contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare

Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 6156 din data de 16.09.2013

Operator 2445

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU; GORJ

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 6156/2013

Ședința publică de la 16 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE LILIANA-MARIA CRUCERU

Grefier MIHAELA SIRBU

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petenta UNIQUA ASIGURĂRI SA și intimații AA și BEJ …, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care nemaifiind alte cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Tg-Jiu sub nr. 9298/318/2013, petenta UNIQUA ASIGURĂRI SA a chemat în judecată pe intimații AA și BEJ …, solicitând să se dispună admiterea contestației la executare , anularea în parte a încheierii executorului judecătoresc cu reducerea onorariului avocațional din faza de executare silită, de la 3000 lei la un cuantum rezonabil, întoarcerea executării silite ce ar rezulta și din recalcularea cheltuielilor privind executorul judecătoresc, cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că suma de 3000 lei onorariu aferent executării silite este exagerată în raport de activitatea depusă, volumul minim de muncă rezumându-se doar la redactarea unei cereri de executare, că această creață nu este certă, întrucât suma este mărită artificial și cu rea credință, că valoarea onorariului avocat nu poate face obiectul liberului arbitru, că temeiul juridic este tot art. 451 C.p.c, unde sunt terți față de contractul încheiat între avocat și intimat, ținând cont de o serie de criterii bine stabilite, că nu există nicio factură și nici o chitanță cu privire la această sumă.

În drept invocă art. 451 , art, 711 și urm. C.p.c, art. 132 din Statutul profesiei de avocat , solicitând judecata în lipsă.

În dovedire depune încheierea din 29.05.2013, adresa de înființare poprire, încheierea 3344/2013, s.c 3199/2013, taxa de timbru aferentă cererii.

Se înaintează dosarul de executare silită, BEJ … invocând faptul că nu are calitatea procesuală pasivă.

Analizând actele și lucrările dosarului , instanța reține următoarele:

Cauza de față o reprezintă contestația la executare formulată de debitor împotriva formelor de executare ce formează obiectul dosarului nr. 116/E/2013 al BEJ … întocmit la cererea creditorului intimat AA. Potrivit art. 644 C.p.c, sunt părți în procedura de executare silită , creditorul și debitorul, astfel încât executorul judecătoresc nu are calitatea procesuală pasivă într-un astfel de proces , motiv pentru care se va admite excepția lipsei calității procesuale a BEJ … și se va respinge contestația la executare ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală.

Prin sentința civilă nr. 3199/16.04.2013 petenta a fost obligată să plătească creditorului contravaloarea în lei la data plății a sumei de 14262,3 euro cu dobândă legală aferentă și cheltuieli de judecată în sumă de 3570 lei. La data de 08-05-2013 creditorul formulează cerere de executare silită prin înființarea popririi pentru sumele indicate în titlul executoriu. Această cerere este formulată de avocatul ales de către creditor , conform împuternicirii avocațiale din 07.05.2013 , față de care creditorul a plătit onorariu asistență în faza de executare silită în sumă de 3000 lei cu chitanța seria LM nr. 51 din 07.05.2013 ( fila 19). Se întocmește încheiere în 08.05.2013 prin care executorul admite cererea, iar prin încheierea 3344/14.05.2013 Judecătoria Tg-Jiu încuviințează executarea silită formându-se dosarul 116/E/2013. În data de 29.05.2013 se înființează poprirea , înaintându-se adresă către terțul poprit …. pentru suma de 65468,38 lei ce reprezintă echivalentul în lei a sumei de 14262,3 euro și 3570 lei cheltuieli de judecată, la care se adaugă cheltuieli de executare însumă de 8016 lei. În prealabil în aceeași zi prin încheiere executorul stabilește cheltuieli de executare în cuantum de 8016 lei, care se compun din 5000 lei onorariu executor judecătoresc, 3000 lei onorariu avocat și 16 lei taxe judiciare de timbru. Prin adresa 187105R/06.06.2013 terțul poprit comunică executorului judecătoresc faptul că s-a procedat la virarea sumei integrale de 73484,38 lei în contul executorului , motiv pentru care prin încheierea din 17.06.2013 executorul judecătoresc eliberează suma de bani către creditor.

Deși , legal citat intimatul creditor nu se prezintă la judecată și nu depune întâmpinare.

Prezenta contestație la executare vizează reducerea onorariului avocat solicitat în procedura de executare silită în cuantum de 3000 lei la un cuantum rezonabil , precum și reducerea corespunzătoare prin recalcularea cheltuielilor din încheierea executorului judecătoresc. Cu privire la onorariul executorului judecătoresc instanța constată că raportat la suma ce se execută , onorariul de 5000 lei este corespunzător dispozițiilor legale, respectiv OMJ 2550/2006, modificat prin OMJ 2561/2012, referitoare la poprire, astfel încât instanța nu poate să intervină în modificarea acestuia.

