Cheltuieli de judecata. Intelesul sintagmei „culpa procesuala”.
Comentarii |
|
În situaţia în care, o parte din debitul datorat Agenţiei Naţională De Administrare Fiscală Bucureşti - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a fost decontat in banca concomitent cu emiterea somaţiei si a titlului executoriu, iar celelalte sume, pana la valoarea totală a debitului, au fost plătite după emiterea somaţiei si a titlului executoriu, în mod corect prima instanţă a dispus anularea somaţiei emisă în dosarul fiscal şi s-a dispus emiterea somaţiei şi continuarea executării silite în acest dosar pentru suma rămasă de plată, pentru a se evita dubla executare a sumei deja achitate benevol şi pe calea executării silite.
Cu toate acestea, având în vedere că la data emiterii somaţiei debitul exista, lipseşte culpa procesuală a organului de executare ANAF- Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, sens în care obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată la fond este lipsită de temei legal, nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 274 alin. 1 C.pr.civ.
Dosar nr. R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECŢIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr.
Şedinţa publică din Completul compus din:
PREŞEDINTE : Judecător :
Judecător :
S-a luat spre examinare recursul declarat de recurent AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREŞTI în contradictoriu cu intimaţii împotriva Sentinţei civile nr, pronunţată de Judecătoria Dej, în dosar nr., având ca obiect contestaţie la executare.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică atât la prima cât şi la a doua strigare, se constată lipsa părţilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că în data de 10.01.2012
AFP CLUJ a formulat o cerere de repunere a cauzei pe rol, deşi cauza a fost suspendată în baza art.242 C.pr.civila în data de 2 noiembrie 2010.
Tribunalul lasă cauza în pronunţare.
TRIBUNALUL
Prin sentinţa civilă nr., pronunţată de Judecătoria Dej, în dosar nr., a fost admisă contestaţia la executare formulată de SC, împotriva intimatelor AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREŞTI cu sediul în Bucureşti str.Apolodor nr.17 sect.5 Bucureşti, AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECŢIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI BUCUREŞTI, cu sediul în Bucureşti str.Mihail Sebastian nr.88 sect.5.
S-a dispus anularea somaţiei nr. emisă de ANAF- Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în dosarul fiscal nr.199800/653/10.03.2010, pentru suma de 310.060 lei.
S-a dispus emiterea somaţiei şi continuarea executării silite în acest dosar pentru suma de 161.005 lei ,suma rămasă de plată la data de 8.11.2010 .
A fost respins capătul de cerere referitor la anularea titlului executoriu.
A fost respins capătul de cerere referitor la suspendarea executării silite.
A fost obligată intimata să-i plătească contestatoarei 194 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele :
Prin contestaţia formulată de împotriva intimatelor AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREŞTI, AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECŢIA GENERALĂ DE
ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI BUCUREŞTI, s- / pentru suma totală de 310.06 lei, anularea tuturor actelor de executare silită din dosarul de executare nr. şi încetarea executării silite, anularea titlului executoriu emis la
10.03.2010, pentru suma de 310.060 lei şi suspendarea executării silite în dosarul de executare, până la soluţionarea prezentei contestaţii.
În motivarea cererii s-a arătat că, actele de executare silită sunt nelegale
deoarece anterior emiterii somaţiei şi a titlului executoriu contestatoarea a plătit în favoarea intimatei, la 10.03.2010, suma de 15.000 lei.
Cu somaţia nr. emisă în dosarul fiscal nr. intimata a înştiinţat contestatoarea că figurează în evidenţele fiscale cu următoarele sume de plată pentru care s-a început executarea silită: 310.060 lei conform titlului executoriu nr.
Somaţia a fost comunicată contestatoarei la data de 11.03.2010, fiind însoţită de titlu executoriu în care sunt menţionate natura obligaţiilor fiscale
neplătite şi documentele prin care s-au individualizat sumele de plată, cu termenele de plată aferente.
Contestatoarea recunoaşte creanţa pretinsă de intimată, nu contestă valoarea ei, însă, solicită a se lua în considerare faptul că, la 09.03.2010 cu Ordinul de plată nr. decontat la a achitat în favoarea intimatei suma de 15.000 lei.
Ulterior, cu Ordinele de plată nr. contestatoarea a plătit intimatei sumele de
4464 lei respectiv 4461 lei, respectiv 5000 lei, respectiv 115 lei. Totalizând plăţile efectuate din cuantumul total al creanţei stabilit la 310.060 lei, contestatoarea a plătit 29.040 lei.
