Uzucapiune. Temei juridic. Decizie în interesul legii. Condiţii de admisibilitate
| Comentarii |
|
Judecătoria LIPOVA Sentinţă civilă nr. 783 din data de 29.10.2013
Reclamantul nu a depus diligența necesară pentru a dovedi îndeplinirea condițiilor prescrise de art. 28, art. 130 din Decretul-lege nr. 115/1938 - o posesie exercitată timp de 20 de ani de la moartea proprietarului tabular fără a se fi înscris în cartea funciară dreptul, fie și cu caracter provizoriu, al altei persoane - coroborate cu reglementarea cuprinsă în art. 6 alin. 1 din Legea nr. 241/12 iulie 1947 privitoare la referințele analizării utilității posesiei. Or, reclamantul nu doar că nu a făcut dovada decesului proprietarilor tabulari, dar nici nu a dovedit că a exercitat o posesie utilă asupra acestora terenuri. Lipsa contactului material cu bunul semnifică lipsa elementului material constitutiv al posesiei, corpus și, chiar dacă s-ar primi o posesie inițială imediată achiziționării terenurilor sau o posesie mediată, prin tatăl său, indubitabil ea a fost întreruptă natural de la momentul în care tatăl reclamantului nu a mai putut lucra terenurile, abandonându-le. Judecătoria exclude de la aplicare prevederile Codului civil 1864 privitoare la uzucapiune, ca efect al respectării Deciziei în interesul legii nr. 86/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în partea privitoare la dobândirea dreptului de proprietate, nu a altui drept real, prin uzucapiune extratabulară asupra imobilelor. Oricum, observațiile privind exercitarea posesiei ar fi condus la aceeași soluție. Nu validează nici susținerile reclamantului potrivit cărora posesia autorilor săi a început înainte de intrarea în vigoare a Decretului-lege nr. 115/1938, din cauză că reclamantul, în afara formalismului susținerii, nu a dovedit prin nici un mijloc de probă realitatea întinderii în timp a exercitării posesiei, în afara posesiei dovedit exercitate de tatăl său, DA, ulterior anului 1990.
I. Privitor la poziția procesuală a reclamantului.
1.Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 864 în data de 25 iunie 2012, timbrată, reclamantul DAP a chemat în judecată pârâții HL, SL, BG, SE, SA, BF, BI, cu domiciliul necunoscut solicitând:
+ să se constate că a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune, prin joncțiunea posesiilor asupra imobilului, teren arător identificat în CF nr. 14 T, nr. top. 393 în suprafață totală de 990 mp și a imobilului fânaț-dealul către P identificat în CF nr. 179 T, nr. top. 394, în suprafață totală de 990 mp;
+ să se radieze uzufructul viager înscris în CF nr. 179 T de sub C 1, 2, 3;
+ să se dispună în sarcina OCPI Lipova să facă cuvenitele modificări în CF, în sensul întabulării dreptului său de proprietate asupra imobilelor în discuție;
+ fără cheltuieli de judecată.
1.1. În motivare, arată că la data de 17 februarie 1990 a dobândit imobilele din litigiu de la numitul HL jr. din T, care a posedat imobilele descrise mai sus, în calitate de moștenitor ai proprietarilor tabulari.
1.2. Imobilul înscris în CF nr. 137 T, nr. top 393 figurează ca fiind proprietatea numitului HL, iar imobilul înscris în CF 179 T nr. top 394 figurează ca fiind proprietatea numiților SL, HL, BG, SE.
1.3. Susține că de la momentul dobândirii imobilului a exercitat o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și neechivocă, sens în care solicită să se constate că a intervenit joncțiunea posesiilor, reclamantul continuând posesia utilă și neviciată a autorilor. Momentul de început al posesiei terenului de către autorii SI, SR se plasează în jurul anilor 1942-1950, când în Transilvania era aplicabil dreptul cutumiar maghiar conform căruia dreptul de proprietate putea fi dobândit prin uzucapiune în condițiile exercitării unei posesii utile timp de 30 de ani, așa cum este reglementat în prezent codul civil român, conform art. 1846-1847. Prescripția achizitivă s-a împlinit înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996.
1.4. Potrivit art. 6 alin. 2 din Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare din 27 aprilie 1938, precum și art. 31 din D-L nr. 389/1943 pentru extinderea legislației civile și comerciale a Vechiului Regat în România de sub Carpați: ,,Prescripțiunile împlinite precum și cele începute înaintea punerii în aplicare a acestei legi sunt cârmuite în ce privește natura, durata și efectele, de dispozițiile legii sub care au început…"; prescripțiile achizitive începute înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 115/1938 sunt cârmuite de dispozițiile legii sub care au început. În consecință, într-o formă sau alta, aceste dispoziții tranzitorii exprese au consacrat principiul potrivit căruia prescripția achizitivă este guvernată de legea în vigoare la data la care a început posesia.
