contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 9597 din data de 19.12.2013
operator 2445
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TÂRGU JIU, JUDEȚUL GORJ
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 9597/2013
Ședința publică de la 19 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE LILIANA-MARIA CRUCERU
Grefier MIHAELA SIRBU
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul CC și pe intimații SC …SRL, .., BEJ … și terțul poprit CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII GORJ, având ca obiect contestație la executare.
Mersul dezbaterilor și susținerile au fost consemnate în încheierea de amânarea a pronunțării din 16.12.2013, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când pentru a se da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea cauzei în data de 18.12.2013, amânându-se pronunțarea ulterior pentru data de 19.12.2013.
Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință , deliberând instanța pronunță următoarea sentință.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Tg-Jiu sub nr. 7261/318/2013, petentul CC a chemat în judecată pe intimații SC … SRL, . BEJ … și terțul poprit CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII GORJ, solicitând să se constate nereziliat contractul de leasing operațional nr. 80558/10.06.2009, să se constate nulitatea absolută a unor clauze din contract prevăzute la art. 17, 18, 19, 20 și anexa 1 la acest contract , anularea tuturor formelor și actelor de executare din dosarul nr. 135/E/2012, constatarea rezilierii contractului din culpa intimatei , cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că a plătit un avans de 10935 lei, că după două-trei de neplată a ratelor ce au devenit împovărătoare pentru familia sa, petentul nu a primit nici o factură , predând autoturismul în 26.04.2010 conform procesului verbal, că în anul 2012 arată că intimata își majorează abuziv pretențiile asupra contestatorului , ajungând de la suma 81535,26 lei la suma de 87856, 56 lei , că a purtat corespondență atât cu executorul judecătoresc cât și cu casa de pensii, precizându-le că nu datorează nimic , că s-a încălcat Directiva 93/13/CCE și legea 193/2000, întrucât nu a negociat condițiile contractuale, acceptând în bloc toate aceste condiții, că acest contract este redactat cu caractere excesiv de mici, că această creanță nu este certă, lichidă și exigibilă potrivit art., 379 alin. 3 C.p.c. Atașează ca practică judiciară s.c 6953/2010, 66/2011.
În drept își întemeiată cererea pe art. 399 și urm. CPC, Directiva 93/13/CCE și legea 193/2000.
În dovedire depune memoriu, adresele 9322/2013, din 05.01.2013, contractul de leasing, ridicarea bunului, proces verbal din 15.01.2013, cererea de executare silită cu tabel de calcul, factură proformă din 23.08.2012, cerere din 11.04.2013, din 20-03-2013, din 21.07.2010, din 12.07.2010, 09.07.2010, confirmări de e primire, corespondență cu societatea de asigurare, facturi emise, proces verbal din 26. 4.2010, încheierea 1058/2010, autorizație de circulație provizorie, proces verbal de predare primire, certificat de garanție, ordine de plată, contract de vânzare-cumpărare.
BEJ …. invocă excepția lipsei calității procesuale pasive , depunând în copie dosarul de executare silită 135/E/2013, existent la filele 128-145. Se formulează cerere de ajutor public judiciar și prin încheierea din 20.05.2013 s-a admis cererea de ajutor public și s-a dispus scutirea petentului de la plata taxei judiciare de timbru de 194 lei și scutirea petentului de plata onorariului avocat din oficiu, emițându-se adresă către Baroul Gorj pentru desemnarea unui apărător din oficiu, cu onorariu de 300 lei.
Creditoarea depune întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată, arătând că invocarea abuzivă a clauzelor contractuale este inadmisibilă prin contestația la executare atât timp cât legea prevede o altă cale de atac separată, cu privire la nerezilierea contractului petentul 4ste cel care trebuie să facă dovada îndeplinirii obligațiilor, că art. 17 face referire la comisioane și taxe, art. 18 la garanții, art.19 la asigurarea bunului, iar art.20 privește condițiile generale de leasing operațional. Prin încheierea din 10.06.2013 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a BEJ ….