Cu privire la acordarea cheltuielilor de executare în cuantum de 3000 lei reprezentând onorariu avocat în faza de executare silită, constatând că onorariul plătit de intimatul creditor apărătorului ales este exagerat de mare în raport cu cheltuielile necesare pentru finalizarea executării silite , în baza art. 451 alin. 2 C.p.c, instanța va admite în parte contestația la executare și va reducerea onorariului avocațial de la 3000 lei la 500 lei inclus în cheltuielile de executare silită din dosarul nr. 116/E/2013 din următoarele considerente:

Conform art. 451 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Alineatul doi al aceluiași articol prevede că instanța poate , chiar și din oficiu , să reducă motivat partea din cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei , ori cu activitatea desfășurată de avocat , ținând seama și de circumstanțele cauzei , această măsură neavând nici un efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.

Pentru a proceda la o corectă aplicare a dispozițiilor legale amintite anterior , instanța are obligația să analizeze onorariu de avocat achitat de creditor, în funcție de faza procesuală - fond, apel, recurs, contestație în anulare, cerere de strămutare, executare silită etc. - și actul de procedură pentru îndeplinirea căruia a fost convenit de părți.

Proporționalitatea onorariului avocațial cu valoarea ori complexitatea cauzei și cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanței.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, un reclamant sau pârât nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care se stabilește caracterul real, necesar și rezonabil al acestora. În speță, trebuie să se țină seama de criteriile menționate anterior, de centralizatorul detaliat cu numărul de ore lucrate care se prezintă instanței și de problemele pe care le-a ridicat cauza.

Cu privire la valoarea pricinii, instanța constată că intimatul creditor a formulat o cerere de executare silită pe o pagină prin care a indicat titlul executoriu s.c nr. 3199/2013 , solicitând înființarea popririi până la concurența sumei de 14262,3 euro și dobânda legală aferentă, precum și cheltuieli de judecată în valoarea de 3570 lei.

Instanța constată că intimatul creditor nu precizează concret câte ore i-au fost necesare efectiv în a întocmi și susține cererea de executare silită ,care de altfel declanșează ultima fază procesuală din cadrul unui proces civil. Ceea ce se poate verifica concret o reprezintă numărul de pagini depuse la dosar, respectiv, o pagină întocmită de avocat . Instanța are în vedere faptul că acest onorariu privind plata avocatului este în cuantum de 3000 lei. Miza procesului de fond o reprezenta contravaloarea autoturismului avariat.

Referitor la un alt criteriu ce trebuie verificat, respectiv, proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în faza executării silite , determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea, instanța reține că intimatul creditor nu a depus defalcat orele de muncă prestate, ci doar o chitanță în care este inclus numai onorariu avocat privind asistența juridică în faza de executare silită.

Având în vedere practica CEDO care în astfel de cazuri, judecă în echitate și constatând că intimatul creditor nu face dovada orelor de muncă necesare susținerii cererii de executare silită, ținând cont de miza procesului de fond, de complexitatea cauzei, instanța apreciază că suma de 500 lei reprezentând onorariu avocat, este echitabilă.

Ținând cont de faptul că executarea silită s-a finalizat prin distribuirea sumei în data de 17.06.2013 , în baza art. 722 și urm. C.p.c, instanța va dispune întoarcerea executării silite în ceea ce privește suma de 2500 lei și va obliga intimatul creditor la restituirea sumei de 2500 lei către contestatoare , reprezentând despăgubiri civile, respectiv suma redusă din onorariul avocatului în cuantum de 3000 lei la suma de 500 lei.

În baza art. 45 alin. 1 lit.f din OUG 80/2013 , se va dispune restituirea taxei judiciară de timbru în cuantum de 194 lei achitată de contestatoare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale a BEJ …, cu sediul în … și respinge contestația la executare ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea UNIQUA ASIGURĂRI SA, cu sediul …. și intimatul AA, cu domiciliul în ….

Dispune reducerea onorariului avocațial de la 3000 lei la 500 lei inclus în cheltuielile de executare silită din dosarul nr. 116/E/2013. Dispune întoarcerea executării silite în ceea ce privește suma de 2500 lei și obligă intimatul creditor la restituirea sumei de 2500 lei către contestatoare , reprezentând despăgubiri civile.

Dispune restituirea taxei judiciară de timbru în cuantum de 194 lei achitată de contestatoare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 16 Septembrie 2013, la Judecătoria Tg-Jiu.

Președinte,

LILIANA-MARIA CRUCERU

Grefier,

MIHAELA SIRBU

Red. LC/tehn. MS ./18 Septembrie 2013/5 ex.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare