Obligaţie de a face. Acţiune având ca obiect obligarea pârâţilor să îşi dea acordul pentru autorizarea funcţionării unui cabinet de medicină dentară. Lipsa conduitei abuzive a pârâţilor. Respingere.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 4349/R din 18 octombrie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 11169/29.06.2011 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea precizată şi completată formulată de reclamantul T.G.C., în contradictoriu cu pârâţii D.C., D.A.M., Asociaţia de proprietari ai imobilului situat în Cluj-Napoca, str.D., nr.1, sc.2, jud. Cluj şi în consecinţă, reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1700 lei, reprezentând onorariu avocaţial în favoarea pârâţilor D.C., D.A.M..
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătoria a reţinut că reclamantul a apreciat că refuzul acordului pârâţilor echivalează cu abuzul de drept, punct de vedere care nu a fost împărtăşit de instanţa de judecată.
Astfel, din actele dosarului nu reiese faptul că reclamantul a depus toate eforturile necesare obţinerii pe cale amiabilă a acestui acord, acord necesar schimbării destinaţiei imobilului în cabinet de medicină dentară şi, de asemenea, că reclamantul îndeplineşte toate condiţiile necesare acestei schimbări de destinaţii.
Simpla notificare expediată pârâtului D.C. însoţită de acte nu face dovada demersurilor efectuate de reclamant pentru a obţine acordul în discuţie.
Raportul de măsurare zgomot depus la dosar, întocmit la un an după sesizarea instanţei, toate înscrisurile anexate în probaţiune, nu probează justeţea şi temeinicia cererii deduse judecăţii.
Chestiunea esenţială de soluţionat în speţă este aceea dacă refuzul pârâţilor poate fi catalogat sau nu ca un abuz de drept ce ar trebui sancţionat în vreun fel.
Prima instanţă a reţinut că autorizarea funcţionării cabinetului de medicină dentară dorit implică schimbarea destinaţiei apartamentului în cauză, ceea ce este condiţionat de acordul pârâţilor, conform art. 42 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari potrivit căruia "Schimbarea destinaţiei locuinţelor, precum şi a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă faţă de destinaţia iniţială, conform proiectului iniţial al clădirii cu locuinţe, se poate face numai cu avizul comitetului executiv şi cu acceptul proprietarilor direct afectaţi cu care se învecinează, pe plan orizontal şi vertical, spaţiul supus schimbării."
Exercitarea acestui drept al pârâtului nu este condiţionat, nu se prevăd criterii
legale pe baza cărora pârâţii ar putea decide într-un fel sau altul, iar dacă legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu va putea adăuga la lege.
Atitudinea pe care o va adopta orice locatar în a cărui imediată vecinătate se doreşte schimbarea destinaţiei rămâne la libera sa apreciere.
După cum în mod corect a subliniat pârâtul, orice persoană care cumpără un apartament într-un bloc de locuinţe cu scopul de a-şi stabili locuinţa în acel bloc are dreptul de a accepta sau refuza disconfortul inevitabil implicat prin schimbarea destinaţiei de locuinţă a imobilului învecinat. Chiar presupunând că nivelul zgomotului prilejuit de exercitarea profesiei liberale ar fi unul rezonabil, nederanjant, nu este de neglijat deranjul direct prilejuit de accesul diverşilor pacienţi în imobil.
Apoi, un cabinet stomatologic presupune un anumit miros specific neplăcut care se va simţi inevitabil atât în casa scării cât şi în jurul blocului.
Este justă concluzia pârâtului că întregul disconfort pe care îl va produce funcţionarea cabinetului medical contravine unei vieţi liniştite pe care trebuie să o aibă orice locatar într-un bloc de locuinţe.
Referitor la acordul Comitetului executiv al Asociaţiei de proprietari de pe str. D. nr.1, acesta nu a fost solicitat anterior sesizării instanţei şi nu a fost probat caracterul abuziv al lipsei acestuia.
Cât priveşte dreptul la libera exercitare a profesiei în vederea obţinerii unui profit, instanţa a reţinut că reclamantul a achiziţionat apartamentul în discuţie în anul 2007, acelaşi an în care şi-a înfiinţat Cabinetul medical de medicină dentară cu sediul în str. Mihai Eminescu nr. 7 ap. 2, conform certificatului de înregistrare fiscală depus. Nimic nu îl împiedică pe acesta să îţi exercite în continuare profesia acolo, în acel imobil care nu are destinaţia de bloc de locuinţe.
