Contract de întreţinere. Reziliere solicitată de întreţinut. Refuzul de a accepta întreţinerea şi plecarea de acasă. Respingere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă, decizia nr. 843 din 24 februarie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 17522/22.12.2010, pronunţată de Judecătoria Clui-Napoca, s-a admis cererea formulată de reclamantul F.S., în contradictoriu cu pârâţii A.I. şi A.M. şi în consecinţă:
S-a dispus rezilierea contractului de întreţinere încheiat între reclamant şi pârâţi la data de 28 iunie 1996, pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate de pârâţi.
S-a dispus restabilirea situaţiei anterioare, prin radierea dreptului de proprietate al pârâţilor din CF nr. 1953 Feleac şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului.
S-a dispus evacuarea necondiţionată a pârâţilor din imobilul situat în loc. Feleacu, jud. Cluj.
A obligat pârâţii la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11215,55 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu de expert şi avocaţial.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei următoarele:
„În fapt, la data de 26 iunie 1996, între reclamant şi pârâţi s-a perfectat un contract de întreţinere în favoarea reclamantului, cu menţinerea dreptului de uzufruct viager asupra imobilului casă de locuit compusă din 2 camere, bucătărie, hol, spaiţ, obiectul acordului de voinţă fiind casa de locuit, 1 bucătărie de vară, grajd cu şură şi grădină în suprafaţă de aproximativ 2.200 mp, teren extravilan în suprafaţă de 4.600 mp precum şi acţiunile pe care le deţine pentru suprafaţa de 3,5 ha livezi la Palacsayi Cluj.
Prin acest contract de întreţinere, pârâţii s-au obligat, în schimbul imobilelor anterior menţionate, să îi presteze petentului o întreţinere completă, cu toate cele necesare traiului, asigurarea de servicii medicale şi medicamente în caz de nevoie, iar la deces să fie înmormântat conform obiceiului locului. Obligaţiile de întreţinere la care s-au angajat întreţinătorii trebuiau să fie o prestaţie succesivă, cel puţin cu privire la alimentaţie, medicamente, toate cele necesare traiului.
Ampla probaţiune administrată în cauză, în special cea testimonială a relevat împrejurarea că după 2-3 ani de relativă înţelegere între părţi şi îndeplinire a obligaţiilor asumate contractual, pârâţii nu au mai înţeles să facă acelaşi lucru, ignorând că deţin doar nuda proprietate asupra imobilelor şi că le incumbă sarcini periodice cu privire la ruda lor. Ba mai mult decât atât, prin comportamentul lor faţă de reclamant, l-au determinat pe acesta să-şi părăsească domiciliul la 22.06.2008, nu i-au restituit bunurile şi nu s-au deranjat să încerce să-şi onoreze în vreun fel obligaţiile pe durata lipsei lui.
Întreţinerea presupune prestaţii zilnice pe larg explicitate de reclamant pe parcursul procesului, pe care pârâţii au ales să le ignore, contrar scopului urmărit de petent la
momentul perfectării contractului. Acesta a fost mobilul său, scopul urmărit, dată fiind vârsta înaintată nevoile specifice, gradul de rudenie dintre părţi.
Este mai presus de orice dubiu că pârâţii au nesocotit clauzele contractuale, l-au neglijat pe reclamant, nu i-au prestat întreţinerea zilnică la care s-au angajat, i-au reţinut pensia, pârâtul a fost aspru şi chiar violent, îmbunătăţirile aduse imobilului vizând exclusiv propriul lor confort.
Pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia esenţială de a presta reclamantului întreţinerea zilnică. Or, acest fapt, echivalează cu neîndeplinirea de către parat a unei obligaţii contractuale esenţiale.
Procedând in acest mod abuziv, paraţii au dat dovada de vădita rea credinţa, de neîndeplinirea obligaţiilor corelative asumate prin convenţie.
Neexecutarea de către paraţi a obligaţiilor contractuale a determinat imposibilitatea obţinerii rezultatului urmărit, fapt ce l-a determinat a proceda la solicitarea rezilierii contractului, pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor paraţilor.
Conform prevederilor art. 1020 C.civ., condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz că una din părţi, nu îndeplineşte angajamentul său, iar potrivit art. 1021 C.civ.: „In acest caz, contractul nu este desfiinţat de drept. Partea în privinţa căreia nu s-a executat, are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea cu daune interese.”
