Condiţiile de efectuare a controlului ulterior de către organele vamale – art. 100 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 86/2006.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 271/R din data de 27.02.2015
Taxa antidumping importuri fibră de sticlă din Malaysia. Interpretare art. 13 privind "Circumvenția"; din Regulamentul CE nr. 1225/2009. Hotărârea CJUE din data de 06.06.2013 pronunțată în cauza C-667/11.
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 2409/CA/21.10.2014 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S.C. E.C. S.R.L. B. în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. B. și, în consecință, a fost anulată Decizia nr. 476/2012 prin care s-a respins contestația administrativă, emisă de D.G.R.F.P. B., Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 3674/27.07.2012 și Procesul-verbal de control nr. 3673/27.07.2012, ambele emise de D.R.A.O.V. B.. Totodată, tribunalul a exonerat reclamanta de plata obligațiilor fiscale stabilite prin Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 3674/27.07.2012 și a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 58.298 lei achitată cu titlu de taxă antidumping, nedatorată și să plătească reclamantei suma de 2.508,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în urma procesului verbal de control nr. 3673/27.07.2012 întocmit de D.R.A.O.V. B., a fost emisă, în sarcina reclamantei S.C. E.C. S.R.L., Decizia nr. 3674/27.07.2012 pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal la declarațiile vamale de import plasă din fibră de sticlă nr. 11ROBV0900I0041283 din data de 05.08.2011 și nr.11ROBV0900I0048060 din data de 13.09.2011 (filele 105-106). Prin acest act s-a stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare de 58.298 lei și TVA de 13.992 lei, la care se adaugă dobânzi de 1.841 lei și penalități de întârziere de 2.099 lei. Taxa antidumping în cuantum de 58.298 lei a fost achitată de reclamantă prin OP 34/05.08.2011, OP 45/13.09.2011 și OP 559+560/13.09.2011
Tribunalul a mai constatat că, împotriva deciziei de impunere, reclamanta a formulat contestație administrativă care a fost respinsă prin Decizia nr. 476/2012, emisă de D.G.R.F.P. B. (filele 11-31 vol. I dosar), motiv pentru care s-a formulat prezenta acțiune.
Cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 43 Cod procedură fiscală la redactarea deciziei de regularizare, tribunalul a constatat că această susținere invocată de reclamantă este nefondată, deoarece Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 3674/27.07.2012 cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de textul de lege invocat, inclusiv motivarea în fapt și în drept, iar faptul că nu s-a făcut mențiunea legată de audierea contribuabilului nu este în sine de natură a duce la anularea actului administrativ fiscal.
Referitor la incidența în cauză a dispozițiilor art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind Cod vamal, tribunalul a reținut că acest text de lege permite ca autoritatea vamală să modifice declarația vamală într-un termen de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, însă prevederile al. 3 al aceluiași articol limitează această posibilitate la situația în care după o reverificare a declarației sau după un control ulterior, rezultă că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații inexacte sau incomplete. Aceeași limitare este prevăzută și de art. 78 al. 3 din Regulamentul CEE 2913/1992, care prevede că revizuirea unei declarații vamale, în urma unui control ulterior, este posibilă doar dacă e dovedit că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate la momentul acordării liberului de vamă, pe baza unor informații care ulterior se dovedesc incomplete sau incorecte.
Tribunalul a mai reținut că, în practica sa, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul că posibilitatea efectuării unor controale ulterioare și a stabilirii unor obligații de plată suplimentare în mod discreționar de către autoritățile vamale, în alte condiții decât cele prevăzute de art. 78 alin. (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 al Consiliului de instituire a codului vamal comunitar, sunt de natură a aduce atingere principiului securității juridice (Decizia nr. 421 din 26 ianuarie 2011).
Prin urmare, efectuarea controlului ulterior și regularizarea situației este posibilă doar în cazul în care există dovezi că dispozițiile care guvernează regimul vamal respectiv au fost aplicate în momentul importului în baza unor informații inexacte sau incomplete.
Or, în speță, tribunalul a reținut că nu s-a dovedit că D.R.A.O.V. B. a efectuat controlul și a plasat bunurile importate sub un alt regim deoarece în momentul efectuării importurilor, ar fi avut la dispoziție informații inexacte sau incomplete. Dimpotrivă, autoritățile vamale au avut la dispoziție aceleași informații atât în momentul controlului din 2012 cât și în anul 2011, când s-au întocmit declarațiile vamale verificate în cauză.
