încadrare critici în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 n.c.proc.civ. de către instanţa de recurs. procedura administrativă prevăzută de dispoziţiile art. 46 alin. 1 şi art. 47 alin. 1 din o.u.g. nr. 66/2011.
Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia contencios administrativ Hotărâre nr. 1804 din data de 14.05.2018
Încadrare critici în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 N.C.proc.civ. de către instanța de recurs. Procedura administrativă prevăzută de dispozițiile art. 46 alin. 1 și art. 47 alin. 1 din O.U.G. nr. 66/2011. Necercetarea fondului de către instanța de fond ca efect al corectei soluționări a excepțiilor nu atrage casarea hotărârii astfel pronunțate, deoarece nu este rezultatul unei greșeli de judecată, ci este o consecință legală a incidenței în speță a excepțiilor respective.
Prin sentința numărul 2864 din 04.12.2017, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 4112/101/2017, a fost admisă excepția lipsei de obiect privind petitul având ca obiect anularea procesului verbal nr. 6383/05.09.2016. S-a respins petitul având ca obiect anularea procesului verbal nr. 6383/05.09.2016 ca lipsit de obiect, formulat de contestatorul X, împotriva pârâților Y și Z. S-a admis excepția lipsei de interes privind petitul având ca obiect anularea deciziei nr. 7852/07.11.2016. S-a respins petitul având ca obiect anularea deciziei nr. 7852/07.11.2016 ca lipsit de interes. S-a admis excepția inadmisibilității privind petitul având ca obiect anularea procesului verbal nr.8086/14.11.2016. S-a respins petitul având ca obiect anularea procesului verbal nr. 8086/14.11.2016 ca inadmisibil.
Împotriva sentinței numărul 2864 din 04.12.2017, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 4112/101/2017, a formulat recurs reclamanta X.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, susținând, în esență, că în mod greșit a fost admisa excepția inadmisibilității, întrucât, recurenta a respectat procedura prev. de art. 46 alin. (1) si (2) din Ordonanță de Urgență nr. 66 din 29 iunie 2011 și dispoz. art. 50 din Ordonanță de Urgență nr. 66 din 29 iunie 2011.
Având in vedere dispoz. art. 51 alin. (1) din Ordonanță de Urgență nr. 66 din 29 iunie 2011, referitoare la faptul ca, decizia de soluționare a contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac, a formulat contestație la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, in conformitate cu prevederile art. 51 alin.(2) din Ordonanță de Urgență nr. 66 din 29 iunie 2011. Prin urmare, recurenta s-a adresat autorității publice emitente înainte de a se adresa instanței de judecata. Astfel, excepția inadmisibilității este neîntemeiată, in mod greșit, instanța de fond admițând aceasta excepție. Referitor la admiterea excepției lipsei de interes, urmează sa se constate ca este neîntemeiată, in mod greșit, instanța de fond admițând aceasta excepție.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 si următoarele din C.proc.civ.
La data de 07.03.2018 intimatul pârât Y a formulat întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului declarat pentru neîncadrarea în criticile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului declarat ca neîntemeiat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
La data de 15.03.2018 intimatul pârât X a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat ca netemeinic, nelegal și nemotivat în drept, și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, în temeiul art. 248 N.C.proc.civ. aplicabil în recurs potrivit art. 494 N.C.proc.civ., Curtea reține următoarele:
Excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 N.C.proc.civ. este neîntemeiată, întrucât în cuprinsul cererii de recurs dedusă judecății se regăsesc critici la adresa sentinței care face obiectul recursului.
Deși recurenta nu a indicat expres motivele de casare prevăzute de art. 488 N.C.proc.civ., în raport de criticile formulate, se impune analizarea recursului din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 5 și 8 N.C.proc.civ., conform cu care: "Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material";.
Ca urmare, Curtea va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata pârâtă prin întâmpinare.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Curtea arată că, în mod esențial, criticile din cererea de recurs se referă la greșita soluționare a excepției inadmisibilității și a excepției lipsei de interes și greșita interpretare a dispozițiilor din O.U.G. nr. 66/2011, critici care sunt nefondate, instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material și procesual incidente.
În raport de excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilirea a creanțelor bugetare nr. 8086/14.11.2016, invocată prin întâmpinare, în mod corect instanța de fond, făcând aplicarea dispozițiilor art. 248 alin. 1 N.C.proc.civ., a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității, motivată de neîndeplinirea de către reclamantă a procedurii administrative prealabile, prevăzută de dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011.
În conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 din N.proc.civ., excepțiile se soluționează premergător administrării probelor și cercetării în fond a cauzei, în măsura în care, prin efectul lor, fac inutil acest lucru, iar în speță, excepția inadmisibilității cererii privind anularea procesului verbal nr. 8086/14.11.2016 îndeplinește cerințele prevăzute de art. 245 din N.C.proc. civ., în sensul că este o excepție procesuală care nu pune în discuție fondul dreptului, ci reprezintă o condiție obligatorie, a cărei neîndeplinire afectează însuși exercițiul dreptului la acțiune în contencios administrativ, tinzând la împiedicarea judecății pe fond.
În contextul soluționării cu prioritate a excepției inadmisibilității, în mod corect nu au mai făcut obiectul analizei instanței de fond susținerile formulate de reclamantă.
În ceea ce privește soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepțiilor criticate de recurentă, criticile formulate sunt nefondate.
Inadmisibilitatea a fost reținută de instanța de fond raportat la faptul că procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilirea a creanțelor bugetare nr. 6383/05.09.2016 nu mai putea face obiectul acțiunii promovate, având în vedere că, ulterior contestării și a emiterii deciziei de soluționare a contestației nr. 7852/07.11.2016, în condițiile O.U.G. nr. 66/2011, a fost emis un nou proces verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 8086/14.11.2016, transmis beneficiarului în data de 15.11.2016, care nu a fost contestat în procedura administrativă, astfel că anularea primului proces verbal a rămas fără obiect, iar a deciziei dată în soluționarea contestației lipsită de interes.
În baza deciziei nr. 7852/07.11.2016 dată în soluționarea contestației a fost emis procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 8086/05.09.2016, împotriva căruia reclamanta nu a formulat contestație.
În mod judicios instanța de fond a constatat că reclamanta nu a urmat procedura administrativă prevăzută de dispozițiile art. 46 alin. 1 și art. 47 alin. 1 din O.U.G. nr. 66/2011, act normativ care reglementează, în procedura de constatare a neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene, o modalitate specifică de întocmire a actelor de control și de atacare a acestora, anterior sesizării instanței de judecată.
Potrivit art. 47 alin. 1 din O.U.G. nr. 66/2011 "(1) Contestația administrativă se formulează în scris, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanță, și trebuie să conțină următoarele elemente: a) datele de identificare a contestatarului; b) obiectul contestației; c) motivele de fapt și de drept; d) dovezile pe care se întemeiază; e) semnătura contestatarului sau a împuternicitului acestuia, precum și ștampila, în cazul persoanelor juridice. (2) Dovada calității de împuternicit al contestatarului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii. (3) Obiectul contestației administrative îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise în procesul-verbal de stabilire a creanței bugetare care reprezintă titlu de creanță. (4) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de decădere. (5) Contestația administrativă se depune la autoritatea publică emitentă a titlului de creanță care este contestat și nu este supusă taxelor de timbru.";
Conform prevederilor legale, împotriva titlului de creanță, se poate formula contestație administrativă termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanță, iar potrivit art. 51 alin. 2 "Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.";
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor legale menționate și art. 8 din Legea nr. 554/2004, poate forma obiectul acțiunii în contencios administrativ, decizia pronunțată în soluționarea contestației administrative, iar nu, în mod direct, actul administrativ fiscal.
Procedura prealabilă învestirii instanței de judecată nu încalcă accesul liber la justiție, deoarece instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent al titlului de creanță, care are posibilitatea să-și revoce actul, fapt ce permite persoanei vătămate să-și ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanței de judecată.
Impunerea unei proceduri prealabile cum este cea de față nu reprezintă o încălcare a dreptului la acțiune al reclamantei. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 687/12.06.2008, a statuat că "parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicțional nu îngrădește dreptul de acces liber la justiție, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești";.
În acord cu principiile cristalizate în jurisprudența C.E.D.O. și Curtea Constituțională a reținut, de altfel, că stabilirea unor condiționări pentru introducerea unor acțiuni în justiție nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiție consacrat de art. 21 din Constituție și la un proces echitabil, în însăși substanța sa, statul dispunând de o anumită marjă de apreciere în acest sens.
Faptul că legiuitorul a stabilit că la instanța de contencios administrativ fiscal poate fi atacată numai Decizia prin care a fost soluționată contestația, nu reprezintă o încălcare a dreptului reclamantei la apărare și la un proces echitabil, întrucât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.
Necercetarea fondului de către instanța de fond ca efect al corectei soluționări a excepțiilor nu atrage casarea hotărârii astfel pronunțate, deoarece nu este rezultatul unei greșeli de judecată, ci este o consecință legală a incidenței în speță a excepțiilor respective.
Analizând argumentele instanței de fond, Curtea reține că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a dispozițiilor legale, nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 și 8 din Noul Codul de procedură civilă.
Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că, în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
← Caracterul excepţional al dispunerii măsurilor asigurătorii:... | Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. 1 pct. 10... → |
---|