Contestaţie la executare. Jurisprudență
Comentarii |
|
Judecătoria LEHLIU-GARA Sentinţă civilă nr. 239 din data de 29.03.2013
SENTINȚA CIVILĂ NR. 239/29.03.2013 (contestație la executare)
Pe rol pronunțarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea X în contradictoriu cu intimații X
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de X, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar a amânat pronunțarea cauzei la data de X și apoi, având nevoie de timp pentru a delibera, pentru astăzi X.
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra cauzei civile de fată, constată:
La data de X s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe, sub nr.X/249, contestație la executare formulată de contestatoarea X (cu sediul în localitatea X), în contradictoriu cu intimații X (cu sediul în mun. X) și X (cu domiciliul în X) prin care a solicitat:
I. să se anuleze procesul-verbal de licitație nr. X întocmit de către BEJ "Oprișan Constantin";;
II. să se suspende executarea silită în dosarul execuțional nr. X până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare.
În motivarea capătului I din contestația la executare, contestatoarea arată următoarele:
A. Creditorul urmăritor din dosarul de executare silita nr. X s-a opus organizării licitației publice din data de X și implicit valorificării celor două imobile.
În considerarea organizării licitației publice din data de X în dosarul execuțional nr. X, X a inițiat demersuri având ca obiect soluționarea pe cale amiabilă a tuturor diferendelor ivite cu X. În acest sens, între X și X a fost încheiat contractul de tranzacție nr. X prin care s-a statuat inclusiv asupra amânării licitației publice din dosarul de executare silită nr. X cu termen de organizare la data de X, pentru o dată ulterioară zilei de X. În concordanță cu înțelegerea contractuală, X. a adus la cunoștința executorului judecătoresc contractul de tranzacție nr. X, dar, cu toate acestea, executorul judecătoresc a organizat în propriul interes licitația publică din dosarul execuțional nr. X.
Mai mult decât atât, solicită să se constate că, deși la dosarul execuțional nr. X a fost depusă o cerere expresă din partea creditorului X, referitoare la anularea licitației din data de X, anterioară datei organizării licitației publice, executorul judecătoresc nu a dat curs acesteia. În plus, după cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de licitație publică din data de X, creditorul X a fost reprezentat la licitația publică chiar de către doamna avocat X, care a reformulat în fața licitatorilor solicitarea de anulare a licitației publice. Cu toate acestea, executorul judecătoresc nu a ținut seama de solicitarea expresă a celor doi creditori urmăritori (X și X) ai X și a continuat organizarea licitației publice fără a mai avea un interes juridic actual și legitim.
B. Executorul judecătoresc nu a luat act de înțelegerea părților privind amânarea procedurii de executare silită imobiliară încălcând astfel prevederile art. 3714 C. pr. civ.
Solicită să se constate că refuzul executorului judecătoresc de a lua act de voința creditorului urmăritor din dosarul nr. X precum și a creditorului X, reprezintă o încălcare a art. 3714 C. pr. civ. care conferă creditorului și debitorului dreptul de a conveni ca executarea silită să se efectueze numai asupra veniturilor bănești ale debitorului.
De asemenea, solicită să se constate că în orice moment al executării silite părțile din dosarul execuțional nr. X aveau dreptul de a conveni asupra limitării executării silite numai asupra veniturilor bănești ale creditorului și că, în speță, solicitarea de amânare a licitației publice formulată atât de X cât și de doamna X are valoarea juridică a unei convenții a părților privind continuarea executării silite numai asupra veniturilor bănești ale debitorului (chiar și pentru o perioadă limitată de timp, respectiv până în ziua de X).
C. Executorul judecătoresc nu a respectat prevederile art. 508 pct. 1 C.
pr. civ., conform căruia vânzarea la licitație se va ține separat pentru fiecare imobil sau corp de proprietate.
Arată că executorul judecătoresc nu a ținut seama de această dispoziție legală și a procedat la vânzarea "în bloc"; a celor două imobile, așa cum rezultă din procesul-verbal de licitație din data de X, fără a avea în acest sens acordul creditorilor. Scopul vânzării separate a imobilelor era tocmai acela de a obține un preț al vânzării cât mai ridicat, pentru a îndestula, în acest mod, într-o proporție cât mai importantă creditorii.
D. Executorul judecătoresc a executat silit bunuri imobile asupra cărora erau instituite garanții reale imobiliare și interdicții de înstrăinare.