Pentru toate aceste motive, tribunalul a apreciat că efectuarea controlului vamal ulterior de către D.R.A.O.V. B. (în baza căruia s-au întocmit actele contestate în cauză) s-a făcut fără a fi întrunite condițiile prevăzute de lege menționate anterior (art. 100 alin. 3 din Codul vamal și art. 78 alin. 3 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 al Consiliului).
Pe fondul cauzei tribunalul a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată.
Astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a realizat un import de plasă din fibră de sticlă cu un total de 110.500 metri pătrați, din Malaysia, în baza Declarațiilor vamale de import nr. 11ROBV0900I0041283/05.08.2011 și nr.11ROBV0900I0048060/13.09.2011, iar ulterior acordării liberelor de vama pentru declarațiile vamale sus menționate, Comisia Europeana a finalizat ancheta deschisă cu Regulamentul UE nr. 1135/09.11.2011 și a stabilit prin art. 1 din Regulamentul nr. 672/16.07.2012 următoarele: "(1) Taxa antidumping definitivă aplicabilă "tuturor celorlalte societăți"; instituită prin articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 791/2011 asupra importurilor de țesături cu ochiuri deschise 8 din fibră de sticlă, cu o dimensiune a ochiurilor de peste 1,8 mm atât în lungime, cât și în lățime și având o greutate de peste 35 g/m 2 , excluzând discurile din fibră de sticlă, originare din Republica Populară Chineză, se extinde la importurile din țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă, cu o dimensiune a ochiurilor de peste 1,8 mm atât în lungime, cât și în lățime și având o greutate de peste 35 g/m 2 , excluzând discurile din fibră de sticlă, expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost declarate sau nu ca fiind originare din Malaysia, care se încadrează în prezent la codurile NC ex 7019 51 00 și ex 7019 59 00 (coduri TARIC 7019 51 00 11 și 7019 59 00 11).
(2) Taxa extinsă în temeiul alineatului (1) din prezentul articol se percepe la importurile expediate din Malaysia declarate sau nu ca fiind originare din Malaysia, înregistrate în conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1135/2011 al Comisiei și cu articolul 13 alineatul (3) și articolul 14 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009";.
În consecință, la importurile de țesături cu ochiuri deschise din fibra de sticla cu o dimensiune a ochiurilor de peste 1,8 mm, atât în lungime, cât și în lățime și având o greutate de peste 35 g/m 2 , excluzând discurile din fibră de sticlă, care se încadrează la poziția tarifară 7019590011, care sunt expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost declarate sau nu ca fiind originare din Malaysia, se aplica taxa de antidumping definitiva de 62,9 % - prevăzută pentru toate celelalte societăți - așa cum a fost stabilita prin Regulamentul UE nr. 791/03.08.2011.
Având în vedere și considerentul nr. (19) din Regulamentul (UE) nr. 1135/09.08.2011, în baza căruia Comisia Europeana a deschis ancheta în cauză, potrivit căruia "în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) din regulamentul de bază, importarea produsului care face obiectul anchetei ar trebui să facă obiectul unei înregistrări pentru a garanta că, în cazul în care ancheta demonstrează eludarea, poate fi prelevată retroactiv o sumă corespunzătoare în drepturi antidumping începând cu data înregistrării acestor importuri expediate din Malaysia";, rezultă ca taxa antidumping definitivă de 62,9 % se aplică la importurile înregistrate în conformitate cu dispozițiile art. 2 din același act normativ, începând cu data intrării în vigoare a acestuia, respectiv data de 11.11.2011 (ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Regulamentului (UE) nr. 1135/09.11.2011).
Instanța nu poate primi apărările pârâtei în sensul că se impun taxe antidumping începând cu data la care au fost cerute garanții (05.08.2011 respectiv 13.09.2011 data punerii în libera circulație a mărfurilor importate), deoarece această dată este anterioară celei în care s-a publicat în JOUE Regulamentul (UE) nr. 1135/09.11.2011 privind deschiderea anchetei și se ajunge la o aplicare retroactivă a Regulamentului nr. 672/16.07.2012, peste ceea ce prevede acesta.
