Cerere reîncadrare salarială. inechitate. condiţii de studii, vechime şi grad profesional identice. salarii de bază diferite

Tribunalul TELEORMAN Sentinţă civilă nr. 475 din data de 07.09.2017

Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr. XXXXX din XXXXX, reclamanții XXXXX, au chemat în judecată pe pârâții TRIBUNALUL XXXXX, CURTEA DE APEL XXXXX și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând obligarea pârâtei CURTEA DE APEL XXXXX să emită pentru fiecare dintre reclamanți, în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), a unor decizi de încadrare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechime în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței.

Au mai solicitat obligarea pârâților CURTEA DE APEL XXXXX și TRIBUNALUL XXXXX să reîncadreze personalul conform dispozițiilor Legii nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, să le stabilească în mod corect modul de calcul al drepturilor salariale lunare și să plătească, în solidar, reclamanților diferențele salariale, începând cu 09.04.2015 până la data pronunțării sentinței, precum și în continuare, sume ce solicită să fie reactualizate cu indicele de inflație aplicat de la data de 09.04.2015 și până la data plății efective, precum și cu dobânda legală aferentă, începând cu data scadenței și până la plata efectivă.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei CURTEA DE APEL XXXXX să emită, în favoarea reclamanților, grilele de salarizare privind noul salariu de încadrare, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 71/2015, și obligarea pârâtului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să asigure CURȚII DE APEL XXXXX, în termen de cel mult 3 luni de la data pronunțării hotărârii definitive, sumele necesare acordării drepturilor salariale în favoarea reclamanților.

Totodată, au solicitat obligarea pârâților la acordarea, începând cu data de 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, a diferențelor salariale rezultate din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/funcție ulterior datei de 01.01.2011, precum și obligarea CURȚII DE APEL XXXXX ca la emiterea deciziilor să țină cont, în cazul promovărilor în funcție, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în salariul de încadrare brut lunar de la 31.12.2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt angajați în funcții de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei XXXXX.

Deși la data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015, prin care s-a introdus art. 5 ind. 1 în OUG nr. 83/2014, pârâta, ca ordonator principal de credite a făcut abstracție de existența acestei legi și a continuat să îi salarizeze în baza vechilor ordine de salarizare, care nu țineau cont de nouă interpretare legală.

Au susținut că, prin adresa nr. XXXXX, s-a comunicat că se impune acordarea, în temeiul art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2015 a diferențelor salariale rezultate din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/funcție ulterior datei de 01.01.2011.

Procentele aferente vechimii în muncă și în funcție avute la data promovării trebuie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31.12.2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/funcție a fost îndeplinită ulterior, față de art. 5 alin. 1, alin. 1 1și alin. 12 din OUG nr. 83/2014, care vizează personalul nou încadrat, personalul numit/încadrat chiar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, aflat în funcție la data intrării în vigoare a legii, deoarece legea nu distinge, precum și personalul promovat în funcții sau în grade/trepte.

La calcularea salariilor sunt diferențe vădite între cuantumul sporurilor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, cel pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și cel pentru păstrarea confidențialității, grefierii cu o vechime mai mică în funcție beneficiind de aceste sporuri într-un cuantum mai mare decât grefierii cu vechime mai mare în funcție, situație în dezacord cu art. 16 din Constituție.

Prin modificările și completările aduse prin Legea nr. 71/2015, prin care s-a introdus art. 5 ind. 1 în OUG nr. 83/2014, s-a urmărit reparația acestor inechități existente la nivelul tuturor bugetarilor, inclusiv cu privire la personalul din justiție, cu atât mai mult cu cât, în anul 2010, în aplicarea Legii nr. 118/2010, prin care s-a dispus reducerea cu 25% a drepturilor de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare al acestora, aceste prevederi au fost aplicate și grefierilor.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. 51 din OUG nr. 83/2014.

În susținerea acțiunii, au depus, în copie, înscrisuri.

Pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale și, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Cu privire la excepția invocată, a susținut că dreptul solicitat este un drept de natură salarială, potrivit art. 267 Codul muncii, și, într-o asemenea acțiune, pârâți sunt CURTEA DE APEL XXXXX și TRIBUNALUL XXXXX, care au atribuții privind salarizarea reclamanților, față și de dispozițiile art. 38 C.pr.civ.

A solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, arătând că nu are calitatea de subiect pasiv al vreunui raport juridic, neavând calitatea de debitor față de reclamanți sau față de ceilalți pârâți, față și de dispozițiile art. 19, 20 alin. 1 și 28 din Legea nr. 500/2002.

A invocat, totodată, dispozițiile art. 14, 6 pct. VII.3 din HG nr. 652/2009, precum și art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG nr. 34/2009.