Solicită să se constate că asupra ambelor imobile care au format
obiectul licitației publice din data de X, X notase în cartea funciară a acestora interdicția de înstrăinare și ipoteca de rangul 1 în vederea garantării creditului în valoare de 1.800.000 lei acordat contestatoarei și că executorul judecătoresc avea legitimitatea legală de a scoate la licitație bunurile în discuție numai în măsura în care avea, în prealabil, acordul creditorului ipotecar CEC BANK. Având în vedere că CEC BANK nu și-a dat sub nici o formă juridică acordul privind ridicarea interdicției de înstrăinare care greva ambele imobile, apreciază că procesul verbal de licitație nr. X este lovit de nulitate absoluta.
Arată că, în vederea acoperirii creanței datorate creditorului urmăritor din dosarulnr.X, executorul judecătoresc avea posibilitatea de a scoate la licitație alte bunuri negrevate (mașini, utilaje, etc.) aparținând contestatoarei, nu bunuri imobile supuse interdicției legale de înstrăinare.
Referitor la capătului nr. II - cererea de suspendare a executării silite, se arată că această măsură este necesară, continuarea cursului executării silite fiind de natură să-i aducă grave prejudicii contestatoarei, deoarece în cazul continuării executării silite urmează să se treacă la întocmirea actului de adjudecare a imobilelor aflate în patrimoniul său, în contextul în care contestația la executare nu a fost soluționată.
Arată că suspendarea executării silite nu prejudiciază în nici un mod interesele creditorilor și ale adjudecatarului, câtă vreme, pe de o parte, creditorul urmăritor din dosarul de executare silită nr. X (dar și ceilalți creditori ai contestatoarei) nu va încasa nicio sumă de bani ca urmare a distribuirii eventualului preț încasat iar, pe de altă parte, imobilul rămâne adjudecat de intimatul X până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații, când se va cunoaște fără putință de tăgada dacă procesul-verbal de licitație a fost sau nu întocmit conform dispozițiilor legale.
Mai arată că până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații la executare silită există suspiciunea că imobilele au fost dobândite în mod nelegal de către intimatul X.
În drept: art. 399 și urm. C.proc.civ. și orice altă dispoziție legală aplicabilă.
Probe: înscrisuri și interogatoriul intimatei X.
Au fost atașate în fotocopie următoarele înscrisuri: factura nr.X emisă de X; ordin de compensare seria X nr. X din data de X; recipisă de consemnare și chitanța din X - pentru suma de 247,80 lei depusă la CEC de către contestatoare la dispoziția BEJ Oprișan Constantin, reprezentând diferență cheltuieli de executare în dosarul nr. X; recipisă de compensare din X pentru suma de 9151,20 lei depusă la CEC de contestatoare la dispoziția BEJ Oprișan Constantin, reprezentând onorariu conform p-v. X, act de adjudecare încheiat la 14.10.2012.
La data de X contestatoarea X - societate în insolvență - a formulat cerere modificatoare a contestației la executare silită, prin care solicită:
I. să se anuleze actul de adjudecare din data de X încheiat de BEJ "Oprișan Constantin"; în dosarul nr. X;
II. să se desființeze toate măsurile de executare silită efectuate de BEJ "Oprișan Constantin"; în dosarul nr. X, inclusiv actul de adjudecare din data de X, în temeiul art. 523 pct. 1 C. pr. civ.
Precizează că la dosarul cauzei a fost depus actul de executare silită pe care înțelege să-l conteste, respectiv actul de adjudecare din data de X întocmit în dosarul de executare silită nr. X aflat pe rolul BEJ "Oprișan Constantin"; dar, din cauza unei erori materiale, contestația la executare silită privea un alt act de executare silită efectuat în dosarul nr. X, și anume procesul-verbal de licitație publică nr. X întocmit de către BEJ "Oprișan Constantin";.
În motivarea capătului I din cererea completatoare, contestatoarea arată următoarele:
1. Executorul judecătoresc a încălcat art. 3715 lit. c) C. pr. civ., conform căruia executarea silită încetează dacă creditorul a renunțat la executarea silită.
În speță, creditorul urmăritor din dosarul de executare silită nr. X, X, a solicitat expres executorului judecătoresc să dispună încetarea executării silite încă din data de X. Cu toate acestea, executorul judecătoresc nu a dat curs voinței exprese a creditorului urmăritor din dosarul nr. X și a continuat executarea silită, trecând la întocmirea actului de adjudecare din data de X. Mai mult decât atât, anterior întocmirii actului de adjudecare din data de X, contestatoarea a solicitat în scris executorului judecătoresc să dispună încetarea executării silite în dosarul nr. X, întrucât s-a cerut această încetare chiar de către creditorul urmăritor din dosarul nr. X, X încă din data de X iar contestatoarea a făcut dovada plății, atât a debitului datorat către X, cât și a cheltuielilor de executare silită, conform ultimului proces-verbal de cheltuieli întocmit în dosarul nr. X (datat X).
