contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 444 din data de 21.01.2013
Dosar nr. 17784/318/2012
R O M Â N I A
Cod operator 2445
JUDECĂTORIA TÂRGU JIU
JUDEȚUL GORJ
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 444/2012
Ședința publică de la 21 ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA MARIA NICOLCESCU
Grefier: LĂCRĂMIOARA GRIGORIE
Pe rol fiind judecarea contestației la executare formulată de contestatoarea S.C. M.R. S.A., în contradictoriu cu intimatul BEJ D. L.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța pune în discuție cererea de repunere pe rol, și apreciind că nu mai subzistă motivele suspendării, se repune cauza pe rol, conform dispozițiilor art. 245 pct. 1 C. pr. civ.
Se pune în discuție excepția litispendenței, constatându-se identitate între obiectul, părțile și cauza dosarelor nr. 17840/318/2012 și nr. 17784/318/2012 ale Judecătoriei Tg-Jiu, motiv pentru care în temeiul art. 163 C. pr. civ., instanța admite excepția și dispune atașarea dosarului nr. 17840/318/2012 la dosarul nr. 17784/318/2012 al Judecătoriei Tg-Jiu.
De asemenea, instanța dispune atașarea din oficiu din baza de date ECRIS, în temeiul art. 129 alin. 5 C. pr. civ., a copiei sentinței nr. 830/30.05.2012 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. 849/267/2012, la cere se face referire în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, având în vedere solicitarea contestatoarei de judecată în lipsă.
JUDECATA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu sub nr. 17784/318/2012, contestatoarea S.C. M. R. S.A. a formulat plângere în baza art. 56 din Legea nr. 188/2000 împotriva adresei primite în data de 31.10.2012 de către BEJ D. L. prin care au fost informați că nu va executa bunul imobilul compus din patru camere și dependințe, cu suprafața utilă de 77, 27 m.p., situat în Gorj, ………., ce este în prezent în proprietatea soției pârâtului B. P., pe care creditorul S.C. M. R. S.R.L. are somație imobiliară înscrisă pentru suma de 101.284, 74 lei.
În motivarea contestației, s-a arătat că în anul 2011 a înaintat o cerere de executare silită în vederea recuperării creanței de 101.284, 74 lei către B. E. J. D. L. în baza BO avalizat de B. M. I. în favoarea creditorului S.C. M. R. S.A., în urma căruia executorul judecătoresc a obținut încuviințarea executării silite a pârâtului și a procedat la executarea silită a acestuia. În privința imobilului menționat, executorul a realizat proces - verbal de constatare și a înscris somația imobiliară în CF-ul imobilului - încheierea nr. 46930/12.09.2011 a Biroului de cadastru și Publicitate Gorj. La acea dată imobilul era în proprietatea comună a soților B. M. I. și B. P..
S-a mai arătat că în dosarul nr. 5061/318/2012, cerere de chemare în judecată înaintată la instanță în luna martie 2012, a solicitat Judecătoriei Targu-Jiu partajul bunului comun, atribuirea în proprietatea lui B. M. I. a imobilului și conform sentinței civile din data de 22.10.2012 judecătorul a dat soluția în cauză, foarte pertinentă de altfel "Respinge cererea ca rămasă fără obiect. Obligă pârâții, în solidar, la plata către reclamantul creditor a sumei de 1310, 3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțata în ședința publici de la 22.10.2012";, însă între timp pârâtul a perfectat fără știrea creditorilor urmăritori înscriși în CF-ul imobilului separație de patrimonii, dosar înregistrat la Judecătoria Novaci care prin sentința civilă nr. 830 la data de 23.05.2012 a transferat dreptul de proprietate a imobilului situat în Gorj, ……………………, în proprietatea exclusivă a soției pârâtului B. P..
În baza Codului de procedură civilă, la art. 497 alin. 4 "Drepturile reale înscrise după notarea somației de plată în cartea funciari nu vor putea fi opuse creditorului urmăritor și adjudecatarului, în afară de cazurile expres prevăzute de lege sau de cazul în care creditorul sau adjudecatarul s-a declarat de acord cu acel act ori debitorul sau terțul dobânditor a consemnat sumele necesare acoperirii creanțelor ce se urmăresc, inclusiv dobânzile și cheltuielile de executare";, au solicitat Executorului Judecătoresc D. L. executarea bunului asupra căruia au înscrisă somație imobiliară, însă conform răspunsului primit la data de 31.10.2012 aceasta refuză executarea silită și recuperarea creanței în această modalitate.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 56 din Legea nr. 188/2000 coroborat cu art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă.
