Construcţii executare nelegal. Desfiinţare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 4558/R din 2 noiembrie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 13.947 din data de 25.10.2010 2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, prin PRIMAR, în contradictoriu cu pârâta P.A. şi a fost obligată pârâta la desfiinţarea lucrărilor de construcţii executate nelegal pe terenul situat din punct de vedere administrativ în Cluj-Napoca, str. T. nr. 34 A, jud. Cluj, descrise în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. 56 din 19.02.2009, în termen de 3 luni de la data pronunţării hotărârii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că pârâta P.A. a fost sancţionată contravenţional prin procesul-verbal de contravenţie nr. 56 din 19.02.2009 deoarece s-a constatat de către reclamantul MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA că aceasta a executat pe terenul din Cluj-Napoca, str. T. nr. 34 A, un imobil locuinţă familială, pe
fundaţie din beton, structura de rezistenţă din stâlpi, centuri din beton armat şi pereţi din BCA, pe amplasamentul unei case de locuit cu pereţi din panouri de lemn subţiri, compusă din bucătărie de vară, cameră de alimente şi magazie, edificată în anul 1987, pe care a desfiinţat-o fără a deţine autorizaţie de desfiinţare. Tot fără autorizaţie a mai executat un zid de sprijin din beton armat în vederea consolidării terenului. Ca măsură complementară pârâta a fost obligată să oprească imediat lucrările şi să intre în legalitate până la data de 30.08.2009. Pârâta nu s-a conformat dispoziţiilor procesului-verbal deoarece nu a intrat în legalitate până la data prevăzută.
Pârâta a invocat excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului. Având în vedere că instanţa s-a pronunţat asupra acestor excepţii în şedinţa publică din data 17.05.2010, la acest termen de judecată s-a pronunţat asupra cererii pe fond.
Instanţa de fond a admis cererea reclamantului care doreşte obligarea pârâtei la desfiinţarea construcţiilor executate nelegal, pentru considerentele care urmează a fi expuse.
Reclamantul a invocat faptul că pârâta a executat lucrări de desfiinţare a unei construcţii vechi şi de construire a unui nou imobil şi zid de sprijin, fără autorizaţie în acest sens, pe terenul situat în Cluj-Napoca, str. T. nr. 34 A. Pentru aceste fapte, pârâta a fost sancţionată contravenţional la data de 19.02.2009, prin procesul verbal nr. 56, pe care nu l-a contestat, ci a plătit amenda aplicată, în cuantum de 3000 lei.
Având în vedere că pârâta a plătit amenda contravenţională, se poate reţine acest lucru ca o recunoaştere a vinovăţiei sale în privinţa stării de fapt reţinută în procesul verbal de contravenţie nr. 56/ 19.02.2009.
Prin nota internă a Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca nr. 186287/43/24.09.2009 coroborată cu procesul verbal de constatare nr. 133/28.09.2009, reclamantul a făcut dovada faptului că până la 30.08.2009, dată acordată pentru intrarea în legalitate, pârâta nu a obţinut autorizaţie de construcţie pentru lucrările efectuate nelegal. Astfel, conform art. 1169 C. Civil, pârâta avea obligaţia de a dovedi faptul că s-a conformat obligaţiilor stabilite prin procesul-verbal de contravenţie nr. 56 din 19.02.2009, şi a obţinut autorizaţie de construcţie.
Pârâta nu a putut face dovada obţinerii autorizaţiei de construcţie pentru imobilul şi zidul construit, invocând culpa reclamantului, care-i refuză emiterea acestei autorizaţii. Pentru a justifica demersurile făcute în acest sens, pârâta a depus la dosar certificatul de urbanism emis de Primăria Municipiului Cluj-Napoca la data de 18.08.2009. Însă, acest certificat nu ţine loc de autorizaţie de construcţie, întrucât potrivit art. 6 din Legea nr. 50/1991 rep., acesta este doar un act de informare.
Din certificatul de urbanism rezultă că destinaţia zonei în care este amplasat terenul este de spaţii verzi-pădure de agrement, motiv pentru care potrivit susţinerilor pârâtei se refuză autorizaţia de construcţie.