1.5. În drept, invocă aplicarea art. 557, art. 1846, art. 1847, art. 1860, art. 1890-1894 C. civ. și art. 111, art. 225 C. pr. civ, art. 17, art. 34 pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938, art. 20 alin. 3, art. 33 și art. 42 din Legea nr. 7/1996.
1.6. În probațiune, solicită încuviințarea mijloacelor de probă constând în înscrisuri și martori.
1.7. În ședința publică din data de 14 octombrie 2013, reprezentanta reclamantului a învederat că temeiul juridic al acțiunii este în principal art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, iar în subsidiar dispozițiile privind uzucapiunea de lungă durată reglementată de Codul civil.
II. Poziția procesuală a pârâților.
2. Privitor la pârâți, Judecătoria a desfășurată o procedură de publicitate în cadrul căruia a dispus citarea acestora prin afișare la avizierul instanței, publicarea citației într-un ziar de circulație locală și afișarea Somației prevăzute de art. 130 din Decretul-lege nr. 115/1938.
2.1. Nu au fost formulate opoziții.
III. Situația de fapt reținută din probe administrate. Dreptul aplicabil.
3. Judecătoria a administrat probe constând în înscrisuri, declarații de martori, interogatoriul reclamantului și o expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie.
3.1. Creionând tabloul general al litigiului, Judecătoria observă că reclamantul urmărește să devină proprietarul a două terenuri situate în localitatea T, Județul Arad invocând achiziționarea lor prin act sub semnătură privată și exercitarea unei posesii utile generatoare de efecte juridice din perspectiva incidenței a două reglementări: Decretul-lege nr. 115/1938 și Codul civil adoptat în anul 1864.
3.2. Reține că imobilele din litigiu sunt evidențiate în CF nr. 301.257 S (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. vechi 137 T) de sub A1, Top 393, de 990 mp aflat în proprietatea lui HL, respectiv în CF nr. 301.253 S (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. vechi 179 T) de sub A1, Top 394, de 990 mp aflat în proprietatea lui SL, HL, BG și SE, cu un uzufruct viager înscris în favoarea lui SA și BI și un uzufruct înscris în favoarea lui MF, văduva lui B.
3.3. Din coroborarea declarațiilor date de martorii HHA, HA, HL, DA și DT se reține faptul că reclamantul nu a folosit niciodată terenurile din litigiu, terenuri în prezent mlăștinoase, ele fiind lucrate (cosite) o perioadă de timp, imediat după achiziționare, până în anii 1995-1996, de tatăl reclamantului, martorul DA (declară HHA și DT, aceasta fiind chiar rudă apropiată a reclamantului) ulterior rămânând nelucrate (declară HL) situație care confirmă susținerea martorului DA cel puțin cum că el a folosit câtva timp terenurile, chiar dacă reclamantul a încercat să convingă instanța de situația psiho-fizică a tatălui său, ce nu i-ar permite să perceapă și să reproducă realitatea celor petrecute în trecut.
3.4. Judecătoria va înlătura ca fiind nereală și superficial obținută considerația expertului desemnat în cauză, AG, care, atunci când tratează obiectivul 3 al expertizei susține că reclamantul folosește în fapt terenurile din litigiu.
4. Dreptul aplicabil.
4.1. Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare.
Art. 28. Cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.
De asemenea, va putea cere înscrierea dreptului său, cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiunile legii, timp de 20 ani, socotiți de la înscrierea în cartea funciară a declarațiunii de renunțare la proprietate.
Art. 130.
Cererea de înscrierea se va îndrepta judecătoriei în circumscripțiunea căreia este așezat imobilul.
Judecătoria, prin încheiere, va emite o somațiune care se va afișa la judecătorie, la primăria comunei unde se află așezat imobilul și se va publica într-unul din ziarele mai răspândite din Capitală.
Publicarea în ziar va fi înlocuită pentru fondurile rurale mai mici de 5 ha, prin bătăi de tobă, făcute în 2 duminici succesive.
Îndeplinirea acestor formalități se va constata prin proces-verbal întocmit, în cazul prevăzut la al. 2, de către grefier, iar în cazul prevăzut la al. 3, de către primar. Procesul-verbal se va înainta fără întârzierre judecătoriei.
