Salariul minim brut pe economie nu poate constitui temei de negociere a salariului de bază, corespunzător clasei I de salarizare, ce reprezintă punctul de pornire al stabilirii salariului prin aplicarea coeficientului de ierarhizare.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 253/Ap din data de 23.02.2015
Interpretare clauze Contract Colectiv de Muncă la nivel de Ramură Transporturi.
- Legea nr. 62/2011;
- H.G. nr. 1193/2010;
- H.G. nr. 1225/2011;
- H.G. nr. 23/2013.
Salariul minim brut pe economie nu poate constitui temei de negociere a salariului de bază, corespunzător clasei I de salarizare, ce reprezintă punctul de pornire al stabilirii salariului prin aplicarea coeficientului de ierarhizare.
Constată că prin sentința civilă nr. 1216/2014 pronunțată de Tribunalul Brașov a fost respinsă cererea formulată de către reclamanții D.I., G.N.R. și V.P.S., în contradictoriu cu pârâtele C.N.C.F. "CFR"; S.A. B.1 și C.N.C.F. "CFR"; S.A. - S.R.C.F. B.2.
Pentru a pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Reclamanții au calitate de salariați ai pârâtei C.N.C.F. "CFR"; S.A. - S.R.C.F. B.2., potrivit contractelor individuale de munca și actelor adiționale depuse la dosar.
Totodată, prin Sentința civilă nr.1733 din 19.11.2012 a Tribunalului Brașov, a fost admisă excepția nulității anexei 1 la Contractul colectiv de muncă pentru anii 2009-2010, încheiat la nivelul C.N.C.F. "C.F.R."; S.A. însă acest Contract colectiv de muncă, astfel cum a fost modificat prin Actul Adițional nr.1718/22.04.2010, a fost valabil numai până în data de 24.03.2011 întrucât în data de 25.03.2011 a fost înregistrat Contractul colectiv de muncă valabil pentru anii 2011-2012.
Așadar, pentru perioada pentru care se solicită recalcularea drepturilor salariale cuvenite reclamanților au fost în vigoare numai prevederile Contractului colectiv de muncă pentru anii 2011-2012 și 2012-2013 iar în ce privește aceste contracte colective de muncă, nu s-a făcut dovada că s-ar fi constat de către instanța de judecată nulitatea anexelor ce stabilesc coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare.
De asemenea, potrivit prevederilor Contractului colectiv de muncă pentru anii 2011-2012 și 2012-2013, salariile de baza corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc in funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul prevăzute în anexa nr.1 iar nivelul salariului de baza brut pentru clasa de salarizare 1 a fost prevăzut in anexa Contractului colectiv de muncă, acest nivel fiind de 600 lei pentru anii 2011- 2013.
Prin H.G. nr. 1193/2010, salariul de baza minim brut garantat în plata începând cu 01.01.2011 s-a stabilit la suma de 670 lei, prin H.G. nr. 1225/2011 salariul de baza minim brut garantat în plată începând cu 01.01.2012 s-a stabilit la suma de 700 lei iar prin H.G. nr. 23/2013 începând cu 01.02.2013 și până la 30.06.2013 s-a stabilit un salariu de bază minim brut garantat în plată de 750 lei lunar în timp ce începând cu luna iulie 2013 s-a stabilit un salariu de bază minim brut garantat in plată de 800 lei.
Conform dispozițiilor acestor hotărâri de guvern, salariile de baza se stabilesc prin contractele individuale de muncă, fiind sancționat angajatorul care stabilește salarii sub nivelul salariului garantat în plată.
Așadar, din conținutul hotărârilor de guvern arătate rezultă obligația fiecărui angajator de a garanta plata unui salariu minim brut stabilit la nivel de țară și care variază pentru fiecare an însă nici una din aceste hotărâri de guvern nu impune angajatorului un anumit mod de calcul al salariului ci doar obligația ca cel mai mic salariu în plată să fie la nivelul minim fixat prin respectiva hotărâre.
Astfel cum rezultă din actele adiționale la contractele individuale de muncă încheiate de reclamanți cu angajatorul și depuse la dosarul cauzei, fiecare reclamant a beneficiat de un salariu de baza lunar mai mare decât salariul de baza minim brut garantat în plată stabilit prin Hotărâre de Guvern, la care s-au adăugat diferite sporuri sau indemnizații, după caz.
