Condiţia privind creanţa certă, lichidă şi exigibilă în cuantumul prevăzut de dispoziţiile art.5 pct.72 din legea nr.85/2014. dovada creanţei certe, lichide şi exigibile.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia II-a civila Decizie nr. 800 din data de 31.10.2017
Una din condițiile prevăzute de legiuitor în art.5 pct.20 din Legea nr. 85/12014 pentru deschiderea procedurii este aceea a unei creanțe certe, a cărei existență neîndoielnică rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte provenind de la debitor sau recunoscute de acesta, lichide, al cărui obiect este determinat sau determinabil și exigibile în sensul că obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Definiția din art. 5 pct. 20 din Legea nr. 85/2014 a creanței certe ca rezultând din chiar actul de creanță sau din alte acte (...) conduce la concluzia potrivit căreia în materie probatorie, pentru soluționarea cererii de deschidere a procedurii la cererea creditorului este admisibilă doar proba cu înscrisuri, fiind inadmisibilă administrarea altor probe.
Condiția nu este îndeplinită în cazul în care cuantumul creanței nu poate fi determinat cu certitudine decât în cadrul unui litigiu de drept comun, urmare a administrării unui probatoriu mai complex ce include proba cu expertiză pe baza documentelor contabile ale societății.
Prin sentința nr. 415 din data de 14.06.2017, Tribunalul Dolj - Secția a II-a Civilă a admis contestația debitoarei SCSASRL.
A respins cererea creditorului IE împotriva debitoarei SCSASRL.
A obligat creditorul la plata sumei de 1200 lei cheltuieli de judecată către debitoare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în cauză creditorul IE a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SCSASRL pentru o creanță în cuantum total de 18.106,26 euro în echivalent lei suma de 95.249,37 lei reprezentând debit principal constând în împrumuturi nerestituite și penalități calculate conform OUG nr. 13/2011.
Judecătorul - sindic a reținut că potrivit art.5 pct. 20 din Legea nr.85/2014, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 60 de zile.
Pentru a se aplica procedura insolvenței, legea impune astfel îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții: creditorul să aibă o creanță certă, lichidă și exigibilă având o valoare cel puțin egală cu valoarea-prag indicată de lege și debitorul să se afle în situația de a nu mai putea face față datoriilor sale comerciale.
Creanța trebuie să aibă un cuantum superior sumei de 40.000 lei, conform art. 5 pct. 72 din lege.
Prin creanță certă în sensul Legii nr.85/2014, se înțelege acea creanță a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
Art. 663 N.C.P.Civ definește creanța lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.
Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
La termenul de judecată din data de 07.06.2017, judecătorul sindic a calificat întâmpinarea formulată de debitoare ca fiind în realitate o contestație împotriva cererii creditoare de deschidere a procedurii insolvenței, raportat la temeiul de drept invocat și conținutul acesteia.
Cu privire la timbrarea contestației, judecătorul sindic a constatat că debitoarea a făcut dovada achitării unei taxe de timbru de 200 lei aferentă contestației cu chitanța seria 69900/2017 nr. 0154457 emisă la 21.04.2014, astfel că a respins excepția netimbrării contestației invocată de creditor. În ceea ce privește formularea contestației de către debitoare, judecătorul sindic a constatat că aceasta a fost depusă în termenul legal de 10 zile de la primirea cererii creditoarei. În acest sens, instanța a reținut că cererea creditorului a fost comunicată debitoarei la data de 17.03.2017 conform procesului verbal de înmânare existent la fila 125 dosar, iar întâmpinarea calificată drept contestație a fost formulată și înregistrată la această instanță sub nr. 10.685 din data de 23.03.2017, motiv pentru care a respins și excepția tardivității formulării contestației invocată de creditor.
Judecătorul sindic a constatat că între părți s-au încheiat mai multe contracte de împrumut, în baza cărora creditorul a împrumutat debitoarea cu diverse sume de bani, însă creditorul nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de art. 70 și art. 5 pct. 20 și 72 din Legea nr. 85/20104, adică această parte nu a probat că deține împotriva debitoarei o creanță certă în privința cuantumului acesteia.