Este falsă susţinerea reclamantului în sensul că are prioritate în cauză interesul economic al acestuia faţă de liniştea şi confortul vecinilor săi. Evident că realitatea este în sens contrar.
Logic că dacă s-ar admite acţiunea reclamantului, ar însemna că niciodată niciun motiv invocat de orice locatar nu ar fi suficient de puternic pentru a opta în sensul refuzului de a da acordul pentru schimbarea destinaţiei locuinţei vecine, deci practic prevederile art. 42 din Legea nr. 230/2007 ar fi golite de orice sens, ar fi ca şi inexistente. De la caz la caz, specificul speţei va îndreptăţi sau nu un astfel de demers ca cel dedus judecăţii.
Simplul fapt al respectării tuturor normelor de igienă prevăzute de lege sau promisiunea respectării acestora nu pot fi suficiente în condiţiile existenţei art. 42 din Legea nr. 230/2007. Pur şi simplu, nu se poate face abstracţie de poziţia vecinilor. De asemenea, respectarea normelor de igienă nu dă soluţii la toate problemele cum ar fi mirosul, creşterea fluctuaţiei de oameni în casa scării, vibraţiile produse de aparate etc., după cum în mod just au arătat pârâţii.
Îngrădirea exercitării prerogativelor dreptului fundamental garantat, de proprietate, trebuie să fie cerută şi justificată de elemente suficient de puternice ce să încline balanţa către interesul economic singular al petentului, cu neglijarea celui general obişnuit, firesc, al unei convieţuiri normale a locatarilor într-un bloc de locuinţe.
Între cele două interese în discuţie, instanţa a dat prioritate, în mod logic, celui deal doilea, din considerente de bun simţ, conform celor de mai sus.
Nu a contestat nimeni dreptul reclamantului de a îşi exercita profesia şi de a realiza venituri, dar s-o facă într-un imobil adecvat, cum o face din 2007 încoace.
În concluzie, deoarece petentul nu a probat pretenţiile sale, potrivit art. 1169 din Codul civil, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de faţă.
In temeiul art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1700 lei, reprezentând onorariu avocaţial în favoarea pârâţilor D.C., D.A.M..
Prin decizia civilă nr. 185/A/23.03.2012 a Tribunalului Cluj a fost admis apelul declarat de T.G.C., împotriva sentinţei civile nr. 11169/29.06.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost schimbată în tot în sensul că a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul T.G.C. împotriva pârâţilor D.C., D.A. M. şi Asociaţia de proprietari şi în consecinţă, au fost obligaţi pârâţii să-şi dea acordul necesar reclamantului pentru autorizarea funcţionării unui cabinet de medicină dentară în imobilul situat în Cluj-Napoca, str. D., nr. 1, ap. 12, condiţionat de efectuarea de către acesta a lucrărilor de fonoizolare şi amenajare cuprinse în memoriul cuprins în DTAC întocmit de S.A. SRL, a fost respinsă cererea ca hotărârea să ţină loc de acord în procedura de autorizare şi a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că reclamantul T.G.C. este proprietarul apartamentului nr.12 situat în Cluj-Napoca, str. D., nr.1, jud. Cluj, apartament care se învecinează pe orizontală cu apartamentul proprietatea pârâţilor D.C. şi D.A.M..
