pretenţii. Jurisprudență Cereri

Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 446 din data de 21.01.2013

Dosar nr. 20054/318/2012

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

JUDEȚUL GORJ

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 446/2013

Ședința publică de la 21 ianuarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE ANA MARIA NICOLCESCU

Grefier LĂCRĂMIOARA GRIGORIE

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamanta F. P. V. S., în contradictoriu cu pârâtul B. M. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că reclamantul a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau cereri de formulat, instanța apreciază cauza în stare de judecată, și o reține spre soluționare având în vedere și solicitarea reclamantului de judecată a cauzei în lipsă.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu, sub nr. 20054/318/2013, reclamanta F.P.V.S. a chemat în judecată pârâtul B. M. M., solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, acesta să fie obligat la plata sumei de 3666, 12 lei, ce se compune din: 3030,03 lei, despăgubiri achitate către C. A., pentru prejudiciile suferite de aceasta în urma accidentului de circulație produs în data de 15.02.2012 din vina exclusivă a numitului B. M. M.; 175, 14 lei, contravaloarea prestației S.C. Asig Tehnic Expert S.R.L. în dosarul FPVS 127/2012; 114, 93 lei, dobânda legală pentru suma plătită cu titlu de despăgubire, calculată de la data plății despăgubirii către persoana prejudiciată și până la data de 30.09.2012; 262, 72 lei contravaloarea prestației S.C. E. S.R.L. în dosarul FPVS 127/2012 și 83, 30 lei onorariu de avocat; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 15.02.2012 s-a produs un accident de circulație în localitatea Târgu - Jiu, în care au fost implicate autovehiculele cu nr. de înmatriculare GJ-22-BOC si GJ-05-BFO, iar din procesul - verbal de contravenție seria CP nr. 0747780 eliberat de Poliția Târgu - Jiu rezultă că vinovat pentru producerea accidentului se face numitul B. M. M., care a condus auto cu nr. de înmatriculare GJ-22-BOC.

Prin fapta săvârșită, acesta a cauzat prejudicii lui C. A., prin avarierea autoturismului proprietatea acesteia, marca Peugeot cu nr. de înmatriculare GJ-05-BFO.

S-a mai arătat că solicită a se constata îndeplinirea criteriilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a conducătorului auto, după cum urmează: existența faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, nerespectarea prevederilor legale legate de conducere pe drumurile publice; existența prejudiciului, daunele provocate autovehiculului GJ-05-BFO menționate în autorizația de reparație seria CR nr. 2467788 și în raportul de verificare, constatare și avizare tehnică de daună nr. 1347/26.03.2012 depuse odată cu acțiunea formulată de Fond; relația de cauzalitate directă între fapta ilicită și prejudiciu, nerespectarea prevederilor legale privind conducerea pe drumurile publice a condus la avarierea auto GJ-05-BFO; existența culpei conducătorului, este reținută de organele competente în procesul - verbal de contravenție.

De asemenea, reclamantul a precizat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1357 cod civil pentru angajarea răspunderii civile delictuale a numitului B. M. M.; că, ulterior producerii accidentului, pârâtul nu a făcut dovada valabilității unei polițe de asigurare RCA valabilă pentru autovehiculul condus de acesta, astfel că în aceasta situație, conform prevederilor art. 251 din Legea nr. 32/2000, ale art. 3 din Ordinul CSA nr. 1/2008, Fondul de protecție a victimelor străzii este obligat să garanteze plata despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate.

Având în vedere că persoana vinovată de producerea accidentului a refuzat să o despăgubească pentru prejudiciul suferit, C. A. a solicitat despăgubirea, în baza art. 7, alin. 1 din Normele privind constituirea, administrarea și utilizarea Fondului de protecție a victimelor străzii puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, de la Fondul de protecție a victimelor străzii, în baza prevederilor acestor norme, Fondul a dat curs cererii de despăgubire, pe care a soluționat-o în cadrul dosarului de daună FPVS 127/2012 și a evaluat prejudiciul suferit de aceasta la suma de 3030, 03 lei.

Stabilirea cuantumului prejudiciului, s-a realizat prin întocmirea de către S.C. Asig Tehnic Expert S.R.L. a unui Raport de verificare tehnică (anexat cererii), iar după evaluarea prejudiciului, Fondul a notificat persoana vinovată de producerea accidentului asupra sumei pe care urmează să o plătească cu titlu de despăgubiri și în lipsa unui răspuns din partea acesteia, suma a fost achitată persoanei prejudiciate; că, începând cu 01.11.2006, activitatea F. de P. a v. s. este reglementată în baza prevederilor art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor.