Nici unul dintre reclamanți nu a beneficiat de un salariu de bază egal cu cel stabilit prin Hotărâre de Guvern sau mai mic, salariile reclamațiilor fiind astfel stabilite prin Contractul colectiv de muncă la un nivel mai ridicat decât salariul de baza minim brut garantat în plata.
Totodată, nu s-a făcut dovada că ar exista vreo persoană angajată în cadrul pârâtei care ar fi salarizată la nivelul clasei 1 de salarizare și ar primi astfel un salariu sub nivelul salariului minim garantat în plată și oricum numai acea persoană ar putea pretinde nerespectarea de către angajator a prevederilor hotărârilor de guvern menționate.
În ce privește constatarea nulității anexei 1 la Contractul colectiv de muncă pentru anii 2009-2010, s-a avut în vedere de către instanța de judecată prevederile Contractului colectiv de muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi însă pentru perioada 2011-2013 nu există încheiat un Contract colectiv de muncă la Nivel de Ramură Transporturi, motiv pentru care s-a reținut spre analiză în cadrul prezentului dosar numai prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, aceste prevederi fiind de altfel invocate și de către reclamanți în fundamentarea pretențiilor lor.
De asemenea, interpretarea dispozițiilor din Anexa 1 la Contractul colectiv de muncă valabil pentru anii 2012-2013 de către I.T.M. B. nu se poate impune instanței de judecată, analiza prevederilor contractuale incidente în speță fiind atributul exclusiv al completului de judecată.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat apel de apelanții reclamanți criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel sentința este criticată sub următoarele aspecte:
1. Apelanta apreciază că în speța de față nu poate fi reținută existența unei confuzii între salariul de bază minim brut pe țară și clasa de salarizare care se calculează după aceiași formulă respectiv salariul de bază corespunzător înmulțit cu coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare. Stabilirea cuantumului salariului minim brut garantat în plată prin H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011 și H.G. nr. 23/2013 cu respectarea condițiilor de consultare a sindicatelor și patronatelor se impune și pârâtelor în calitate de angajatori fiind obligate să asigure acordarea salariului minim brut garantat în plată. În realitate, în Contractul colectiv de muncă la nivel de Unitate pe anii 2011 - 2013 salariul de bază brut a fost de 600 lei inferior salariului de bază minim brut.
2. O altă critică vizează faptul că, nu poate fi reținută incidența Legii nr. 283/2011 întrucât pârâtele nu sunt instituții bugetare, deși primesc subvenții de la bugetul de stat, sunt considerat instituții autonome din punct de vedere financiar întrucât se autofinanțează și au buget propriu. Se mai arată că plata drepturilor salariale așa cum au fost ele solicitate prin prezenta cerere nu este condiționată de încadrarea în prevederile bugetelor aprobate întrucât dispozițiile Contractului colectiv de muncă sunt clare și lipsite de echivoc.
3. O altă critică vizează soluționarea capătului de cerere privind constatarea nulității parțiale a anexei I a Contractului colectiv de muncă pe anii 2012 - 2013 se arată că prin sentința civilă nr. 1733/2012 pronunțată de Tribunalul Brașov a fost constatată nulitatea anexei I a Contractului colectiv de muncă pe anii 2009 - 2010 iar valabilitatea acestui contract a fost prelungită prin actul adițional nr. 1718/2010 și pentru anul 2011. Rezultă că reclamanții sunt îndreptățiți la plata acestor drepturi salariale întrucât nulitatea anexei produce efecte nu numai pentru viitor ci și pentru trecut.
Se mai arată în continuarea motivelor de apel că nulitatea acestei anexe a Contractului colectiv de muncă a fost solicitată și pentru că reprezentanții sindicatelor aveau obligația de a respecta dispozițiile art. 164 alin. 2 și alin. 3 din Codul muncii.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că apelul nu este întemeiat și în consecință va fi respins iar sentința primei instanțe va fi păstrată ca legală și temeinică în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 din codul de procedură civilă pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt și a procedat la aplicarea judicioasă a textelor de lege incidente în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică.
