Exercitarea dreptului de opţiune succesorală. Acceptarea tacită a moştenirii
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 1332/R din data de 17.10.2013
Actele săvârșite de succesibili pot fi considerate ca o acceptare tacită numai dacă din ele rezultă manifestarea voinței de a accepta succesiunea, fiind esențial ca actele respective să implice neîndoielnic intenția acestora de a accepta succesiunea.
În speță, reclamanta a invocat faptul că a acceptat tacit succesiunea rămasă după defunct prin preluarea din masa succesorală a unor bunuri, respectiv două cărți, din care una este o carte de rugăciuni foarte veche, o față de masă țesută manual și un colier de mărgele cu pietre semiprețioase, cu o vechime considerabilă. Preluarea acestor bunuri de către reclamantă nu s-a făcut cu intenția de accepta succesiunea, martorii audiați în cauză declarând că după înmormântarea defunctului însăși reclamanta a precizat că a preluat bunurile respective pentru că au o valoare sentimentală.
Bunurile preluate de reclamantă constituiau doar amintiri de familie și preluarea unor astfel bunuri nu se încadrează în categoria actelor care pot fi considerate ca fiind acte de acceptare tacită a succesiunii, neavând relevanță faptul dacă bunurile în discuție au fost preluate cu acordul sau fără acordul celorlalți succesibili.
Prin sentința civilă nr. 4030/5 mai 2011, pronunțată de Judecătoria Târgu-Mureș în dosarul nr. 3671/320/2009 s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâta R. I. și s-a respins cererea formulată de reclamanta O. I. în contradictoriu cu pârâții R. I. și R. E., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin acțiunea introductivă reclamanta O. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții R. I. și R. E. pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că părțile sunt moștenitorii legali ai defunctului R. A., decedat la data de 30.08.2006, iar din masa succesorală rămasă după defunct fiecăruia dintre moștenitorii le revin următoarele cote: pârâtei de rând 1 R. I., în calitate de soție supraviețuitoare - cota de 2/8(1/4) parte, reclamantei O. I., născută R., în calitate de fiică - cotă de 3/8 (1/2 din 3/4) parte și pârâtului de rând 2 R. E., în calitate de fiu - cota de 3/8 (1/2 din 3/4) parte. Totodată s-a solicitat să se constate că masa succesorală rămasă după defunct este compusă din casă de locuit și teren aferent, dobândit prin contribuție egală și comună în timpul căsătoriei cu pârâta de rând 1 și să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului compus din casă de locuit și teren aferent, prin atribuirea în natură în favoarea pârâtei de rând1, concomitent cu obligarea acesteia de a achita coproprietarilor sulte corespunzătoare cotelor de proprietate din întregul imobil sau prin vânzarea imobilului la licitație publică și distribuirea prețului conform cotelor de coproprietate deținute de coproprietari.
La termenul din 5 mai 2011 instanța a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei O. I., invocată de pârâta R. I.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că față de prevederile art. 1 din Legea 319/1944 și art. 659 Cod civil, atât reclamanta, cât și pârâții au vocație generală la moștenirea defunctului R. A., decedat la data de 30 august 2006, reclamanta O. I. și pârâtul R. E. fiind copiii din prima căsătorie a defunctului, iar pârâta R. I. fiind soția supraviețuitoare a defunctului
S-a mai reținut că, astfel cum rezultă din susținerea reclamantei și din probele administrate în cauză, reclamanta nu a acceptat expres succesiunea printr-un act autentic sau sub semnătura privată potrivit art. 689 Cod civil, nedepunând vreo probă scrisă în acest sens.
S-a verificat, de asemenea, dacă reclamanta a făcut vreun act de acceptare tacită, însă instanța a apreciat că niciunul din actele la care aceasta a făcut referire și care au fost dovedite cu martorii audiați în cauză, respectiv preluarea a doua zi după înmormântare a două cărți, a unei fețe de masă și a unui colier de mărgele fără o valoare economică substanțială nu pot avea valoarea unei acceptări tacite a moștenirii, potrivit art. 689 Cod civil.
S-a mai reținut că deși potrivit art. 1169 cod civil reclamantei îi revenea sarcina probei acceptării tacite a moștenirii aceasta nu a adus nicio altă probă de natura a face dovada acceptării succesiunii în termenul prevăzut de lege.
În aceste condiții, având în vedere că reclamanta nu a acceptat moștenirea in termenul de opțiune succesorală prevăzut de lege, s-a reținut că potrivit art. 700 Cod civil aceasta nu are calitate procesuală activă pentru a formula acțiunea având ca obiect constatarea calității de moștenitor, a masei succesorale și partajul bunurilor rămase după defunct.
În consecință, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea reclamantei, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Prin decizia civilă nr. 154 din 24 mai 2012 a Tribunalului Mureș s-a respins apelul declarat de reclamanta O. I. împotriva sentinței civile, pronunțată de Judecătoria Târgu-Mureș.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că în speță, reclamanta a apreciat că preluarea unor bunuri din masa succesorală (respectiv efectuarea unor acte de folosință exercitate asupra unor bunuri succesorale) reprezintă o acceptare tacită a succesiunii, însă în această privință, în mod constant practica judiciară, ca și literatura juridică în materie au conchis în sensul că luarea din masa succesorală a unor bunuri care prin numărul și valoarea lor reprezintă amintiri de familie nu semnifică o acceptare tacită a moștenirii .
Tribunalul a reținut că probele testimoniale administrate în fața instanței de fond privitoare la acceptarea de către reclamantă în mod tacit a succesiunii au convers în a dovedi că bunurile la care se face referire în declarația de apel au fost luate de reclamantă din masa succesorală ca având o valoare sentimentală pentru acesta, instanța de apel făcând trimitere în acest sens la declarațiile martorilor P. T. și S. T., audiați de către prima instanță.
S-a mai reținut că deși nu este reglementată prin acte normative o limită de valoare potrivit cu care actul de preluare a unor bunuri din masa succesorală să poată fi considerată act apt de acceptare a succesiunii, analiza primei instanțe în această privință s-a făcut doar pentru a se determina dacă prin preluarea acestor bunuri s-a efectuat un act de folosință și coroborând acest aspect cu cel referitor la afirmațiile reclamantei făcut în fața martorilor, s-a conchis că din toate punctele de vedere (și valoric, dar și ca manifestare de voință), acestea nu echivalează cu o acceptare tacită a moștenirii.
De asemenea, tribunalul a apreciat că prin valoarea bunurilor și manifestarea expresă de voință (așa cum chiar reclamanta a împărtășit-o martorilor), preluarea unor bunuri cu valoare sentimentală și care reprezintă amintiri de familie a fost făcută de reclamantă în calitate de succesibil și nu de moștenitor.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta O. I., solicitând casarea în tot a deciziei atacate și a sentinței civile nr. 4030/05.05.2011 a Judecătoriei Târgu-Mureș și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, în vederea judecării acesteia pe fond, invocând în drept motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului reclamanta a reiterat susținerile din motivele de apel și totodată a invocat faptul că aspectele reținute de instanța de fond în legătură cu lipsa calității reclamantei de moștenitor acceptant sunt contrazise de instanța de apel prin considerentele cuprinse în decizia atacată, în care s-a reținut că din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 690 Cod civil rezultă că, constituie acte de acceptare tacită a moștenii actele de administrare definitivă asupra unor bunuri din masa succesorală ut singuli, ca și actele de folosință exercitate de succesibili asupra bunurilor succesorale, însă pentru a putea avea efectul însușirii calității de moștenitor de către succesibil, este necesar ca acesta să fie făcut în calitate de moștenitor.
S-a relevat, de asemenea, că bunurile la care s-a făcut referire în hotărârile pronunțate în fazele procesuale anterioare au fost preluate de reclamantă în calitate de moștenitor, fără acordul celorlalți succesibili. În opinia reclamantei, pentru ca un succesibil care nu dorește să moștenească să poată intra în posesia unui bun sau unor bunuri care fac parte din masa succesorală și pe care le dorește pentru că au o valoare sentimentală pentru el, pentru a nu comite o infracțiune de furt, are nevoie de consimțământul moștenitorilor.
Reclamanta a susținut că ea a acceptat moștenirea și în această calitate a preluat bunuri din masa succesorală, în termenul prevăzut de art. 700 Cod civil.
S-a mai invocat faptul că bunurile preluate de reclamantă, respectiv o carte de rugăciuni care are o vechime de peste 120 de ani, un lexicon cu o valoare de 120 lei, o față de masă țesută manual și un colier de mărgele cu pietre semiprețioase, cu o vechime considerabilă, pe lângă faptul că au o valoare sentimentală pentru reclamantă, acestea au și o valoare apreciabilă pentru un colecționar, astfel că nu se poate susține că nu au o valoare economică însemnată.
În consecință, față de aspectele arătate reclamanta a susținut că are calitate procesuală activă în cauza dedusă judecății.
Pârâții R. I. și R. E. nu au formulat întâmpinare în cauză, însă acesta din urmă a declarat la termenul de judecată din 17.10.2013 că este de acord cu admiterea recursului promovat de reclamantă.
Examinând recursul dedus judecății, prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport de prevederile 306 alin. 2 din codul de procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului,Curtea a reținut următoarele:
Prin acțiunea introductivă reclamanta O. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții R. I. și R. E. să se constate că părțile sunt moștenitorii legali ai defunctului R. A., decedat la data de 30.08.2006, să se stabilească masa succesorală rămasă după defunct și cotele-părți ce le revin moștenitorilor și să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile din masa succesorală.
În cauză nu s-a contestat faptul că părțile au vocație succesorală după defunctul R. A., reclamanta și pârâtul R. E. fiind copiii defunctului din prima căsătorie, iar pârâta R. I. fiind soția supraviețuitoare din a doua căsătorie a defunctului.
Pentru a dobândi calitatea de moștenitori succesibilii au însă obligația prevăzută de art. 700 Cod civil de a-și exercita dreptul de opțiune succesorală într-un termen de 6 luni socotit de la data deschiderii succesiunii, întrucât simpla vocație succesorală determinată de încadrarea într-o clasă de moștenitori legali este lipsită de relevanță juridică în absența exercitării dreptului de opțiune succesorală.
Prin urmare pentru a fi moștenitori, succesibilii trebuie să fi acceptat succesiunea.
Prin art. 689 Cod civil este prevăzut modul în care se poate exprima acceptarea, fie expres, fie tacit și se arată în ce constă o acceptare tacită sau expresă. Astfel prin textul de lege menționat se prevede că acceptarea este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat și este tacită, când eredele face un act, pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare.
Față de prevederile legale invocate, instanța de recurs a reținut că actele săvârșite de succesibili pot fi considerate ca o acceptare tacită numai dacă din ele rezultă manifestarea voinței de a accepta succesiunea, fiind esențial ca actele respective să implice neîndoielnic intenția acestora de a accepta succesiunea.
În speță reclamanta a invocat faptul că a acceptat tacit succesiunea rămasă după defunct prin preluarea din masa succesorală a unor bunuri, respectiv două cărți, din care una este o carte de rugăciuni foarte veche, o față de masă țesută manual și un colier de mărgele cu pietre semiprețioase, cu o vechime considerabilă. Trebuie precizat însă că din probele administrate în cauză rezultă că preluarea acestor bunuri de către reclamantă nu s-a făcut cu intenția de accepta succesiunea, martorii audiați în cauză declarând că după înmormântarea defunctului însăși reclamanta a precizat că a preluat bunurile respective pentru că au o valoare sentimentală.
Având în vedere că bunurile preluate de reclamantă constituiau doar amintiri de familie și preluarea unor astfel bunuri, astfel cum a reținut și instanța de apel, nu se încadrează în categoria actelor care pot fi considerate ca fiind acte de acceptare tacită a succesiunii, instanța de recurs a apreciat că nu are relevanță faptul dacă bunurile în discuție au fost preluate cu acordul sau fără acordul celorlalți succesibili.
În ceea ce privește valoarea bunurilor menționate, tot din declarațiile martorilor rezultă că bunurile preluate de reclamantă nu aveau o valoare ridicată și pe de altă parte trebuie precizat că reclamanta nu a dovedit ce valoare economică ar fi avut aceste bunuri pentru un colecționar.
În consecință, având în vedere că în afară de preluarea bunurilor la care s-a făcut referire mai sus reclamanta nu a făcut efectuat alte acte care să implice intenția sa de a accepta succesiunea, instanța de recurs a reținut că în speță în mod justificat s-a stabilit în fazele procesuale anterioare că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 689 Cod civil, pentru ca aceasta să poată fi socotită moștenitor acceptant al moștenirii rămase după defunctul R. A.
Contrar susținerilor reclamantei din memoriul de recurs, instanța de apel nu a contrazis concluziile primei instanțe referitoare la acceptarea de către ea a moștenirii. Astfel instanța de apel a reținut că sunt acte de acceptare tacită a moștenirii, actele de administrare definitivă asupra unor bunuri din masa succesorală ut singuli și actele de folosință exercitate de succesibili asupra bunurilor succesorale, făcute în calitate de moștenitor, însă a subliniat că reclamanta nu a îndeplinit acte care să se încadreze în această categorie și ca atare nu poate avea calitatea de moștenitor acceptant.
Prin urmare, instanța de recurs a reținut că în mod justificat s-a reținut de către instanța de apel, care a confirmat soluția primei instanțe că reclamanta, deși are vocație la succesiunea tatălui său, nu a făcut dovada acceptării tacite a succesiunii, astfel că nu are calitate procesuală activă în cauză.
Ca atare, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, invocat de reclamantă nu este incident în cauză, deoarece motivele pe care se sprijină decizia atacată susțin soluția pronunțată de instanța de apel, nefiind contradictorii.
De asemenea, nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, având în vedere că în susținerea acestui motiv de recurs reclamanta de fapt a făcut referire la interpretarea probelor administrate în cauză, or interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs prevăzut de textul de lege menționat.
Față de cele ce preced, pentru considerentele arătate, Curtea a reținut că decizia atacată este legală și în consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă a respins ca nefondat recursul dedus judecății.
| ← Despăgubiri. Cheltuieli necesare, utile, voluptorii. Drept de... | Neaplicarea prevederilor art. 256 din codul muncii în situaţia... → |
|---|
