Contract de arendă. Obligaţia de plată a arendei
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1027, art. 1104 alin. (3) Legea nr. 16/1994, art. 13
Conform art. 13 din Legea arendării nr. 16/1994, plata arendei se face potrivit înţelegerii părţilor contractante şi se execută la termenele şi la locul stabilit în contract.
Din redactarea clauzei contractului de arendă, rezultă că preţul arendei a fost convenit prin predarea unei cantităţi de cereale pentru fiecare hectar de teren arendat sau prin echivalentul grâului în numerar, la preţul pieţei, în momentul efectuării plăţii. Aşadar, debitorul arendaş are de executat o obligaţie alternativă, iar alegerea prestaţiei îi aparţine, potrivit art. 1027 C. civ., dacă acest drept nu a fost acordat creditorului printr-o clauză expresă din contract.
Cum o astfel de clauză nu s-a prevăzut, rezultă că dreptul de a alege modalitatea de plată a arendei revine arendaşului, iar dacă acesta nu optează pentru prestaţia pe care urmează să o execute până la data scadenţei datoriei, creditorul arendator are posibilitatea de a cere executarea silită a oricăreia dintre obligaţiile alternative.
Prin contractele de arendare nu s-a stabilit un loc al plăţii, astfel că devin incidente regulile generale în materia obligaţiilor cu privire la acest aspect, respectiv art. 1104 alin. (3) C. civ., potrivit cărora plata se face la domiciliul debitorului. Conform acestei reguli, la termenele prevăzute în art. 2 din contractele de arendă, arendatorul trebuia să se prezinte la sediul arendaşului pentru a-şi ridica plata.
C.A. Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr.65 R din 1 februarie 2007, nepublicată
Prin cercrca înregistrată pe rolul Judecătoriei Zimnicea, jud. Teleorman, reclamanta asociaţie familială F.A. a chemat în judecată pc pârâta SC A.I. SRL, solicitând obligarea acesteia să ridice de la sediul reclamantei cantitatea de 85 t de grâu, reprezentând preţul arendei aferent suprafeţei de 122,2819 ha, teren arabil ce face obiectul unor contracte de arendă.
Prin sentinţa civilă nr. 361 din 21 septembrie 2005, Judecătoria Zimnicea, judeţul Teleorman, a respins ca nefondată acţiunea.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 2 din fiecare dintre cele 4 contracte de arendă încheiate între părţi, s-a prevăzut drept preţ al arendei cantitatea de 700 kg grâu/ha sau echivalentul grâului în numerar, la preţul pieţei, în momentul efectuării plăţii. Din redactarea acestei clauze, rezultă că debitorul arendaş, respectiv reclamanta, are de executat o obligaţie alternativă, iar alegerea prestaţiei îi aparţine, potrivit art. 1027 C. civ. Efectul obligaţiei alternative este acela că, dacă la scadenţă debitorul nu optează, creditorul poate cere executarea silită pentru oricare dintre prestaţiile datorate, şi nu numai pentru una dintre ele, soluţie impusă
de necesitatea respectării principiului indivizibilităţii plăţii. In consecinţă, reclamanta avea dreptul să aleagă pe care din cele două obligaţii urma să o execute până la 15 septembrie 2002, data scadenţei stabilite în contract pentru prima rată din preţul arendei, or, din materialul probator administrat în cauză nu a rezultat opţiunea reclamantei.
După împlinirea acestui termen, prin notificarea nr. 2769 transmisă reclamantei prin executor judecătoresc, pârâta i-a cerut să îi vireze în
cont suma datorată cu titlu de preţ al arendei. In acest fel, aceasta şi-a valorificat dreptul de opţiune conferit de lege creditorului unei obligaţii alternative, opţiune căreia reclamanta nu i se mai poate împotrivi.