A susținut că procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executării este reglementată de OG nr. 22/2002, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plăților sumelor stabilite prin titluri executorii, iar MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a,g, i din Legea nr. 500/2002, precum și de art. 3 alin. 1 pct. 6-8, 11 și 13 din HG nr. 34/2009. În același sens, a invocat și dispozițiile art. 3 și 4 din OG nr. 22/2002, precum și art. 13 din OUG nr. 99/2016.

În drept, a invocat disp. art. 205 C.pr.civ.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin prezenta acțiune, reclamanții XXXXX, au solicitat obligarea pârâtei CURTEA DE APEL XXXXX să emită pentru fiecare dintre reclamanți, în parte, începând cu 9.04.2015 la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, a unor decizii de încadrare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, în funcția de vechime în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcția îndeplinită în cadrul instanței, precum și obligarea acestora la plata diferențelor salariale începând cu 9.04.2015, până la data pronunțării sentinței, precum și în continuare cu actualizare la data plății precum și cu dobânda legală aferentă începând cu data scadenței și până la plata efectivă.

Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, tribunalul, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de prevederile art. 267 Codul Muncii, constată că în cauză au calitatea de părți în proces, numai reclamanții și pârâții CURTEA DE APEL XXXXX și TRIBUNALUL XXXXX, întrucât numai acești pârâți au atribuții cu privire la salarizarea reclamanților.

Prin urmare, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE este apreciată întemeiată și urmează a fi admisă, iar pe cale de consecință acțiunea față de acest pârât va fi respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Din considerentele ce se vor expune, acțiunea este apreciată întemeiată și urmează a fi admisă.

În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 1 din OUG 1/2010: "începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sistemul bugetar încadrat în autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 2 alin. (1) și (3) din Legea cadru nr. 330/2009 va fi reîncadrat corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute la 31.12.2009"

Apoi, prin art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010, s-a stabilit că începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice, pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

Art. 2 din același act normativ prevede că: "în anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat."

Legea nr. 283/2011, prin art. 1 alin. 1 a stabilit că: "în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011"

Actul normativ reia la art. 2 dispozițiile art. 2 din Legea 285/2010, stabilind că: "în anul 2012 pentru personalul nou încadrat pe funcții,pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat."

în fine, prin art. 1 din OUG 84/2012, privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, s-a stabilit că: "în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012", iar prin art. 2 din același act normativ s-a stabilit și că "Prevederile art. 7 alin.(l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012 și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2,3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6,7,9,11, art. 12 alin. (2) și art. 13, ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.

Aplicându-se în mod corespunzător art. 2 din OUG 80/2010(care este preluat în totalitate în art. 2 din Legea 283/2011) și pentru salarizarea aferentă anului 2013, rezultă în mod implicit că legiuitorul a avut în vedere că și în acest an (2013), pentru personalul nou încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade (trepte, salarizarea să se facă la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

Așadar, este incontestabil că, raportat la actele normative anterior menționate, salarizarea întregului personal bugetar a fost raportată la nivelul existent la data de 31.12.2009, însă este evident că această raportare trebuie avută în vedere doar în situația în care salariatul respectiv și-a păstrat aceeași funcție avută la nivelul anului 2009, aceasta deoarece, art. 2 din Legea 285/2010, art. 2 din Legea nr. 283/2011 și art. 2 din OUG 84/ 2012, reglementează o situație diferită pentru "personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte" , stabilind că "salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat".

Cum legiuitorul nu face trimitere la o dată care trebuie avută în vedere, este evident că textul de lege trebuie interpretat în litera și spiritul lui, în sensul că se impune aplicarea nivelului de salarizare în plată pentru funcțiile similare la data la care a avut loc trecerea reclamanților într-o altă tranșă de vechime în muncă sau funcție.

Prin urmare, în condițiile în care la nivelul anilor 2012 și 2013 când a avut loc trecerea reclamanților într-o nouă tranșă de vechime în muncă sau funcție, erau în vigoare dispozițiile art. 2 din Legea nr. 283/2011 și dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, care impuneau aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 80/2010 (text care este preluat în totalitate în art. 2 din Legea 283/2011), se apreciază că reclamanților trebuiau să beneficieze de un nivel de salarizare aferent unei funcții similare la data trecerii acestora într-o nouă tranșă de vechime în muncă sau funcție și nu la data de 31.12.2009.

Analizând actele normative anterior enunțate rezultă că voința legiuitorului a fost ca pentru reclamanții care au trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă sau funcție, în anii 2012 și 2013, salarizarea să se facă la un nivel de salarizare ce se plătește pentru o funcție ce are aceleași repere din perspectiva salarizării, astfel spus pentru o funcție similară, asemănătoare din perspectiva criteriilor în funcție de care se face salarizarea.

