Conflict de competenţă. Încuviinţarea executării silite
Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 17/C din data de 17.10.2013
Potrivit dispozițiilor art. 650 din Noul Cod de procedură civilă instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite.
Potrivit dispozițiilor art. 819 din Noul Cod de procedură civilă cererea de încuviințare a urmăririi silite imobiliare se adresează instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul, dispoziția legală menționată având caracter special și de excepție față de regula instituită de art. 650 din Noul Cod de procedură civilă, aflându-ne într-unul din cazurile în care legea dispune altfel.
Deliberând asupra cauzei civile de față, Curtea a constatat următoarele:
Prin cererea formulată de SCPEJ B. și W. și adresată Judecătoriei Târnăveni s-a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitoarei SC M. SRL, la cererea creditoarei SC C. C. R. SRL, în baza titlului executoriu Contractul de credit nr. 30 din 27.11.2008 și contractul de ipotecă nr. 30 din 27.11.2008 autentificat sub nr. 2670/2008, pentru un debit restant de 93.411,10 lei.
S-a mai arătat că se solicită executarea silită imobiliară asupra imobilului situat în xxx, nr. cadastral xxx.
Prin Încheierea civilă nr. 392/C din 04.09.2013 Judecătoria Târnăveni, admițând excepția necompetenței teritoriale, și-a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, reținând că, potrivit art. 650 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.
La rândul său, Judecătoria Odorheiu Secuiesc și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Târnăveni, prin Încheierea civilă nr. 2016 din 19.09.2013, reținând că în cazul urmăririi bunurilor imobile sunt incidente prevederile art. 819 din Noul Cod de procedură civilă.
Față de cele reținute anterior, Curtea a constatat că există un conflict de competență, în sensul dispozițiilor art. 133 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă, cele două judecătorii menționate anterior declinându-și reciproc competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite.
Analizând argumentele reținute de cele două instanțe în soluționarea excepției necompetenței teritoriale, Curtea a constatat că, într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 650 din Noul Cod de procedură civilă instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite.
Potrivit dispozițiilor art. 819 din Noul Cod de procedură civilă cererea de încuviințare a urmăririi silite imobiliare se adresează instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul, dispoziția legală menționată având caracter special și de excepție față de regula instituită de art. 650 din Noul Cod de procedură civilă, aflându-ne într-unul din cazurile în care legea dispune altfel.
Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că Judecătoriei Târnăveni îi revine competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite imobiliare formulată de SCPEJ B. și W., întrucât imobilul ce face obiectul contractului de ipotecă se află în circumscripția acestei instanțe.
← Stabilire domiciliu minor. Interesul superior al minorului | Reținerea art. 74 ind.1 C. pen. Consecințe procesuale. → |
---|