Contestaţie la executare împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini un act de executare. Existența unui refuz al executorului

Judecătoria IAŞI Sentinţă civilă nr. 14272 din data de 11.01.2016

Prin sentința civilă nr.14272/06 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr.25730/245/2013, instanța a respins contestația formulată de contestatori împotriva refuzului BEJ de a executa cererea de înființare a popririi împotriva intimatului și de tergiversare în legatură cu instrumentarea dosarului execuțional.

În drept, instanta a reținut că potrivit art. 399 C. proc. civ., raportat la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, contestația la executare poate fi îndreptată împotriva executorului judecătoresc, dacă acesta refuză să înceapă executarea sau refuză îndeplinirea unui act în condițiile legii.

În fapt, din conținutul dosarului de executare s-a reținut că executorul judecătoresc a început executarea emițând somația prevăzută de art.387 C.pr.civ. De asemenea, executorul judecătoresc a finalizat executarea silită imobiliara și a început executarea prin poprire pentru recuperarea cheltuielilor de executare, fiind obținută suma de 500 lei. Executorul judecătoresc a făcut demersurile necesare în vederea identificării altor bunuri ale debitorului. Mai mult, toate sumele obținute din poprire au fost virate către creditori, în contul indicat de aceștia via mail, întârzierea în virarea sumelor în cont fiind cauzată de neindicarea unui cont în care să fie virate sumele, conturile indicate de aceeași creditori în alte dosare de executare instrumentate de același executor neputând îndreptăți executorul la virarea sumelor fără o indicare expresă a creditorilor în dosarul pendinte.

Contestatorii nu au probat că solicitând expres îndeplinirea unui act de executare, intimatul ar fi refuzat. Simpla nemulțumire a părții privind realizarea parțială a dispozițiilor titlului executor nu conduce la atragerea răspunderii executorului judecătoresc, fiind în sarcina creditorului de a indica organului de executare bunurile ce pot fi urmărite în vederea realizării creanței. Răspunderea executorului judecătoresc intervine doar în condițiile în care existând faptic posibilitatea de executare silită, acesta refuza, fără temei legal să aducă la îndeplinire dispozițiile titlului executor.

Or, în cauză nu s-a probat că, în mod culpabil, executorul judecătoresc ar fi refuzat îndeplinirea vreunui act sau soluționarea vreunei cereri a creditorului, ci neidentificarea unor alte bunuri urmăribile aparținând exclusiv debitorului.

De asemenea, cu privire la sumele virate efectiv de terțul poprit, instanța a reținut că înșiși creditorii au deschisă calea validării popririi împotriva terțului în măsura în care apreciază că acesta nu își îndeplinește obligațiile legale.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestaţie la executare împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini un act de executare. Existența unui refuz al executorului