Din extrasul de carte funciară reiese faptul că pe terenul din Cluj-Napoca, str. T. nr. 34 A, există întabulată o casă în suprafaţă utilă de 26,40 mp compusă din 1 bucătărie de vară, 2 cămară de alimente şi 2 magazie compusă din panouri de lemn subţiri.
Pârâta a susţinut că prin construcţia nouă ridicată fără autorizaţie se doreşte doar refacerea celei iniţiale, construită în anul 1987 şi ca atare are nevoie de o autorizaţie în acest sens. În dovedirea acestor susţineri au fost audiaţi martorii P.E.M. şi S.C.L. care susţin că pârâta a efectuat doar lucrări de consolidare a vechii case.
Instanţa de fond nu a putut reţine aceste afirmaţii deoarece chiar din declaraţiile celor doi martori rezultă că pârâta a demolat pereţii exteriori ai casei din lemn şi a ridicat alţii din beton şi BCA. Din planul de amplasament şi delimitare a imobilului rezultă că întinderea construcţiei noi este mult mai mare decât a celei vechi, pârâta dorind să ridice o construcţie de tipul D+P+E. Astfel, faptul că amplasarea noi construcţii o acoperă pe cea veche nu are relevanţă pentru că este clar că nu poate fi vorba despre o consolidare a casei vechi datorită suprafeţei care se doreşte a fi construită şi materialului folosit la ridicarea acesteia. Nu se poate susţine că se doreşte consolidarea unei case din lemn formată dintr-o singură bucătărie, 2 camere şi 2 magazii prin construirea unei case de tip D+P+E din beton armat şi BCA.
Pârâta a mai susţinut că reclamantul refuză în mod nejustificat acordarea autorizaţiei de construcţie, pentru lucrările privind consolidarea casei din lemn, deoarece această casă era edificată în anul 1987, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 50/1991, fiind evident că această normă nu poate avea aplicabilitate cu privire la o situaţie anterioară. A mai susţinut că la data adoptării PUG-ului şi a OUG 114/2007 exista înscrisă în cartea funciară o construcţie cu destinaţie de locuinţă.
Nu s-au putut reţine aceste argumente deoarece, aşa cum s-a arătat, în cazul de faţă nu poate fi vorba despre o consolidare a vechii construcţii, ci pârâta doreşte construirea unei noi case. Fiind vorba despre un fapt nou, care se petrece după intrarea în vigoare a Legii nr. 50/1991 şi a OUG 114/2007, această construcţie are nevoie de autorizaţie de construcţie, care nu se poate acorda pentru zona în care doreşte pârâta, deoarece aceasta are destinaţia de spaţiu verde, destinaţie care nu poate fi schimbată.
Cu privire la construirea zidului de sprijin, pârâta a invocat faptul că acest zid protejează terenul de eventualele alunecări de teren care sunt posibile în aceea zonă, că desfiinţarea lui ar avea repercusiuni negative majore pentru teren şi că demolarea lui este imposibil practic de a fi adusă la îndeplinire.
Instanţa de fond a reţinut că, art. 1 din OUG 114/2007 prevede că, ”Schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.”
Rezultă că legea interzice în mod absolut orice schimbare de destinaţie a terenului, iar acest zid reprezintă o construcţie fiind edificat din beton armat, după cum reiese din procesului verbal de contravenţie nr. 56/ 19.02.2009 coroborat cu declaraţiile martorilor. Având în vedere că orice act contrar acestor dispoziţii este sancţionat cu nulitatea absolută, instanţa de fond a reţinut că această interdicţie nu are nicio excepţie. Chiar dacă argumentele invocate de pârâtă ar fi juste, instanţa nu le-a putut reţine deoarece ar trebui să facă o excepţie nepermisă de lege.
În conformitate cu prevederile art. 32 alin. 2 din Legea 50/1991, instanţa de fond a fixat un termen de 3 luni de la data pronunţării hotărârii pentru ca pârâta să execute măsurile dispuse.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanţa de fond a admis cererea reclamantului şi a obligat pârâta la desfiinţarea lucrărilor executate nelegal pe terenul din Cluj-Napoca, str. T., nr. 34 A., jud. Cluj, în termen de 3 luni de la data pronunţării hotărârii.