In termen legal, împotriva acestei sentinţe, reclamanta a promovat apel criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 353A din 14 decembrie 2005, Tribunalul Teleorman, Secţia civilă, a admis apelul, schimbând în tot sentinţa atacată în sensul că s-a dispus obligarea pârâtei să-şi ridice drepturile de arendă cuvenite conform contractclor încheiate cu reclamanta, în natură, de la sediul acesteia.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, de asemenea, din redactarea art. 2 al fiecărui contract de arendă, că apelanta arc de executat o obligaţie alternativă, iar conform art. 1027 C. civ., dreptul de a alege prestaţia ce se execută aparţine debitorului, dacă acest drept nu a fost acordat creditorului printr-o clauză expresă din contract. Cum o astfel de clauză nu s-a prevăzut, rezultă că dreptul de a alege revine apelantei-debitoare, iar dacă debitorul nu optează pentru prestaţia pe care urmează să o execute până la data scadenţei datoriei, creditorul are posibilitatea de a cere executarea silită a oricăreia dintre obligaţiile alternative.
Prin contractele de arendare nu s-a stabilit un loc al plăţii, astfel că instanţa de apel a apreciat că în cauză devin incidente reguli generale în materia obligaţiilor cu privire la acest aspect, respectiv art. 1104 alin. (3) C. civ., potrivit cărora, plata se face la domiciliul debitorului. Conform acestei reguli, la termenele prevăzute în art. 2 din contractele de arendă, intimata trebuia să se prezinte la sediul reclamantei pentru a-şi ridica plata, iar la scadcnţă, reclamanta avea posibilitatea să aleagă prestaţia pe care urma să o execute către intimată.
Din probele administrate în cauză, rezultă că intimata nu s-a prezentat la sediul apelantei la scadenţele prevăzute în contracte şi, în consecinţă, interpretând art. 2 din contract în sensul că plata arcndci urma să fie făcută numai în bani, a procedat la notificarea apelantei să-i vireze în cont suma corespunzătoare, notificare din 22 octombrie 2002. Aceeaşi modalitate de interpretare a clauzei contractuale cuprinse în art. 2 din contracte, intimata a vădit-o şi ulterior, procedând la pornirea executării silite împotriva apelantei prin care a solicitat tot în bani contravaloarea arendei, deşi pe parcursul executării silite apelanta a insistat ca plata arendei să se realizeze în natură, conform contractului.
Instanţa de apel a mai apreciat că dacă intimata nu s-a prezentat la sediul apelantei pentru a-şi ridica cerealele care i se cuveneau drept plată a arendei, insistând pentru executarea obligaţiei prin echivalent, nu poate fi interpretat în sensul că apelanta nu şi-a executat obligaţia la scadenţă şi astfel, s-ar fi născut dreptul intimatei de a alege prestaţia, atâta vreme cât intimata însăşi din maniera de interpretare a clauzelor contractuale a încercat să o priveze pe apelantă de dreptul său prioritar de opţiune decurgând din art. 1027 C. civ.
Recursul formulat de pârâtă împotriva acestci decizii a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1210 din 25 mai 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă.
Prin cererea depusă în dosarul de apel la 13 septembrie 2006, intimata pârâtă a solicitat instanţei să dispună lămurirea privind înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului deciziei civile nr. 353A din 14 decembrie 2005 pronunţate de Tribunalul Teleorman, cerere care a fost soluţionată de instanţa de apel prin încheierea pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu de la 18 octombrie 2006, în sensul respingerii ei ca nefondate; în acelaşi timp şi apelanta-reclamantă a învestit instanţa de apel cu o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul aceluiaşi dispozitiv, în sensul menţionării sediului său corect din comuna Conţeşti, judeţul Teleorman, iar nu Costeşti, judeţul Teleorman, ca şi cu privire la denumirea corectă a intimatei, cea din urmă cerere fiind admisă, dispunându-se îndreptarea acestor erori materiale conform art. 281 C. proc. civ.
In motivarea cererii de lămurire a dispozitivului, intimata pârâtă a învederat că o asemenea decizie nu ar putea fi pusă în executare, câtă vreme în cuprinsul ci nu se menţionează ce cantitate de produse se vor ridica de la sediul apelantei, pentru ce perioadă se consideră achitat preţul arendei prin plata unei cantităţi de grâu (reclamanta solicitând obligarea sa să ridice 85 de tone grâu de la sediul său), pentru ce suprafaţă de teren arendată i se cuvine acest preţ, deoarece apelanta reclamantă pretinde că intimata i-a arendat doar o suprafaţă de teren de 122,2819 ha teren, în timp ce aceasta susţine că suprafaţa reală arendată este de 168,0368 ha teren, în condiţiile în care intimata pârâtă nu are acces în incinta sediului reclamantei şi, pe de altă parte, învestirea deciziei cu formulă executorie nu poate fi realizată decât de partea care a câştigat procesul conform art. 269 alin. (2) C. proc. civ., respectiv de apelanta reclamantă.
