Interpretarea contractului. Contract de credit bancar. Caracter executoriu. Necesitatea învestirii cu formulă executorie
| Comentarii |
|
C. civ., art. 977 C. proc. civ., art. 330 Legea nr. 58/1998, art. 56 alin. (2) şi (3)
Art. 977 C. civ. prevede faptul că interpretarea convenţiilor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu în sensul literal al termenilor.
Conform art. 56 alin. (2) din Legea nr. 58/1998, Legea bancară, contractele de credit bancar, precum şi garanţiile reale şi personale,
constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri executorii. Cu toate acestea, contractul de credit trebuie să fie investit cu formulă executorie, obligaţie care rezultă din art. 56 alin. (3) din Legea nr. 58/1998.
I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 84 din 15 ianuarie 2004
(B.J. — bază de date)
Prin acţiune, Banca D.F. SA a solicitat instanţei învestirea cu formulă executorie a contractului de fidejusiune, încheiat la 26 octombrie 1998, între
B.V., acţionar principal al SC R. SA, în calitate de fidejusor şi reclamantă, prin care acesta se obliga să achite datoriile societăţii provenind din derularea contractului de asociere în participaţiune nr. 9 din 25 ianuarie 1996.
Prin încheierea nr. 2476 din 23 martie 2001, Judecătoria Cluj Napoca a dispus respingerea cererii formulată de Banca D.F. S.A., cu motivarea că acea convenţie nu constituie contract de credit bancar în sensul dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 58/1998.
Tribunalul Cluj prin decizia 756/R/C din 20 mai 2002 a admis recursul formulat de Banca D.F., a modificat hotărârea şi în fond a dispus investirea cu formulă executorie a convenţiei din 26 octombrie 1998.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că prin convenţie s-a garantat executarea contractului de asociere în participaţiune din 1996.
Prin recursul în anulare declarat în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., se susţine că decizia de mai sus este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea esenţială a legii, întrucât pentru a se dispune învestirea cu formulă executorie a convenţiei, trebuia să existe un contract de credit bancar, ori contractul de asociere în participaţiune nu reprezintă un astfel de act în sensul dispoziţiilor art. 376 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 56 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 58/1998.
Recursul în anulare declarat este nefondat, convenţia de asociere în participaţiune, aşa cum se subliniază chiar prin recursul în anulare, conţine obligaţii reciproce fiind un contract sinalagmatic.
Interpretarea convenţiilor se face potrivit art. 977 C. civ. după intenţia comună a părţilor contractante. în cauză, voinţa reală a acestora a fost de a încheia un contract de credit indiferent de numele pe care acestea au înţeles să-l dea convenţiei. în consecinţă, contractul de asociere în participaţiune perfectat cu creditoarea SC R. este un contract comercial, părţile fiind societăţi comerciale, iar conţinutul se întemeiază pe dispoziţiile codului comercial.
Prin convenţia încheiată la 26 octombrie 1998 între B.V. în calitate de acţionar majoritar al SC R. SA şi bancă se prevede că pentru stingerea da
toriei rezultate din contractul de asociere, vor fi folosite toate disponibilităţile băneşti deţinute de B.V.
Deci prin convenţie s-a garantat executarea contractului de asociere în participaţiune şi, potrivit art. 56 alin. (2) din Legea nr. 58/1998, contractele de credit bancar, precum şi garanţiile reale şi personale constituite în scopul garantării creditului bancar constituie titluri executorii, situaţie pe care legal instanţa a avut-o în vedere când a dispus investirea cu formulă executorie a convenţiei. Astfel fiind, recursul în anulare a fost respins ca nefondat.
| ← Împrumut. Fidejusiune. Invocarea beneficiului de discuţiune.... | Fidejusiune. Condiţii privind întinderea obligaţiei asumate... → |
|---|