Prin decizia civilă nr. 201/A din 14.04.2011 a Tribunalului Clujs-a admis excepţia tardivităţii motivelor de apel invocate la data de 07.04.2011 şi s-a respins ca nefondat şi ca tardiv apelul declarat de P.A. împotriva sentinţei civile nr. 13947/2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a păstrat-o în întregime.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că măsura dispusa prin procesul verbal de contravenţie aflat la f. 9 dosar fond, respectiv de intrare în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire pana la data de 30.08.2009, în caz contrar desfiinţarea construcţiei existente este o sancţiune contravenţionala complementara.
Prin derogare de la caracterul executoriu al procesului verbal de contravenţie, pentru aceasta măsura, aceste proces verbal nu are caracter obligatoriu subiectul activ al răspunderii contravenţionale trebuind sa se adreseze instanţei pentru ca aceasta sa verifice legalitatea acestei sancţiuni si sa dispună în consecinţa .
Pornind de la premisa ca amenajarea teritoriului si activitatea de urbanism interesează unitatea administrativ teritoriala în literatura de specialitate se arata ca în situaţii ca cea din speţa subiectul activ al răspunderii contravenţionale este unitatea administrativ teritoriala prin organele sale competente în speta primarul (care aplica sancţiunile). În acest context, trebuie interpretata prevederea art. 32 din Legea 50/1991 în sensul ca sesizarea instanţei se face de organul care a aplicat sancţiunea. El nu acţionează în nume propriu pentru ca nu este parte în nume propriu în raportul juridic ce urmăreşte angajarea răspunderii contravenţionale ci acţionează în numele unităţii administrativ teritoriale a căror valori sunt protejate în acest raport juridic de răspundere administrativa.
Raportat la aceste considerente, tribunalul a apreciat ca unitatea administrativ teritoriala prin împuternicitul sau în aceasta materie are calitate procesual activa în speţă. O interpretare contrara ar duce la concluzia ca persoana juridica a cărei valori sociale sunt lezate nu ar putea antrena răspunderea contravenţionala deşi aceasta posibilitate este de esenţa acestei răspunderi.
În ce priveşte excepţia de prematuritate invocata de către apelanta, aceasta este neîntemeiată. Astfel, este cert ca apelanta pârâta nu a intrat în legalitate, singura posibilitate în acest sens fiind obţinerea autorizaţiei de construire si nu doar realizarea demersurilor necesare obţinerii ei. In măsura în care aprecia ca în mod nelegal nu i s-a eliberat autorizaţia de construire, apelanta pârâta putea recurge la procedura aprobării tacite reglementata de OG 27/2003 sau sa atace refuzul nejustificat de eliberare a autorizaţiei de construire, în măsura în care un asemenea refuz s-a exprimat în condiţiile Legii 554/2004 .
Chiar daca apelanta pârâta a demarat procedura obţinerii autorizaţiei de construire în condiţiile prevăzute de Legea 50/1991 prin solicitarea si obţinerea certificatului de urbanism, doar obţinerea acestuia nu este suficientă, în speţa fiind necesar a se obţine autorizaţia de construire.
Mai mult, din cuprinsul acestui certificat de urbanism rezulta imposibilitatea continuării acestei proceduri întrucât terenul în litigiu se afla intr-o unitate teritoriala de referinţa care are destinaţia de zona spatii verzi -pădure de agrement si în care nu se poate construi.
În concluzie, culpa pentru neobţinerea autorizaţiei de construire revine exclusiv apelantei parate care deşi denunţa comportamentul autorităţii competente în emiterea autorizaţiei de construire nu a realizat si demersul juridic - singurul prevăzut de lege-necesar a sancţiona acest comportament ,in fata instanţei de contencios administrativ.
În ce priveşte motivul de apel privind termenul în care prima instanţa a dispus desfiinţarea construcţiei, este de observat ca în speţa prevederile art. 300 C.pr.civ invocate de către apelanta nu se aplica aflându-ne în etapa apelului.
Totodată, desfiinţarea construcţiei a fost dispusa ca o sancţiune contravenţionala complementara. In soluţionarea acţiunii, instanţa doar verifica legalitatea acestei sancţiuni si respectarea art. 28 din Legea 50/1991. In aceasta situaţie, acest litigiu nu se încadrează intre litigiile pentru care apelul si recursul nu sunt suspensive de executare. Aceasta cu atât mai mult cu cât conform art. 35 alin. 2 din Legea 50/1991 măsura desfiinţării construcţiei nu se suspenda nici în procedura plângerii contravenţionale. Chiar si în ipoteza în care s-ar aprecia ca prevederile privind efectul suspensiv al apelului si recursului sunt incidente exercitarea apelului si a recursului duc la suspendarea acestui termen pana la soluţionarea irevocabila a litigiului urmând ca după soluţionarea lor, termenul sa curgă din nou.