Prin somațiune cei interesați vor fi invitați să facă opozițiune, cunoscând că în termen de 1 lună de la cea din urmă din aceste publicațiuni, judecătoria va păși la judecarea pricinii.
Dacă nu s-a făcut opozițiune, judecătoria se va pronunța printr-o încheiere, în cazul contrar opozițiunea se va judeca de către instanța competentă, după dreptul comun. Dacă această instanța ar fi tribunalul, judecătoria îi va trimite din oficiu dosarul pricinii.
În ambele cazuri, instanța va cereceta dacă sunt îndeplinite cerințele art. 28.
Reclamantul va putea cere înscrierea provizorie a dreptului ce a uzucapat în temeiul hotărârii judecătorești, de prima instanță sau a încheierii prin care s-a admis cererea.
Justificarea se va face prin hotărâre judecătorească desăvârșită.
Instanța de carte funciară nu va putea, în temeiul uzucapiunii, dispune înscrierea dreptului, dacă acesta a fost intabulat sau înscris provizoriu, în folosul unei alte persoane, chiar după împlinirea termenului de uzucapiune; în cazul când s-ar fi făcut numai o notare, instanța va dispune înscrierea dreptului, fără ca înscrierea să fie opozabilă celui care a cerut notarea.
4.2. Legea nr. 241/12 iulie 1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare din 27 aprilie 1938.
Art. 6. Posesiunea cerută în vederea uzucapiunii, în cazurile prevăzute de articolele 27 și 28 din legea pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare trebuie sa îndeplinească condițiile cerute de Codul civil.
Prescripțiile împlinite, precum și cele începute înaintea punerii în aplicare a prezentei legi sunt cirmuite, în ce privește natura, durata și efectele lor, de dispozițiile legii sub care au început.
În cazul prevăzut de alineatul precedent, posesorul va putea cere de la instanța competenta în circumscripția căreia este situat imobilul constatarea uzucapiunii împlinite. Acțiunea va fi introdusă atât împotriva titularului înscris în cartea funciară, cât și împotriva terților care au dobândit drepturi prin înscrierea lor în cartea funciară. Vor rămâne totuși neatinse drepturile pe care terții le-au dobândit cu bună-credință, prin act juridic cu titlul oneros, increzindu-se în cuprinsul cărții funciare.
4.3. Codul civil 1864.
Art. 1846. Orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii. Posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul în numele nostru.
Art. 1847. Ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole.
Art. 1848. Posesiunea este discontinuă când posesorul o exercită în mod neregulat, adică cu intermitențe anormale.
Art. 1849. Posesiunea este întreruptă prin modurile și după regulile prescrise în articolele 1863 - 1873.
Art. 1850. Continuitatea și neîntreruperea posesiunii sunt dispensate de probă din partea celui ce invocă prescripția, în acest sens că, posesorul actual care probează că a posedat într-un moment dat mai înainte, este presupus că a posedat în tot timpul intermediar, fără însă ca aceasta să împiedice proba contrarie.
Art. 1854. Posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul.
Art. 1855. Când posesorul a început a poseda pentru altul, se presupune că a conservat aceeași calitate, dacă nu este probă contrarie.
Art. 1859. În toate cazurile când posesiunea aceluiași lucru trece pe rând în mai multe mâini, fiecare posesor începe, în persoana sa, o nouă posesiune, fără a distinge dacă strămutarea posesiunii s-a făcut în mod singular*) sau universal, lucrativ sau oneros.
Art. 1860. Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său.
Art. 1862. Dacă viciul posesiunii consistă în discontinuitatea, în interupțiunea sau în precaritatea sa, oricine are interes ca să nu fie prescripția împlinită îl poate opune. Dacă clandestinitatea și tulburarea posesiunii sunt vicii numai relative și nu pot fi, prin urmare, opuse decât numai de cei în privința cărora posesiunea a avut asemenea caracter.
Art. 1863. Prescripția poate fi întreruptă sau în mod natural sau în mod civil.
Art. 1864. Este întrerupere naturală:
1. când posesorul este și rămâne lipsit, în curs mai mult de un an, de folosința lucrului, sau de către vechiul proprietar sau de către o a treia persoană;
2. când lucrul este declarat neprescriptibil în urmarea unei transformări legale a naturii sau destinației sale.
Art. 1866. Efectele întreruperii prescripției prin vreunul din modurile naturale sunt absolute.
Art. 1867. Întreruperea, fie civilă, fie naturală, șterge cu totul orice prescripție începută înaintea sa; în nici un caz acea prescripție nu mai poate fi continuată. Posesorul sau debitorul pot începe o nouă prescripție după ce actele constitutive de întrerupere încetează, conform naturii lor și regulilor aci mai jos stabilite.