În vederea schimbării destinaţiei apartamentului proprietatea reclamantului din apartament de locuit în cabinet medical, potrivit dispoziţiilor art.2 din Legea nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, reclamantul avea obligaţia de a obţine avizul comitetului executiv şi acceptul proprietarilor direct afectaţi cu care se învecinează, pe plan orizontal şi vertical , spaţiul supus schimbării.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că anterior promovării prezentei acţiunii reclamantul a solicitat acordul pârâţilor în vederea schimbării destinaţiei locuinţei în cabinet medical. Potrivit dispoziţiilor art.27 alin.54 din Ordinul 839/2009, acordul vecinilor se va condiţiona de asigurarea prin proiectul tenhic P.Th,. şi autorizaţia de construire/ desfiinţare, a măsurilor de punere în siguranţă a construcţiei preexistente rezultate în urma raportului de expertiză tehnică întocmit la comanda investitorului noii construcţii. Pe parcursul derulării cauzei la fond, reclamantul nu a depus o asemenea expertiză şi nici nu a solicitat prin avocat instanţei să administreze o asemenea probă. Încercarea reclamantului de a dovedi că spaţiul cu destinaţia de cabinet medical în care îşi desfăşoară în prezent activitatea situat în Cluj-Napoca, str. M., nr.7 îndeplineşte criteriile de conformitate cerute de Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.1030/2009, nu poate fi luată în considerare pentru spaţiul în litigiu, iar determinările sonometrice la acelaşi obiectiv, nu au putut fi efectuate deoarece reclamantul, deşi ave program de lucru, cabinetul nu funcţiona.
La termenul din 22 iunie 2011 reclamantul a depus la dosarul cauzei un raport extrajudiciar de măsurare a zgomotului produs la cabinetul în care îşi desfăşoară activitatea, concluziile fiind acelea că zgomotul transmis de către un cabinet de medicină dentară este mult sub valoarea limită superioară admisă de lege. La acelaşi termen, reclamantul a depus şi un proiect întocmit de SC S.A. SRL în vederea obţinerii
autorizaţiei de construire, fără D.T.A.C. pentru cabinetul individual de medicină dentară la imobilul situat în Cluj-Napoca, str. D., nr.1, ap.12, jud. Cluj.
În apel, tribunalul a procedat la administrarea unei expertize în specialitatea construcţii, având ca obiectiv pronunţarea de către un expert asupra propunerilor de amenajare a spaţiului în litigiu cuprinse în memoriul întocmit de către art. Cătălin Ghiţă, în senul dacă acestea sunt suficiente şi necesare în vederea autorizării cabinetului de medicină dentară, fără a afecta confortul acustic al proprietarilor apartamentelor învecinate. În urma analizării soluţiilor tehnice menţionate în cuprinsul memoriului cuprins în D.T.A.C. pentru cabinet de medicină dentară, prin aplicarea acestor măsuri, nivelul de zgomot aerian în camerele locuinţei pârâţilor D., se va păstra în limitele admise de normativul în vigoare.
Deşi Legea nr. 230/2007 în art.42 prevede necesitatea obţinerii avizului comitetului executiv şi al proprietarilor direct afectaţi, acest drept de acordare a avizului nu trebuie interpretat în sens absolut, adică dacă proprietarul sau comitetul executiv vrea dă sau nu avizul, în lipsa unor criterii sau condiţii prevăzute de lege. Trebuie avut în vedere, în primul rând că blocurile de locuinţe au fost construite şi destinate efectiv locuirii, orice schimbare a destinaţiei spaţiului putând fi făcut doar cu respectarea dispoziţiilor legale specifice activităţii ce urmează fi desfăşurată, dar şi cu păstrarea drepturilor proprietarilor apartamentelor ce constituie acel bloc. În speţă, în urma analizării documentaţiei de autorizare şi a propunerilor de amenajare a spaţiului de către expertul numit de către instanţă, acesta a concluzionat că în situaţia în care reclamantul efectuează lucrările cuprinse în DTAC nu este afectat confortul fonic al proprietarilor apartamentelor învecinate, nivelul de poluare fonică fiind mult sub imita superioară admisă de lege.
În consecinţă, tribunalul a apreciat că refuzul pârâţilor de acordare a avizului pentru schimbarea destinaţiei de locuinţă a apartamentului nr.12, a devenit unul abuziv abia din momentul în care acestora li s-au prezentat toate documentele necesare autorizării spaţiului, inclusiv a expertizei întocmite în cauză de expert B.G., astfel că până la acest moment reclamantul nu a îndeplinit practic cerinţele prevăzute de lege cu privire la spaţiul în litigiu şi nu la cel în care îşi desfăşoară activitatea şi nici nu a adus la cunoştinţa pârâţilor documentaţia întocmită în acest sens decât pe parcursul derulării procesului şi nici nu s-a preocupat de informarea pârâţilor şi obţinerea amiabilă a avizului anterior cererii de chemare în judecată, ambele părţi manifestând o atitudine rigidă şi lipsită de interes faţă de nevoile celuilalt.