În acest sens, judecătorul sindic a constatat că pentru suma de 450 euro reprezentând împrumutul acordat în baza contractului 2/20.02.2013 în care părțile au prevăzut un termen limită de rambursare la data de 20.02.2014, precum și cea de 750 euro decurgând din contractul de împrumut nr. 3/25.02.2013 unde părțile au convenit un termen de restituire tot de 1 an privind restituirea împrumutului, a intervenit prescripția, întrucât cererea creditorului a fost înregistrată la această instanță la data de 08.03.2017, adică cu depășirea termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 2517 cod civil care a început să curgă de la data de 20.02.2014, respectiv 25.02.2014.
Judecătorul sindic a reținut și că în cauză creditorul a mai acordat împrumuturi debitoarei în baza contractelor de împrumut nr. 4/11.03.2013, nr. 5/30.03.2013, nr. 6/26.03.2013, nr. 7/10.04.2013, nr. 8/01.08.2013, nr. 10/10.04.2013, nr. 11/11.04.2013 și nr. 12/15.04.2013, prin care părțile au convenit termenul limită de restituire a creditelor, precum și faptul că aceste credite sunt nepurtătoare de dobândă, însă observând extrasele de cont existente la dosar eliberate de Banca Transilvania rezultă că acest creditor a ridicat din contul debitoarei diverse sume de bani, iar în aceste condiții, judecătorul sindic a apreciat că motivele invocate de creditor se circumscriu unei acțiuni de drept comun în pretenții în cadrul căreia să fie administrate și alte probe nu numai înscrisurile, inclusiv efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili cu certitudine care este cuantumul real al creanței creditorului, ceea ce înseamnă că în speță nu este dovedită de către creditor certitudinea creanței sale, adică întinderea acesteia până la valoarea prag impusă de legiuitor.
Pe de altă parte, judecătorul sindic a apreciat că debitoarea nu se află în stare de insolvență prevăzută de art. 5 pct. 29 din legea nr. 85/2014, întrucât cu actele depuse la dosar aceasta a răsturnat prezumția de insolvență, făcând dovada că deține fonduri pentru plata datoriilor și chiar efectuând plăți către diverși creditori pe parcursul procesului.
Pentru considerentele expuse mai sus, constatând că cererea creditorului nu îndeplinește condițiile legale pentru deschiderea procedurii, în baza art. 72 alin. 4 coroborat cu art. 5 pct. 20, 29 și 72 din Legea nr. 85/2014, judecătorul sindic a admis contestația debitoarei ca fiind întemeiată și în consecință, a respins cererea creditorului ca nefondată.
Întrucât creditorul este în culpă procesuală, în baza art.453 C.P.CIV, a fost obligat la plata sumei de 1200 lei cheltuieli de judecată către debitoare.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel creditorul IE, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel, apelantul creditor IE a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei la judecătorul sindic în vederea deschiderii procedurii, deoarece acesta a apreciat greșit asupra neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art.5 pct.20 și art.72 din Legea nr. 85/2014.
În opinia apelantului creditor instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut încălcând dispozițiile art. 424 Cod procedură civilă în contextul în care nu s-a solicitat compensarea și nici nu s-a invocat existența vreunui drept de creanță împotriva sa.
A subliniat apelantul creditor că extragerile la care instanța de fond face referire nu pot constitui temei al unei creanțe ce ar putea să se compenseze cu creanța sa și a enumerat scopul efectuării fiecărei retrageri, arătând că sumele retrase au fost utilizate în alt scop decât plata creanței sale.
A arătat apelantul că creanța sa îndeplinește condițiile prevăzute de art. 5 pct.20, fiind dovedită prin contracte semnate de părți, extrase de cont bancar și recunoscută în ianuarie 2017 de către actualul administrator al societății prin plângerea formulată împotriva reprezentantului convențional.