Conform alin. 19 al art. 251 din Legea nr. 32/2000, "Modul de constituire, de utilizare și de plasament al sumelor bănești la dispoziția Fondului, precum și persoanele îndreptățite a fi despăgubite se stabilesc prin norme emise în aplicarea prezentei legi de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor";.

Conform art. 6 alin. 1 din Ordinul CSA nr. 1/2008, cuantumul prejudiciului se stabilește "în strictă conformitate cu prevederile normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare în România la data producerii accidentului";. Potrivit art. 50 alin. 10 din Ordinul CSA nr. 5/2010 privind asigurarea RCA (în vigoare la data producerii evenimentului rutier), "în cazul în care pentru reparațile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparațiilor, cuantumul pagubei se stabilește luând în calcul prețurile practicate de către unitățile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparației/înlocuirii pieselor avariate, precum și pentru părți componente, piese înlocuitoare noi și materiale".

Un astfel de sistem de evaluare a daunelor auto este și programul specializat AUDATEX, care permite generarea de devize de reparații utilizând timpul normat de lucru indicat de producător pentru operațiile de manoperă și prețul recomandat al fabricantului pentru piesele și materialele utilizate în procesul de remediere a avariilor autovehiculului.

Calculațiile în sistem Audatex cu privire la costurile de reparație stau la baza a peste 11 milioane de devize de lucrări efectuate anual în întreaga lume. Programul specializat Audatex dispune de o foarte mare bază de date auto, inclusiv date referitoare la normativele de reparații ale fabricanților de autovehicule, care au la bază informații oficiale primite de la 66 de producători. Baza de date acoperă peste 22400 modele de autovehicule, cu 71000 de opțiuni în 17 limbi și o medie de 1000 piese pentru fiecare autovehicul. Baza este actualizată zilnic, numărul actualizărilor ajungând la 13000 zilnic, ceea ce asigură utilizarea celor mai recente date.

Actualizarea permanentă a acestor date permite calcularea reparațiilor în sistem Audatex, luându-se în considerare codul pieselor indicat de fabricant, prețul recomandat al producătorului pentru piesele și materialele respective și normativul de lucrări al fabricantului privind timpul normat de manoperă pentru operațiunile tehnologice de reparație. Costurile aferente reparațiilor sunt calculate online, astfel fiind utilizate cele mai recente date și tarife, ceea ce oferă posibilitatea generării într-un mod cât mai exact a devizului de lucrări.

Așa cum rezultă și din documentele depuse odată cu prezenta acțiune, la stabilirea despăgubirilor cuvenite s-a folosit această modalitate de evaluare, care este conformă cu prevederile legale în vigoare la data producerii accidentului.

În virtutea prevederilor art. 13 din Ordinul CSA nr. 1/2008, "după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligația să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii."

Totodată, dobânda legală pe care o solicită în sumă de 114, 93 lei, a fost calculată în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 13/2011, așa cum rezultă din Anexa 1.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 109 C. pr. civ.; Ordinului președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, administrarea și utilizarea Fondului de protecție a victimelor străzii; art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea

asigurărilor; art. 1357 Cod civil.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, calculație dobândă legală; factura fiscală nr. 1096/02.04.2012, factura fiscală nr. 1095/02.04.2012, Ordinul de plată nr. 361/10.04.2012, factura nr. 0261/02.04.2012, Ordinul de plată nr. 343/06.04.2012, cererea de despăgubire nr. 5925/03.05.2012; cerere de despăgubire pentru persoane fizice; procesul - verbal de contravenție seria CP nr. 0747780/06.08.2012; autorizația de reparație seria CR nr. 2467788; notificarea nr. 2913/02.03.2012 adresată numitului B. M. M. privind solicitarea de despăgubiri de către C. A.; notificarea nr. 4636/04.04.2012 adresată numitului B. M. M. privind cuantumul prejudiciului și plata despăgubirilor; Notificarea nr. 4637/04.04.2012 adresată numitului C. A., privind cuantumul prejudiciului și plata despăgubirilor; ordinul de plată nr. 485/11.05.2012 prin care a fost achitată despăgubirea către C. A.; raportul nr. 1347/26.03.2012 de verificare, constatare și avizare tehnică de daună întocmit de Asig Tehnic Expert S.R.L.; propunere de plată a despăgubirii.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:

Conform raportului nr. 1347/26.03.2012 de verificare, constatare și avizare tehnică de daună, la data de 15.12.2012, pârâtul B. M. M., în timp ce conducea autoturismul marca Ford Mondeo cu numărul de înmatriculare GJ - 22 - BOC, pe raza localității Tg-Jiu, nu a păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul marca Peugeot cu numărul de înmatriculare GJ - 05 - BFO, aparținând numitului C. A., intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului, autoturismul acestuia din urmă a suferit mai multe avarii, constatându-se din dinamica producerii accidentului că pârâtul este vinovat de producerea acestuia, iar valoarea de despăgubire cuvenită persoanei vătămate se ridică la suma de 3030, 03 lei (fila 30) și a fost achitată cu ordinul de plată nr. 485/11.05.2012 (fila 23).