Or, art. 10 din Regulamentului (UE) nr. 1135/09.11.2011, stabilind regulile legate de retraoactivitate, prevede la alin. 1 și 4 că:
"(1) Nu se aplică măsuri provizorii și taxe antidumping definitive decât produselor puse în liberă circulație după data la care a intrat în vigoare decizia luată în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) și, respectiv, cu articolul 9 alineatul (4), sub rezerva excepțiilor prevăzute de prezentul regulament.
(4) Poate fi percepută o taxă antidumping definitivă pentru produsele care se declară că urmează să fie puse în consum cu cel mult nouăzeci de zile înainte de data aplicării măsurilor provizorii, dar nu anterior deschiderii anchetei …";.
Prin urmare, retraoctivitatea legii poate merge până la momentul deschiderii anchetei, iar Regulamentul privind deschiderea anchetei este în vigoare a doua zi după publicare, așa cum s-a reținut mai sus. Or, importul analizat în cauză este anterior datei de 11.11.2011, astfel că instanța apreciază că aplicarea dispozițiilor Regulamentului nr. 672/16.07.2012 este nefondată.
Tribunalul a mai reținut că aceeași a fost și părerea d-nei expert P.M. în Raportul de expertiză nr. 687124/19.06.2014 întocmit în cauză, prin raportare la data importului, data depunerii declarațiilor vamale, data cererii de anchetă (27.09.2011) și data deschiderii anchetei prin publicarea în JOUE a Regulamentului (UE) nr. 1135/09.11.2011 (f.33 vol. II dosar).
Nefiind datorată taxa antidumping, tribunalul a constatat că nu sunt incidente nici dispozițiile legate de TVA, prevăzute de art. 287 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal coroborat cu prevederile art.126, art.131, 132A2, 134, 136, 139 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, și nici cele în baza cărora s-au aplicat dobânzi și penalități de întârziere la debitul principal, respectiv art. 255 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal coroborat cu prevederile art. 119, 120 si 120A1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a admis contestația formulată de reclamanta S.C. E.C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. B., iar în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamantă, constând în taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu de expert.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta D.G.R.F.P.B. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii.
În motivare, a arătat că obligațiile fiscale calculate de către autoritățile vamale și care fac obiectul prezentei cauze au fost stabilite ca urmare a acelorași declarații vamale de import de fibră de sticlă nr. 11ROBV0900I0041283 din data de 05.08.2011 și nr.11ROBV0900I0048060 din data de 13.09.2011, obligații care au format obiectul deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 5096/20.10.2012 și a procesului verbal de control nr. 5095/2012, acte contestate în dosarul nr. 1922/62/2013 al Tribunalului Brașov, în care a fost pronunțată sentința nr. 1938/CA/09.07.2014 prin care a fost respinsă acțiunea reclamantei.
Recurenta a arătat că prima instanță a interpretat greșit toate temeiurile de drept aplicabile speței.
În primul rând, a arătat că, în mod eronat, s-a reținut în considerentele hotărârii că efectuarea controlului ulterior a avut loc fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
În al doilea rând, recurenta a arătat că prima instanță a interpretat greșit și faptul că nu se datorează taxe antidumping începând cu data la care au fost cerute garanții - 05.08.2011 și 13.09.2011, garanție constituită în conformitate cu Regulamentul CE nr. 791/2011 coroborat cu art. 7 din Regulamentul CE nr. 1225/2009 și cu art. 1 și 2 din Regulamentul UE nr. 1135/2011, aceasta fiind menită să asigure valoarea taxei antidumping pe perioada cât durează ancheta instituită de Uniunea Europeană asupra operațiunilor de import din Malaysia cu marfa declarată.
Recurenta a arătat că nu se poate aprecia că, în cauză, a avut loc o aplicare retroactivă a Regulamentului UE nr. 1135/2011, deoarece, prin Regulamentul nr. 672/2012 s-a stabilit că ancheta declanșată la cererea depusă la data de 27.09.2011 a acoperit perioada 01.03.2008-30.09.2011. În plus, recurenta a invocat aplicarea art. 13 alin. 3 și art. 14 alin. 5 din Regulamentul CE nr. 1225/2009, conform cărora, extinderea taxei antidumping asupra importurilor realizate din Malaysia intră în vigoare începând cu data la care înregistrarea a devenit obligatorie sau cu data la care au fost cerute garanții, în cauză fiind incidentă această a doua situație.