Instanţa este chemată să se pronunţe dacă obligaţiile asumate de către părţile contractante prin contractul în discuţie, care în conformitate cu prevederile art. 969 C.civ., reprezintă legea părţilor, au fost respectate de acestea, în vederea stabilirii consecinţelor juridice ce decurg din acestea.
Probaţiunea cu înscrisuri şi îndeosebi cea cu martori administrată în dosar a relevat împrejurarea că debitorii obligaţiei de a face, respectiv pârâţii nu şi-au onorat obligaţiile esenţiale asumate cu privire la serviciul ce face obiectul acordului lor de voinţă.
În speţă sunt îndeplinite condiţiile pentru promovarea unei acţiuni în pronunţarea rezilierii unui contract, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 1020 şi urm. C. civ.
Acţiunea în rezilierea unui contract poate fi introdusă numai de partea care şi-a executat obligaţiile contractuale ori este gata să şi le execute.
In acest context, instanţa a reţinut că petentul a îndeplinit întocmai aceasta obligaţie contractuala, transmiţând nuda proprietatea supra imobilelor ce fac obiectul acordului lor de voinţă, in condiţiile agreate convenţional. Dovada îndeplinirii întocmai si la termen a acestei obligaţii contractuale ce i-a incumbat rezulta din documentele depuse in probaţiune. Reclamantul şi-a îndeplinit întru-totul obligaţiile asumate prin acest contract.
Neexecutarea obligaţiilor contractuale asumate se datorează culpei pârâţilor, aceştia cu intenţie şi în cunoştinţă de cauză nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale asumate, susţinerile lor în apărare fiind conjuncturale, nedovedite conform art. 1169 din Codul civil.
Ca atare, se justifică întrutotul sancţiunea rezilierii contractului, din culpa exclusiva a paraţilor.
În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 969 C.civ.: conform cărora„ Convenţiile legal făcute au putere de lege intre părţile contractante”, respectiv ale art. 970 care impun ca acestea să fie executate cu bună credinţă.
În consecinţă, s-a dispus rezilierea contractului de întreţinere încheiat între reclamant şi pârâţi la data de 28 iunie 1996, pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate de pârâţi; restabilirea situaţiei anterioare, prin radierea dreptului de proprietate al pârâţilor din CF nr. 1953 Feleac şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului, precum şi evacuarea necondiţionată a pârâţilor din imobilul situat în loc. Feleacu, nr. 678, jud. Cluj, aceştia rămânând fără vreun titlu locativ.
In temeiul art. 274 C.pr.civ., pârâţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11215,55 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu de expert şi avocaţial, aceştia fiind în culpă procesuală”.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, pârâţii A.I. şi A.M., considerat ca fiind apel, raportat la expertiza de evaluare efectuată la fond, din care rezultă că valoarea tuturor imobilelor (la construcţii nu s-au avut în vedere investiţiile efectuate de
către pârâţi) este de 435.850 lei, solicitând ca, în urma rejudecării cauzei, raportat la probele administrate, să se respingă acţiunea ca fiind neîntemeiată.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul se opune admiterii apelului, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 438/A/18.10.2011, a admis apelul declarat de apelanţii A.M. şi A.I., a schimbat în totalitate sentinţa apelată, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantului; nu au fost acordate cheltuieli de judecată în apel.
Motivând decizia, Tribunalul a reţinut următoarele:
„Din lecturarea acţiunii introductive, rezultă că reclamantul urmăreşte rezilierea contractului de întreţinere încheiat sub semnătură privată în 28 iunie 1996 pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate de către întreţinători, în sensul că după 2-3 ani de la data încheierii actului, a ajuns să fie dat la o parte, fiind nevoit să îşi spele singur hainele, pârâta gătind doar pentru membrii familiei ei, iar când trebuia să ia masa i se dădea numai pâine cu untură, pârâţii mâncând pe ascuns şi ferindu-se de acesta.
Deşi putea să folosească imobilul după bunul său plac, în virtutea dreptului de uzufruct, pârâţii i-au lăsat o singură cameră, fără televizor, neavând acces la baie.
În ciuda obligaţiilor asumate, pârâţii i-au luat şi pensia, acceptând să le-o dea pe motiv că pârâtul îl ameninţa cu bătaia, nu a mai vrut să-i restituie buletinul pentru a-şi ridica banii, recuperându-l cu ocazia alegerilor, când şi-a manifestat dreptul de vot.
