PRETENŢII. Jurisprudență Răspundere civilă delictuală
Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă civilă nr. 17136 din data de 11.01.2016
Prin sentința civilă nr. 17136/20.12.2013 a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC A SA, și obligat pârâtul T.I. la plata către reclamantă a sumei de 23.042,00 lei, reprezentând c/v consum clandestin pentru imobilul din Iași, str. T., nr.17C.
Sesizată cu cererea reclamantei instanța a constatat următoarele:
Între părți a fost încheiat la data de 08.12.2009 contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare, în baza căruia paratul, în calitate de utilizator, a beneficiat de serviciile reclamantei, pentru ca, motivat de neplata contravalorii facturilor fiscale emise de furnizor să fie dispusă prin Ordin, începand cu 28.03.2012, sistarea furnizării serviciilor către T.I., prin sigilarea robinetului pe poziția închis și blindarea branșamentului (f.10).
Prin nota din 06.04.2012 lucrătorii SC A. SA au constatat faptul că sigiliul aplicat pe dop și robinetul de concesie în urma sistării furnizării apei către parat a fost rupt și contorul remontat în instalație, consumandu-se apă, astfel că s-a procedat la demontarea acestuia, doparea branșamentului și aplicarea sigililului nr. AVO007256 cu mențiunea că la demontare s-a găsit introdusă o sarmă în apometru.
Prin referatul nr.21758/13.07.2012 (f.8) s-a arătat că sarma introdusă în apometru, în aval de ieșirea din contor, a dus la blocarea turbinei, iar valoarea consumului clandestin calculat pentru perioada 08.10.2009-06.04.2012 ca o medie a consumurilor zilnice anterioare pe un an de zile, multiplicat cu trei, este de 23.042,00 lei, cu privire la această sumă fiind emisă factura fiscală AV 227/12202204 din 26.04.2012 pe care paratul și-a însușit-o prin semnătură (f.27).
Potrivit disp. art. 1349 NCC ce reglementează răspunderea delictuală aplicabil în speță raportat la prevederile art. 6 alin.5 din NCC și perioada pentru care a fost calculat consumul clandestin :";(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral….";
Totodată art.1357 NCC prevede că:"; (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.";
Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a paratului se impun a fi îndeplinite cumulativ condițiile specifice ale acestei forme și anume: fapta ilicită, prejudiciu, culpa și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, cu precizarea că în privința vinovăției noua reglementare face trimitere la discernămantul autorului.
În speță fapta ilicită există în condițiile în care prin nota din 06.04.2012 și referatul nr.21758/13.07.2012 lucrătorii reclamantei au constatat intervenția clandestină, frauduloasă la rețeaua de apă și canalizare, ca și prejudiciul dealtfel și legătura de cauzalitate, cat timp urmare acestei intervenții a fost împiedicată înregistrarea consumului și implicit a determinat sustragerea de la plata contravalorii acestuia .
În ce privește vinovăția paratului aceasta rezultă fără putință de tăgadă din faptul că și-a însușit prin semnătură factura fiscală seria AV227/12202204 din 26.04.2012, în timp ce întinderea prejudiciului a fost determinată de reclamantă în baza disp. art. 236 alin.2 din Regulamentul serviciului de alimentare cu apă și canalizare.
Astfel potrivit textului menționat, dacă se constată executarea unor lucrări de branșare la sistemul public de alimentare cu apă fără aprobare operatorul va putea desființa, bușona sau bloca rețelele respective fără ca beneficiarul sau executantul să aibă dreptul la despăgubiri, ba mai mult, acesta va achita operatorului un consum fraudulos, calculat conform indicațiilor contorului sau stabilit conform Ordinului nr.29/N/1993 pentru utilizatori necontorizați, adică adică prin multiplicarea cu trei a cantității și aplicarea pentru o perioadă de maxim 36 luni anterioare depistării a tarifelor în vigoare la data constatării, iar în speță conform calculului depus la dosar valoarea consumului fraudulos din perioada 08.10.2009-06.04.2012 este de 23.042,00 lei.
Fiind așadar îndeplinite condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale instanța va admite cererea și va obliga paratul la plata sumei de 23.042,00 lei cu titlu de c/v prejudiciu către reclamantă.
← APĂRARE DREPT DE PROPRIETATE -REVENDICARE. Jurisprudență... | fond funciar - constatare nulitate absoluta titlu de... → |
---|