Astfel, organele vamale au considerat că s-a născut o datorie vamală, la data de 05.08.2011, respectiv 13.09.2011, în baza art. 13 alin. 3 din Regulamentul CE nr. 1225/2009, față de prevederile art. 4 pct. 9 și 10, art. 20 și art. 201 din Regulamentul CE nr. 2913/1992 privind Codul Vamal Comunitar, coroborate cu art. 1 din Regulamentul CE nr. 672/2012 și Regulamentul CE nr. 791/2011.
Referitor la TVA în valoare de 13.992 lei stabilită suplimentar, recurenta a arătat că aceasta a fost stabilită asupra taxei antidumping, conform art. 287 din Legea nr. 86/2006 coroborat cu art. 126. 131, 132 ind. 2, 134, 136 și 139 din Legea nr. 571/2003. Astfel, față de aceste dispoziții, recurenta a arătat că baza de impozitare a TVA pentru importul de bunuri în România este reprezentată de valoarea în vamă a bunurilor, stabilită potrivit legislației vamale în vigoare, la care se adaugă orice taxe, impozite, comisioane și alte taxe datorate în afara României și cele datorate ca urmare a importurilor din România, cu excepția TVA care urmează a fi percepută și, prin urmare, în mod legal a fost aplicată TVA de 24% asupra taxei antidumping stabilită.
Cu privire la accesorii, recurenta a arătat că acestea au fost stabilite în conformitate cu prevederile din legislația națională, respectiv art. 100 din Legea nr. 86/2003, art. 63 și 78 din Ordinul ANAF 7521/2006.
Recurenta a mai arătat că instanța de fond a dat o eficiență nejustificată concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză, deși opinia expertului reprezintă aprecieri asupra legalității, iar nu asupra situației de fapt.
În drept a fost invocată aplicarea art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimata S.C. E. C. S.R.L. B., deși legal citată, nu a formulat întâmpinare conform art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, a art. 304 Cod procedură civilă. și recursul declarat de pârâta D.G.R.F.P.B., Curtea constată că acesta este întemeiat.
Primul motiv de recurs referitor la faptul că, în mod eronat, s-a reținut în considerentele hotărârii că efectuarea controlului ulterior a avut loc fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege, se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și este fondat.
Astfel, art. 100 alin. 1 și 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal stabilește că "autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declarația vamală";, iar "când după reverificarea declarației sau după controlul ulterior rezultă că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situației, ținând seama de noile elemente de care dispune";.
În cauză, ulterior emiterii declarațiilor vamale de import plasă din fibră de sticlă nr. 11ROBV0900I0041283 din data de 05.08.2011 și nr.11ROBV0900I0048060 din data de 13.09.2011, organul vamal a efectuat verificări din care a rezultat că Certificatul de origine Tip A (FORM A) seria KL 2011/15684, prezentat în original de societate la momentul calculării taxelor vamale nu a fost eliberat de autoritatea competentă din Malaysia, respectiv Ministerul Comerțului Internațional și Industriei.
În aceste condiții, este evident că întocmirea declarațiilor vamale a fost rezultatul unor informații inexacte prezentate de intimata reclamantă autorității vamale la momentul efectuării formalităților vamale, controlul ulterior fiind legal realizat.
Și cel de-al doilea motiv de recurs referitor la interpretarea greșită a legii, raportat la faptul că se datorează taxe antidumping începând cu data la care au fost cerute garanții - 05.08.2011 și 13.09.2011, garanție constituită în conformitate cu Regulamentul CE nr. 791/2011 coroborat cu art. 7 din Regulamentul CE nr. 1225/2009 și cu art. 1 și 2 din Regulamentul UE nr. 1135/2011, aceasta fiind menită să asigure valoarea taxei antidumping pe perioada cât durează ancheta instituită de Uniunea Europeană asupra operațiunilor de import din Malaysia cu marfa declarată, motiv de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, este fondat.