În dovedirea cererii, s-au depus la dosar, în copie, ordinul de plată nr. IUR9OF/28.11.2012, sentința civilă nr. 12912/22.10.2012 a Judecătoriei Tg-Jiu, încheierea nr. 39354/2012, comunicarea închirierii din dosarul nr. 39354/2012 al O.C.P.I. Gorj, încheierea nr. 46930/2011 a Biroului de Cadastru ș Publicitate Imobiliară Gorj.
În cauză, intimatul BEJ D. L. a formulat note de ședință prin care a învederat instanței că având în vedere că imobilul situat în Tg-Jiu, ……………, județul Gorj, a cărui urmărire silită este solicitată de către petentă este proprietatea numitei B. D. P. potrivit încheierii nr. 39354/18.07.2012 a O.C.P.I. Gorj, sub nici o formă acest imobil nu poate fi urmărit pentru o creanță datorată de către o altă persoană, respectiv numitul B. M. I..
S-a mai menționat că potrivit încheierii nr. 46930/12.09.2011 a O.C.P.I. Gorj, inițial imobilul în cauză constituia bun comun al numiților B. M. I. și B. D. P., iar ulterior acesta a devenit bun propriu al numitei B. D. P., potrivit încheierii nr. 39354/18.07.2012 al O.C.P.I Gorj, și întrucât numita B. D. P. nu are calitate procesuală în dosarul de executare silită nr. 96/E/2011, debitor fiind numai numitul B. M. I., titlul executoriu aferent dosarului în cauză nu-i este opozabil acesteia, drept care nu poate fi dat curs cererii petentei prin care solicita urmărirea imobilului în cauză.
De asemenea, toate aceste chestiuni sunt recunoscute și precizate expres chiar de către petenta S.C. M. R. S.A. în conținutul plângerii formulate de către aceasta, drept care, cu atât mai mult este de neînțeles și totodată nefondată solicitarea acestora.
Intimatul a anexat la dosarul cauzei, copie certificată a dosarului de executare nr. 96/E/2011, așa cum a fost solicitat de către instanța de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În dosarul nr. 96/E/2011 al BEJ D. E. L. s-a inițiat executarea silită de către creditoarea S.C. M. R. S.A. a obligațiilor stabilite prin titlul executoriu biletul la ordin seria BTRL3BT 9361052 emis la data de 09.02.2011, cu termen scadent la data de 30.03.2011, împotriva debitorului avalist B. M. I. (fila 31).
Instanța mai reține că prin sentința civilă nr. 12912/2012 a Judecătoriei Tg-Jiu a fost respinsă cererea formulată de reclamanta S.C. M. R. S.A. împotriva pârâților B. M. I. și B. D. P., având ca obiect ieșirea din indiviziune a pârâților cu privire la bunul supus urmăririi silite, respectiv apartamentul descris în acțiune, pe considerentul că în timpul soluționării acestei cauze, bunul suspus litigiului a fost atribuit în lotul pârâtei B. D. P., starea de codevălmășie fiind sistată prin partajarea bunurilor, în cadrul dosarului nr. 849/267/2012 al Judecătoriei Novaci.
Sentința pronunțată în acest dosar a consfințit tranzacția părților în acest sens, motiv pentru care fraudarea intereselor creditorului și eludarea dispozițiilor art. 497 alin. 4 C. pr. civ. pot fi remediate doar printr-o cerere de anulare a tranzacției.
Astfel, art. 399 C. pr. civ. prevede că împotriva executării silite precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, dar și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege.
Prin urmare, acțiunea este admisibilă, însă având în vedere considerentele expuse anterior, instanța apreciază neîntemeiată acțiunea, pe care o va respinge, refuzul executorului judecătoresc de a continua executarea silită fiind legal, raportat la faptul că bunul nu se află exclusiv în patrimoniul debitorului avalist, ci în patrimoniul unei alte persoane, dreptul de proprietate asupra imobilului ce face obiectul executării silite fiind intabulat pe numele B. D. P..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația formulată de contestatoarea S.C. M. R. S.A. cu sediul în …………….., în contradictoriu cu intimatul BEJ D. E. L. cu sediul în ………………... Gorj.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la 21.01.2013.
Președinte,
ANA MARIA NICOLCESCU
Grefier,
LĂCRĂMIOARA GRIGORIE
Red. A.N. - 23 ianuarie 2013
Thred. E.D.
Ex. 4
← contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare | pretenţii. Jurisprudență Cereri → |
---|