Şi banii câştigaţi din prestarea de munci pe la vecini îi erau luaţi şi, cu toate acestea, când cerea bani din propria pensie că să-şi cumpere anumite lucruri era refuzat.
Se mai invocă consumul de băuturi alcoolice de către pârât, căruia nu-i ajungeau banii, imposibilitatea de a ieşi singur şi de a fi vizitat de rude.
Din momentul plecării nu i s-a mai acordat întreţinere, în după masa plecării de la domiciliu trecând pe la poştaşul din sat, B.L., căreia i-a spus că nu se mai întoarce acasă deoarece nu mai poate suporta regimul la care e supus.
Din interogatoriul luat reclamantului rezultă că acesta s-a adresat pârâţilor în 1996, fiind singur şi neavând nimic, nici îmbrăcăminte nici mâncare, imobilul fiind neîngrijit, imobil în care aceştia au investit pentru a avea condiţii de viaţă cât mai bune, cheltuielile cu utilităţile fiind suportate de către aceştia.
De asemenea, a recunoscut că după ce a dispărut de acasă, pârâţii au solicitat ajutorul poliţiei şi, în cele din urmă, s-au deplasat la Apahida, chemându-l acasă şi că în urmă cu aproximativ 5 ani, când a plecat de acasă 2 zile la cabana unui vecin, a fost urmare a unui scandal, fiind în stare de ebrietate şi sancţionat de poliţie.
A mai arătat că este real că la momentul realizării expertizei a fost rugat de pârâţi să rămână acasă, dar a răspuns că nu poate pentru că nu îl lasă verişoara, în condiţiile în care a plătit pentru proces şi vrea banii înapoi.
În interogatoriul luat, pârâţii recunosc că reclamantul a folosit doar o cameră, restul imobilului fiind folosit de aceştia şi că buletinul s-a aflat în posesia lor pentru o perioadă scurtă de timp, recunoscând că de îmbunătăţiri a beneficiat în primul rând familia lor şi că, în ultima perioadă nu au prestat nici un fel de întreţinere.
Din declaraţiile martorilor propuşi de către reclamant, respectiv C.G. rezultă că toate informaţiile în ceea ce priveşte prestarea întreţinerii le ştie de la reclamant, cunoscând doar că locuia într-o bucătărie, unde dormea şi mânca şi nu avea televizor, pârâtul fiind cunoscut ca şi consumator de băuturi alcoolice, ca tot omul, neauzind ca acesta să fie violent. După dispariţia de la domiciliu, a fost căutat de poliţie şi de pârâţi timp de 10 zile, reclamantul neavând bani niciodată, iar după momentul plecării lumea spunea că doreşte să se spânzure din cauza tratamentului aplicat de pârâţi.
Martora B.M. cunoaşte, de asemenea, aspecte legate de obligaţiile de întreţinere doar de la reclamant, de la săteni a aflat că reclamantul ar fi fost bătut şi alungat din casă şi că avea voie să meargă la biserică singur, dar la lucru nu, ci doar însoţit de pârât, descriindu-l pe acesta ca o persoană periculoasă care a ameninţat-o pe martoră.
Declaraţiile martorului B.V. şi O.I. vizează modalitatea în care este îngrijit reclamantul de actuala nepoată, bătrânul înviind de când a venit din Feleac, reclamantul relatându-i primului martor că mai bine moare decât să se întoarcă în comuna Feleac. Cel de
al doilea a declarat că pârâţii l-au căutat pe reclamant dar nu i-au adus nici măcar bomboane de un leu.
În contraprobă, martorul pârâţilor, D.O.A., în calitate de prieten de 4 ani cu fata pârâţilor, a relatat că îl cunoaşte pe reclamant, care nu i s-a plâns, mergând singur la biserică şi în sat la lucru, văzându-l de mai multe ori personal, iar cu ocazia efectuării expertizei a fost întrebat de pârât de ce nu doreşte să se întoarcă acasă, răspunsul fiind că ar trebui să restituie bani persoanei la care stă în prezent (chestiune recunoscută în interogatoriu). Pârâtul consumă alcool din când în când, dar cu măsură.