Totodată, potrivit art. 5 alin.11 din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

De asemenea, se constată că, odată cu adoptarea Legii-cadru nr. 284/2010, a intervenit o schimbare de optică a legiuitorului, potrivit căreia, pentru tranșele de vechime în muncă, se acordă cinci gradații, clase de salarizare - prin aplicarea unui procent ce variază între 2,5% și 7,5% - așadar, cu cât vechimea în muncă este mai mare, cu atât procentul corespunzător tranșei de vechime este mai mic [art. 1 alin. (2) - (5) din Legea-cadru nr. 284/2010], împrejurare în care persoanele care au împlinit o anumită vechime până la 31 decembrie 2010 au fost îndreptățite să păstreze același cuantum al salariului, iar pentru persoanele nou-încadrate pe funcții, precum și pentru personalul promovat în funcții sau grade/trepte după 1 ianuarie 2011, legiuitorul nu a prevăzut expres aceste drepturi.

În consecință, apreciază Tribunalul că, în raport cu prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispozițiilor sale și de cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ținând seama și de prevederile art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010, plata efectivă a drepturilor salariale trebuia să se efectueze potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010, în ipotezele avute în vedere de legiuitor (numire, promovare în funcție/grad etc.), prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcția similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție și care a trecut în aceste tranșe de vechime anterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010, aplicând succesiv din urmă, respectiv de la Legea-cadru nr. 330/2009, actele de salarizare.

Așadar, prin modul de calcul a indemnizației ce li se cuvenea reclamanților ca urmare a trecerii într-o nouă tranșă de vechime în muncă și vechime în funcție, constată instanța că s-a creat o discriminare evidentă între reclamanții care au promovat după data de 01.01.2011 comparativ cu reclamanții care s-au aflat în aceeași situație până la data de 31.12.2010, deoarece aceștia, deși se găsesc în prezent în același grad profesional, având aceeași vechime în muncă sau vechime în funcție, au o salarizare diferită.

Or, nu este posibil ca reclamanții aflați în situații identice să fie beneficiarii unui tratament diferențiat, în absența unei justificări raționale și obiective, atâta timp cât din prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 284/2010 rezultă că sistemul de salarizare are la bază principiul echității.

Pe de altă parte, la data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea OUG nr. 83/2014, prin care s-a introdus alin. 51 la art. 1, care prevede că, "prin excepție de la alin. 1 și 2, personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții";.

Practic, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, s-a creat posibilitatea legală ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice, care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la acest nivel maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, eliminându-se astfel diferențele salariale rezultate, în anumite cazuri, în urma aplicării Legii nr. 284/2010 .

De altfel, prin raportul comun din data de 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului asupra proiectului de Lege pentru aprobarea OUG nr. 83/2014, s-a prevăzut că amendamentul, devenit alin. 51 al art. 1 la OUG nr. 83/2014, a fost propus pentru eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime.

Or, în contextul în care voința legiuitorului a fost de a elimina discriminările salariale existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, este evident că eliminarea acestor discriminări se aplică tuturor categoriilor de personal din cadrul instituțiilor și autorităților publice, întrucât sintagma "salarizat la același nivel"; din cadrul art. 1 alin. 51 nu se referă la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci trebuie raportată la noțiunea de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014";, avută în vedere la art. 1 alin. 1 și 2 din OUG nr. 83/2014, prin care legiuitorul delegat a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015 la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014.

În acest sens, potrivit art. 5 alin. 11 din OUG nr. 83/2014, "prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii și de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării";. Conform art. 5 alin. 12, "prevederile alin. 11 se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției."

În raport de cele expuse și având în vedere și Decizia nr. 32/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Tribunalul va admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanții: XXXXX și va obliga pârâta CURTEA DE APEL XXXXX să emită decizia de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizației de încadrare conform dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită.

Totodată, se vor obliga pârâții CURTEA DE APEL XXXXX și TRIBUNALUL XXXXX să plătească reclamanților diferențele salariale rezultate din recalculare, dar și din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție, ulterior datei de 01.01.2011, începând cu data de 09.04.2015 la zi, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală, întrucât numai în acest fel se dă expresie principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditori, actualizarea cu indicele de inflație acoperind prejudiciul cauzat datorită devalorizării monedei naționale (damnum emergens),iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans).

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Cerere reîncadrare salarială. inechitate. condiţii de studii, vechime şi grad profesional identice. salarii de bază diferite