Pentru a respinge această cerere de lămurire a dispozitivului, instanţa de apel a apreciat din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului că între părţi au fost încheiate contracte de arendă ce constituie titluri executorii, iar aceste titluri se execută conform înţelegerii părţilor, statuate în condiţii contractuale, cu acestea creditoarea putându-se prezenta la executorul judecătoresc ce le va notifica debitorului şi va trece la executarea lor în natură, aşa cum s-a dispus prin decizia sus-arătată.
In termen legal, împotriva acestei încheieri, intimata pârâtă a promovat recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta învederează că instanţa
de apel a respins cererea sa de lămurire a dispozitivului deciziei, motivând sumar că părţile trebuie să se prezinte la executorul judecătoresc şi să ceară punerea în executare a titlurilor executorii în natură, iar pe de altă parte, instanţa de apel nu a motivat în niciun fel respingerea cererii cu privire la indicarea cantităţii de grâu pe care este obligată să o ridice în natură de la sediul reclamantei, cererea sa de lămurire a dispozitivului vizând şi acest aspect.
Conform contractelor de arendă aflate la dosar, legal încheiate şi a căror valabilitate a fost constatată irevocabil de către instanţă, recurenta susţine că a arendat intimatei suprafaţa totală de 168,0638 ha, convenindu-se ca preţ al arendei contravaloarea a 700 kg grâu/ha, situaţie în care rezultă că numai pentru un singur an agricol, recurenta ar avea de încasat o arendă totală de 117.644,66 kg grâu. Cantitatea indicată de intimata reclamantă prin cererea de chemare în judecată, respectiv de 85 tone pentru 122 ha, nu există în fapt, dată fiind diferenţa de suprafeţe între cea indicată de reclamantă şi cea reală, decurgând din contractele de arendă. Faţă de această ambiguitate, recurenta a solicitat instanţei de apel să lămurească cuantumul „drepturilor de arendă cuvenite conform contractelor de arendă încheiate”, astfel cum această sintagmă reiese din dispozitivul deciziei a cărui lămurire se impune.
Recursul formulat este fondat. Analizând înscrisurile cauzei, văzând criticile formulate în motivele de recurs şi cercetând încheierea recurată, Curtea apreciază că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Prin dispozitivul deciziei civile nr. 353A din 14 decembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Teleorman, Secţia civilă, s-a dispus obligarea pârâtei SC A.l. SRL Bucureşti „să-şi ridice dreptul de arendă cuvenită conform contractelor de arendă încheiate cu reclamanta, în
natură, de la sediul acesteia". In condiţiile în care contractul de arendă constituie titlul executoriu, conform art. 6 alin. (5) din Legea nr. 16/1994, recurenta pârâtă a pornit executarea silită împotriva intimatei reclamante, iar cererea dedusă judecăţii în prezenta cauză a fost pornită în cursul derulării acestei proceduri de executare silită. Rezultă că cererea trebuia interpretată în sensul lămuririi titlului executoriu constând într-un alt înscris decât o hotărâre judecătorească învestită cu formulă executorie, conform art. 399 alin. (1) teza finală.
O astfel de calificare decurgea din împrejurarea că prin motivarea cererii de chemare în judecată intimata reclamantă pretindea că în virtutea contractelor de arendă este obligată să îşi execute în natură
obligaţia de plată a preţului arendei conform art. 2 din contracte, în timp ce din întâmpinarea depusă la dosar, recurenta pârâtă pretindea că obligaţia ce urmează a se executa cu prioritate este aceea de a i se plăti contravaloarea cantităţii de 700 kg grâu/ha, pentru întreaga suprafaţă de teren arendată.