Se ia interogatoriu contestatorului, creditoarea depune note de ședință, prin care arată detaliat calculul debitului la filele 193-226. Petentul este repus în termenul de a formula contestația și i se respinge cererea de scutire a plății onorariului expert.
În cauză se efectuează expertiză tehnică de specialitate contabilă efectuată de către expert .., care răspunde și la obiecțiunile formulate în cauză de creditoare, creditoarea depune o cerere existentă la fila 331 prin care petentul solicită schimbarea domiciliului , adresă de care creditoarea a ținut cont pe parcursul derulării contractului, se procedează la verificarea de scripte întrucât petentul nu recunoaște semnătura, iar față de acest înscris creditoarea arată că nu înțelege cum a știut petentul să facă plăți , iar pe confirmările de primire există ștampila poștei, petentul solicită efectuarea unei expertize grafologice , probă respinsă de către instanță, având în vedere răspunsul creditoarei și toate înscrisurile existente la dosar.
Petentul depune la dosar concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între contestator și intimată a intervenit contractul de leasing operațional nr. 80588/10.06.2009, contract ce avea ca obiect un autoturism marca SEAT … ,contravaloarea autoturismului urmând să fie achitată în 48 de rate lunare, anexele la contract făcând parte integrantă din acesta.
Întrucât contestatorul în calitate de utilizator nu a achitat două rate consecutiv , intimata în calitate de locator a procedat la denunțarea unilaterală a contractului, utilizatorul predând autoturismul în 26.04.2010 așa cum rezultă din procesul verbal încheiat la acea dată.
Creditoarea formulează cererea de executare silită în 30.08.2012, pentru recuperarea sumei de 81535, 26 lei. Potrivit cererii de executare debitul urmărit îl reprezintă facturi emise și neachitate datorate de debitor și penalități de întârziere calculate la aceste facturi conform clauzelor contractuale .
Prin încheierea 3369/2012 se încuviințează executare silită, executorul judecătoresc întocmind proces verbal de cheltuieli în sumă totală de 6256, 4 lei. Acesta a procedat la emiterea somației de plată și la emiterea adresei de înființare poprire către terțul poprit casa Județeană de Pensii Gorj.
Instanța constată că părțile au încheiat acest contract , negociind cuantumul penalității ca fiind de 0,35% /zi întârziere , iar în cazul în care contestatorul nu-și achită obligațiile contractuale respectiv ratele lunare, se vor percepe în continuare penalități și valoarea întregului contract chiar dacă acel contract a încetat. Perceperea în continuare a penalităților și a valorii întregului contract reprezintă clauze abuzive, având în vedere următoarele considerente:
Instanța reține că potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți si consumatori, republicată, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publica, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absoluta a clauzelor contractuale în discuție.
Pe fondul cauzei se reține că potrivit art.6.17, 7.6, art.9 din anexa 1 la contract precum și art.20 din contract, creditoarea a înscris în contract posibilitatea referitoare la calcularea în continuare a ratelor lunare, penalități de întârziere de 0,35% pe zi și alte obligații contractuale după data de 26.04.2010. Solicitarea debitorului în sensul de a se efectua expertiză grafologică, întrucât semnătura de pe înscrisul de la fila 331 nu îi aparține contestatorului a fost respinsă de către instanță tocmai pentru faptul că beneficiarul contractului de leasing a fost contestatorul și , coroborând cu susținerea acestuia cum că deși nu a primit facturi la plată, acesta a efectua plăți lunar potrivit graficului pe care îl deținea, nimic nu îl împiedica pe acesta să continue plata ratelor lunare așa cum s-a obligat prin contract, instanța apreciind că această probă nu este utilă cauzei.