Raportat la considerentele mai sus invocate, în baza dispoziţiilor art.296 Cod de procedură civilă, tribunalul a admis apelul declarat de reclamant pe care a schimbat-o în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii să-şi dea acordul necesar reclamantului pentru autorizarea funcţionării unui cabinet de medicină dentară în imobilul situat în Cluj-Napoca, str. D., nr. 1, ap. 12, condiţionat de efectuarea de către acesta a lucrărilor de fonoizolare şi amenajare cuprinse în memoriul cuprins în DTAC întocmit de S.A. SRL.
În ceea ce priveşte dispoziţia ca hotărârea să ţină loc de acord în procedura de autorizare, această cerere a fost respinsă deoarece nu există nici o dispoziţie legală care să prevadă că sentinţa va ţine loc, iar dispoziţiile aplicabile prestaţiei tabulare sunt strict aplicabile acelei materii. Fiind o obligaţie de a face care se execută doar de către debitor,
Codul de procedură civilă prevede mijloace eficiente de aduce la îndeplinire a acesteia. Ca urmare, această cerere a fost respinsă.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, deşi intimaţii sunt parte căzută în pretenţii, tribunalul a apreciat că faţă de atitudinea reclamantului care nu le-a adus la cunoştinţă conţinutul documentaţiei de autorizare şi îndeplinirea celorlalte condiţii necesare schimbării destinaţiei spaţiului, refuzul acestora nu a fost unul abuziv.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termenul legal pârâţii D.C. şi
D.A.M., solicitând modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului formulat de reclamant.
În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 312 alin. 1 Cod proc.civ., recurenţii au arătat că decizia pronunţată în apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii. Astfel, ceea ce trebuia avut în vedere de către instanţa de apel era dacă a existat sau nu un refuz justificat din partea pârâţilor înainte ca apelantul să se fi adresat instanţei de judecată. Refuzul nejustificat ar fi existat dacă apelantul ar fi făcut toate diligenţele pentru respectarea dreptului lor în calitate de proprietari ai apartamentului învecinat.
Instanţa de apel apreciază în mod nelegal comportamentul lor ca fiind un abuz de drept în condiţiile în care reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii prealabile a cerinţelor necesare pentru obţinerea consimţământului lor. Astfel, apelantul nu a făcut dovada încercării împăcării prealabile a celor două interese, al lui şi al comunităţii de locatari. Apoi lipsa bunei lui credinţe este confirmată pe tot parcursul procesului prin dispunerea unui studiu realizat de o facultate care lucrează cu parametrii generali, cu dorinţa ca aceasta să fie apreciată ca forţă probantă unei expertize, depunerea în data de 16 iunie 2011 pe parcursul procesului a unei expertize din care s-a măsurat nivelul de zgomot din imobil, expertiză efectuată extrajudiciar şi depunerea în data de 22 iunie 2001 tot pe parcursul procesului a unui proiect tehnic, fără dată certă şi care nu a fost comunicat părţilor interesate.
În sprijinul comportamentului abuziv din partea reclamantului, vine şi faptul că realizează izolaţia termică a propriului apartament fără acordul vecinilor, că a adus modificări apartamentului prin demolarea de ziduri, că reclamantul a pus la dispoziţia expertizei judiciare planuri ale apartamentului în care nu apar aceste modificări.
Aprecierea instanţei de apel cu privire la refuzul lor este greşită. Pârâţii nu au contestat niciodată faptul că acel spaţiu poate fi transformat în cabinet stomatologic, însă problema care se pune este aceea dacă reclamantul îşi respectă în primul rând propriile lui obligaţii, constând în respectarea legilor în vigoare.
Împotriva deciziei pronunţată de Tribunalului Cluj a declarat recurs în termenul legal şi reclamantul, solicitând modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii capătului de acţiune privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de acord autentic în procedura de autorizare a imobilului în litigiu, care include schimbarea destinaţiei sale iniţiale în cabinet de medicină dentară şi a capătului de acţiune privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului care a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., reclamantul a arătat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale incidente litigiului dedus judecăţii. Astfel, raportat la prev. Ordinului nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, hotărârea pronunţată de instanţa de judecată va fi acceptată de către autorităţile
competente în locul acordului vecinilor. În ciuda acestor dispoziţii, instanţa de apel a respins cererea reclamantului ca hotărârea să ţină loc de acord în procedura de autorizare, oferind pârâţilor posibilitatea de a tergiversa întregul proces de avizare a funcţionării cabinetului de medicină dentară.