În ce priveşte motivele 4 si 5 de apel, solutia primei instanţe este legala si temeinica raportat la prevederile art. 28 şi 32 din Legea 50/1991 republicata. Astfel, o data cu aplicarea sancţiunii contravenţionale s-a dispus intrarea în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire într-un anumit interval de timp. In măsura în care în acest interval de timp nu se obţinea autorizaţia de construire s-a dispus desfiinţarea construcţiei .
În speţă, în intervalul de timp acordat conform art. 28 din Legea 50/1991 republicata apelanta nu a obţinut autorizaţia de construire. Totodată, nu a promovat nici un demers juridic nici în prezent pentru a sancţiona o eventuala pasivitate a organului emitent al unei asemenea autorizaţii. In aceste condiţii conform art. 28 alin final corob. cu art. 32 din Legea 50/1991 republicata, singura măsura legala ce mai poate fi dispusa este desfiinţarea construcţiei, administrarea oricărei alte probe fiind inutila în speţă întrucât acestea nu pot schimba starea de fapt sus reţinuta si incidenta textelor de lege mai sus menţionate .
Totodată apelanta trebuia sa respecte normele de urbanism în vigoare la data edificării construcţiei si nu cele care se vor adopta în viitor .
La termenul de judecata din data de 07.04.2011, apelanta a invocat ca motiv de apel suplimentar împrejurarea ca numărul administrativ al imobilului supus desfiinţării este altul decât cel real. Tribunalul a admis excepţia de tardivitate a acestui motiv de apel, apreciind ca el nu este de ordine publica si având în vedere prevederile art. 284 C.pr.civ. Totodată, este de observat ca indicarea greşita a numărului administrativ este rezultatul unui simple erori materiale strecurate în acţiunea iniţială si apoi preluata si în hotărârea instanţei de fond, dar acest număr administrativ este corect indicat în actul prin care s-a aplicat iniţial măsura desfiinţării construcţiei si care a stat la baza întregului litigiu .
Având în vedere toate considerentele mai sus expuse tribunalul, în temeiul art. 296 C.pr.civ., a admis excepţia de tardivitate a motivului de apel invocat la data de
07.04.2011 si a respins ca nefondat si ca tardiv (pentru motivul suplimentar) apelul formulat în speţă. Intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecata în apel .
împotriva aceste decizii, pârâta P.A. a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanţei admiterea acestuia, în principal, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, în vederea completării probaţiunii, iar în subsidiar, modificarea în întregime a deciziei, în sensul schimbării în întregime a sentinţei primei instanţe, prin respingerea acţiunii formulate de reclamant.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că instanţele de fond nu i-au permis dovedirea stării reale de fapt, raportat la situaţia terenului şi la posibilităţile efective de a aduce la îndeplinire obligaţiile impuse prin procesul verbal de sancţionare. Reclamanta a solicitat, în probaţiune, administrarea probei cu expertiza tehnică de specialitate, însă instanţele de fond i-au respins în mod nejustificat cererea în probaţiune.
În opinia recurentei se impune completarea probaţiunii pentru a dovedi şi confirma justeţea argumentelor invocate de pârâtă, astfel că se impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Instanţele de fond au făcut o greşită aplicare a legii raportat la prevederile art. 32 din Legea nr. 50/1991, atunci când au apreciat că reclamantul acţionează în justiţie în calitatea sa de reprezentant a unităţii administrative-teritoriale, ca împuternicit, nu în calitate de primar, în temeiul legii.
În acest sens, în mod greşit instanţele de fond au soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale active deoarece din interpretarea art. 4, art. 27 alin. 3, art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 rezultă împrejurarea că Municipiul Cluj-Napoca nu are calitate procesuală activă, singurul care are o astfel de calitate este doar primarul, nominalizat de lege ca fiind organul care a aplicat sancţiunea.
