obligaţia de a face. Jurisprudență Fondul funciar

Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 689 din data de 28.01.2013

Dosar nr. 11502/318/2011

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

TÂRGU JIU

JUDEȚUL GORJ

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILĂ Nr. 689/2013

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE SIMINA STAICU

Grefier ELENA CIOCAN

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de către reclamanta M. A. și intervenienții M.M.J și M.I.C. în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală B.de aplicarea L.18/1991, Primarul comunei B. în calitate de președinte al CLFF și Direcția Silvică având ca obiect L.18/1991.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, reclamanta și intervenienții fiind reprezentați de av. H.M.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-a pus in discuție excepția autorității de lucru judecat.

Av.H.M. , cu privire la reclamantă a arătat că nu există identitate de obiect, deși suprafața de 368 mp face parte din terenul de 1,63 ha, în speță există un al doilea capăt de cerere , cel referitor la amenda civilă, motiv pentru care nu operează autoritatea de lucru judecat . In ceea ce privește fondul cauzei av.H.M. pentru reclamantă a solicitata admiterea acțiuni principale, arătând că reclamanta nu a format cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, dar există contract de întreținere, și ulterior a fost întocmit și testamentul , astfel încât este îndreptățită alături de intervenienți la retrocedarea terenului în calitate de moștenitori.

Referitor la cererea de intervenție, a arătat că aceștia nu s-au judecat până în prezent pentru teren și că vin la moștenire în calitate de fii ai autorului M.D. A solicitat instanței admiterea cererii de intervenție , cel puțin pentru aplicarea unei amenzi civile , cu cheltuieli de judecată.

JUDECATA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub nr.11502/318/2011, reclamanta M.A. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei B., Comisia Locală B. de aplicarea L.18/1991 și Direcția Silvică ,să dispună obligarea CLFF B. să întocmească și să înainteze documentația necesară emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 368 mp situat pe terenul siliște de casă, obligarea primarului în calitate de președinte al CLFF la plata daunelor cominatorii în cuantum de 200 lei / zi de întârziere în executarea sentinței civile și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că deși autorul său P.I. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul siliște casă din anul1991, înregistrată sub nr. 3277/18.03.1991, până în prezent nu a fost pusă în posesie pe suprafața de 982 mp , fiindu-i emis titlul de proprietate nr.009704/22.08.2002 doar pentru suprafața de 614 mp, pârâții refuzând emiterea titlului de proprietate pentru restul de teren cu toate că în procesul verbal de punere în posesie este menționată și această diferență.

In drept cererea a fost întemeiată pe disp. L.247/2005 și art.274 c.pr.civ.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în copie la dosar procesul verbal de punere în posesie, cererile de reconstituire nr.1812/05.03.2003, nr.9581/08.12.2003 și cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de autorul P.I. cu nr.3277/1991, ulterior depunând si titlul de proprietate nr. 009704/22.08.2002.

La termenul de judecată din data de 16.09.2011, reclamanta prin apărătorul său a învederat instanței că nu înțelege să se judece în contradictoriu cu Direcția Silvică.

Pârâta CLFF B. nu a formulat întâmpinare însă la solicitarea instanței de a comunica dacă pentru suprafața de 368 mp, siliște casă, a fost validată cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, a fost înaintată adresa nr.9079/04.10.2011 prin care s-a arătat că persoanele cărora le-a fost întocmit procesul verbal de punere în posesie pentru suprafața de 982 mp, respectiv M.D.și respectiov M.A. nu au formulat cerere de reconstituirea dreptului de proprietate și nu există o hotărâre a Comisiei Județene de validare pentru acest teren. S-a menționat că față de aceste concluzii a fost promovată o acțiune în instanță în vederea constatării nulității absolute a acestui proces verbal și a titlului de proprietate nr. 009704/22.08.2002.

Cauza a fost suspendată în temeiul disp.art.244 c.pr.civ fiind repusă pe rol la cererea reclamantei după soluționarea în mod irevocabil a cererii în nulitate absolută formulată de CLFF B..

Prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din data de 12.11.2011, reclamanta a învederat instanței că prin decizia nr.1114/11.04.2012 pronunțată de Tribunalul - s-a respins acțiunea pentru constatare nulitate absolută a titlului de proprietate nr.009704/2002 , procesului verbal de punere în posesie nr.9464/20.08.2002 și a procesului verbal de punere în posesie pentru cei 982 mp, reținându-se că autorii P.I.și P.M.au solicitat să li se reconstituie dreptul de proprietate, că cererea lor formulată la 11.03.1991 a fost validată prin HCJ 50/18.11.1991 și că Păducel Ion este bunicul fostului soț al numitei M.A. Că același Tribunal a reținut că primarul comunei B. nu a putut face dovada în sensul că alte persoane decât reclamanta M.A., alături de copii săi sunt persoane îndreptățite la retrocedarea terenurilor cuprinse in cele trei acte contestate.

În completarea probatoriului au fost depuse următoarele înscrisuri, s.c. nr.7842/07.10.2011 a Judecătoriei ---, decizia nr.1114/11.04.2012 a Tribunalului --- , contractul de întrețoinere nr.1750/13.09.1999, dovada încheiată la 22.06.1994 și 2 declarații extrajudiciare.

În cauză a fost formulată cerere de intervenție în interes propriu de către M.I.C și M.M.J. Aceștia au arătat că sunt fiii def. M.D. și ai reclamantei M.A. și că au avut calitatea de pârâți în cauza soluționată prin decizia nr.1114/11.04.2012 pronunțată de Tribunalul - .

În esență au precizat că de vreme ce procesul verbal de punere în posesie pentru 982 mp a fost menținut de către instanță, refuzul comisiei locale de a înainta documentația în vederea emiterii titlului de proprietate pentru diferența de suprafață , respectiv 368 mp, este de natură a constitui o ingerință în dreptul lor de proprietate.

Cererile de intervenție în interes propriu au fost admise în principiu în ședința publică din data de 07.01.2013.

În apărare CLFF B. a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport de s.c. nr.7842/07.10.2011 a Judecătoriei -, prin care primarul comunei B. în calitate de președinte al CLFF, Comisia Locală B. de Fond Funciar și Comisia Județeană - au fost obligați să întocmească și să înainteze documentația necesară emiterii titlului de proprietate în favoarea moștenitorilor autorului P.I. pentru suprafața de 1,63 ha, validată prin HCJ nr.50/1991.

In conformitate cu prevederile art.137 c.pr.civ, examinând cu prioritate excepția invocată, instanța reține următoarele:

Potrivit art.1201 c.civ, este lucru judecat atunci când a II- a cerere de chemare in judecată are același obiect, este întemeiată pe aceiași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în această calitate.

Așadar pentru a exista autoritate de lucru judecat se cere îndeplinită tripla identitate de cauză, obiect și părți.

In privința cauzei este de precizat că aceasta nu trebuie confundată cu dreptul subiectiv și nici cu mijloacele de dovadă ale acestuia, ci rezidă în fundamentul juridic al acțiunii și se materializează practic în situația de fapt calificată juridic, reprezentând justificarea pretenției promovată în acțiune.

Din lecturarea sentinței civile nr.7842/07.10.2011 și a primului capăt al cererii cauzei de față, având în vedere că suprafața de 368 mp în discuție în acest petit face parte din suprafața de 1,63 ha teren în discuție în primul proces, rezultă întrunirea condiției identității de cauză.

În speță, atât reclamanta cât și intervenienții pretind aceiași cauză juridică a dreptului lor și anume de a le fi emis titlul de proprietate pentru o anumită suprafață de teren ce a aparținut autorului Păducel I Ion.

Referitor la al II-lea element, al identității de obiect este cert că , în primul proces , s-a solicitat obligarea primarului comunei B., a CLFF B. și Comisiei Județene - să întocmească și să înainteze documentația necesară emiterii titlului de proprietate în favoarea moștenitorilor def. P.I. pentru suprafața de 1,63 ha teren arabil, pe când în prezentul proces, capătul principal al acțiunii și al cererii de intervenție se referă la aceeași obligație, însă doar pentru o parte din suprafața în litigiu în judecata anterioară.

Constată instanța că în mod evident există îndeplinită condiția identității de obiect, din cuprinsul primului petit al cauzei de față rezultând că scopul final urmărit este identic cu cel din pricina anterioară.

Faptul că în speță obiectul pricinii a fost restrâns la o suprafață mai mică de teren decât cea pentru care s-a dispus in primul litigiu nu este relevant pentru constatarea identității de obiect.