Nu pot fi reţinute ca întemeiate motivele instanţei de apel potrivit cărora am fi în prezenta unei obligaţii de a face care se execută doar de către debitor. Aceasta pentru că însuşi legiuitorul a prevăzut posibilitatea să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de acord autentic în procedura de autorizare a funcţionării, stabilind aşadar o derogare de la regula caracterului personal al obligaţiilor de a face.
Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă de instanţa de apel în mod nelegal. Reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată prin scriptele depuse la dosar, ataşând chitanţele prin care a făcut dovada cheltuielilor suportate, cheltuieli care nu includ doar onorariul avocaţial, ci şi toate celelalte cheltuieli privind experţii judiciari şi extrajudiciari, taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar.
Având în vedere că reclamantul a avut câştig de cauză, sunt îndeplinite toate condiţiile pentru acordarea cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea depusă, intimaţii D.C. şi D.A.M. s-au opus admiterii recursului declarat de reclamant, arătând că refuzul lor se întemeiază pe motive obiective şi se încadrează în dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 230/2007, care le conferă dreptul de-aşi da sau nu acceptul tocmai datorită faptului că, fiind vecini cu apartamentul în litigiu, sunt afectaţi de toate schimbările pe care le implică o altă destinaţie decât aceea de locuinţă.
Examinând recursul declarat de pârâţi, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este fondat, şi în consecinţă, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l admită pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea promovată reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor să-şi dea acordul pentru autorizarea funcţionării unui cabinet de medicină dentară în imobilul situat în Cluj-Napoca, str. D. nr. 1, sc. 2 parter, apartamentul 12, „având în vedere îndeplinirea de către reclamant a tuturor condiţiilor legale, în caz contrar să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de acord în procedura de autorizare, care include schimbarea destinaţiei iniţiale a spaţiului din spaţiu de locuit în spaţiu cu destinaţie comercială”.Reclamantul a mai solicitat şi obligarea pârâţilor să-i plătească sumele aferente chiriei pentru spaţiul în litigiu.
Instanţa de apel a constatat că atitudinea pârâţilor de refuz la consimţirea schimbării destinaţiei apartamentului, lipsa unui interes serios şi legitim, face ca refuzul pârâţilor să nu fie justificat de nicio împrejurare obiectivă şi pertinentă care să le justifice atitudinea, constatare pe care curtea o apreciază nelegală, pentru următoarele considerente.
Conform prev. art.42 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari se stabilesc condiţiile în care poate interveni schimbarea destinaţiei locuinţelor faţă de destinaţia iniţială. Aceste condiţii se referă la existenţa avizului comitetului executiv al asociaţiei şi a acceptului proprietarilor direct afectaţi, cu care se învecinează pe plan orizontal şi vertical spaţiul supus schimbării.
Aceste condiţii conferă dreptul subiectiv proprietarilor vecini pe orizontală şi verticală cu apartamentul a cărui schimbare de destinaţie se urmăreşte, de a refuza să-şi dea acordul pentru schimbarea destinaţiei. Acest drept subiectiv însă trebuie, ca orice drept subiectiv recunoscut de lege, să fie exercitat cu bună credinţă şi în limitele sale
interne, respectiv, potrivit scopului economic şi social în vederea căruia este recunoscut de lege raportat la dispoziţiile art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954.
Prin urmare, nimic nu împiedică pârâţii să refuze darea consimţământului pentru schimbarea destinaţiei apartamentului nr. 12, însă în egală măsură cei interesaţi în schimbarea destinaţiei permisă de lege condiţionat de întrunirea anumitor condiţii cumulative prev. de art. 6 alin. 3 din HG nr. 400/2003 şi art. 42 din Legea nr. 230/2007, să se adreseze instanţei de judecată pentru a supune verificării în ce măsură şi dacă acest refuz este justificat sau se constituie într-o exercitare abuzivă a dreptului recunoscut.