Totodată, în mod greşit, tribunalul a interpretat prevederile art. 2 alin. 11 din Legea nr. 50/1991 privind modalitatea de neexecutare a obligaţiei impuse de organul sancţionator, de a se intra în legalitate, prin obţinerea unei autorizaţii de construire.
Reclamanta recurentă nu se află în culpă privind obţinerea autorizaţiei de construire deoarece este cunoscut faptul că în cazul unui litigiu nu se eliberează o astfel de autorizaţie şi ca atare, deşi teoretic i s-a acordat posibilitatea de a intra în legalitate, în fapt aceasta nu se poate obţine, culpa exclusivă fiind a reclamantului care nu a eliberat o astfel de autorizaţie.
Nota internă emisă în mod unilateral de către reclamant nu este suficientă pentru dovedirea nerespectării cu rea-credinţă a obligaţiilor impuse în sarcina pârâtei.
În speţă, s-a făcut doar dovada că nu s-a emis până în prezent autorizaţia de construire şi nu s-a dovedit faptul că pârâta nu ar fi îndeplinit formalităţile legale pentru obţinerea acesteia.
Pârâta a probat că a îndeplinit întreaga procedură prealabilă, cu bună-credinţă şi fără întârziere, a sistat toate lucrările la obiectivul în litigiu, a achitat amenda dispusă prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, a realizat proiectul necesar obţinerii autorizaţiei de construire şi a solicitat emiterea unui certificat de urbanism de către instituţia abilitată, proceduri realizate în intervalul de timp acordat de către reclamant prin actul sancţionator.
În mod greşit s-a reţinut de către tribunal, din cuprinsul certificatului de urbanism, că terenul în litigiu se află într-o unitate teritorială de referinţă care are destinaţia de zonă spaţii verzi - pădure de agrement şi în care nu se poate construi. Este de notorietate faptul că P.U.G. adoptat în anul 2006 a fost în vigoare până în anul 2010, iar în prezent, deşi instituţiile abilitate ar fi trebuit să adopte un nou P.U.G., acesta nu este decât în faza premergătoare de proiect. Cu toate acestea, prin modificările aduse, noul P.U.G. determină introducerea în zona construibilă a terenului pe care s-a edificat construcţia impusă a fi demolată.
În mod nelegal, tribunalul a respins motivul de apel referitor la dispoziţia cuprinsă în hotărârea primei instanţe referitoare la desfiinţarea lucrărilor de construcţie executate
în mod nelegal în termen de 3 luni de la data pronunţării hotărârii, dispoziţie care contravine prevederilor art. 300 C.pr.civ., deoarece nicio hotărâre nu poate fi pusă în executare câtă vreme nu s-au epuizat căile legale de atac.
În opinia pârâtei, pentru demolarea construcţiei în litigiu este necesară obţinerea unei autorizaţii speciale în acest sens şi având în vedere că odată cu emiterea procesului-verbal de contravenţie nu s-a emis şi actul administrativ necesar derulării activităţii impuse, aplicare măsurii complementare este abuzivă şi o pune în imposibilitatea practică de a duce la îndeplinire această măsură.
Reclamantul intimat MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi, în consecinţă, menţinerea hotărârii recurate ca fiind legală.
În susţinerea poziţiei procesuale, reclamantul intimat a arătat că din interpretarea coroborată şi unitară a prevederilor art. 25, art. 26 alin. 1 lit. j, art. 27 alin. 1, art. 27 alin. 3, art. 28 alin. 2, art. 32 alin. 4 şi art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, rezultă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a proteja interesul unităţilor administrativ-teritoriale şi implicit interesul general al statului de a oferi cetăţenilor un climat de siguranţă prin instituirea şi asigurarea unor norme severe în domeniul construcţiilor.
În acest sens, primarul, în nume propriu, nu poate justifica un astfel de interes decât acţionând în calitate de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale. În consecinţă, Municipiul, reprezentant prin Primar are calitatea procesuală activă în cadrul acţiunilor prevăzute de Legea nr. 50/1991.
Potrivit O.U.G. nr. 114/2007, construcţia are nevoie de o nouă autorizaţie de construire care nu se poate acorda pentru zona în care doreşte pârâta deoarece are destinaţia de spaţiu verde, destinaţie care nu poate fi schimbată.
