Contract de vânzare-cumpărare cu privire la un imobil ce face obiectul legii nr. 10/2001, încheiat ulterior intrării ei în vigoare. Data de la care curge termenul de prescripţie pentru acţiunea în constatarea nulităţii absolute
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă, decizia nr.460 din 3 februarie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 355 din 21.03.2011 a Judecătoriei Dej, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.L..
S-a respins excepţia lipsei calităţii de persoană îndreptăţită de a solicita restituirea imobilului precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
S-a respins excepţia prescripţiei dreptului de a solicita constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.
S-a respins excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, excepţii invocate de către pârâţii S.S., S.C., S.C..
S-au respins excepţiile invocate de către pârâtul MUNICIPIUL DEJ a prescrierii dreptului de a solicita constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
S-a admis acţiunea reclamantei B.U.S., în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI DEJ, MUNICIPIUL DEJ, prin PRIMAR, S.S., S.C., S.C., pentru constatarea nulităţii absolute a actului şi în consecinţă:
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3502/07.08.2003 încheiat între CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI DEJ şi S.S. şi S.L. şi a actelor subsecvente acestui contract.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că imobilul în cauză a fost preluat abuziv de către Statul Român în temeiul Decretului 111/1951, potrivit sentinţei
civile 793/1972 dată în dosarul 1389/1972 a Judecătoriei Dej. Acest imobil a fost notificat sub nr. 386/13.11.2001, notificare depusă prin Biroul Executorului Judecătoresc S.A.
Raportat la aceste elemente esenţiale instanţa a apreciat că în cauză sunt incidente disp. art.25 al.1 din Legea 10/2001, republicată, care stipulează în mod expres "sub sancţiunea nulităţii absolute până la soluţionarea procedurii administrative şi după caz judiciare generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locaţia de gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea, locaţiunea, precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaş, schimbarea destinaţiei, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile, terenuri şi/sau construcţii, notificate potrivit prevederilor prezentei legi.”
În pofida acestui text de lege extrem de clar şi de precis, entitatea deţinătoare după data notificării şi înainte de finalizarea procedurilor administrative de soluţionare a notificării a procedat la înstrăinarea imobilului către pârâţii persoane fizice. Din această perspectivă apare superfluă analizarea excepţiilor invocate de către pârâţii Municipiul Dej şi pârâţii persoane fizice, aceste excepţii urmând a fi clarificate în cadrul procedurii de soluţionare a notificării depusă prin executorul judecătoresc. Nu sunt incidente în cauză nici disp. art.45 al.2 din Legea 10/2001 care prevăd că "actele juridice de înstrăinare inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare având ca obiect imobilele prevăzute la alin.1 lit.b sunt lovite de nulitate absolută, buna credinţă neputând fi invocată în aceste cazuri”. Desigur, acest text de lege vizează actele de înstrăinare ale imobilelor efectuate anterior momentului intrării în vigoare a Legii 10/2001 şi cu privire la acestea se poate pune în discuţie dreptul la acţiune în nulitate care se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii. Ceea ce nu este cazul în speţă, întrucât aşa cum s-a dovedit în cauză înstrăinarea imobilului a avut loc ulterior notificării depuse, şi înainte de soluţionarea în cadrul procedurilor administrative a acestei notificări.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a respins excepţiile invocate ca neîntemeiate şi a admis acţiunea reclamantei cu consecinţa constatării nulităţii absolute a actului de înstrăinare a imobilului.
Prin decizia civilă nr. 508 din 11 noiembrie 2011 de Tribunalul Cluj, s-au admis apelurile declarate de apelanţii pârâţi S.S., S.C., S.C. şi de apelantul pârât MUNICIPIUL DEJ, împotriva sentinţei civile nr. 355/21.03.2011 a Judecătoriei Dej, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că s-a admis excepţia prescripţiei şi în consecinţă, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.U.S., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul local al municipiului Dej, Municipiul Dej, S.S., S.C. şi S.C., menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei.
Analizând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate, a prevederilor legale incidente în speţă si a probelor administrate tribunalul a reţinut ca acestea sunt parţial fondate pentru următoarele considerente:
In ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei si excepţia lipsei de interes a acesteia, tribunalul a apreciat ca in speţă calitatea procesuala activa si interesul reclamantei decurg din existenta unei notificări formulate in temeiul Legii 10/2001 pentru imobilul in litigiu, notificare nesoluţionata pana in prezent .