Martora R.A., în calitate de vecină a părţilor, ştie că reclamantul a convieţuit bine cu pârâţii, văzându-l pe reclamant tot timpul aranjat, tot satul ştiind acest lucru. Acesta consuma alcool, din când în când, însă atunci când consuma era foarte agresiv verbal, într-o noapte când pârâtul era de serviciu, pârâta venind cu copiii la ea în casă, cerându-i ajutor deoarece reclamantul era beat şi vroia să le omoare. O dată, după ce s-a îmbătat, reclamantul a dispărut de acasă, pârâţii căutându-l peste tot şi găsindu-l la o cabană unde dormea (aspect recunoscut în interogatoriu de către pârât), chiar şi soţia reclamantului când trăia s-a plâns de comportamentul soţului său deoarece îl trimitea în târg să cumpere porci şi venea fără porci şi fără bani.
Gura satului spune că ar dori să se întoarcă, dar verişoara nu îl lasă, cerându-i bani. De asemenea, a precizat că pârâtul nu consumă frecvent alcool şi nu provoacă scandal, reclamantul ajutând pe unii săteni la munci când era solicitat, primind bani, prestând şi împreună cu pârâtul munci, împărţind banii.
Celălalt martor al pârâţilor, N.G., în calitate de consătean al părţilor, a declarat că reclamantul era bine îngrijit, văzându-l însoţit de familia nepoatei sale, pârâta, când mergeau la biserică şi la lucru, din sat auzind că reclamantul obişnuia să consume alcool, ocazie cu care făcea scandal în familie, având bani probabil din pensia proprie şi mai mergea la lucru la alţii. A mai auzit de la săteni că a plecat din Feleacu pentru că nu ar fi fost tratat corespunzător. Pe pârât nu l-a văzut beat niciodată şi nu este o persoană agresivă, reclamantul neumblând singur prin sat, ci doar însoţit de pârât.
Din oficiu, Tribunalul a apreciat necesară audierea martorei B.L. la care a făcut referire reclamantul în acţiunea introductivă, aşa cum s-a precizat anterior.
Aceasta a învederat instanţei că până în 2008, în calitate de factor poştal, a frecventat domiciliul părţilor, ducând pensia reclamantului, ocazie cu care nu a constatat că ar fi neînţelegeri, în casă fiind linişte, curăţenie, nesurprinzându-le pe părţi certându-se, părea o situaţie normală. De regulă, când ducea pensia reclamantului, era de faţă şi apelantul, dar nu întotdeauna, lăsând efectiv banii pe masa din faţa acestuia.
Într-o zi de duminică, în cursul anului 2008, intimatul i-a cerut banii de pensie deoarece dorea să plece la o nepoată de-a sa pentru că s-a certat cu apelanţii şi pentru că nu-i avea asupra sa a fost rugată să-l lase să doarmă în grădină, dar l-a găzduit în casă. Nu i s-a părut ca fiind speriat la momentul când a vizitat-o şi nu l-a sunat pe pârât pentru că reclamantul a declarat că nu vrea să se întoarcă acasă. A mai arătat că intimatul se plimba singur prin sat în timpul săptămânii, iar duminica mergea în mod frecvent la biserică, tot singur, iar pe pârât nu l-a văzut în stare de ebrietate şi nici nu ştie ca acesta să fie violent, agresiv faţă de intimat.
După părăsirea domiciliului, martora a arătat că a fost vizitată de reclamant şi nepoata sa pentru a-i propune să participe în calitate de martoră la procesul pe care îl va intenta, fiind căutată şi a doua oară în acest sens, martora refuzând categoric de fiecare dată.
Din declaraţiile expuse pe scurt (de remarcat că declaraţiile martorilor reclamantului se bazează în esenţă pe ceea ce se spune în sat şi nu pe percepţia proprie) coroborate cu răspunsul la interogatoriu, Tribunalul concluzionează în sensul că pârâţii şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale din perspectiva motivelor invocate de reclamant, acesta fiind persoana care a părăsit domiciliul şi a refuzat prestarea întreţinerii, reîntoarcerea la domiciliu fiind împiedicată de achitarea unor sume de bani verişoarei sale, la care a stat, deşi apelanţii s-au oferit să le plătească, aşa încât nu se poate reţine vreo culpă în sarcina acestora.
Drept urmare, Tribunalul a admis apelul cu consecinţa schimbării sentinţei în sensul respingerii acţiunii. Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate”.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul F.S., solicitând, ca în baza art. 312 alin. 1 şi 3 C.pr.civ., să se admită recursul, să se rejudece cauza cu consecinţa respingerii apelului şi a păstrării hotărârii instanţei de fond ca legală şi temeinică. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a reprodus dispozitivul deciziei recurate, precum şi, în esenţă, considerentele avute în vedere de Tribunal la pronunţarea soluţiei sale, apreciindu-se că hotărârea instanţei de apel este nelegală, prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C.pr.civ.