În cauza dedusă judecăţii, curtea constată că reclamantul nu a solicitat pârâţilor în prealabil acordul cu privire la schimbarea destinaţiei spaţiului în litigiu, ci s-a adresat direct instanţei de judecată pentru a obliga pârâţii să-şi dea consimţământul la schimbarea destinaţiei spaţiului, consimţământ necesar în procedura de autorizare a funcţionării unui cabinet de medicină dentară în apartament. Simpla notificare adresată pârâtului D.C. însoţită de acte nu face dovada demersurilor efectuate de reclamant pentru obţinerea acordului tuturor pârâţilor, având în vedere că, potrivit art. 42 din Legea nr. 230/2007, schimbarea destinaţiei locuinţelor se poate face numai cu avizul Comitetului executiv al asociaţiei de proprietari şi cu accesul proprietarilor direct afectaţi cu care se învecinează pe plan orizontal şi vertical.
Condiţiile prev. de art. 6 alin. 3 din HG nr. 400/2003 şi art. 42 din Legea nr. 230/2007 ce trebuie îndeplinite, în nici un caz nu pot fi privite ut singuli, izolat de restul dispoziţiilor legale în materie conţinute de Legea nr. 230/2007.
Sintagma „acceptul proprietarilor direct afectaţi, cu care se învecinează pe plan vertical sau orizontal, spaţiul supus schimbării”, cuprinsă în dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 230/2007, presupune că schimbarea destinaţiei locuinţei implică în mod necesar afectarea proprietarilor cu care se învecinează, aceştia nefiind ţinuţi a proba refuzul.
Acceptul exprimat în condiţiile art. 42 din Legea nr. 230/2007 presupune inclusiv acceptarea unei ingerinţe, a deranjului pe care-l implică existenţa unui cabinet dentar aflat într-un imobil de locuinţe, a accesului în imobil a unui număr mare de persoane posibil cu diferite afecţiuni.
În sensul art. 8 al C.E.D.O., viaţa privată aşa cum textul este interpretat de instanţa de contencios european, cuprinde dreptul persoanei la viaţa privată intimă, inclusiv dreptul la un mediu înconjurător sănătos. Dezagrementele cauzate de activitatea unui cabinet dentar desfăşurate într-un imobil de locuinţe, cu consecinţa afectării mediului înconjurător, a degradării dreptului la o locuinţă, viaţă privată şi familială sunt subînţelese în determinarea categoriei de persoane al căror acord este necesar, acestea fiind definite ca „proprietari direct afectaţi”.
În speţă, în vederea schimbării destinaţiei apartamentului din spaţiu de locuit în cabinet dentar, aşa cum s-a reţinut şi în aliniatele precedente, reclamantul nu a solicitat anterior promovării acţiunii acordul pârâţilor, nu a respectat dispoziţiile art. 27 alin. 54 din Ordinul nr. 839/2009, cu privire la acordul vecinilor condiţionat de asigurarea unui proiect tehnic şi a autorizaţiei de construire a măsurilor de punere în siguranţă a construcţiei rezultată în urma raportului de expertiză întocmit la comanda investitorului noii construcţii.
Pe parcursul soluţionării cauzei, respectiv pe timpul soluţionării apelului reclamantul a depus la dosar un memoriu cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru a fi îndeplinite condiţiile de fonoizolare faţă de spaţiile adiacente, proiectul întocmit de SC S.A. SRL, probe care nu sunt administrate însă în condiţii de contradictorialitate şi anterior promovării acţiunii.
Proiectul tehnic depus la dosar nu are dată certă, iar constatările au fost, de asemenea, efectuate fără citarea tuturor părţilor, iar documentaţia tehnică necesară în vederea obţinerii autorizaţiei de construire cu privire la modificările ce urmează a fi efectuate în apartament nu s-a depus la dosarul cauzei. Ori, art. 11 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 prevede că „proprietarul poate aduce îmbunătăţiri sau modificări proprietăţii sale individuale, cu respectarea prevederilor legale referitoare la autorizarea de către autoritatea publică locală a modificărilor construcţiei, fără a pune în pericol integritatea structurală a clădirii sau a altor proprietăţi individuale”.
Rezultă aşadar că reclamantul avea obligaţia să obţină consimţământul pârâţilor şi în ceea ce priveşte modificările pe care intenţionează să le aducă construcţiei, cerinţă pe care, de asemenea nu a îndeplinit-o, aşa cum s-a reţinut în aliniatul precedent.