In această calitate, reclamanta are interesul si pe cale de consecinţă calitatea procesual activa de a cere anularea contractului de vânzare-cumpărare, contract a cărei existenta împiedica restituirea in natura a imobilului.
In cadrul acţiunii de fata nu se analizează în fond aceasta notificare si nu se verifică dacă reclamanta este sau nu îndreptăţită la restituirea imobilului, asemenea verificări urmând a se face în procedura administrativa si judiciara prevăzuta de Legea 10/2001.
Scopul prezentei acţiuni este acela de a crea premisele juridice pentru restituirea in natura a imobilului din speţă, imobil ce face obiectul unei notificări nesoluţionate. Ca atare, câtă vreme notificarea nu este soluţionată irevocabil, reclamanta are calitatea procesual activa si interesul în formularea prezentei acţiuni.
Toate aspectele care ţin de solutia ce se va da notificării sale se vor analiza in procedura prevăzută de Legea 10/2001 si nu în prezenta acţiune care este o acţiune de drept comun .
In consecinţă, tribunalul a apreciat motivele de apel cuprinse la punctele II si III din apelul pârâţilor Samarean si motivele doi si trei din apelul Municipiului Dej ca neîntemeiate.
In ceea ce priveşte excepţia prescripţie dreptului la acţiune s-a retinut că în speţă această acţiune este prescrisa dar în baza altor texte de lege decât cele invocate de către apelanţi.
Astfel, contractul de vânzare-cumpărare atacat în speţă s-a încheiat în anul 2003. Ca atare, termenul de prescripţie reglementat de art. 45, 46 din Legea 10/2001 nu este aplicabil acestui contract, el fiind încheiat ulterior împlinirii acestui termen de prescripţie.
La acea dată nu era insa in vigoare textul de lege pe care reclamanta îşi întemeiază pe fond acţiunea, respectiv prevederile art. 21 alin. 5 din Legea 10/2001, prevederi legale introduse abia prin Legea 247/2005.
In august 2003 interdicţia de a înstrăinare a imobilelor cu destinaţia de locuinţă notificate de o persoană îndreptăţită era cuprinse in art. 44 din OUG 40/1999 text de lege abrogat prin Legea 71/2011.
Prin Legea 247/2005 o data cu introducerea textului de lege pe care reclamanta si-a întemeiat acţiunea s-a prevăzut un termen de prescripţie a acţiunilor în constatarea nulităţii absolute pentru contractele de vânzare-cumpărare de genul celui din speţă, încheiate în intervalul 14.02.2001 si intrarea in vigoare a Legii 247/2005.
Astfel, art. III din titlul I al Legii 247/2005 prevăd ca actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinaţia de locuinţă, încheiate după data de 14 februarie 2001 cu nerespectarea interdicţiei prevăzute de art. 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, şi care nu au fost atacate în instanţă în condiţiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, pot fi atacate la secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul notificat în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului titlu sau, după caz, de la data luării la cunoştinţă a încheierii contractului.
In speţă. aşa cum rezulta din motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a luat cunostiintă de situaţia juridica actuala a imobilului la data de 16.10.2009. Cererea de chemare în judecată a fost introdusa la data de 28.10.2010 cu depăşirea termenului de 1 an mai sus menţionat .Ca atare dreptul la acţiune este prescris.
Pe fondul cauzei a fost necesar să se sublinieze încă o dată că aspectele privind fondul notificării formulate în temeiul Legii 10/2001 urmează a se analiza în procedura prevăzută de aceasta lege.
In spetă, fondul cauzei vizează respectarea la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a textelor de lege care permiteau sau nu vânzarea unor asemenea imobile.
Reclamanta si-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 21 alin. 5 din Legea 10/2001. Aşa cum s-a arătat mai sus acest text de lege nu a existat pana în anul 2005 astfel că nu se poate retine nulitatea contractului din speţă pe acest text de lege întrucât acest fapt ar însemna o aplicare retroactiva a legi civile interzisa de art. 15 din Constituţie.
Contractul de vânzare-cumpărare din speţă intră însă sub incidenta interdicţiei prevăzute de art. 44 din OUG 40/1999 însă acţiunea pentru constatarea nulităţii absolute datorata încălcării acestei interdicţii de înstrăinare este prescrisă.
In consecinţă, reţinerea interdicţiei de înstrăinare invocata de către reclamantă nu este posibila în speţă raportat la art. 15 din Constituţie, iar valorificarea interdicţiei existente în anul 2003 si prevăzută de art. 44 din OUG 40/1999 nu mai este posibilă, termenul de prescripţie fiind împlinit.
