Opoziţia la executare. Recurs inadmisibil. Unicitatea şi legalitatea căii de atac.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 102/R din data de 17.02.2015
- art. 62 alin.1, 3 din Legea nr. 58/1934;
- art. 399 alin. 3 Cod procedură civilă.
Asupra recursului de față:
Prin decizia civilă nr. 307/Ap din data de 19.06.2014 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. 8038/197/2013 s-a respins apelul formulat de apelantele contestatoare D.M. și C.A. în contradictoriu cu intimatele S.C. B.1 S.R.L. și S.C. B.2 S.A. și cu intimatul contestator D.S.V., împotriva sentinței civile nr. 15464/05.12.2013 pronunțată de Judecătoria Brașov, pe care a păstrat-o.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește solicitarea apelantelor de a constata incidența în cauză a normelor de executare silită din codul de procedură civilă aceasta a fost nefondată, având în vedere că dosarul de executare silită nr. 84/2013 al B.E.J. F.L. are ca obiect executarea silită a unui titlu cambial reprezentat de biletul la ordin avalizat.
În aceste condiții în mod corect instanța de fond a calificat petitul 4 al cererii prin care s-a solicitat anularea titlului executoriu ca fiind opoziție la executare, întrucât titlul executoriu contestat este un bilet la ordin fiind incidente dispozițiile Legii nr. 58/1934 care prin art. 106 raportat la art. 62 prevăd posibilitatea formulării de către debitor a unei opoziții la executare, în cadrul căreia oponentul poate să invoce excepții obiective și subiective.
Potrivit dispozițiilor art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă ,,în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac."; Aceste dispoziții nu au fost incidente în cauză întrucât există dispoziții speciale care reglementează calea de atac prin care se poate anula biletul la ordin, respectiv opoziția la executare.
De altfel, chiar contestatoarele au indicat ca motive de fapt și drept ale contestației și dispozițiile din Legea nr. 58/1934.
Cu privire la critica apelantelor de a constata incidența în cauză doar a legii procesuale civile noi s-a constatat că nici aceasta nu este fondată.
Potrivit dispozițiilor art. 24 din Noul Cod de procedură civilă ,,dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare"; și în acest sens sunt și dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012.
Contestația la executare constituie un incident în cursul executării silite (potrivit art. 620 alin. 2 din Noul Cod de Procedură civilă, instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite ,,cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe) determinarea legii de procedură civilă aplicabilă acesteia se va face în funcție de momentul demarării executării silite (data cererii de executare silită), iar nu prin raportare la data înregistrării la instanță a contestației la executare.
Momentul începerii executării silite este demarcat de prevederile art. 622 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă potrivit cărora executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare.
În speță, executarea silită a început în dosarul de executare silită nr. 84/2013 al B.E.J. F.L. în baza cererii de executare silită nr. 4321/8/6/2012 formulată de creditoarea S.C. B.2 S.A. ce a fost înregistrată la executorul judecătoresc în data de 13.02.2013, anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă în data de 15.02.2014.
Pe cale de consecință, cum executarea silită a fost demarată sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865, contestația la executare promovată ulterior noului cod, în data de 21.03.2013 este reglementată de Codul de procedură civilă din 1865, iar nu de Noul Cod de procedură civilă.
În aceste condiții în mod corect instanța de fond a reținut tardivitatea formulării opoziției la executare față de dispozițiile art. 62 din Legea nr. 58/1934 în forma în vigoare la data declanșării executării silite și a respins ca nefondată contestația la executare.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă instanța a respins apelul și a păstrat hotărârea ca fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei soluții au declarat recurs contestatoarele D.M. și C.A., aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a judeca cauza ca și recurs, și în subsidiar, casarea deciziei recurate și trimiterea spre rejudecare, pentru a judeca cauza în apel, dar cu intrarea în fondul cauzei.
În expunerea motivelor de recurs se arată că greșit a calificat Tribunalul că toate petitele contestației se contestă numai pe calea opoziției la executare, în condițiile în care pct. 1, 2, 3 fac obiectul contestației la executare prevăzută de Codul de procedură civilă de la 1865, republicat și modificat. Se continuă în sensul că s-a calificat greșit calea de atac ca fiind apelul, pentru toate petitele contestației, pct. 1, 2 și 3 putând fi atacate cu recurs, cele trei petite indicate făcând obiectul contestației la executare, reglementate de Codul de procedură civilă de la 1865, modificat, republicat. Se continuă că greșit a apreciat Tribunalul că termenul de apel este de 5 zile, fie că este aplicat tuturor petitelor din fondul cauzei, fie că este aplicat doar pct. 4, fiind greșit aplicată sancțiunea tardivității depunerii apelului, în contextul în care termenul de apel este de 15 zile.
În drept art. 299, art. 301, art. 302, art. 3021, art. 303, art. 304 pct. 1, 8 și 9, art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.