Raţiunea înserării unei condiţii pentru eliberarea unei autorizaţiei de construire privitoare la acordul vecinilor în anexa I din Legea nr. 50/1991 este aceea a respectării bunei vecinătăţi, obligaţie impusă tuturor titularilor dreptului de proprietate, potrivit art. 44 alin. 7 din Constituţia României, legea fundamentală instituind principiul dominant al comunităţii, acela al vecinilor de a suporta consecinţele normale ale acestei stări, prevalând interesul social.
Expertiza tehnică administrată de instanţa de apel în condiţii de contradictorialitate a avut ca obiect să se stabilească dacă propunerile de amenajare a apartamentului nr. 12, cuprinse în memoriul întocmit de arhitect Cătălin Ghiţă sunt suficiente în vederea autorităţii desfăşurării a unui cabinet de medicină dentară fără a afecta confortul acustic al proprietarilor apartamentelor vecine, concluzia expertizei fiind aceea că în urma analizării şi aplicării soluţiilor tehnice propuse, nivelul de zgomot aerian în camere locuinţei pârâţilor se vor păstra în limitele admise de normativul în vigoare.
Instanţa de apel a ajuns la soluţia pronunţată, având în vedere doar aceste concluzii ale raportului de expertiză întocmit de expertul B.G.
Art. 42 din Legea nr. 230/2007 conferă posibilitatea oricărui locatar aflat în imediata vecinătate a spaţiului în legătură cu care se doreşte schimbarea destinaţiei de aşi alege conduita, atitudinea pe care o va adopta. Este normal să fie aşa, deoarece blocul în care se află spaţiul în litigiu cuprinde apartamente cu destinaţia de locuinţă, ceea ce implică dreptul la un mediu liniştit, garantat şi în concordanţă cu destinaţia apartamentelor învecinate, faptul că prin măsurile propuse nivelul de zgomot aerian în locuinţele pârâţilor se va păstra în limitele admise de normativele în vigoare nefiind suficient pentru calificarea refuzului lor de a-şi da consimţământul la schimbarea destinaţiei spaţiului, ca abuziv.
În consecinţă, curtea apreciază că dezlegarea dată de instanţa de apel, care a reţinut că refuzul pârâţilor de acordare a avizului pentru schimbarea destinaţiei de locuinţă a apartamentului nr. 12 în spaţiu comercial a devenit abuziv din momentul în care li s-au prezentat toate documentele necesare autorizării, este greşită, că faţă de faptul că reclamantul a demarat procedurile de schimbare a destinaţiei locuinţei după
chemarea pârâţilor în judecată, că a administrat toate probele şi nu le-a adus la cunoştinţa acestora, nu se poate reţine ca abuzivă poziţia pârâţilor de a-şi da acordul necesar reclamantului pentru schimbarea destinaţiei spaţiului din spaţiu de locuit în spaţiu comercial şi pentru autorizarea funcţionării unui cabinet de medicină dentară în acest spaţiu.
Urmare admiterii recursului declarat de pârâţi, curtea va modifica decizia atacată în sensul că, în baza art. 296 alin. 1 Cod proc.civ. va respinge apelul declarat de reclamantul T.G.C. împotriva sentinţei civile nr. 11169 din 29 iunie 2011, pe care o va menţine.
Examinând recursul declarat de reclamant, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat şi în consecinţă, în baza art. 304 pct. 9 şi art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Recursul reclamantului s-a referit ca hotărârea judecătorească să ţină loc în procedura de autorizare. Cu privire la acest aspect, curtea constată că nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă acest lucru, că fiind vorba de o obligaţie de a face, reclamantul are la îndemână mijloacele prevăzute de codul de procedură civilă pentru ducerea la îndeplinire a acesteia.
În baza art. 274 Cod proc.civ., curtea va obliga reclamantul să le plătească pârâţilor 1350 lei, cheltuieli de judecată în apel şi în recurs, reprezentând onorariu avocat conform chitanţei de la f. 39 şi 35. (Judecător Ana Ionescu)
| ← Amplasare firmă de notar public pe faţada clădirii. Obligarea... | Acţiune în grăniţuire. Stabilirea liniei de hotar pe baza... → |
|---|