Pentru contractele de vânzare-cumpărare încheiate după intrarea în vigoarea a Legii 247/2005 cu încălcarea art. 21 alin. 5 din aceasta lege nu se mai prevede un termen de prescripţie, dar aşa cum s-a arătat, acest text de lege nu este incident în speţă.
Pentru aceste considerente, în temeiul textelor de lege mai sus menţionate si a art. 296 C.pr.civ., tribunalul a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a admis apelurile declarate în speţă si a respins acţiunea ca prescrisă si ca nefondată. Apelanţii pâraţi nu au solicitat cheltuieli de judecată în speţă.
Împotriva acestei decizii, reclamanta B.U.S. a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanţei admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi precizată, motiv pentru care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului, reclamanta a învederat instanţei că în mod greşit instanţa de apel a admis excepţia prescripţiei la acţiune prin interpretarea în mod eronat a prevederilor art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999.
Instanţa de apel a făcut o gravă confuzie privind calcularea termenului special de prescripţie stipulat de prevederile Legii nr. 10/2001 modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 şi ale H.G. nr. 250/2007. Termenul de un an prevăzut de lege a fost prelungit succesiv, cu câte 3 luni prin O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001, însumând un interval de 18 luni, calculat de la momentul luării la cunoştinţă de către reclamantă a situaţiei juridice a imobilului notificat, 16.10.2009. Astfel, termenul limită al exercitării dreptului la acţiune a fost 16.04.2011, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la 28.10.2010, în termenul legal.
Momentele de la care încep să curgă termenele de prescripţie, prin raportare la prevederile legii speciale completată cu Legea nr. 247/2005, sunt: momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, 14.02.2001 sau momentul luării la cunoştinţă de situaţia juridică a imobilului notificat, în speţă luarea la cunoştinţă de existenţa contractului de vânzare-cumpărare. Astfel, termenul de prescripţie de 18 luni nu poate fi interpretat decât unitar, în sensul că acesta curge, nedefalcat, de la cele două momente menţionate.
Momentul luării la cunoştinţă de existenţa contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită echivalează, aşa cum indică legiuitorul, cu o repunere în termenul general de prescripţie, iar termenul de 18 luni a fost expres stipulat pentru evitarea unor stări de incertitudine prelungite în ceea ce priveşte raporturile juridice civile precum şi pentru asigurarea stabilităţii şi securităţii acestora.
Prin urmare, contractul de vânzare-cumpărare nr. 3.502 a fost încheiat între stat şi chiriaş la data de 07.08.2003, iar reclamanta a aflat această împrejurare la data de
16.10.2009, dată la care se solicită repunerea în termenul de prescripţie.
Art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999 nu este aplicabil în speţă deoarece nu suntem în prezenţa unui nou chiriaş în persoana pârâţilor, persoane fizice, deoarece aceştia aveau deja calitatea de chiriaşi în baza Legii nr. 112/1995.
În mod corect, instanţa de fond a indicat că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 precum şi cele ale art. 21 alin. 5 din acelaşi act normativ şi art. 21.1 din H.G. nr. 250/2007, care stipulează conduita pe care trebuie să o adopte entitatea investită cu soluţionarea notificărilor, respectiv indisponibilizarea imobilelor până la soluţionarea notificărilor.
În drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Pârâtul intimat MUNICIPIUL DEJ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate ca fiind legală şi temeinică.
În susţinerea poziţiei procesuale, pârâtul intimat a învederat instanţei că în mod corect tribunalul a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, potrivit art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005, astfel încât acţiunea civilă formulată de reclamantă a fost înregistrată cu depăşirea termenului prevăzut de lege.
Pârâţii intimaţi S.S., S.C. şi S.C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, învederând instanţei că, în mod legal, instanţa de apel a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, fiind lipsită de relevanţă faptul că aceasta a aflat de înstrăinarea imobilului doar la data de 16.10.2009. Astfel, acţiunea a fost înregistrată la data de 02.11.2010, cu depăşirea evidentă a termenului de prescripţie.
Pe de altă parte, reclamanta nu a făcut dovada existenţei unor cauze temeinice sau a unor împrejurări speciale care au împiedicat-o să formuleze cererea de chemare în judecată înlăuntrul termenului de prescripţie şi nu poate invoca în apărarea ei necunoaşterea legii.