Conform motivului prevăzut de pct. 7 al art. 304 C.proc.civ., este vorba despre nelegalitate "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Având în vedere motivarea soluţiei date de către instanţa de apel, recurentul consideră că aceasta nu corespunde exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 261 C.proc.civ., lipsind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, raportat la capetele de cerere formulate, hotărârea fiind neîntemeiată privită prin prisma art. 304 pct. 7 C.proc.civ.
Pe de altă parte, în conformitate cu jurisprudenţa CEDO, o hotărâre judecătorească care nu este suficient motivată duce la concluzia că cererea pe care a "soluţionat-o" nu a fost examinată în mod echitabil şi că au fost încălcate dispoziţiile art.6.1 din Convenţie (hotărârea CEDO din 28.04.2005, cauza Albina c. României ).
Din conţinutul deciziei nu rezultă o motivare clară, precisă, care să se raporteze la toate probele administrate în cauză şi care să răspundă în fapt şi în drept la pretenţiile formulate.
Raţionamentul instanţei de apel nu este întemeiat pe analiza tuturor probelor administrate în cauză, astfel încât nu poate conduce în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.
Conform motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., este vorba despre nelegalitate "când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Instanţa de apel a reţinut pe baza unei simple prezumţii faptul că apelanţii s-au oferit să plătească unele sume de bani pe care recurentul le-ar fi datorat "verişoarei", în lipsa vreunor probe.
Tot în motivarea recursului a fost reprodus dispozitivul sentinţei civile nr. 17522/22.12.2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca, arătându-se că prin contractul de întreţinere intimaţii-pârâţi s-au obligat, în schimbul imobilelor descrise în acesta, să presteze o întreţinere completă, cu toate cele necesare traiului, asigurarea de servicii medicale şi medicamente în caz de nevoie, iar la deces, să îl înmormânteze pe recurent conform obiceiului locului.
Obligaţiile de întreţinere la care s-au angajat întreţinătorii trebuiau să fie o prestaţie succesivă, cel puţin cu privire la alimentaţie, medicamente, toate cele necesare traiului, dar lucrurile nu au stat aşa după un timp de la data la care aceştia s-au mutat cu recurentul. După o perioadă întreţinătorii au uitat cu totul de obligaţiile pe care şi le-au asumat, comportându-se tot mai rău faţă de recurent, lucru dovedit prin administrarea unui vast probatoriu la instanţa de fond.
Noţiunea de întreţinere include multiple prestaţii, iar pe lângă prestaţia materială (asigurare de alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, tratament medical) şi o componentă psihologică dată de caracterul personal (intuitu personae) al contractului de întreţinere, se întemeiază, In realizarea conţinutului său economic, pe un raport de încredere şi apropriere.
Din ansamblul probatoriului testimonial administrat, atât în faţa primei instanţe, cât şi a instanţei de apel, a rezultat că pe parcursul derulării raporturilor contractuale între părţi au intervenit certuri generate în principal de neasigurarea de către intimaţii-pârâţi a îngrijirii zilnice la care s-au angajat, de comportamentul acestora faţă de recurent.
Aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, intimaţii-pârâţi nu şi-au respectat obligaţiile de întreţinere şi îngrijire zilnică a recurentului pe care şi le-au asumat prin contract şi prin conduita manifestată, intimaţii întreţinători creându-i recurentului o
stare de disconfort fizic şi psihic şi determinându-l să părăsească locuinţa şi să caute adăpost în altă parte, la nepoata sa, M.A..
În expunerea motivelor de recurs recurentul a reprodus pasaje din considerentele sentinţei instanţei de fond, apreciind că în mod cu totul greşit a reţinut instanţa de apel faptul că pârâţii şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale din perspectiva motivelor invocate de reclamant, acesta fiind persoana care a părăsit domiciliul şi a refuzat prestarea întreţinerii, reîntoarcerea la domiciliu fiind împiedicată de achitarea unor sume de bani verişoarei sale, la care a stat, deşi apelanţii s-au oferit să le plătească, aşa încât nu se poate reţine vreo culpă în sarcina acestora.”
De asemenea, recurentul consideră că depoziţia martorei audiată în faţa instanţei de apel nu este de natură să răstoarne soluţia instanţei de fond.