Pe de altă parte, intimata reclamantă a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că solicită obligarea pârâtei să îşi ridice în natură
o cantitate de 85 tone grâu, ca preţ al arendei pentru o suprafaţă de 122,2819 ha teren arendat, fară a indica şi perioada pentru care înţelege să execute în această întindere obligaţia sa de plată a preţului arendei.
Referitor la acelaşi aspect, prin întâmpinarea depusă la fond, recurenta pârâtă a obiectat şi cu privire la întinderea suprafeţei de teren arendată, aceasta susţinând că în realitate, din însumarea suprafeţelor de teren din cele 4 contracte de arendă, rezultă că a arendat intimatei reclamante o suprafaţă de 168,0638 ha teren arabil, susţinând în acelaşi timp că reclamanta îi datorează arenda pe o perioadă de 2 ani agricoli, respectiv 2001-2002 şi 2002-2003, ulterior acestei date intervenind rezilierea de drept a contractelor în virtutea unui pact comisoriu de ultim grad..
Instanţa de apel a lămurit doar modalitatea de executare a obligaţiei alternative de cătrc intimata reclamantă debitoare, statuând cu privire la executarca în natură a acesteia, potrivit art. 1027 C. civ. ca şi locul executării acestei obligaţii-domiciliul debitorului sau sediul intimatei-reclamante, însă nu a stabilit cantitatea de grâu pe care intimata reclamantă era obligată să o predea recurentei şi corelativ, pe carc aceasta este obligată să o ridice de la sediul său, lăsând neelucidate celelalte aspecte ce au generat litigiul de faţă şi care se vor evidenţia în cotinuare.
Acestea vizează cantitatea de grâu ce urma a fi ridicată de recurentă ca preţ al arendei şi prin a cărei predare intimata debitoare efectuează plata obligaţiei cu consecinţa stingerii acesteia, pentru ce perioadă această plată a arendei operează şi care este suprafaţa în raport de care se determină acest preţ al arendei, faţă de disputa părţilor cu privire la întinderea suprafeţei de teren agricol arendat.
In mod firesc, recurenta pârâtă s-a adresat instanţei ce a pronunţat decizia cu cererea privind lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului hotărârii prin care a solicitat a se stabili toate cele anterior arătate. In soluţionarea unei asemenea cereri (care se suprapune în acest caz cu o contestaţie la titlu ce ar putea avea acelaşi
obiect), instanţa de apel se putea prevala de administrarea oricăror probe de natură a conduce la soluţionarea acestei cereri cu care a fost învestită.
Curtea constată că recurenta pârâtă susţine cu deplin temei că instanţa de apel, soluţionând această cerere, a pronunţat o soluţie nemotivată, sens în care dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se verifică în cauză, după cum prin încheierea recurată, instanţa de apel nu a răspuns tuturor solicitărilor cu care a fost învestită prin cererea intimatei, ignorând şi dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care statuează în sarcina sa obligaţia de a cerceta întregul petit al unei acţiuni, sens în care se reţine în prezentul recurs şi incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Critica argumentată de recurentă din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu va putea fi primită, deoarece instanţa de apel s-a considerat învestită exact cu cererea pe care recurenta-pârâtă a formulat-o la data de 13 septembrie 2006, respectiv o cerere de lămurire a înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului hotărârii, conform art. 2811 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, conform art. 312 alin. (1) şi (3) cu referire la art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., întrucât în cauză este necesară administrarea de probe noi, sens în care instanţa de apel va pune în discuţia părţilor posibilitatea completării probatoriului chiar cu o expertiză agricolă de specialitate, dacă cercetarea reală a cererii o va impune, Curtea va admite recursul, urmând a casa în parte încheierea pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu de la 18 octombrie 2006, cu trimiterea cauzei aceluiaşi tribunal pentru rejudecarea cererii formulate de intimata-pârâtă privind lămurirea dispozitivului deciziei pronunţate în apel şi se vor menţine celelalte dispoziţii ale încheierii.
| ← Titluri de stat la purtător emise în 1941. Valorificare.... | înscrierea dreptului de proprietate în registrul de... → |
|---|
