Criterii de calificare a actului administrativ. procesul verbal încheiat de direcția regională antifraudă fiscală nu este un act administrativ fiscal.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia contencios administrativ Decizie nr. 7093 din data de 06.11.2017
Prin sentința nr. 1270/2017 din data de 25 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 1050/101/2017, a fost admisă excepția inadmisibilității.
A fost respinsă ca inadmisibilă contestația formulată de contestatoarea X, în contradictoriu cu intimatele pârâte Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu și Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Împotriva sentinței nr. 1270/2017 din data de 25 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 1050/101/2017 a formulat recurs contestatoarea X, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, recurenta reclamantă a arătat că potrivit art. l, pct. I din Legea nr. 207/2015, actul administrativ fiscal este definit astfel: "actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuțiilor de administrare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, pentru stabilirea unei situații individuale și în scopul de a produce efecte juridice față de cel căruia îi este adresa";.
Recurenta reclamantă a criticat pe larg greșita calificare de către instanța de fond a procesului verbal de control contestat, susținând că actul contestat este un act administrativ fiscal.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițile art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Criticile recurentei reclamante vizează, în esență, greșita calificare de către instanța de fond a procesului verbal de control contestat, critici care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ., indicate de recurenta reclamantă în cererea de recurs, potrivit cărora: Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material";.
Curtea reține că inspectorii antifraudă au efectuat în perioada 17.02.2016 - 03.06.2016 un control operativ la recurenta reclamantă X având ca obiectiv verificarea relațiilor comerciale desfășurate de societatea reclamantă cu trei societăți.
Procesul verbal a fost încheiat de Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Tg. Jiu, în baza prevederilor O.U.G. nr. 74/2013 și Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Împotriva procesului verbal, recurenta reclamantă a formulat contestație, iar prin adresa din 06.09.2016 emisă de Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Tg. Jiu i s-a comunicat faptul că procesul-verbal nu este un act administrativ fiscal, nu constituie un titlu de creanță sau decizie de impunere, conform art. 98, art. 268 alin. 1, art. 1 pct. 37, art. 152 alin. 2, art. 1 pct. 1, art. 350 alin. 3 din Legea nr. 207/2015 și art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004.
Curtea, în acord cu cele reținute de instanța de fond, constată că procesul verbal, încheiat de Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Tg. Jiu, nu este un act administrativ fiscal.
Potrivit art. 1 pct. 1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, "1. actul administrativ fiscal - actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuțiilor de administrare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, pentru stabilirea unei situații individuale și în scopul de a produce efecte juridice față de cel căruia îi este adresat;"; iar potrivit pct. "37. titlu de creanță fiscală - actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează creanța fiscală;";
Potrivit art. 93 alin. 2 din Legea nr. 207/2015 "(2) Creanțele fiscale se stabilesc astfel: a) prin declarație de impunere, în condițiile art. 95 alin. (4) și art. 102 alin. (2); b) prin decizie de impunere emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.";
Codul de procedură fiscală reglementează actele juridice prin care se stabilesc obligațiile fiscale, precum și procedura de contestare a actelor administrativ fiscale.
Referirile recurentei reclamante la prevederile art. 268 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt neîntemeiate, întrucât textul legal nu caracterizează actul contestat în speță ca fiind un act administrativ fiscal, ci posibilitatea formulării contestației împotriva actelor administrativ fiscale.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, din examinarea conținutului procesului verbal contestat rezultă că prin acest act nu au fost stabilite obligații fiscale în sarcina recurentei reclamante. Prin acest act s-au realizat anumite constatări cu privire la împrejurările de fapt rezultate din înscrisurile reclamantei puse la dispoziția inspectorilor antifraudă.
Instanța de fond a făcut trimitere la Ordinul nr. 3838/2015 din 29 decembrie 2015 tocmai pentru a caracteriza actul contestat, apreciind în mod corect că acesta nu poate constitui obiect al controlului instanței de contencios administrativ.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ";.
Pentru a fi considerat act administrativ trebuie să fie astfel îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de un act unilateral de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații.
Or, procesul verbal de control nu poate fi considerat un act administrativ ce poate fi contestat în procedura contenciosului administrativ, lipsindu-i dimensiunea de a da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice.
Aceasta rezultă din chiar conținutul actului contestat, care nu cuprinde mențiunile obligatorii specifice unui act administrativ fiscal prevăzute de art. 46 din Legea nr. 207/2015, în sensul că nu s-a precizat data la care s-ar produce efectele sau posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care s-ar depune contestația, articol care prevede conținutul și motivarea actului administrativ fiscal.
Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale enunțate, rezultă că procesul verbal nu stabilește în sarcina recurentei reclamante obligații fiscale, ci constată o stare de fapt fiscală.
Nestabilind obligații fiscale în sarcina recurentei reclamante, nu poate fi considerat act administrativ fiscal și prin urmare nu poate fi contestat potrivit Legii contenciosului administrativ.
O astfel de mențiune există în chiar cuprinsul actului contestat unde se specifică că "prezentul proces verbal cuprinde doar constatări ale unor situații faptice și documentare și nu dă naștere, nu modifică sau nu stinge raporturi juridice. Procesul verbal nu constituie act administrativ fiscal conform art. 98 și art. 350 alin. 3 din Legea 207/2015, nu este succeptibil de a fi contestat conform art. 268 și 269 din același act normativ și implicit nu pot fi invocate prevederile art. 1 din Legea 554/2004, având în vedere că acesta nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice";.
Prin urmare, nu se pot reține susținerile recurentei reclamante potrivit cărora procesul verbal produce efecte juridice, pentru că acest act nu stabilește nici un raport obligațional între contribuabilul controlat și bugetul de stat.
Susținerea recurentei reclamante privind încălcarea liberului acces la justiție este neîntemeiată întrucât există posibilitatea de a se adresa instanței de contencios administrativ în măsura în care împotriva sa se va emite titlu de creanță.
Faptul că procesul verbal de control nu poate fi atacat la instanța de contencios administrativ nu reprezintă o încălcare a dreptului recurentei la apărare și la un proces echitabil, întrucât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.
Analizând argumentele instanței de fond, Curtea reține că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a dispozițiilor legale, sentința recurată fiind legală, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă.
Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, recursul declarat va fi respins ca nefondat.
| ← Anulare certificat de încadrare a copilului într-un grad de... | Condiţia privind creanţa certă, lichidă şi exigibilă în... → |
|---|