Cu privire la debitul solicitat instanța constată că aceasta reprezintă o creanță, certă , lichidă și exigibilă doar în parte, respectiv doar pentru suma de 16 363,49 lei. Astfel, în data de 10 iunie 2009 contestatorul achită suma de 10935 lei, în 24.08.2009 achită 856,29 lei, în 15.09.2009 achită 857,97 lei, în 20.09.2009 achită 871,3 lei, în 11.12.2009a chită 2000 lei, iar ultima plată o efectuează în 21.12.2009 în cuantum de 1000 lei, totalul plăților fiind de 16520,56 lei. Întrucât nici aceste plăți nu au fost efectuate la timp, corect sunt calculate penalități în cuantum de 2758,53 lei, pentru facturile din 26.10.2009 în cuantum de 141,88 lei, din 25.011.2009 în cuantum de 974,76 lei, din 10.12.2009 în cuantum de 860,71 lei și din 25.01.2010 în cuantum de 942, 99 lei.
Valoarea totală a contractului este în sumă de 11552, 9 EURO fără TVA , respectiv 58603,39 lei cu TVA. În baza aceluiași contract petentul a constituit suma de 1695,13 euro fără TVA, respectiv suma de 8623,95 lei drept garanție, ce s-a aflat la dispoziția locatorului, sumă pe care avea posibilitatea să o utilizeze până la data de 10.02.2010, când creditoarea a notificat debitorul că încetează contractul ca urmare a neplăților ratelor . Cu privire la plata asigurării CASCO, instanța apreciază că factura din 17.02.2013 în valoarea de 202,3 lei este corect întocmită potrivit art.5 pct.21 din contract. Tot corect este întocmită și factura din 10.03.2010 în valoarea de 71,40 lei și cea din 18.03.2010 în valoarea de 71,40 lei, reprezentând comision debit . Întrucât în 26.04.2010 se predă bunul, se emite factură în 25.06.2010 în valoarea de 3644,61 lei, reprezentând refacturarea cheltuieli recuperare potrivit art. 7 pct.5 din anexa 1 la contract, fiind corectă calcularea acestei sume. Următoarele sume înscrise în facturi și solicitate de creditoare, evidențiate în mod concret în raportul de expertiză efectuat în cauză nu se mai justifică, întrucât contractul a fost reziliat odată cu predarea bunului, iar petentul nu mai poate suporta în continuare asigurări CASCO, penalități sau plata ratelor în continuare. Se mai are în vedere și faptul că 25.06.2010 bunul ce a făcut obiectul contractului a fost vândut pentru suma de 27728,9 lei.
Se reține că petentul mai are de achitat suma de 19491,49 lei, ce se compune din următoarele sume: factura 80505253 în sumă de 1448,72 lei, cu titlu de refacturare cheltuieli de recuperare ,penalități întârziere calculate la această factură în cuantum de 3934,72 lei, penalități de întârziere calculate până la predarea bunului în cuantum de 14108,05 lei. Ținând cont de faptul că până la efectuarea expertizei s-a poprit suma de 3128 lei, debitul concret ce trebuie să fie suportat de contestator este în cuantum de 16363,49 lei.
Raportul de expertiză contabilă se coroborează cu susținerile petentului în parte în sensul că pe de o parte, a intervenit rezilierea unilaterală a contractului de leasing încheiat cu predarea autoturismului în data de 26.04.2010 iar pe de altă parte, părțile au încheiat un proces verbal la acea dată unde nu s-a înscris concret vreo sumă restantă a debitorului. În acest sens, suma calculată de expert a avut în vedere faptul că petentul a folosit autoturismul până la data ridicării acestuia, motiv pentru care a luat în calcul toate datoriile și penalitățile până la acea dată.