La termenul de judecată din 09.09.2011, pârâta recurentă a depus o cerere prin care a invocat excepţia de nelegalitate a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. 56/19.02.2009 şi a procesului-verbal de constatare nr. 133/28.09.2009.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 23.09.2011, Curtea a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, sesizarea Tribunalului Cluj, în jurisdicţia contenciosului-administrativ, cu privire la excepţia de nelegalitate a actelor administrative şi, totodată, a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea irevocabilă a excepţiei de nelegalitate, având în vedere că soluţionarea pe fond a prezentului recurs depinde de actele administrative a cărei nelegalitate se invocă.
Prin sentinţa civilă nr. 5839/02.11.2011 a Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins excepţia de nelegalitate a procesului-verbal de constatare a contravenţiei nr. 56/19.02.2009 şi nr. 133/28.09.2009 invocată de pârâta P.A. în contradictoriu cu Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta P.A. a declarat recurs care a fost respins prin decizia civilă nr. 2328/22.03.2012 a Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Reclamantul intimat MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA a înregistrat la data de 27.07.2012 o cerere prin care a solicitat repunerea pe rol a cauzei întrucât sentinţa civilă nr. 5839/02.11.2011 a Tribunalului Cluj a rămas irevocabilă, motiv pentru care, Curtea a dispus repunerea pe rol a prezentului recurs.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Astfel, prin procesul-verbal de contravenţie nr. 56 din 19.02.2009 emis de MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, Direcţia Poliţia Comunitară, s-a constatat că pârâta P.A. a executat pe terenul din Cluj-Napoca, str. T. nr. 34 A, un imobil locuinţă familială, pe fundaţie din beton, structura de rezistenţă din stâlpi, centuri din beton armat şi pereţi din BCA, pe amplasamentul unei case de locuit cu pereţi din panouri de lemn subţiri, compusă din bucătărie de vară, cameră de alimente şi magazie, edificată în anul 1987, pe care a desfiinţat-o fără a deţine autorizaţie de construire/desfiinţare conform prevederilor legislaţiei în vigoare. De asemenea a executat un zid de sprijin din beton armat în vederea consolidării terenului, tot fără autorizaţie de construire. La data şi ora efectuării controlului lucrările erau în execuţie, fiind executate zidul de sprijin şi parterul imobilului, până la centura de beton armat.
S-a constatat că pârâta a săvârşit contravenţia prevăzută de art.26 alin.1 lit.a din Legea nr.50/1991 pentru care Primarul Mun. Cluj Napoca, în baza art.26 alin.3 din acelaşi act normativ, i-a aplicat sancţiunea amenzii în sumă de 3000 lei precum şi măsurile complementare de: oprire imediată a lucrărilor şi de a intra în legalitate (obţinerea autorizaţiei de construire pentru zidul de sprijin şi pentru imobil) până la data de 30.08.2009, în caz contrar desfiinţarea şi refacerea casei de locuit existente.
Cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamantul MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, reprezentat prin primar, în temeiul art.32 alin.1 lit.b din Legea nr.50/1991.
Pârâta a invocat în faţa instanţei de fond, prin întâmpinare, excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţii care au fost respinse prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din data 17.05.2010, cu motivarea că acţiunea este semnată de către Primar sau reprezentantul acestuia, Primarul Mun. Cluj Napoca sau reprezentantul acestuia acţionează în calitate de reprezentanţi ai Municipiului Cluj, inclusiv în ipoteza în care aplică sancţiuni. Este neîndoielnică voinţa Primarului de a semna acţiunea, raţiunea textului de lege invocat este aceea de a stabili neîndoielnic voinţa organului care a semnat acţiunea.
Conform art.316 C.pr.civ., dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol iar art.298 C.pr.civ. stabileşte că, dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu.
Potrivit art.137 alin.1 C.pr.civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Prin urmare, făcând aplicarea dispoziţiilor art.316 raportat la art.137 alin.1
C.pr.civ. şi având în vedere că pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului în faţa primei instanţe, prin întâmpinare, în faţa instanţei de apel, prin motivele de apel, cât şi în faţa instanţei de recurs prin motivele de recurs, Curtea va analiza cu prioritate această excepţie care face inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs invocate de pârâtă.