Art. 1890. Toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu, și fără să i se poată opune reaua-credință.
Art. 1895. Cel ce câștigă cu bună-credință și printr-o justă cauză un nemișcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevăratul proprietar locuiește în circumscripția tribunalului județean unde se află nemișcătorul, și prin douăzeci de ani dacă locuiește afară din acea circumscripție.
4.4. Decizia în interesul legii nr. 86/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care stabilește că: "în situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938 și împlinite după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938.";
IV. Hotărârea.
5. În baza celor reținute, analizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a uzucapiunii, inclusiv în ceea ce privește exercitarea unei posesii utile a reclamantului, amintind că fundamentul dobândirii proprietății pe cale de uzucapiune e constituit de posesia care generează efecte juridice, Judecătoria va respinge acțiunea.
5.1. Dat fiind faptul că imobilele asupra cărora reclamantul urmărește să i se recunoască dreptul de proprietate se situează pe un teritoriu organizat în regim de carte funciară, fiind și înscrise în CF nr. 301.257 S (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. vechi 137 T) respectiv în CF nr. 301.253 S (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. vechi 179 T) și cum, potrivit efectelor obligatorii ale Deciziei în interesul legii nr. 86/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, legea specială aplicabilă este Decretul-lege nr. 115/1938, Judecătoria constată faptul că reclamantul nu a depus diligența necesară pentru a dovedi îndeplinirea condițiilor prescrise de art. 28, art. 130 din Decretul-lege nr. 115/1938 - o posesie exercitată timp de 20 de ani de la moartea proprietarului tabular fără a se fi înscris în cartea funciară dreptul, fie și cu caracter provizoriu, al altei persoane - coroborate cu reglementarea cuprinsă în art. 6 alin. 1 din Legea nr. 241/12 iulie 1947 privitoare la referințele analizării utilității posesiei.
5.1.1. Or, reclamantul nu doar că nu a făcut dovada decesului proprietarilor tabulari înscriși în cele două cărți funciare menționate - HL din CF nr. vechi 137 T) de sub A1, Top 393, de 990 mp, respectiv SL, HL, BG și SE, cu un uzufruct viager înscris în favoarea lui SA și BI și un uzufruct înscris în favoarea lui MF, văduva lui B din CF nr. 301.253 S (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. vechi 179 T) de sub A1, Top 394, de 990 mp - dar nici nu a dovedit că a exercitat o posesie utilă asupra acestora terenuri, nartorii audiați certificând faptul că posesia a fost exercitată un timp de tatăl reclamantului, DA, după care bunurile au rămas neexploatate. Lipsa contactului material cu bunul semnifică lipsa elementului material constitutiv al posesiei, corpus și, chiar dacă s-ar primi o posesie inițială imediată achiziționării terenurilor sau o posesie mediată, prin tatăl său, indubitabil ea a fost întreruptă natural de la momentul în care tatăl reclamantului nu a mai putut lucra terenurile, abandonându-le.
5.1.2. Reclamantul nu s-a preocupat procesual nici de dovedirea decesului proprietarilor tabulari, nici de a cere unirea posesiei cu cea exercitată de tatăl său, nici de a valorifica afirmația celui din urmă cum că în cazul în care el ar deveni proprietar, ar transmite proprietatea către reclamant, astfel că Judecătoria trebuie să ia act de adevărul celor reținute pronunțând prezenta hotărâre.
5.2. Judecătoria exclude de la aplicare prevederile Codului civil 1864 privitoare la uzucapiune, ca efect al respectării Deciziei în interesul legii nr. 86/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în partea privitoare la dobândirea dreptului de proprietate, nu a altui drept real, prin uzucapiune extratabulară asupra imobilelor. Oricum, observațiile privind exercitarea posesiei ar fi condus la aceeași soluție. Nu validează nici susținerile reclamantului potrivit cărora posesia autorilor săi a început înainte de intrarea în vigoare a Decretului-lege nr. 115/1938, din cauză că reclamantul, în afara formalismului susținerii, nu a dovedit prin nici un mijloc de probă realitatea întinderii în timp a exercitării posesiei, în afara posesiei dovedit exercitate de tatăl său, DA, ulterior anului 1990.
5.3. Ia act de faptul că nu se cer cheltuieli de judecată.
| ← Revocarea hotărâre fond funciar. Constatare nulitate. Lipsă... | Acţiunea civilă nepatrimonială. Excepţia lipsei caracterului... → |
|---|