I. Problema care se pune în speță este dacă salariul de bază corespunzător clasei I de salarizare prevăzut în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate C.N.C.F. C.F.R. S.A. - S.C.R.E.Î.R. C.F. B. trebuia stabilit prin negociere, la nivelul salariului minim pe economie așa cum a fost stabilit prin H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011 și H.G. nr. 23/2013 sau nu.
Prima instanță a procedat în mod corect reținând că salariul minim pe economie nu poate constitui drept bază de negociere a salariului de bază corespunzător clasei I, care reprezintă punctul de pornire al stabilirii salariului prin aplicarea coeficientului de ierarhizare. Instanța de fond a înțeles foarte bine care este diferența dintre salariul minim pe economie și salariul de bază corespunzător clasei I de salarizare și nu a confundat cele două noțiuni.
Nulitatea anexei I a Contractului colectiv de muncă pe anii 2009 - 2010 viza cu totul alte aspecte decât cel invocat în prezenta cauză, respectiv nerespectarea dispozițiilor privind cuantumul salariului brut corespunzător clasei I de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel ierarhic superior și nu prin raportare la cuantumul salariului minim pe economie. Prin urmare critica legată de nerespectarea statuărilor din sentința civilă nr. 1733/2012 pronunțată de Tribunalul Brașov nu poate fi primită și în consecință va fi respinsă.
În ceea ce privește îndreptățirea reclamanților la a primi salariile negociate cu coeficientul de ierarhizare prin aplicarea acestuia la o bază de calcul egală cu salariul minim pe economie, analiza acestor capete de cerere trebuie purtată în raport de actele normative care reglementează cuantumul salariului minim pe țară în perioada respectivă, adică H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011, H.G. nr. 23/2013.
În urma negocierii libere purtată între salariați și reprezentanții angajatorului și în respectarea dispozițiilor art. 164 din Codul muncii, au rezultat salarii mai mari decât salariul minim pe economia națională de 670 lei, de 700 lei și de 750 lei.
Nu rezultă din nici un act normativ că baza de pornire a negocierii salariului unui angajat, respectiv salariul brut corespunzător clasei I de salarizare trebuie să fie cel puțin egală cu salariul minim pe economie. Actele normative indicate de reclamanți nu prevăd o astfel de obligativitate și nici o sancțiune în acest sens ci doar obligația angajatorului de a garanta în plată un salariu care să nu fie mai mic decât salariul minim brut pe țară.
Potrivit dispozițiilor art. 160 din Codul muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri. Or, chiar reclamanții au arăta în cuprinsul cererii de chemare în judecată și în declarația de apel că salariul de bază la nivelul Societății este compus din salariul brut corespunzător clasei I de salarizare înmulțit cu coeficientul de ierarhizare. După aplicarea acestei formule, reclamanții nu au dovedit că salariul de bază rezultat astfel, este mai mic decât salariul minim brut pe țară așa cum prevăd dispozițiile art. 164 alin. 2 și 3 din Codul muncii.
Prin urmare în mod corect prima instanță a respins pretențiile reclamanților.
Față de considerente ce preced, analiza aspectelor invocate prin critica din apel privind inaplicabilitatea Legii nr. 283/2011 și a modului de finanțare al Societății pârâte, este inutile și lipsită de orice consecințe juridice, atâta timp cât dreptul în sine nu are nicio fundamentare în prevederile Contractului colectiv de muncă și nici într-o alt act normativ iar această analiză nu poate schimba soluția pe fond.
Pentru aceleași argumente expuse mai sus nu pot fi primite nici criticile din apel legate de modul de soluționare al capătului de cerere privind constatarea nulității anexei 1 a Contractului colectiv de muncă valabil pentru perioada 2012 - 2013, întrucât au fost respectate dispozițiile art. 264 alin. 2 și 3 din Codul muncii.
Față de toate cele de mai sus instanța va respinge apelul declarat de apelanții reclamanți în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
| ← Procedura insolvenţei, Legea nr. 85/2006. Rectificare tabel... | Condiţii de formă pentru promovarea contestaţiei... → |
|---|