Apărarea formulată de reclamantul intimat privitoare la faptul că acţiunea a fost introdusă de către Municipiul Cluj Napoca, reprezentat prin Primar, în baza atribuţiilor reglementate de art.21 şi art.62 din Legea nr.215/2001, care îi conferă dreptul de a reprezenta în instanţă unitatea administrativ-teritorială, în opinia Curţii nu este întemeiată pentru argumentele ce urmează a fi expuse.
Potrivit art.21 alin.1 şi alin. 2 din Legea nr.215/2001, în forma aflată în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, 17.11.2009, „ Unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare. Unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.
În justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean”.
Art. 62 alin. 1 din acelaşi act normativ, prevede că „Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie”.
Este real că potrivit art.21 din legea menţionată, unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu şi că în justiţie sunt reprezentate de primar sau de preşedintele consiliului judeţean însă, aceasta constituie regula, norma generală.
Atunci când există reglementări speciale care prevăd că au aptitudine de a sta în justiţie alte entităţi, în mod evident, fără echivoc, Curtea apreciază că în asemenea situaţii se aplică aceste dispoziţii speciale în virtutea principiului de interpretare specialia generalibus derogant. Cu alte cuvinte, fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în faţa unui caz ce intră sub incidenţa prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar faţă de norma generală, chiar şi atunci când norma specială este mai veche decât norma generală.
O asemenea situaţie este cea reglementată de art.32 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie, care prevede în mod expres că organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei.
Drept urmare, este lipsit de relevanţă faptul că Municipiul Cluj-Napoca reprezentat prin Primar desemnează nu numai structura funcţională, ci însuşi aparatul de specialitate ce include Primarul care, în activitatea curentă şi în îndeplinirea atribuţiilor a stat în proces la prima instanţă, neputându-se pune egalitate din perspectiva textului special de lege, între municipiu, reclamantul din prezenta cauză şi primar, care a acţionat nu în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al municipiului.
De altfel, reclamantul intimat se află într-o confuzie cu privire la două instituţii de drept procesual civil şi anume, calitatea procesuală activă, care reprezintă o condiţie esenţială de exerciţiu a acţiunii civile şi reprezentarea judiciară a persoanei juridice, care nu participă în procesul civil personal, ci prin intermediul persoanei anume desemnată de lege.
În conformitate cu prevederile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, republicată şi actualizată ca urmare a ultimelor modificări ce i-au fost aduse prin Legea nr. 401/2003, în forma aflată în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, în cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. 1, organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz: încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei; desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.
Alin. 2 al aceluiaşi art. 32 prevede ca în cazul în care instanţa va admite cererea formulată de organul care a aplicat sancţiunea, va stabili şi termenele limită de executare a măsurilor de încadrare a lucrărilor în prevederile autorizaţiei sau de desfiinţare a construcţiilor realizate nelegal.
Art. 32 alin. 3 din aceeaşi lege stipulează faptul că în cazul nerespectării termenelor limită stabilite, măsurile dispuse de instanţă, în conformitate cu prevederile alin. 2, se vor aduce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliţie, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate.
Potrivit art. 28 din Legea nr. 50/1991 republicată, o dată cu aplicarea amenzii pentru contravenţiile prevăzute la art. 26 alin. 1 lit. a şi b se dispune oprirea executării lucrărilor, precum şi, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizaţiei sau de desfiinţare a lucrărilor executate fără autorizaţie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul verbal de constatare a contravenţiei.
Art. 27 din aceeaşi lege stabileşte cine anume are în competenţă urmărirea respectării disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcţii, respectiv, cui îi revine competenţa de aplicare a sancţiunii în cazul în care se constată săvârşirea unei contravenţii în domeniu:
„(1) Preşedinţii consiliilor judeţene, primarii si organele de control din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale si judeţene au obligaţia sa urmărească respectarea disciplinei in domeniul autorizării executării lucrărilor in construcţii in cadrul unităţilor lor administrativ-teritoriale si, in funcţie de încălcarea prevederilor legale, sa aplice sancţiuni sau sa se adreseze instanţelor judecătoreşti si organelor de urmărire penala, după caz.
(2) Arhitectul-sef al judeţului si personalul împuternicit al compartimentului de specialitate din subordinea acestuia urmăresc respectarea disciplinei in domeniul autorizării executării lucrărilor de construcţii pe teritoriul administrativ al judeţului, precum si respectarea disciplinei in urbanism si amenajarea teritoriului legata de procesul de autorizare a construcţiilor.