Referitor la incidența dispozițiilor art.5 pct.29 apelantul a precizat că debitorul nu a răsturnat prezumția de insolvență, nefăcând dovada existenței fondurilor bănești pentru a achita debitul, iar disponibilitățile bănești din contul societății reprezintă aproximativ 12% din creanță și nu conferă în opinia apelantului posibilitatea achitării datoriilor exigibile.
La data de 11.10.2017 intimata debitoare SCSASRL a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În cuprinsul întâmpinării, intimata debitoare a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, întrucât operează o compensare legală conform art. 5 pct. 20 din Legea nr. 85/2014, că retragerile efectuate de Iovan Emilian au fost făcute în nume propriu, iar actele de creditare a societății au fost efectuate în calitatea de asociat și administrator, fiind aport al asociatului Iovan Emilian la capitalul societății. A precizat că a dovedit existența în conturile societății a sumei de 10.000 Euro și a răsturnat prezumția de insolvență.
Analizând apelul prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor incidente în cauză, Curtea a constatat că apelul este nefondat.
În ceea ce privește critica apelantului vizând pronunțarea judecătorului sindic asupra compensării care nu a fost cerută și fără invocarea unui drept de creanță împotriva sa, Curtea a reținut că aceasta este neîntemeiată.
Din lecturarea sentinței apelate rezultă că judecătorul sindic a analizat condițiile ce se impune a fi întrunite pentru admiterea cererii creditorului de deschidere a procedurii insolvenței.
Judecătorul sindic nu s-a referit la compensarea de creanțe reciproce între creditor și debitor, ci a arătat că creanța invocată de creditor în cererea de deschidere a procedurii nu este una certă al cărui cuantum să rezulte din înscrisurile depuse și că se impune determinarea ei în cadrul unei acțiuni de drept comun pe baza efectuării unei expertize contabile.
Compensarea presupune datorii reciproce, certe, lichide și exigibile, deci al căror cuantum este determinat, or, așa cum am arătat, judecătorul sindic a argumentat că nu se poate determina cu certitudine care este cuantumul real al creanței creditorului.
Referitor la criticile privind îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 85/2014 pentru deschiderea procedurii insolvenței la cererea creditorului, Curtea a reținut că și acestea sunt neîntemeiate.
Potrivit dispozițiilor art.70 pct.1 din Legea nr. 85/2014, privind procedura insolvenței, orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii poate introduce o cerere de deschidere a procedurii impotriva unui debitor prezumat în insolvență (...).
Cererea creditorului de deschidere a procedurii împotriva debitorului său trebuie să cuprindă elementele prevăzute de art. 70 alin. 1 lit. a-d din Legea nr.85/2014: cuantumul și temeiul creanței, existența unui drept de preferință, a unor măsuri asiguratorii instituite asupra bunurilor debitorului și declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului.
În temeiul art. 70 alin. 2 din Legea nr.85/2014, creditorul trebuie să anexeze cererii sale documentele justificative ale creanței.
În accepțiunea Legii nr.85/2014, conform art.5 pct.20, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță asupra patrimoniului debitorului este certă în sensul că existența ei rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte chiar neautentice emanate de la debitor sau recunoscute de acesta, lichidă și exigibilă de mai mult de 60 de zile.
Conform textelor de lege invocate, una din condițiile prevăzute de legiuitor pentru deschiderea procedurii este aceea a unei creanțe certe, a cărei existență neîndoielnică rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte provenind de la debitor sau recunoscute de acesta, lichide, al cărui obiect este determinat sau determinabil și exigibile în sensul că obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Definiția din art. 5 pct. 20 a creanței certe ca rezultând din chiar actul de creanță sau din alte acte (...) conduce la concluzia potrivit căreia în materie probatorie, pentru soluționarea cererii de deschidere a procedurii la cererea creditorului este admisibilă doar proba cu înscrisuri, fiind inadmisibilă administrarea altor probe.
În speță, creditorul a invocat în cererea de deschidere a procedurii o creanță în cuantum de 14.000 Euro/73.636,23 lei cu penalitățile aferente calculate conform OUG nr. 13/2011, invocând împrumuturi acordate debitoarei SASRL, rezultate din contracte de împrumut încheiate în cursul anului 2013 și extrase de cont.
Debitorul prin administrator social RS a contestat creanța creditorului, arătând că IE a avut calitatea de asociat al societății debitoare, că ulterior cesionării părților sociale către asociatul Rădulescu Sebastian a avut calitatea de angajat cu contract individual de muncă în societate și că prin procura autentică nr. 582/16.04.2013 l-a împuternicit pe Iovan Emilian să efectueze operațiuni pe contul bancar al societății, mandatul fiind retras prin actul autentificat sub nr. 1534/09.10.2013.A invocat prescripția cu privire la două din contractele de împrumut invocate și a precizat că în contractele invocate nu s-au prevăzut dobânzi și penalități de întârziere.
În acest context în care creanța a fost contestată, iar creditorul IE, fost asociat al societății debitoare SASRL (în prezent cu asociat unic RS), invocă creditarea societății, iar debitorul invocă accesul creditorului la contul societății și retrageri din cont, cuantumul creanței nu poate fi determinat cu certitudine, așa cum corect a apreciat și judecătorul sindic, decât în cadrul unui litigiu de drept comun, urmare a administrării unui probatoriu mai complex ce include proba cu expertiză pe baza documentelor contabile ale societății.
Față de lipsa caracterului cert al creanței condiția privind creanța certă, lichidă și exigibilă în cuantumul prevăzut de dispozițiile art.5 pct.72 din Legea nr.85/2014 nu este îndeplinită.
O altă condiție prevăzută de legiuitor pentru deschiderea procedurii la cererea creditorului se referă la starea de insolvență a debitorului definită ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile și este prezumată ca fiind vădită atunci când debitoarea, după 60 de zile de la scadență nu a plătit datoria sa față de creditor, potrivit art. 5 pct. 29 lit. a din Legea nr. 85/2014.
Referitor la condiția stării de insolvență, Curtea a apreciat că, în speță, nici aceasta nu este îndeplinită.
Neplata de către debitor după 60 de zile de la scadență a datoriei sale față de unul sau mai mulți creditori prezumă insolvența definită ca insuficiența fondurilor bănești disponibile ce face imposibilă stingerea prin plată a datoriilor exigibile, însă această prezumție poate fi răsturnată de debitor care poate proba existența disponibilităților.
Debitoarea a contestat starea de insolvență, arătând existența în conturile societății a sumei de 10.000 Euro conform extrasului de cont. Totodată debitoarea a făcut dovada efectuării de plăți către alți creditori.
Simpla neplată la scadența a datoriilor nu este o probă concludentă a insolvenței, ci trebuie dovedită și insuficiența fondurilor bănești disponibile.
Insuficiența fondurilor bănești disponibile semnifică lipsa unor sume de bani de care debitorul să poată dispune imediat, cum ar fi: sume de bani în casă, disponibilități în conturile bancare, efecte de comerț sau valori imobiliare, sume provenind din împrumuturi bancare sau împrumuturi acordate de alte persoane.
Or, în speță debitoarea a dovedit că dispune de sume de bani disponibile în conturi, aspect pe care apelantul creditor nu îl contestă ( susține doar că sumele reprezintă aproximativ 12% din creanța invocată) și face plăți către alți creditori.
Procedura insolvenței nu se aplică în situația în care debitorul, deși dispune de lichidități nu achită datoriile exigibile, pentru o asemenea situație creditorul neplătit având deschisă procedura executării silite pe calea dreptului comun.
Pentru considerentele expuse privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 85/2014 pentru deschiderea procedurii la cererea creditorului, în temeiul art.480 alin.1 N.C.pr.civ., Curtea va respinge apelul ca nefondat.
| ← Criterii de calificare a actului administrativ. procesul verbal... | în măsura în care cererea nu conţine suficiente elemente... → |
|---|