Solicită să se constate că, deși inițial executorul judecătoresc a fost de acord să dispună încetarea executării silite în dosarul nr. X, ulterior executorul judecătoresc și-a schimbat punctul de vedere și a trecut la întocmirea actului de adjudecare fără a ține seama de prevederile imperative ale art. 3715 lit. c) C. pr. civ.
Având în vedere ca X, în calitate de creditor urmăritor în dosarul nr. X, solicitase încetarea executării silite anterior încheierii actul de adjudecare din data de X, executorul judecătoresc nu mai avea aptitudinea legală de a mai încheia nici un act de executare silită în dosarul nr. X, cu atât mai mult cu cât X achitase toate cheltuielile de executare silită.
Arată că atâta timp cat creditorul urmăritor din dosarul nr. X solicitase încetarea executării silite,executorul judecătoresc nu avea aptitudinea legala de a încheia actul de adjudecare chiar în dosarul nr. X.
Consideră că este nelegală încheierea actului de adjudecare într-un dosar de executare silită față de care creditorul urmăritor a înțeles să solicite încetarea executării silite.
2. Încălcarea principiului disponibilității executării silite.
Arată că la data întocmirii actului de adjudecare din data de X, executorul judecătoresc fusese dezinvestit de creditorul urmăritor din dosarul nr. X (respectiv X.), de la soluționarea cererii de executare silita, cererea nr. X adresată executorului judecătoresc de către creditorul urmăritor X având natura juridică a unui act de renunțare la executarea silită și, pe cale de consecință, de dezinvestire a executorului judecătoresc.
Pe de altă parte, împrejurarea că X în calitate de creditor urmăritor în dosarul nr. X, și-a îndestulat creanța datorată de X face imposibilă juridic continuarea executării silite în dosarul nr. X, motiv pentru care încheierea actului de adjudecare din X este lipsită de orice interes legitim și juridic pentru creditorul urmăritor din dosarul nr. X, de vreme ce, pe de o parte, chiar creditorul urmăritor a solicitat încetarea executări silite, iar pe de altă parte, creditorul urmăritor își recuperase creanța cu mult înainte de întocmirea actului de adjudecare din X.
În ceea ce-i privește pe ceilalți creditori enumerați în actul de adjudecare, arată că X nu era ținută de achitarea datoriilor acestora de vreme ce nu există nici un act de conexare a dosarelor de executare silită.
3. Încălcarea art. 3734 C. pr. civ.
Arată că executorul judecătoresc a nesocotit art. 3734 C. pr. civ.,
normă legală imperativă care reglementează instituția conexării în
materia executării silite, conform căreia conexarea executărilor silite poate fi dispusă numai de către instanța judecătorească la cererea persoanei interesate, și numai dacă urmărirea silită poartă asupra acelorași bunuri.
Or, în speță, executorul judecătoresc a conexat cu prilejul întocmirii actului de adjudecare mai multe executări silite, declanșate împotriva contestatoarei de alți creditori (X, X, X., X, X), fără a avea în acest sens o hotărâre judecătorească de conexare a executărilor silite.
Consideră că în lipsa unui act procedural de conexare sau a unei încheieri judecătorești de conexare a executărilor silite, executorul judecătoresc nu era îndreptățit să menționeze în cuprinsul actului de adjudecare dosarele de executare silită aparținând altor creditori urmăritori.
Mai mult decât atât, anterior emiterii actului de
adjudecare din data de X, executorul judecătoresc a emis un proces-verbal de cheltuieli pentru creditorul urmăritor X chiar în dosarul de executare silită nr. X, așadar fără nici o legătura cu dosarul nr. X.
II. Referitor la creanța datorată de X
Contestatoarea invocă art. 523 pct. 1 C. pr. civ., potrivit căruia în tot cursul executării silite asupra bunurilor imobile, debitorul poate obține desființarea măsurilor de executare silită, consemnând la dispoziția creditorului urmăritor întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare silită.
Arată că, după cum rezultă din procesul-verbal de cheltuieli nr. X, X datora creditorului urmăritor următoarele sume de bani: 77345,27 lei cu titlu de pretenții conform titlului executoriu și 6200 lei plus tva onorariu avocat.
Conform contractului de tranzacție nr. X, așa cum a fost acesta modificat prin actul adițional nr. X, părțile au convenit ca plata sumei datorate de X să se efectueze prin compensare cu produse agricole-îngrășăminte chimice (azotat de amoniu). Cu alte cuvinte, suma de 88.505,27 lei datorată creditorului urmăritor de către X. a fost plătită prin compensarea acesteia cu produse agricole în cantitate de 46.500 tone, conform dovezilor anexate contestației la executare.