(3) Contravenţiile prevăzute la art. 26 alin. (1), cu excepţia celor de la lit. h)-l), se constată şi se sancţionează de către compartimentele de specialitate cu atribuţii de control ale autorităţilor administraţiei publice locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, pentru faptele săvârşite în unitatea lor administrativ-teritorială sau, după caz, în teritoriul administrativ al sectoarelor municipiului Bucureşti, potrivit competenţelor de emitere a autorizaţiilor de construire/desfiinţare.
(4) Contravenţiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. h), i) şi j) se constată şi se sancţionează de către organele de control ale Inspectoratului de Stat în Construcţii.
(5) Procesele-verbale de constatare a contravenţiilor, încheiate de organele de control ale administraţiei publice locale, se înaintează, in vederea aplicării sancţiunii, sefului compartimentului care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului si de urbanism sau, după caz, preşedintelui consiliului judeţean ori primarului unităţii administrativ-teritoriale sau al sectorului municipiului Bucuresti in a cărui raza s-a săvârşit contravenţia”.
Din dispoziţiile art. 32 alin. 1 şi 3, coroborat cu art. 28 alin. 1 şi 26 din Legea nr. 50/1991 republicată, rezultă neîndoielnic că primarul este organul abilitat de lege să aplice sancţiunea, să sesizeze instanţa pentru luarea măsurilor prevăzute de art. 32 alin. 1 lit. a şi b, respectiv, să aducă la îndeplinire măsurile dispuse de instanţă în condiţiile alin. 2 şi 3 ale art. 32 din acelaşi act normativ.
Prin urmare, singurul căruia legiuitorul i-a conferit competenţa de a aplica sancţiunea, de a sesiza instanţa în condiţiile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 republicată şi de a pune în executare măsurile dispuse de instanţă este exclusiv organul care a aplicat sancţiunea, în speţă, Primarul municipiului Cluj-Napoca.
Pe cale de consecinţă, având în vedere că Primarul municipiului Cluj-Napoca a aplicat amenda contravenţională, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 republicată şi a aplicat măsura complementară, în baza art. 32 alin. 3, 28 alin. 1 şi 27 din acelaşi act normativ, Primarul Municipiului Cluj-Napoca era singurul care avea competenţa de a sesiza instanţa de judecată în vederea dispunerii obligării pârâtei la desfiinţarea lucrărilor de construcţii executate nelegal şi descrise în procesul verbal de constatare şi sancţionarea contravenţiei nr.56/19.02.2009 şi deci, doar Primarul Municipiului Cluj-Napoca justifica în cauză calitatea procesuală activă pentru promovarea cererii introductive de instanţă.
Constatându-se că cererea de chemare în judecată a fost formulată de către Municipiul Cluj-Napoca, deci de către o persoană care nu justifică o calitate procesuală activă în acest sens, prin prisma textelor legale mai sus invocate, Curtea constată că acţiunea reclamantului Municipiul Cluj-Napoca în mod nelegal prima instanţă şi instanţa de apel au respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamatului.
Pentru aceste considerente de drept Curtea constată că în speţă este incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., astfel că în temeiul art.312 alin.1 şi alin.3 C.pr.civ., va admite în parte recursul declarat de pârâta P.A. împotriva deciziei civile nr. 201/A din 14.04.2011 a Tribunalului Cluj, pe care o modifică în tot şi rejudecând, în temeiul art.296 c.pr.civ., va admite în parte apelul declarat de pârâta P.A. în contra sentinţei civile nr. 13947/25.10.2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosarul nr. 28184/211/2009, pe care o schimbă în întregime în sensul că, admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA şi, în consecinţă, respinge cererea formulată de reclamantul MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, în contradictoriu cu pârâta P.A., ca fiind promovată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Având în vedere soluţia dată motivului de recurs prin care s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Curtea statuează că, în baza art.316 raportat la art.137 alin.1 C.pr.civ., este superfluă cercetarea celorlalte motive de recurs invocate de pârâtă. (Judecător Anca Adriana Pop)
| ← Construcţii ridicate de un coproprietar, în timpul procesului... | Amplasare firmă de notar public pe faţada clădirii. Obligarea... → |
|---|