Astfel, Regulamentul CE nr. 1225/2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene reglementează cadrul general de instituire a măsurilor antidumping și stabilește, la art. 13, cu denumirea marginală "Circumvenția";, că "(1) Taxele antidumping instituite în temeiul prezentului regulament se pot aplica și importurilor de produse similare ce provin din țări terțe, cărora li s-au adus mici modificări sau care nu au fost modificate, precum și importurilor de produse similare cărora li s-au adus mici modificări sau părți ale acestor produse care provin dintr-o țară care face obiectul măsurilor, atunci când are loc o circumvenție a măsurilor în vigoare. (…) Circumvenția se definește ca o modificare a configurației schimburilor comerciale între țările terțe și Comunitate sau între întreprinderi din țara care face obiectul măsurilor și Comunitate, care decurge din practici, operațiuni sau prelucrări pentru care nu există o motivație suficientă sau o justificare economică alta decât impunerea taxei, fiind dovedit că există prejudiciu sau că efectele corective ale taxei sunt compromise în ceea ce privește prețul și/sau cantitățile de produse similare și unde există probe privind existența unui dumping în legătură cu valorile normale stabilite anterior pentru produsul similar, dacă este necesar în conformitate cu prevederile articolului 2";.
Alin. 3 al art. 13 arătat anterior stabilește că "(3) Se deschide o anchetă, în temeiul prezentului articol, la inițiativa Comisiei sau la cererea unui stat membru sau a oricărei părți interesate, pe baza unor elemente de probă suficiente în ceea ce privește factorii menționați la alineatul (1). Ancheta se deschide, după consultarea comitetului consultativ, printr-un regulament al Comisiei care poate de asemenea să ceară autorităților vamale să prevadă obligativitatea înregistrării importurilor în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) sau să solicite garanții. Ancheta este efectuată de către Comisie, cu un eventual ajutor din partea autorităților vamale, și trebuie finalizată în termen de nouă luni. În cazul în care faptele stabilite definitiv justifică extinderea măsurilor, acest lucru este decis de către Consiliu, care hotărăște cu privire la propunerea Comisiei, după consultarea comitetului consultativ. Propunerea se adoptă de către Consiliu, cu excepția cazului în care hotărăște cu o majoritate simplă să respingă propunerea, în termen de o lună de la prezentarea ei de către Comisie. Extinderea intră în vigoare începând cu data la care înregistrarea a devenit obligatorie în temeiul articolului 14 alineatul (5) sau cu data la care au fost cerute garanții. Dispozițiile procedurale corespunzătoare prezentului regulament cu privire la deschiderea și desfășurarea anchetelor se aplică în conformitate cu prezentul articol";.
În interpretarea acestei norme, prin Hotărârea din data de 06.06.2013, pronunțată în cauza C-667/11, CJUE a statuat că "potrivit obiectivului și economiei regulamentului de bază, în special ale considerentului (19) și ale articolului 13, un regulament de extindere a unei taxe antidumping are ca unic obiect asigurarea eficienței acesteia și evitarea circumvenției ei. În consecință, o măsură de extindere a unei taxe antidumping definitive are doar un caracter accesoriu în raport cu actul inițial de instituire a acestei taxe care protejează aplicarea eficientă a măsurilor definitive"; (pct. 28).
Cu referire la bunurile ce au făcut obiectul importurilor în litigiu - plasă din fibră de sticlă, Curtea reține că prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 a fost instituită o taxă definitivă antidumping, în cazul în care aceste bunuri provin din Republica Populară Chineză, ancheta fiind desfășurată în intervalul 01.06.2009-31.03.2010.
Ulterior, prin Regulamentul (UE) nr. 1135/09.11.2011 a fost deschisă o anchetă privind circumvenția, pentru a determina dacă importurile în uniune a bunurilor respective, provenite din Malaysia, eludează măsurile instituite de Regulamentul nr. 791/2011. Acest regulament a fost publicat în JOUE în data de 10.11.2011 și a intrat în vigoare la data de 11.11.2011.
Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 672/2012 s-a extins taxa definitivă antidumping instituită prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 și la importurile de plasă din fibră de sticlă expediate din Malaysia. În preambulul acestui act s-a reținut că ancheta a acoperit perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2008 și 30 septembrie 2011, că practica de eludare a taxei antidumping instituită de Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 a fost aceea a transbordării produselor originare din Republica Populară Chineză via Malaysia, iar această practică a avut drept unic scop eludarea acestei taxe.