Referitor la onorariul executorului judecătoresc si la cheltuielile de executare, arată că s-a depus la dosarul recipisa de consemnare la CEC (nr. 378277/1) a sumei de bani reprezentând contravaloarea onorariului executorului judecătoresc și a cheltuielilor de executare, conform procesului-verbal de cheltuieli nr. X, astfel că și-a executat anterior întocmirii actului de adjudecare toate obligațiile de plată stabilite în sarcina sa prin procesul-verbal de cheltuieli nr. X și, pe cale de consecință, să se desființeze toate actele de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. X, inclusiv actul de adjudecare din X.
În drept: art. 132, art. 399 și urm CPC și orice altă dispoziție legală aplicabilă.
Probe: înscrisuri și orice altă probă pertinentă și utilă pentru soluționarea cauzei.
La data de X, intimatul X (domiciliat în X) a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat.
În motivarea întâmpinării arată că debitoarea X a solicitat anularea procesului-verbal de licitație întocmit în dosarul de executare silită nr. X al B.E.J. "X"; motivând, în esență, că X, în calitate de creditoare, a solicitat amânarea licitației, executorul judecătoresc nu a luat act de înțelegerea părților, vânzarea la licitație nu s-a ținut separat pe corpuri de proprietate și că licitația s-a ținut fără încuviințarea creditorului ipotecar.
Solicită instanței să rețină că împotriva procesului-verbal de licitație nr. X debitoarea X a formulat contestație la executare, chemând în judecată aceleași părți, invocând exact aceleași argumente ca și în prezenta, contestație care a fost respinsă ca neîntemeiată de către Judecătoria X în dosarul X, după cum a fost respins, X, de către Tribunalul X și recursul formulat împotriva sentinței instanței de fond.
În acest mod, instanțele de fond și de control judiciar au constatat irevocabil că procesul-verbal de licitație este temeinic și legal.
Astfel, exista identitate de obiect, cauză și părți între contestația ce formează obiectul cauzei pendinte și cea soluționată irevocabil în dosarul menționat.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, solicită să se constate că aceasta este lipsită de obiect, deoarece după soluționarea irevocabilă a contestației la executare, executorul judecătoresc - singurul abilitat de lege să pună în aplicare procedura executării silite, în temeiul art. 516 C.proc.civ. a emis actul de adjudecare, circumstanțe în care, potrivit art. 518 C.proc.civ., intimatul a devenit proprietarul celor două loturi de teren, îndeplinind și formalitățile privind înregistrarea fiscală la Direcția de Impozite și Taxe Locale de pe lângă Primăria X, în raza teritorială a căreia se află imobilele, precum și formalitățile de publicitate imobiliară la Oficiul de cadastru X.
Astfel, procedura executării silite a depășit etapa "eliberării și distribuției sumelor realizate prin executarea silita"; potrivit Cărții V, Capitolul V C.proc.civ., etapă care este ulterioară adjudecării iar suspendarea executării pentru motivele invocate nu mai este posibilă.
Solicită respingerea cererii de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect, iar pe fond admiterea excepției autorității de lucru judecat și respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În drept: art. 115-118 C.proc.civ.
Din dispoziția instanței au fost atașate la dosar sentința civilă nr. X, pronunțată de Judecătoria X în dosarul nr. X și încheierea pronunțată de Judecătoria Lehliu-Gară în dosarul nr. X.
La cererea instanței a fost înaintat de către BEJ X dosarul de executare nr. X.
Au fost încuviințate probele cu înscrisuri și interogatoriul intimatei X.
În ședința publică din X creditoarea prin apărător a învederat faptul că înțelege să renunțe la capătul de cerere vizând suspendarea executării silite.
Au mai fost depuse procesele-verbal de cheltuieli din data de X din dosarele de executare nr. X și nr. X formate pe rolul BEJ X.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de X s-a înregistrat la BEJ X din orX cererea de executare formulată de creditoarea X privind pe debitoarea X, în baza titlurilor executorii reprezentate de cinci BO emise de debitoare și avalizate în nume personal de X, în valoare totală de 77.345,27 lei.
Drept urmare, BEJ X a solicitat Judecătoriei X încuviințarea executării silite a debitoarei X în baza titlurilor executorii reprezentate de cele cinci bilete la ordin iar prin încheierea de ședință din X, pronunțată în dosarul civil nr. X al Judecătoriei X s-a admis cererea și s-a încuviințat executarea silită a debitoarei X, întocmindu-se pe rolul BEJ X dosarul de executare nr. 156/2011.
