Fidejusiune. Condiţii privind întinderea obligaţiei asumate de fidejusor. Garantarea dobânzilor obligaţiei principale. Aplicabilitatea art. 1657 C. civ.

C. civ., art. 1652, art. 1654, art. 1657

Fidejusiunea nu poate întrece ca întindere datoria debitorului şi nici nu poate fi făcută în condiţii mai oneroase, însă fidejusiunea nedeterminată a unei obligaţii principale se întinde la toate accesoriile acelei obligaţii -dobânzi - precum şi la cheltuielile necesitate de urmărirea silită.

C.A. Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, decizia nr. 1957 din 15 decembrie 2003 (P.R., nr. 5/2004, p. 99-100)

Notă: Beneficiul de discuţiune este un mijloc în baza căruia fidejusorul cere creditorului care s-a îndreptat cu urmărirea împotriva sa, să urmărească în primul rând bunurile debitorului, şi numai dacă nu va fi îndestulat, să-l urmărească pe el.

Beneficiul de diviziune permite fidejusorului să ceară creditorului ca urmărirea să se dividă între toţi fidejusorii.

în speţă, prin contractul de credit nr. 280 din 24 mai 2000, recurenta a acordat un împrumut bancar în sumă de 10.000.000.000 lei debitoarei SC

A. 96 Bucureşti, rambursarea acestuia fiind garantată cu garanţii imobiliare şi mobiliare aparţinând debitoarei SC L. SA conform contractului de ipotecă nr. 280/A din 24 mai 2000 şi contractului de gaj nr. 280/B din 24 mai 2000. S-au încheiat şi contractele de cauţiune nr. 240/A din 24 mai 2000 si 280/B din 24 mai 2000, contracte prin care fidejusorul s-a obligat să execute obligaţiile formulate, renunţând la beneficiul de discuţiune şi de diviziune, în cazul în care debitoarea nu rambursează la termen datoria contractată.

Din contractele enumerate a rezultat că s-au constituit garanţii pentru creditul în sumă de 10.000.000.000 lei şi dobânzile aferente.

Prin contractul de cauţiune nr. 280 din 14 noiembrie 2001, fidejusorul s-a obligat să garanteze în favoarea B.C.R. - Sucursala Ialomiţa creditul în sumă de 10.000.000.000 lei plus dobânzile aferente, conform contractului de credit nr. 280 din 24 mai 2000, în solidar cu debitorul.

Or, potrivit art. 1652 C. civ., cel ce garantează o obligaţie se leagă către creditor de a îndeplini însăşi obligaţia pe care debitorul nu o îndeplineşte, obligaţia, în cazul dedus judecăţii incluzând şi cuantumul dobânzilor aferente creditului.

De asemenea, din definiţia conţinută de Legea nr. 58/1998 rezultă că prin creditul acordat se înţelege atât plata sumei de bani cu titlu de împrumut, cât şi dobânda aferentă acesteia.

Este de principiu că, potrivit art. 1654 C. civ., fidejusiunea nu poate întrece ca întindere datoria debitorului şi nici nu poate fi făcută în condiţii mai oneroase, însă, potrivit art. 1657 C. civ., fidejusiunea nedeterminată a unei obligaţii principale se întinde şi la toate accesoriile acelei obligaţii -dobânzi - precum şi la cheltuielile necesitate de urmărirea silită.

Or fidejusorul a stipulat expres în contract cu privire la dobânzi şi nu a constituit garanţia numai pentru o parte din datorie, nerezervându-şi şi dreptul de a garanta numai suma împrumutată nu şi dobânzile aferente.

în consecinţă, recursul a fost admis, s-a modificat în parte sentinţa atacată în sensul că s-a admis contestaţia formulată de creditoarea B.C.R. şi s-a dispus înscrierea acesteia în tabelul creanţelor.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fidejusiune. Condiţii privind întinderea obligaţiei asumate de fidejusor. Garantarea dobânzilor obligaţiei principale. Aplicabilitatea art. 1657 C. civ.