Aşa cum s-a arătat mai sus, în sarcina recurentului, nu se poate reţine vreo culpă, întreruperea raporturilor dintre părţi datorându-se culpei întreţinătorilor prin neexecutarea obligaţiei de întreţinere şi nu culpei beneficiarului întreţinerii, prin refuzul nejustificat de a primi întreţinerea cuvenită.
Recurentul a arătat că a menţionat succint starea de fapt pentru a demonstra faptul că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâţii A.I. şi A.M. au solicitat respingerea recursului reclamantului şi menţinerea deciziei ca fiind legală şi temeinică, cu motivarea că decizia Tribunalului Cluj este în concordanţă cu probele administrate în cauză.
Recursul este ne fondat.
La termenul de judecată din data de 24.02.2012 Curtea, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii parţiale a motivelor de recurs prin care se critică decizia recurată sub aspectul netemeinicie sale, excepţie care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:
Departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel, memoriul de recurs conţine, aproape în cvasitotalitatea sa, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalităţii deciziei instanţei de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare a probaţiunii administrate şi o expunere a relaţiilor aparent tensionate dintre părţi.
Se constată, aşadar, de către Curte că, în cauză, îşi găseşte incidenţă excepţia inadmisibilităţii acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepţie fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conţin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluţiei istoricului cauzei, ale relaţiilor dintre recurent şi intimaţi, ale stării de fapt, ale probaţiunii administrate în cauză, etc., precum şi a acelor motive prin care se susţine că instanţa de apel nu s-a raportat la toate probele administrate în cauză şi nu a analizat toate probele administrate în cauză.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În consecinţă, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanţe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, ale raporturilor dintre părţi, ori care să tindă la o reapreciere a probaţiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanţa de recurs fiind ţinută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanţe şi fiind obligată de a se abţine de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Aşa fiind, Curtea constată că excepţia inadmisibilităţii, invocată de instanţă, din oficiu, la termenul de judecată din 24.02.2012, este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecinţa neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, respectiv, prin care se expune starea de fapt a cauzei, se reproduce istoricul relaţiilor tensionate dintre părţi şi se invocă neanalizarea de către instanţa de apel a tuturor probelor administrate în cauză.
Referitor la motivul de recurs afirmativ întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ., Curtea constată că acesta nu este incident în cauză, întrucât hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, fiind motivată pertinent, printr-o reproducere exhaustivă a ansamblului probaţiunii testimoniale administrate în cauză, coroborat cu interogatoriul reclamantului, considerentele expuse în decizia recurată corespunzând pe deplin cerinţelor de exigenţă impuse de art. 261 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ.
Câtă vreme soluţia instanţei de apel a fost pertinent şi exhaustiv argumentată, prin trimiteri ample la probele administrate în cauză, în deplin acord cu dispoziţiile art. 261 alin. 1 C.pr.civ., reclamantul recurent nu poate susţine că cererea sa nu a fost examinată în mod echitabil şi că astfel au fost încălcate dispoziţiile art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea constată, aşadar, că în cauză nu se poate reţine încălcarea art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pretenţiile reclamantului fiind legal şi echitabil analizate de către instanţa de apel.
În ceea ce priveşte motivul de recurs care, afirmativ, s-ar circumscrie pct. 9 al art. 304 C.pr.civ., Curtea constată următoarele:
Recurentul a susţinut că în cauză ar fi incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., pe motiv că instanţa de apel şi-a bazat soluţia pe simple prezumţii.
Curtea constată că această susţinere a recurentului este nefondată, câtă vreme, soluţia instanţei de apel s-a bazat, în principal, pe probele testimoniale administrate în cauză (martorii C.G., B.M., B.V., O.I., D.O.A., R.A., N.G.), precum şi pe propriile afirmaţii ale reclamantului, făcute cu ocazia interogatoriului ce i-a fost luat, afirmaţii conform cărora reclamantul este cel care s-a adresat pârâţilor în anul 1996, solicitându-le practic ajutorul, întrucât, reclamantul era singur şi nu avea nimic, nici îmbrăcăminte, nici mâncare, imobilul era neîngrijit, etc.
Chiar şi în ipoteza în care în cauză nu ar fi fost administrate probe testimoniale, pe baza cărora instanţa să fi stabilit starea de fapt a cauzei, instanţa de apel ar fi avut posibilitatea, prin prisma art. 1199 - 1203 C.civ., să îşi întemeieze convingerea proprie şi, implicit, soluţia pe care a pronunţat-o pe prezumţii legale.