La data de X, BEJ X a întocmit procesul-verbal de cheltuieli nr. X și a emis somația nr. 156 prin care contestatoarea (debitoarea) X era somată ca în termen de 24 de ore de la primire să se prezinte la sediul biroului executorului judecătoresc pentru plata sumei de 90.268,87 lei (pretenții, cheltuieli onorariu avocat, cheltuieli de onorariu și executare silită), emițând la aceeași dată și adresă către Primăria X, solicitând să comunice bunurile mobile și imobile cu care figurează în evidențe debitoarea.
La data de X și X executorul a emis adrese în același sens și către Primăriile X, X, X, X, X, X și X. De asemenea, în dosarul de executare nr. X au fost emise și adrese de înființare a popririi pe conturile debitoarei către diferite instituții bancare, precum și un nou procese-verbal de cheltuieli la X.
La data de X s-a întocmit procesul verbal de situație, conform căruia s-a identificat în proprietatea debitoarei-contestatoare suprafața de 100 ha teren arabil extravilan situat pe teritoriul com. X, jud. Călărași, drept de proprietate dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare nr. X din X întocmit de BNP X, având următoarea structură: 50 ha (49,9272 ha din măsurători) în tarlaua 2, parcela 1, și 50 ha (49,9273 ha din măsurători) în tarlaua 2, parcela 2, suprafețe înscrise în CF nr. 20033 și nr. 20034 emisă de OCPI Călărași (fila 36 dosar de executare).
Ca urmare a identificării acestor suprafețe de teren în proprietatea debitoarei-contestatoare, la aceeași dată, X, executorul judecătoresc a emis două somații sub nr. X (câte una pentru fiecare din cele două suprafețe de câte 50 ha), solicitând înscrierea lor în cartea funciară, potrivit art. 497 Cod proc.civ. (filele 39-42 dosar de executare). Prin încheierile nr. X (fila 51 dosar de executare) și nr. X (fila 56 dosar de executare) ale OCPI Călărași, somațiile au fost înscrise în CF nr. X și în CF nr. X.
Conform extraselor de carte funciară pentru informare emise de OCPI X, pentru aceleași suprafețe de teren este întabulat un drept de ipotecă în favoarea CEC BANK SA, în baza contractului de credit nr. X și notate interdicții de înstrăinare, grevare cu sarcini, dezmembrare, închiriere etc., dar și notată somația nr. X emisă de BEJ X privind pe creditorii X, X, X, X.
La data de X, executorul judecătoresc a întocmit publicația de vânzare nr. X, în care au fost menționați creditorii contestatoarei, publicație de vânzare comunicată acestora, inclusiv către CEC BANK (fila 71 din dosarul de executare), prin care s-a stabilit data la care va avea loc vânzarea suprafeței de teren de 100 ha, respectiv în ziua de X, ora 1200, la sediul BEJ X, licitația începând de la suma de 170.000 Euro.
La licitație s-au înscris mai multe persoane fizice/juridice interesate, printre care și intimatul X, persoane care au depus la CEC, la dispoziția executorului judecătoresc, o cauțiune de 10 % din prețul de începere a licitației, potrivit art. 506 alin. 1 Cod proc.civ., echivalentul a 17.000 euro. Intimatul X a achitat cauțiunea de 73.805,50 ron la data de X ora 943 (fila 89 dosar de executare).
Licitația a avut loc la data de X, ora 1200, întocmindu-se procesul-verbal de licitație nr. X (fila 110 dosar de executare), în conformitate cu prevederile art. 511 Cod proc.civ., adjudecatar fiind declarat intimatul X pentru suma de 349.000 Euro, la data de X adjudecatarul achitând diferența de preț de 1.441.178,80 lei (fila 111 din dosarul de executare).
Cu adresa nr. X CEC BANK - Sucursala X a comunicat executorului judecătoresc faptul că se înscrie la masa credală cu creanța în sumă totală de 1.582.475,46 lei, adresă primită prin fax de către BEJ X la data de X (fila 138 dosar de executare).
Tot la data de X încheiat între contestatoare și intimata X prin care se convenea asupra amânării licitației publice din dosarul de executare silită nr. X cu termen de organizare la data de X, pentru o dată ulterioară zilei de X.
Cu adresa nr. X (fila 153 dosar de executare) contestatoarea i-a solicitat executorului judecătoresc să nu procedeze la întocmirea actului de adjudecare și nici la distribuirea prețului, întrucât creditorilor X, X, X și X li s-au efectuat plățile, iar creditorii majoritari X și X au solicitat anularea licitației.
La data de X, sub nr. X, s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe, contestația la executare formulată de contestatoarea X în contradictoriu cu intimații X și X, prin care s-a solicitat anularea procesului-verbal de licitație nr. X, motivat de faptul că intimata X, creditor urmăritor în dosarul de executare nr. X, s-a opus organizării licitației și valorificării celor două imobile, invocându-se existența contractului de tranzacție nr. X încheiat între contestatoare și intimata X și încălcarea art. 3714 Cod proc.civ.