Nu poate fi reținută interpretarea dată de prima instanță, în sensul că taxa antidumping definitivă stabilită prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 672/2012 se aplică numai importurilor înregistrate în conformitate cu dispozițiile art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 1135/09.11.2011, începând cu data intrării în vigoare a acestuia, respectiv data de 11.11.2011, deoarece aceasta nu ține cont de prevederile art. 13 alin. 3 din Regulamentul CE nr. 1225/2009, conform cărora extinderea unei taxe antidumping intră în vigoare fie de la data la care înregistrarea a devenit obligatorie în temeiul articolului 14 alineatul (5), fie la data la care au fost cerute garanții.
Or, în cauză, la data întocmirii declarațiilor vamale, organul vamal a solicitat intimatei reclamante constituirea unei garanții, care a fost achitată cu OP 34/05.08.2011, OP nr. 45/13.09.2011, OP 559/13.09.2011 și OP nr. 60/13.09.2011.
Argumentul primei instanțe în sensul că art. 10 din Regulamentului (UE) nr. 1135/09.11.2011 stabilește regulile legate de retroactivitate și prevede la alin. 1 și 4 că nu se aplică măsuri provizorii și taxe antidumping definitive decât produselor puse în liberă circulație după data la care a intrat în vigoare decizia luată în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) și, respectiv, cu articolul 9 alineatul (4) și numai pentru produsele care se declară că urmează să fie puse în consum cu cel mult nouăzeci de zile înainte de data aplicării măsurilor provizorii, dar nu anterior deschiderii anchetei, nu poate fi reținut.
În cauză, nu este incidentă situația premisă a acestei norme - instituirea unei taxe antidumping definitive, ci, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 672/2012 vizează extinderea unei taxe antidumping instituită anterior prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011. Or, așa cum s-a reținut anterior, jurisprudența CJUE a statuat expres că extinderea unei taxe antidumping definitive are doar un caracter accesoriu în raport cu actul inițial de instituire a acestei taxe și este menită să determine aplicarea eficientă a măsurilor definitive.
În plus, Curtea reține că această situație - extinderea unei taxe antidumping definitive, începând cu data la care înregistrarea a devenit obligatorie sau la care au fost solicitate garanții - reprezintă o excepție de la neretroactivitate, permisă în condițiile art. 10 alin. 1 prin prisma art. 13 alin. 3 din Regulamentul CE nr. 1225/2009.
În ceea ce privește suma stabilită cu titlu de TVA stabilită suplimentar, recurenta Curtea constată că sunt incidente dispozițiile art. 287 din Legea nr. 86/2006 coroborat cu art. 126. 131, 132 ind. 2, 134, 136 și 139 din Legea nr. 571/2003, conform cărora baza de impozitare a TVA pentru importul de bunuri în România este reprezentată de valoarea în vamă a bunurilor, stabilită potrivit legislației vamale în vigoare, la care se adaugă orice taxe, impozite, comisioane și alte taxe datorate în afara României și cele datorate ca urmare a importurilor din România, cu excepția TVA care urmează a fi percepută. Prin urmare, reținând legalitatea taxei antidumping aplicată de organul vamal, în mod legal a fost aplicată TVA de 24% asupra cuantumului acesteia.
În mod corespunzător, și accesoriile calculate prin actele contestate au fost legal stabilite, potrivit dispozițiilor art. 100 din Legea nr. 86/2003, art. 63 și 78 din Ordinul A.N.A.F. 7521/2006, raportat la prevederile art. 134 și următoarele din Legea nr. 571/2003, care stabilește că accesoriile se datorează de la data exigibilității taxei, care este data faptului generator, respectiv data realizării importurilor.
Nu are relevanță în cauză sentința civilă nr. 1938/CA/09.07.2013 pronunțată de Tribunalul Brașov, modificată prin decizia nr. 155/R/28.01.2015 a Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal (dosar nr. 1922/62/2013), invocată de către recurenta pârâtă, deoarece aceasta vizează cuantumul taxelor vamale aplicabile produselor vizate de cele două importuri, iar, conform art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009, taxele antidumping "sunt independente de taxele vamale, impozitele sau alte taxe percepute în mod normal la import";. Or, actele administrative ce fac obiectul prezentului litigiu vizează taxele antidumping.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurenta pârâtă D.G.R.F.P. B. împotriva sentinței civile nr. 2409/CA/21.10.2014 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va modifica în totalitate și, în rejudecare, va respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. E.C. S.R.L.
| ← Decizia Decanului Baroului nu poate face obiectul unei cereri de... | Procedura insolvenţei, Legea nr. 85/2006. Rectificare tabel... → |
|---|