Este ştiut faptul că întreţinerea, sub imperiul Codului civil în vigoare la data încheierii contractului de întreţinere dintre părţi, era un contract nenumit, consensual, sinalagmatic, translativ de proprietate şi intuitu personae şi care valabil încheiat dădea naştere la obligaţii atât în sarcina întreţinutului, cât şi în sarcina întreţinătorului.
Obligaţiile întreţinutului constau în a transmite întreţinătorului bunul convenit în schimbul întreţinerii, de a transfera proprietatea bunului la întreţinător, de a preda bunul, de a garanta pentru evicţiune şi pentru viciile ascunse ale lucrului.
În ceea ce îl priveşte pe întreţinător, obligaţia principală a acestuia era aceea de a asigura prestarea întreţinerii care, este, în esenţă, o obligaţie de a face ce se execută zi cu zi, termenele de executare, de zi cu zi, având caracter esenţial în sensul dispoziţiilor art. 1079 pct. 3 C.civ., debitorul fiind de drept în întârziere, motiv pentru care creditorul întreţinerii poate cere rezoluţiunea în caz de neexecutare, fără ca instanţa de judecată să poată acorda debitorului întreţinerii vreun termen de graţie pentru plată.
Fiind o convenţie sinalagmatică, nenumită, întreţinerea intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 1020 C.civ., potrivit cărora, condiţia rezolutorie este subînţeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice, în cazul în care una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său.
Prin esenţa ei, rezoluţiunea presupune o neexecutare culpabilă a obligaţiilor asumate.
În afară de cazul în care părţile rezoluţionează convenţia de întreţinere de comun acord, nu orice neexecutare poate duce la rezoluţiune, ci doar aceea care este culpabilă.
Rezoluţiunea nu poate fi dispusă, la cererea creditorului întreţinerii, adică a întreţinutului, pe motiv că întreţinătorul nu şi-a executat obligaţiile asumate prin contractul de întreţinere, în cazul în care se dovedeşte, prin probele administrate în cauză, că executarea întreţinerii nu a fost posibilă datorită refuzului creditorului de a primi întreţinerea ce i se cuvenea, ori datorită împiedicării debitorului întreţinerii, de către întreţinut, de a-şi executa obligaţia de întreţinere.
Or, starea de fapt stabilită de către instanţa de apel pe baza ansamblului probaţiunii stabilită în cauză - stare de fapt la care instanţa de recurs este obligată să se raporteze, şi care nu poate fi schimbată în recurs, dat fiind că dispoziţiile art. 304 pct. 10 şi 11 C.pr.civ. au fost abrogate, a relevat faptul că pârâţii întreţinători şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale din perspectiva motivelor invocate de reclamant, în timp ce reclamantul, creditor al obligaţiei de întreţinere a refuzat primirea şi prestarea întreţinerii, el fiind cel care a părăsit domiciliul, a refuzat să se reîntoarcă la domiciliu, pe motiv că este împiedicat de achitarea unor sume de bani verişoarei sale la care a stat, deşi, debitorii obligaţiei de întreţinere s-au oferit să plătească şi aceste sume de bani.
Drept urmare, Curtea constată că reclamantul recurent, creditor al obligaţiei de întreţinere, care a refuzat primirea întreţinerii de la întreţinătorii pârâţi, solicită, prin acţiunea pendinte, rezilierea unui contract de întreţinere, invocându-şi practic propria culpă, respectiv, el este în culpă pentru eventuala imposibilitate a pârâţilor întreţinători de a-şi executa obligaţia de întreţinere pe care şi-au asumat-o, întrucât el este cel care a refuzat prestarea întreţinerii.
Pe cale de consecinţă, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
În ceea ce priveşte acele motive din memoriul de recurs, prin care se critică direct sentinţa fondului, Curtea constată că acestea sunt inadmisibile, prin raportare la dispoziţiile art. 282 alin. 1 C.pr.civ., coroborat cu art. 299 alin. 1 C.pr.civ., ele fiind invocate în recurs cu nesocotirea principiului non omisso medio.
Aşa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse şi a prevederilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs. (Judecător Carmen Maria Conţ)
| ← Acţiune în evacuare. Contract de închiriere încheiat pe... | Suspendare facultativă. Neatârnarea în totul sau în parte a... → |
|---|