Prin sentința civilă sentința civilă nr. X, pronunțată de Judecătoria X în dosarul nr. X, irevocabilă prin decizia nr. X a Tribunalului X a fost respinsă contestația la executare, reținându-se, în esență, faptul că potrivit dispozițiilor art. 3714 Cod proc.civ. înțelegerea părților trebuia să aibă loc "sub supravegherea organului de executare";, ceea ce presupune că la încheierea convenției dintre părți organul de executare trebuie să manifeste un rol activ, să participe efectiv, iar acest aspect trebuie să rezulte din conținutul convenției care ar trebui semnată de organul de executare și înregistrată la acesta. Cum înțelegerea părților se referea la executarea desfășurată de organul de executare, efectele acestei convenții nu se puteau răsfrânge asupra executorului atâta timp cât înțelegerea nu a avut loc sub supravegherea sa, astfel că nu-i poate fi opozabilă acestuia. Instanța nu a contestat valabilitatea convenției încheiate între contestatoare și intimată, ci doar că încheierea ei în lipsa organului de executare duce la inopozabilitatea convenției față de toți ceilalți participanți la executare, deci și față de organul de executare și față de intimatul adjudecatar. În sens contrar ar putea interveni liberul arbitru al părților în ceea ce privește orice aspect legat de executarea silită.
S-a mai reținut și că, deși licitația a avut loc la data de X, contractul de tranzacție nr. 1930 B încheiat la X i-a fost comunicat executorului judecătoresc abia la data de X, astfel că nu s-a putut reține încălcarea de către executor a prevederilor art. 3714 Cod proc.civ.
În legătură cu nerespectarea de către executorul judecătoresc a dispozițiilor art. 508 Cod proc.civ, instanța a reținut că potrivit art. 508 alin. 1 Cod proc.civ. "Vânzarea la licitație se face în mod public și se va ține separat pentru fiecare imobil sau corp de proprietate."; iar potrivit alin. 2: "Dacă mai multe corpuri de proprietate sunt grevate cu aceeași ipotecă sau dacă corpul de proprietate este compus din mai multe parcele, executorul judecătoresc va putea dispune, la cererea debitorului sau a creditorului urmăritor, ca vânzarea să se facă în același timp pentru mai multe corpuri de proprietate sau separat pentru fiecare parcelă în parte";. S-a mai reținut că în speță cele două terenuri arabile extravilane de câte 50 ha sunt situate în aceeași tarla, nr. 2, și în parcele alăturate, respectiv nr. 1 și 2, fiind în prezența unui corp de proprietate - teren situat în tarlaua 2, compus din parcelele 1 și 2, situație față de care executorul judecătoresc putea dispune, la cererea debitorului sau a creditorului urmăritor, ca vânzarea să se facă…separat pentru fiecare parcelă în parte, potrivit prevederilor art. 508 al. 2 teza finală Cod proc.civ., solicitare ce nu s-a făcut în speță. A fost îndepărtată și apărarea potrivit căreia la vânzarea separată s-ar fi putut obține un preț mai bun, întrucât întreaga suprafață a fost adjudecată pentru prețul de 349.000 Euro.
De asemenea a fost înlăturată și apărarea potrivit căreia executorul a executat silit bunuri asupra cărora erau institute garanții reale imobiliare și interdicții de înstrăinare, instanța apreciind că singura în măsură să conteste executarea silită prin vânzare la licitație pentru acest motiv era CEC BANK, care însă nu a înțeles să conteste actele de executare întocmite de executor iar posibilitatea vânzării la licitație a bunurile imobile grevate de sarcini rezultă din numeroase dispoziții ale Codului de proc.civ.
Tot prin sentința civilă nr. X, pronunțată de Judecătoria X în dosarul nr. X a fost admisă cererea de suspendare propriu-zisă a executării, până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare (anterior, prin încheierea din data de X, pronunțată de Judecătoria X în dosarul nr. X, a fost admisă cererea contestatoarei de suspendare provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare propriu-zisă a executării silite).
După cum s-a reținut mai sus, contestația la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. X a fost soluționată irevocabil la data de X prin decizia civilă nr.573 pronunțată de Tribunalul X.
Asupra excepției autorității de lucru judecat
În contestația la executare ce a format obiectul dosarului nr. X, soluționat prin sentința civilă nr. X, contestatoarea a solicitat (capătul principal de cerere) anularea procesului-verbal de licitație nr. X întocmit de către BEJ X.
În prezenta contestație la executare, contestatoarea a solicitat, din nou, să se anuleze procesul-verbal de licitație nr. X întocmit de către BEJ "X";.
