005. Cu referire la utilajele agricole, instanța reține că reclamantul nu a solicitat în cuprinsul cererii de chemare în judecată despăgubiri materiale pentru imobile, prin natura lor, care, în plus, să atragă și incidența Legii nr. 10/2001 și care să nu fi fost restituite prin procedura instituită de această lege, astfel că nu pot face obiectul dispozițiilor art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009.
Prin urmare, instanța, în temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă, a admis apelul promovat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Mureș împotriva sentinței civile nr. 1604 din 05.10.2010 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. 341/102/2010 și, în consecință, a schimbat hotărârea atacată în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C. N.P.
| ← Acţiune în rectificarea înscrierii în cartea funciară.... | Indemnizaţie lunară reparatorie acordată în baza Legii nr.... → |
|---|