Pârâtul a fost notificat în mai multe rânduri să se conformeze obligațiilor de plată stabilite de reclamant, însă acesta nu a dat curs solicitărilor, nu a formulat întâmpinare în cauză pentru a combate susținerile reclamantului și nu s-a prezentat în fața judecătoriei, deși a fost legal citat cu mențiunea de a formula întâmpinare și de a se prezenta la interogatoriu, astfel încât se va da eficiență dispozițiilor art. 225 C. pr. civ., în sensul aprecierii împrejurărilor expuse ca o mărturisire deplină în folosul părții potrivnice.

Prin urmare, față de considerentele expuse, instanța apreciază că în cauză s-au dovedit elementele răspunderii civile delictuale pentru fapta săvârșită de pârât la data de 15.02.2012, respectiv fapta ilicită, existența prejudiciului menționat, culpa pârâtului și legătura de cauzalitate.

Astfel, art. 1357 alin. 1 din Noul Cod civil, aplicabil în speță față de dispozițiile art. 103 din Legea nr. 71/2011, stabilește că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, iar potrivit art. 1381 din actul normativ menționat: (1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparație. (2) Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. (3) Dreptului la reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor.

Instanța are în vedere și dispozițiile art. 1386 din același act normativ potrivit cărora:

(1) Repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situației anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putință ori dacă victima nu este interesată de reparația în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părților sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească.

(2) La stabilirea despăgubirii se va avea în vedere, dacă prin lege nu se prevede altfel, data producerii prejudiciului.

Totodată, instanța reține că nu s-a făcut dovada existenței unei polițe RCA obligatorii încheiate pe numele pârâtului, astfel încât în cauză devin incidente dispozițiile Legii nr. 32/2000 privind atribuțiile Fondului de protecție a victimelor străzii, persoana păgubită putând fi despăgubită din sumele virate de către asigurători către acest fond, conform art. 251 din Legea nr. 32/2000.

Despăgubirile se stabilesc conform dispozițiilor Ordinului nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecție a victimelor străzii.

Potrivit art. 26 din acest ordin, după plata despăgubirilor, Fondul are dreptul de a solicita rambursarea sumei de despăgubire plătite, precum și a sumelor plătite pentru serviciile externe legate de soluționarea cererii de despăgubire și a unei taxe de gestiune de la organismul de compensare al statului pe al cărui teritoriu funcționează asigurătorul care a eliberat asigurarea R.C.A. vehiculului vinovat de producerea accidentului.

De asemenea, raportat la dispozițiile art. 1381 alin. 1 din Noul Cod civil enunțat anterior, s-a calculat dobândă în condițiile O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar, modul de calcul nefiind contestat de pârât.

În schimb, reclamantul nu a făcut dovada achitării onorariului de avocat în valoare de 83, 30 lei.

Așadar, pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, instanța urmează să admită în parte acțiunea, să oblige pârâtul să achite reclamantei suma de 3582, 82 lei, reprezentând despăgubiri achitate de reclamant persoanei păgubite C. A. - 3030, 03 lei, contravaloarea prestației S.C. Asig Tehnic Expert S.R.L. în dosarul FPSV 127/2012 - 175, 14 lei, contravaloarea prestației S.C. E. S.R.L. în dosarul FPSV 127/2012 - 262, 72 lei, dobânda legală - 114, 93 lei, conform înscrisurilor atașate la dosar.

De asemenea, în baza considerentelor anterior detaliate, se va dispune respingerea capătului din cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 83, 30 lei, reprezentând onorariu avocat, urmând a fi obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 300, 64 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTǍRǍȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul F.P.V.S., cu sediul social în …………, în contradictoriu cu pârâtul B. M. M. cu domiciliul în ………………………….., județul Gorj.

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 3582, 82 lei.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 83, 30 lei, reprezentând onorariu avocat.

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 300, 64 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2013.

Președinte,

ANA MARIA NICOLCESCU

Grefier,

LĂCRĂMIOARA GRIGORIE

Red. A.N. - 23 ianuarie 2013

Thred. E.D.

Ex. 4

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre pretenţii. Jurisprudență Cereri