Este adevărat faptul că la data de X contestatoarea a formulat cerere modificatoare, prin care a arătat că din eroare în prezenta contestație la executare silită s-a solicitat anularea procesului-verbal de licitație nr. X întocmit de către BEJ "X"; și că în realitate se solicită anularea actului de adjudecare din data de X încheiat de BEJ "X"; în dosarul nr. X însă prin aceeași cerere completatoare se solicită desființarea tuturor măsurilor de executare silită efectuate de BEJ "X"; în dosarul nr. X, inclusiv actul de adjudecare din data de X, deci se menține și cererea de anulare și a procesului-verbal de licitație nr. X.
Mai mult decât atât, motivele de fapt invocate de contestatoare în susținerea cererii de anulare a actului de adjudecare nr. X sunt identice cu cele invocate pentru anularea procesului verbal de licitație nr. X, respectiv cererea creditorului de încetare a executării silite din X, aspect avut în vedere la data de X, data pronunțării sentinței civile nr. 298.
Potrivit art. 1201 C.civ.1864, aplicabil în cauză, este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecata are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Cu alte cuvinte, pentru a fi în prezența autorității de lucru judecat trebuie întrunite cumulativ 3 condiții: identitate de obiect, identitate de cauză și identitate de părți între cele două acțiuni, din care una soluționată anterior cel puțin definitiv printr-o hotărâre judecătorească.
În speță se constată faptul că prin sentința civilă nr. X instanța a statuat irevocabil asupra legalității emiterii procesului-verbal de licitație nr. X, astfel că urmează a admite excepția autorității de lucru judecat invocată de intimatul Mihai Adrian sub acest aspect.
În ceea ce privește anularea actului de adjudecare nr. X pentru încălcarea art. 3715 C.proc.civ. și a principiului disponibilității executării silite, punctele I.1 și I.2 din cererea completatoare, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 3715 C.proc.civ. 1865 executarea silită încetează dacă creditorul a renunțat la executare.
Prin adresa nr. X intimata X, solicita a se lua act de tranzacția nr. X și pe cale de consecință să se constate încetată executarea silită, însă așa după cum a reținut și instanța care a pronunțat sentința civilă nr. X, înțelegerea părților trebuia să aibă loc sub supravegherea organului de executare, că la încheierea convenției dintre părți organul de executare trebuia să participe efectiv și toate acestea să rezulte din conținutul convenției, care ar fi trebui semnată de organul de executare și înregistrată la acesta, altfel efectele acestei convenții nu se pot răsfrânge și asupra executorului judecătoresc, astfel că nu-i poate fi opozabilă nici acestuia, nici celorlalți participanți la executare, deci inclusiv intimatului adjudecatar.
Pe de altă parte este evident faptul că intimata nu a formulat o cerere expresă, fermă de renunțare la executarea silită, ci a solicitat să se ia act de tranzacția nr. X și pe cale de consecință să se constate încetată executarea silită, ceea ce în opinia instanței nu se circumscrie cazului de încetare a executării silite prevăzut de art. 3715 C.proc.civ.1865.
Nu are relevanță nici faptul că s-ar fi achitat de către contestatoare debitul datorat intimatei X. și cheltuielile de executare din dosarul nr. X, câtă vreme în publicația de vânzare nr. X din data de X, comunicată contestatoarei la data de data de X, împotriva căreia nu a formulat contestație la executare, se arată foarte clar faptul că vânzarea la licitație urmează să aibă loc în temeiul mai multor titluri executorii, respectiv cele cinci BO în favoarea X., sentința civilă nr. X - creditor X, contract de arendare - creditor X, contract de arendare - creditor X, contract de arendare - creditor X, sentința civilă nr. X - creditor X, sentința comercială nr. X - creditor X, la care s-a adăugat și creditorul ipotecar CEC BANK.
Mai mult decât atât, din vânzarea la licitație a bunului imobil cel care avea prioritate la îndestulare din prețul obținut era CEC BANK, în calitatea sa de creditor ipotecar, iar potrivit înscrisurilor din dosarul de executare contestatoarea nu a achitat creanța pe care acest creditor o are în baza contractului de garanție reală imobiliară (ipotecă) autentificat sub nr. X de BNP X din X.
Nu se poate reține nici o dezînvestire a executorului judecătoresc în a emite actul de adjudecare, pentru aceleași motive pentru care s-a constatat faptul că nu se reține încălcarea dispozițiilor art. 3715 C.proc.civ.1865, precum și pentru faptul că la vânzarea la licitație, premergătoare întocmirii actului de adjudecare, s-au avut în vedere mai multe titluri executorii aflate pe rolul BEJ X având ca debitoare pe contestatoarea de astăzi, la care s-a adăugat creanța garantată cu ipotecă asupra terenului de 100 ha pe care o avea CEC BANK.