Legea sancționează situația în care consumatorul dorește să beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit comerciant și trebuie să accepte în bloc condițiile generale practicate de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, sau sa renunțe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii. Potrivit principiului libertății de voință , legislația trebuie să urmărească ca un consumator să beneficieze fără restricții de produsele sau serviciile oferite pe o anumită piață, fără a fi nevoit să accepte clauze care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul său și contrar cerințelor bunei-credințe. În acest fel a pusă petentul care a acceptat în bloc toate clauzele contractuale inserate în contract.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți si consumatori va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Astfel, contractul din cauza de față este redactat cu caractere excesiv de mici, care nu sunt ușor de descifrat și de citit, iar clauzele sunt redactate într-un stil greoi, folosindu-se un limbaj juridic ce nu este accesibil decât specialiștilor motiv pentru care s-ar fi impus ca utilizatorul să fie informat oral și în scris cu privire la obligațiile esențiale ce decurg din condițiile generale (obligația de asigurare, termenele de plată, obligația de a suporta riscurile, sancțiunile contractuale numeroase ), prin înmânarea unui material redactat pe înțelesul cetățeanului mediu, care să explice în sinteză obligațiile pe care și le asumă și riscurile la care se expune prin încheierea contractului de leasing.
Instanța apreciază că obligațiile utilizatorului sunt, prin efectul lor cumulat, excesiv de împovărătoare, iar unele surprinzătoare chiar pentru un profesionist al dreptului, prin raportare la natura contractului, astfel încât obligația de loialitate și buna-credință ce guvernează deopotrivă negocierile precontractuale și faza încheierii contractului ar fi impus explicarea pe înțeles a obligațiilor asumate de utilizator, altfel și utilizatorul nu ar mai fi ajuns în situația de a formula prezenta acțiune.
Nerespectarea cerințelor art. 1 din lege face ca, prin această împrejurare însăși, condițiile generale de leasing impuse de creditoarea petentă sa aibă caracter abuziv.
Instanța apreciază că disp.art.20 din contract coroborat cu anexa 1 la contractul de leasing sunt clauze abuzive atât timp cât acel contract este reziliat iar utilizatorul deși predă bunul, i se calculează sume în continuare .
Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori exclude de la domeniul ei de aplicare contractele în care apar ca părți persoane juridice, cu toate acestea se poate reține definiția dată de această lege pentru calificarea unei clauze ca fiind abuzivă. În acest sens o clauză care nefiind direct negociată cu utilizatorul, este de natură să rupă în mod semnificativ echilibrul contractual dintre părți în detrimentul utilizatorului contrar cerințelor bunei-credințe și care determină în cele din urmă un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, este abuzivă. Clauzele contractului de leasing fie sunt acceptate, fie nu se încheie convenția, ceea ce înseamnă că rolul negocierii este foarte limitat în ceea ce-l privește pe utilizator.
Clauza litigioasă care dă dreptul finanțatorului să încaseze întreaga valoare a convenției deși utilizatorul restituie bunul închiriat înainte de termen, contractu1 fiind reziliat, este abuzivă, oricum prejudiciul finanțatorului constând în ratele neachitate se acoperă prin încasarea lor inclusiv prin perceperea penalităților aferente acestora plus a cheltuielilor privind închiderea contractului.
Nu este de neglijat nici faptul că obiectul contractului a constat în utilizarea unui autoturism marca SEAT … ,contravaloarea autoturismului urmând să fie achitată în 48 de rate lunare pentru suma de 8475,63 euro fără TVA, contestatoarea a predat bunul în 26.04.2010 iar acum i se solicită drept plată suma de 87791,66 lei calculată în baza unor clauze abuzive, rezilierea contractului datorându-se neplății ratelor lunare iar acest lucru a dus la predarea autoturismului achiziționat în leasing. Instanța are în vedere că în cazul rezilierii unilaterale, petentul este obligat să plătească toate sumele prevăzute în contract , inclusiv penalități de întârziere datorate până la data rezilierii, fiind considerate cu titlu de folosință asupra vehiculului. Întrucât rezilierea intervine ca o consecință a neplății ratelor lunare iar creditoarea a optat pentru plata acestor sume de bani și rezilierea contractului, este legal ca prejudiciul creat pentru executarea cu întârziere a obligației principale, decurgând și penalități calculate ca accesoriu la obligația principală, să fie suportate de petent, sume ce se calculează până la data rezilierii contractului, respectiv data de 26.04.2010.
