Conflict negativ de competență. . Jurisprudență Conflict negativ de competenţă
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia contencios administrativ Sentinţă civilă nr. 132 din data de 07.03.2018
Cererile având ca obiect raportul de serviciu al unui funcționar public intră în competența materială a instanței de contencios administrativ în temeiul art. 109 din Legea 188/1999, iar o eventuală aplicare greșită a dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă de către instanța inițial sesizată nu poate produce efecte în legătura cu competența materială a instanței, care urmează a fi determinată prin raportare la normele juridice aplicabile, față de obiectul cauzei și calitatea părților. Aplicarea eronată a normelor de procedură poate fi cenzurată prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, iar nu cu ocazia determinării competenței de soluționare a cauzei.
Prin încheierea din 05 Decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.A și Primarul UAT D.T.S. în favoarea Secției a II a Civilă de Contencios Administrativ a Tribunalului Mehedinți.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că potrivit art.109 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe";.
Așa fiind, în raport de dispozițiile legale enunțate, s-a constatat că Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale nu este competentă în soluționarea cauzei, motiv pentru care în baza art.132 alin.3 Cod pr. civ coroborat cu art.136 alin.1 teza I Cod pr. civ și art. art.99 al.2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea CSM nr.387/2005 s-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din cadrul tribunalului.
Prin sentința nr.48/2018 pronunțată de Tribunalul Mehedinți-Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale procesuale a Tribunalul Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
S-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
S-a constatat ivit conflict negativ de competență și s-a înaintat dosarul Curții de Apel Craiova - Secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului.
Pentru a pronunța această soluție a reținut, prin raportare la dispozițiile art.131 C.pr.civ. că
instanța investită inițial cu soluționarea cauzei s-a declarat competentă general, material și teritorial cu soluționarea acesteia la primul termen de judecată prin încheierea din 21.11.2017, fără ca vreuna din părți să invoce necompetența instanței.
Ulterior, la termenul din 05.12.2017, având în vedere că din relațiile comunicate a rezultat că reclamanta este funcționar public, instanța din oficiu a invocat excepția necompetentei materiale și a declinat cauza spre soluționare Tribunalului Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Cum încheierea din 21.11.2017 are caracter interlocutoriu, instanța nu mai putea reveni asupra competenței, urmând să judece cauza chiar dacă în mod normal competența de soluționare ar fi aparținut Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului.
Adresa nr.27392 din 05.12.2017 din care rezultă că reclamanta este funcționar public, emisă după termenul la care a fost verificată competența nu mai poate determina reverificarea competenței instanței și declinarea cauzei. În cazul în care instanța inițial investită avea dubii cu privire la calitatea reclamantei de personal contractual sau dimpotrivă de funcționar public, putea amâna verificarea competenței până la lămurirea acestui aspect, în temeiul art.131 alin.2 C.pr.civ., acordând un singur termen în acest scop.
Întrucât Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale s-a declarat competent cu soluționarea cauzei, aspect asupra căruia nu mai putea reveni în cursul litigiului, încheierea pronunțată fiind interlocutorie și nu preparatorie, acesta rămâne competent cu soluționarea cauzei.
În consecință, s-a admis excepția necompetenței materiale procesuale a Tribunalul Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
S-a constatat ivit conflict negativ de competență și a fost înaintat dosarul Curții de Apel Craiova - Secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului.
Soluționând conflictul negativ de competență, în temeiul art.135 Noul Cod de procedură civilă, Curtea a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți - Secția a -II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:
Noul Cod de procedură civilă, în acord cu prevederile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prevede prin art. 136 că dispozițiile privitoare la soluționarea conflictelor de competență se aplică și la conflictele de competență care apar între secțiile specializate sau completele specializate ale aceleiași instanțe judecătorești. Un asemenea conflict se soluționează de către secția instanței stabilită la art. 135, corespunzătoare secției înainte căreia s-a ivit conflictul care. În toate cazurile, obiectul de analiză al instanței învestite cu soluționarea conflictului de competență este limitat la existența conflictului și determinarea instanței competente să judece cauză.
În speță, Curtea a constat că obiectul cauzei este reprezentat de cererea reclamantului de obligare a pârâtului la emiterea unui act de reîncadrare salarială, în raport de art. 1 alin. 5/1 din OG 83/2014, respectiv plata unor diferențe salariale în baza raportului de serviciu stabilit între părți.
O astfel de cerere, vizând raportul de serviciu al unui funcționar public, intră în competența materială a instanței de contencios administrativ, dispozițiile art. 109 din Legea 188/1999, potrivit căruia "; cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe";, fiind neechivoce în acest sens.
De altfel, Curtea a reținut că, expres sau implicit, ambele instanțe între care a intervenit conflictul negativ de competență susțin această idee, divergența dintre acestea fiind generată exclusiv de maniera de aplicare de către instanța inițial învestită a dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă.
Or, eventuala aplicare greșită a dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă nu poate produce efecte în legătura cu competența materială a instanței, care urmează a fi determinată prin raportare la normele juridice aplicabile, în raport de obiectul cauzei și calitatea părților. Aplicarea eronată a normelor de procedură poate fi cenzurată prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, iar nu cu ocazia determinării competenței de soluționare a cauzei.
Din această perspectivă, s-a reținut că, deși este adevărat că potrivit art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, încheierea prin care instanța de judecată își verifică competența materială, generală și teritorială de a judeca pricina are caracter interlocutoriu, revenirea instanței inițial sesizate asupra celor reținute cu ocazia verificării competenței, nu permite instanței de trimitere a-și nega propria competență pe care normele de procedură și legea specială i-o conferă. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în discuție nu este numai competența instanței, ci, în raport de dispozițiile art. 44 din Legea 304/2004, și compunerea completului de judecată.
În egală măsură, învestită cu soluționarea unui conflict de competență în temeiul art. 135 și 136 Cod procedură civilă, instanța superioară celor două instanțe aflate în conflict nu poate proceda la verificarea legalității actelor de procedură ale acestor instanțe, analiza acesteia fiind limitată la determinarea instanței, sau cum este cazul în speță, secției competente să soluționeze cauza.
| ← Creanţă bugetară. dovedirea caracterului garantat al creanţei. | încheierea prin care s-a admis cererea de sesizare a î.c.c.j.... → |
|---|