Potrivit art. 444 alin.1 C.proc.civ. 1865, după adjudecarea bunului adjudecatarul este obligat să depună de îndată întregul preț, în numerar ori cu ordin de plată sau orice alt instrument legal de plată; la cererea sa, încuviințată de executorul judecătoresc, prețul se va putea depune în cel mult 5 zile.
În speță, după cum s-a reținut mai sus, adjudecatarul X a depus cauțiunea de 10% la data de X și diferența de preț la data de X.
Conform art. 516 C.proc.civ. 1865, după plata integrală a prețului sau a avansului prevăzut la art. 515 și după expirarea termenului de 15 zile prevăzut la art. 401 alin. 1 lit. "a"; (termenul de formulare a contestației la executare), executorul, pe baza procesului-verbal de licitație, va întocmi actul de adjudecare.
De asemenea, instanța reține faptul că actele dosarului de executare nu susțin afirmația contestatoarei potrivit căreia "inițial executorul judecătoresc a fost de acord să dispună încetarea executării silite în dosarul nr. X, ulterior executorul judecătoresc și-a schimbat punctul de vedere și a trecut la întocmirea actului de adjudecare….";. Din contră, executorul judecătoresc a continuat întocmirea formelor formele de executare după încetarea suspendării propriu-zise a executării silite, respectiv după data de X, dată la care a rămas irevocabilă sentința civilă nr. X (prin care, după cum s-a reținut mai sus, s-a respins contestația la executare dar s-a admis cererea de suspendarea propriu-zisă a executării silite până la rămânerea irevocabilă a contestației la executare).
În ceea ce privește anularea actului de adjudecare nr. X pentru încălcarea art. 3734 C.proc.civ., punctul I.3 din cererea completatoare, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 3734 C.proc.civ. 1865, când privitor la aceleași bunuri se efectuează mai multe executări silite, instanța de executare în circumscripția căreia a început prima executare, la cererea persoanei interesate, va putea să le reunească, dispunând să se facă o singură executare de către executorul judecătoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat, iar dacă executările sunt în același stadiu, de către executorul judecătoresc care a început cel dintâi executarea, chiar dacă ele au fost pornite de organe de executare diferite, în afară de cazul în care legea prevede altfel (alin.1). În cazul în care dispune conexarea executărilor, instanța, prin încheiere, se va pronunța și asupra cheltuielilor de executare efectuate până în momentul conexării. Totodată, va dispune trimiterea dosarelor conexate la executorul judecătoresc desemnat potrivit alin. 1 (alin.2). Desistarea, după conexare, a oricăruia dintre creditorii urmăritori nu va putea să împiedice continuarea executării de la actul de executare cel mai înaintat (alin.3).
Din textul de lege redat mai sus rezultă cu claritate faptul că acesta nu este aplicabil situației de fapt reținute mai sus, întrucât în speța de față, chiar dacă privitor la aceleași bunuri se efectuează mai multe executări silite, acestea se desfășoară numai pe raza acestei instanțe și de către un singur executor judecătoresc, deci nu suntem în ipoteza avută în vedere de art. 3734 C.proc.civ. 1865.
De asemenea, nu are relevanță faptul că anterior emiterii actului de adjudecare din data de X executorul judecătoresc a emis un proces-verbal de cheltuieli pentru creditorul urmăritor X în dosarul de executare silită nr. X, executarea contestatoarei continuând întrucât din prețul obținut pe cele 100 ha teren arabil extravilan nu se acoperă toate datoriile debitoarei-contestatoare. Mai exact nici întreaga datorie față de creditorul ipotecar CEC BANK nu este acoperită de cei 349.000 euro.
În ceea ce privește creanța datorată de contestatoare intimatei X așa după cum s-a arătat mai sus, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că tranzacția nr. X dintre contestatoare și intimată nu îi este opozabilă executorului și nici adjudecatarului, astfel că nu poate influența prin existența sa actele de executare ulterioare (proces verbal de vânzare la licitație și act de adjudecare).
Pentru același raționament de la punctele I.1 și I.2, nu are relevanță nici faptul că a fost achitat integral onorariul executorului judecătoresc și cheltuielile de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția autorității de lucru judecat, invocată de intimatul Mihai Adrian.
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea X. (cu sediul în localitatea X), în contradictoriu cu intimații X. (cu sediul în mun. X) și X (cu domiciliul în X).
Cu recurs în de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, X.
← Ordonanţă preşedinţială – obligaţia de a face | Contestaţie la executare. Jurisprudență → |
---|