Instanța are în vedere faptul că titlul executoriu contractul de leasing a fost reziliat iar debitoarea a fost de acord cu predarea bunului astfel încât mai are de plată suma de 16363,49lei.
Cu privire la cheltuielile de executare calculate în dosarul de executare silită 135/E/2012 instanța constată că intimata creditoare a formulat inițial cerere de executare silită pentru suma de 81535,26 fiind întocmit proces verbal de cheltuieli de executare în cuantum de 6256,4 lei din care suma de 5930 lei o reprezenta onorariu executor judecătoresc pentru recuperare creanță. Ori, având în vedere suma pentru care instanța a admis contestația, respectiv, 16363, 49, acest onorariu împreună cu celelalte cheltuieli de executare ce au fost calculate corect de către executorul judecătoresc se raportează la suma de 1962,75 lei.
Față de cele arătate mai sus, în baza art.399 și următoarele cpc , instanța urmează să admită în parte contestația la executare, să se constate contractul de leasing financiar nr. 80558/10.06.2009 încheiat de părți reziliat la data de 26.04.2010 și să constate abuzive clauzele contractuale inserate de părți în contractul de leasing financiar nr. 80558/10.06.2009 privind art.20 raportat la anexa 1 la contract referitoare la calcularea în continuare a ratelor lunare, penalități de întârziere și alte obligații contractuale după data de 26.04.2010.
Se vor anula în parte formele de executare silită întocmite în dosarul de executare silită nr. 135/E/2012 al BEJ … inclusiv încheierea 3369/2012 de încuviințare a executării silite pronunțată în dosarul 14842/318/2012 și procesul verbal de cheltuieli de executare din 26.09.2012 până la concurența sumei de 16363,49 lei ce reprezintă debit contractual restant și până la concurența sumei de 1962,75 lei reprezentând cheltuieli de executare care urmează să fie plătite de contestator, urmând să se respingă celelalte capete de cerere formulate de contestator.
În baza art.18 din OUG 51/2008, va obliga creditoarea intimată la plata sumei de 494 lei către stat reprezentând cheltuieli de judecată respectiv, suma de 194 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și 300 lei onorariu avocat din oficiu iar în baza art. 274 cpc va obliga creditoarea intimată la plata sumei de 400 lei către contestator reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv, 1/2 onorariu expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare față de intimata BEJ … ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Admite în parte contestația la executare formulată de petentul CC, cu domiciliul în … și pe intimații SC … SRL, cu sediul în … și BEJ …, cu sediul în .. și terțul poprit CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII GORJ cu sediul ..
Constată contractul de leasing financiar nr. 80558/10.06.2009 încheiat de părți reziliat la data de 26.04.2010 și constată abuzive clauzele contractuale inserate de părți în contractul de leasing financiar nr. 80558/10.06.2009 privind art.20 raportat la anexa 1 la contract referitoare la calcularea în continuare a ratelor lunare, penalități de întârziere și alte obligații contractuale după data de 26.04.2010.
Anulează în parte formele de executare silită întocmite în dosarul de executare silită nr. 135/E/2012 al BEJ …. inclusiv încheierea 3369/2012 de încuviințare a executării silite pronunțată în dosarul 14842/318/2012 și procesul verbal de cheltuieli de executare din 26.09.2012 până la concurența sumei de 16363,49 lei ce reprezintă debit contractual restant și până la concurența sumei de 1962,75 lei reprezentând cheltuieli de executare care urmează să fie plătite de contestator.
Respinge celelalte capete de cerere formulate de contestator.
Obligă creditoarea intimată la plata sumei de 494 lei către stat reprezentând cheltuieli de judecată respectiv, suma de 194 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și 300 lei onorariu avocat din oficiu.
Obligă creditoarea intimată la plata sumei de 400 lei către contestator reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv, 1/2 onorariu expert
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Decembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
← contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare | revizuire sentinţă civilă. Jurisprudență Revizuire → |
---|