Potrivit adresei emise la data de 11.10.2010 , din suma iniţială de 310.060 lei au fost încasate prin plată obligaţii fiscale în sumă de 149.055 lei, fapt pentru care suma rămasă de plată la data de 7.10.2010 este de 161.005 lei.
Contestatoarea nu a făcut dovada că titlul executoriu emis la nu îndeplineşte
condiţiile de valabilitate impuse de lege, iar cu privire la somaţia emisă la
10.03.2010 se va constata că în mod eronat în cuprinsul acesteia a fost inclusă şi suma de 15.000 lei, pentru care contestatoarea a făcut dovada plăţii cu Ordinul de plată nr..
În consecinţă potrivit art.399, art.404 al.1 cod proc.civilă, s-a admis contestaţia la executare, s-a dispus anularea somaţiei nr. emisă de ANAF- Direcţia
Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în dosarul fiscal nr., pentru suma de 310.060 lei în sensul că, se continua executarea silită urmând a se emite o nouă somaţie pentru suma de 161.005 lei, suma rămasă de plată la data de 8.11.2010.
Capătul de cerere referitor la anularea titlului executoriu a fost respins deoarece contestatoarea nu a făcut dovada motivelor pentru care solicita constatarea nulităţii titlului executoriu, acest act a fost emis cu respectarea disp. art.141- art.145 din OG.92/2003.
De asemenea capătul de cerere referitor la suspendarea executării silite a fost respins, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile art.403 al.1 cod proc.civilă.
În temeiul art.274 cod proc.civilă, a fost obligată intimata să-i plătească
contestatoarei 194 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentinţe civile a formulat recurs, în termen legal, Agenţia Naţională De Administrare Fiscală Bucureşti, solicitând admiterea recursului, cu consecinţa modificării sentinţei atacate în sensul respingerii
contestaţiei la executare şi a cererii de plata a cheltuielilor de judecata ca neîntemeiate şi menţinerea executării silite până la recuperarea integrală a debitului.
În motivare s-a arătat, în esenţă, că suma de 15.000 lei a fost decontata in banca concomitent cu emiterea somaţiei si a titlului executoriu, iar celelalte sume, pana la valoarea de 149.055 lei au fost plătite după emiterea somaţiei si a titlului
executoriu.
În aceste condiţii, se apreciază că atâta vreme cât cererea de chemare in judecata vizează legalitate somaţiei nr. si a tuturor actelor de executare emise in dosarul de executare nr., precum si încetarea executării înseşi , dar si faptul ca , contestatoarea recunoaşte existenta debitului, se impunea respingerea contestaţiei la executare si obligarea contestatoarei ta plata datoriei pana la stingerea integrala a debitului, acesta fiind si scopul executării silite .
Sub aspectul obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată la fond, se arată că lipseşte culpa procesuală, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.
274 alin. 1 C.pr.civ.
Analizând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, a motivelor de recurs invocate şi din oficiu, prin prisma normelor şi dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată că recursul declarat de AGENŢIA
NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. este fondat în parte, numai sub aspectul greşitei obligări a recurentei la plata cheltuielilor de judecată la fond.
Astfel, deşi este real faptul că suma de 15.000 lei a fost decontata in banca concomitent cu emiterea somaţiei si a titlului executoriu, iar celelalte sume, pana la valoarea de 149.055 lei au fost plătite după emiterea somaţiei si a titlului executoriu, apreciem că în mod corect prima instanţă a dispus anularea somaţiei nr.
emisă de ANAF- Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în dosarul fiscal nr., pentru suma de 310.060 lei şi s-a dispus emiterea somaţiei şi continuarea executării silite în acest dosar pentru suma de 161.005 lei, sumă rămasă de plată la data de 8.11.2010, pentru a se evita dubla executare a sumei deja achitate benevol şi pe calea executării silite.
Totuşi, având în vedere că la data emiterii somaţiei debitul se ridica la suma
totală de 310.060 lei, lipseşte culpa procesuală a intimatei ANAF- Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, sens în care obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată la fond este lipsită de temei legal, nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 274 alin. 1 C.pr.civ.
Pentru aceste motive, recursul declarat de AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREŞTI cu sediul în Bucureşti str.Apolodor nr.17 sect.5 Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. al Judecătoriei Dej va fi admis
în parte, cu consecinţa modificării sentinţei recurate în sensul înlăturării dispoziţiei de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 194 lei la fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREŞTI cu sediul în Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. al Judecătoriei Dej pe care o modifică în parte, numai cu privire la greşita obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 194 lei la fond.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei civile recurate. Decizia este irevocabilă.
Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 11.01.2012.
← Casare cu trimitere.Nemotivarea hotararii. | Cheltuieli de judecata. Intelesul sintagmei „culpa procesuala”. → |
---|