Recursul este inadmisibil.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, și deliberând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. 1 Cod de procedură civilă, asupra excepției procesuale a inadmisibilității recursului invocată de instanță din oficiu, Curtea reține următoarele:
Sub aspectul excepției inadmisibilității, Curtea consideră că, în ipoteza în care, prin intermediul căii de atac a recursului, se pune în discuție însăși calificarea unei căi de atac declanșată împotriva unei hotărâri pronunțate de o instanță de fond, instanța are obligația de a examina dacă a fost respectat în cauză principiul legalității căilor de atac.
Astfel, într-o ierarhie a principiului unicității căii de atac și a principiului legalității căii de atac, instanța de recurs consideră că are prioritate principiul legalității căii de atac, cu precizarea necesară că dispozițiile procesuale care instituie, într-un sistem de drept, căile de atac pe care o parte poate să le exercite trebuie să fie nu doar accesibile, dar și previzibile, calitatea legii, de a fi accesibilă și previzibilă, fiind o garanție a procesului echitabil în materie civilă, astfel cum este acesta protejat prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Rotaru împotriva României, hotărârea din 4 mai 2000, par. 52, 55).
Cum, în cauza dedusă judecății, prin motivele de recurs formulate în fața Tribunalului Brașov, s-a solicitat instanței recalificarea căii de atac ce a fost menționată, de către judecătorul fondului, în sentința civilă nr. 15464/04.12.2013, pronunțată de Judecătoria Brașov, cerere ce a fost admisă de către tribunal, este evident că se impune verificarea aspectului legalității căii de atac, ce ar fi putut fi exercitată împotriva acestei sentințe, din perspectiva faptului că, față de obiectul cererii și având în vedere dispozițiile art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934, pentru respectarea unicității căii de atac, și față de împrejurarea că această cale de atac este mai favorabilă, Tribunalul a calificat calea de atac ca fiind apel.
În acest context, Curtea apreciază că prioritar cercetării admisibilității recursului, în cauza dedusă judecății se impune cercetarea motivelor de recurs și dezlegarea acestui aspect de legalitate.
Articolul 399 alineatul 3 din Codul de procedură civilă prevede că, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de către o instanță judecătorească, se pot invoca, în contestația la executare, apărări de fond, împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop, o altă cale de atac.
Opoziția la executare reglementată de Legea nr. 58/1934 este concepută ca o cale de atac prin intermediul căruia, debitorul care a primit somația emisă conform prevederilor art. 61 alin. 6 poate invoca excepții de nulitate a titlului cambial, în condițiile art. 63 din aceeași lege. În cazul biletelor la ordin Legea nr. 58/1934 instituie o procedură de contestare pe fond și anume opoziția la executare.
Opoziția la executare poate să vizeze însăși valabilitatea biletului la ordin ca act juridic sau executarea silită a unui astfel de titlu, în timp ce contestația la executare în cazul biletelor la ordin trebuie să se limiteze strict la aspecte ce țin de valabilitatea actelor de executare individuale.
În speță, debitoarele recurente au formulat o contestație la executare invocând în motivarea acesteia și nulitatea titlului deci inexistenta raporturilor fundamentale, alăturat de criticile privind nevalabilitatea actelor de executare individuale. Prin urmare, inexistența raportului fundamental constituie indiscutabil apărare de fond îndreptată împotriva titlului executoriu, ce poate fi valorificat numai în condițiile căii de atac speciale. Astfel, corect a calificat instanța de apel contestația la executare ca fiind opoziție la executare, fiind inadmisibilă judecata în cadrul aceluiași proces atât a unei opoziții cambiale cât și a contestației la executare, întrucât dispozițiile art. 62 alin. 1 din Legea nr. 58/1934 stipulează faptul că debitorul poate face opoziție "la executare";, din această sintagmă rezultând că opoziția privește nu numai titlul de valoare ce se pune în executare, ci și actele de executare efectuate în baza sa.
Așa fiind, în cauză a fost respectat principiului unicității căii de atac și principiul legalității căii de atac, excepția inadmisibilității prezentului recurs, susținându-se față de art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 care stipulează că împotriva hotărârii pronunțate asupra opoziției la executare se poate formula apel în termen de 15 zile de la pronunțare.
Dispozițiile Noului Cod de procedură civilă nu sunt aplicabile speței întrucât executarea a fost demarată anterior intrării în vigoare a legii noi, dispozițiile tranzitorii de la art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 statuând că dispozițiile Noului Cod de procedură civilă se aplică numai executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare. Or, cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrata la 14.02.2013 sub dosar nr. 5401/197/2013 al Judecătoriei Brașov, deci executarea silită a fost demarată sub imperiul Codului de procedură civilă de la 1865, întreaga procedură execuțională urmând să se desfășoare sub imperiul reglementarilor vechiului Cod de procedură civilă.
Pentru aceste rațiuni de fapt și de drept, Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarele D.M. și C.A. împotriva deciziei civile nr.307/A/19.06.2014 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. 8038 /197 /2013.
| ← Condiţii de formă pentru promovarea contestaţiei... | Recuperare drepturi salariale încasate necuvenit - art. 256 din... → |
|---|