Și condiția identității celui de al III-lea element se reține de instanță a fi îndeplinit.

În ceea ce privește pârâții din speță se observă că au avut aceiași poziție procesuală și în cauza anterioară și cu toate că în acel proces reclamantă a figurat doar M.A., instanța consideră că funcția autorității de lucru judecat operează și cu privire la intervenienții MIC și MMJ întrucât hotărârea în raport de care se invocă excepția în discuție a fost pronunțată in favoarea moștenitorilor autorului P.I. , ori intervenienți au această calitate , prin retransmitere de la def. M.D. - tatăl lor.

În opinia instanței este irelevantă distribuția procesuală mai largă în procesul de față , dată fiind calitatea de moștenitori a intervenienților față de autorul de la care provine terenul și așa cum s-a arătat , în favoarea cărora s-a și dispus în litigiul anterior.

În consecință, în raport de cererea constând în obligarea CLFF B. , a președintelui acesteia și a Comisei Județene de a întocmi și înainta documentația pentru eliberarea titlului de proprietate se reține apărarea invocată pe cale de excepție a autorității de lucru judecat.

Este de subliniat faptul că la soluționarea acestei excepții instanța a avut în vedere că suprafața de 368 mp face parte din terenul de 1,63 ha pentru care s-a pronunțat sentința civilă nr. 7842/07.10.2011.

Acest aspect a fost reținut pe baza recunoașterii făcută de reclamantă și intervenienți prin apărătorul lor, dar rezultă și din înscrisurile depuse la dosar.

În mod evident terenul provine de la autorul P.I..

Acesta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața înscrisă în registrul agricol, cerere ce a fost validată prin HCJ nr.50/1991 poz 92 din anexa pentru suprafața de 1,69 ha teren agricol, după aplicarea coeficientului de reducere de 10%.

Prin sentința civilă nr.7842/07.10.2011 a Judecătoriei -, s-a statuat cu putere de lucru judecat că din suprafața de 1,69 ha , P.I. si soția sa P.M. au înstrăinat suprafața de 600 mp conform contractului de întreținere, reclamantei M.A. și soțului ei M.D. , ulterior decedat.

Instanța consideră că pentru suprafața respectivă reclamantei și intervenienților din speță le-a fost emis titlul de proprietate nr.009704/22.08.2002, astfel că obligația pentru nefinalizarea procedurii nu a fost îndeplinită pentru suprafață de 1,63 ha.

Astfel suprafața de 368 mp, în litigiu în speță nu poate face parte decât din terenul de 1,63 ha pentru care a fost deja pronunțată s.c. nr.7842/2011.

Având în vedere faptul că până în prezent, pârâții nu și-au îndeplinit obligația de a întocmi și înainta documentația în vederea eliberării titlului de proprietate, instanța apreciază ca justificată cererea privind măsura de constrângere prin plata de daune cominatorii.

În considerarea celor expuse instanța va respinge cererea principală și cererea de intervenție pentru obligația de a face, pentru autoritate de lucru judecat, iar pentru cele ce preced se admite în parte acțiunea principală și cererea de intervenție și in temeiul art.64 din L.18/1991 va obliga primarul comunei B. - președinte al CLFF B., la 50 lei/zi întârziere de la data rămânerii irevocabilă a prezentei hotărâri până la îndeplinirea obligației, conform dispozitivului de mai jos.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția autorității de lucru judecat în raport de capătul I de cerere și respinge această cerere pentru autoritate de lucru judecat.

Admite în parte acțiunea principală și cererile de intervenție formulate de reclamanta M.A. cu domiciliul în comuna -, județul -j și intervenienții M-.M.J. și , M-.I.C. , ambii cu domiciliu în comuna B., sat R., județul - în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală B. de aplicarea L.18/1991 și Primarul comunei B. în calitate de președinte al CLFF .

Oblică primarul comunei B. - președinte CLFF la 50 lei /zi întârziere de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri până la îndeplinirea obligației.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 28 Ianuarie 2013 , la Judecătoria -

Președinte,

SIMINA STAICU

Grefier,

ELENA CIOCAN

Red.SS

Tehn.E.C. 22 Februarie 2013

ex. 7

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre obligaţia de a face. Jurisprudență Fondul funciar