Pârâtul intimat CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI DEJ, deşi legal citat, nu şi-a delegat reprezentant în instanţă şi nu a depus întâmpinare prin care să-şi exprime poziţia procesuală.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Astfel, prin cererea de chemare în judecată expediată prin scrisoare recomandată la data de 28.10.2010 şi înregistrată la Judecătoria Dej la data de 02.11.2010, reclamanta
B.U.S., în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI DEJ, MUNICIPIUL DEJ, prin PRIMAR, S.S., S.C., S.C., a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3502/07.08.2003 încheiat între CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI DEJ, în calitatea de vânzător şi S.S., S.L., în calitate de cumpărători, precum şi a tuturor actelor subsecvente acestui contract.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.21 alin.5, art.45 din Legea nr.10/2001, Legea nr.10/2001, Legea nr.247/2005, HG nr.250/2007, art.112 C.pr.civ.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3502/07.08.2003 încheiat între CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI DEJ, în calitatea de vânzător şi S.S., S.L., în calitate de cumpărători, aceştia din urmă au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Mun. Dej, str. Înfrăţirii nr.22, pentru preţul de 224.231.347 lei.
In speţă, fondul cauzei vizează respectarea la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a textelor de lege care permiteau sau nu vânzarea unor asemenea imobile.
La momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare mai sus arătat, 07.08.2003, art.46 din Legea nr.10/2001 avea următorul conţinut:
“(1) Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile care cad sub incidenta prevederilor prezentei legi, sunt valabile daca au fost incheiate cu respectarea legilor in vigoare la data instrainarii.
(2) Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate fara titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta, in afara de cazul in care actul a fost incheiat cu buna-credinta.
(4) Actele juridice de instrainare, inclusiv cele intocmite in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta daca au fost incheiate cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor in vigoare la data instrainarii.
(5) Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la actiune se prescrie in termen de un an de la data intrarii in vigoare a prezentei legi”.
Legea nr.10/2001, în forma initială, a fost publicată in Monitorul Oficial nr. 75 din 14 februarie 2001, dată la care a intrat în vigoare.
Termenul de 1 an prevazut la art. 46 alin. 5 din lege s-a prelungit cu 3 luni potrivit dispozitiilor O.U.G. nr. 109 din 26 iulie 2001, publicata in Monitorul Oficial nr. 460 din 13 august 2001. Acest termen a fost prelungit cu inca 3 luni de catre O.U.G. nr. 145 din 9 noiembrie 2001, publicata in Monitorul Oficial nr. 720 din 12 noiembrie 2001.
Prin urmare, termenul de prescripţie reglementat de art. 46 alin.5 din Legea 10/2001 de un an, prelungit succesiv cu încă 3 luni, vizează doar actele juridice de înstrăinare încheiate până la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 astfel încât nu este aplicabil contractului de vânzare cumpărare a cărui nulitate se solicită întrucât acesta a fost încheiat ulterior împlinirii acestui termen de prescripţie.
Legea nr.10/2001 a fost republicată în temeiul art. VII din Titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare motiv pentru care art.46 a fost renumerotat şi a devenit art.45.
De asemenea, la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare nu era în vigoare textul de lege pe care reclamanta şi-a întemeiat pe fond acţiunea, respectiv prevederile art. 21 alin. 5 din Legea 10/2001, prevederi legale care au fost introduse abia prin Legea 247/2005.
Art. 21 alin. 5 din Legea 10/2001 a fost introdus prin Legea 247/2005 însă prin acest act normativ s-a prevăzut un termen de prescripţie a acţiunilor având ca obiect constatarea nulităţii absolute pentru contractele de vânzare-cumpărare de genul celui din speţă, încheiate
în intervalul 14.02.2001, data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 si 25.07.2005, data intrării in vigoare a Legii 247/2005.
Astfel, art. III din titlul I al Legii 247/2005 prevede că, actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinaţia de locuinta, încheiate după 14 februarie 2001 cu nerespectarea interdicţiei prevăzute de art. 44 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind, protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, şi care nu au fost atacate în instanta în condiţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, pot fi atacate la secţia civilă a tribunalului în a cărui raza teritorială se afla imobilul notificat în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului titlu sau, după caz, de la data luării la cunostinta a încheierii contractului.
Termenul prevăzut de textul legal menţionat are natura juridică a unui termen de prescripţie extinctivă şi reprezintă intervalul de timp, stabilit de lege, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acţiune, sub sancţiunea pierderii posibilităţii de a obţine condamnarea pârâtului la recunoaşterea dreptului subiectiv civil contestat. Fiind un termen de prescripţie extinctivă el este susceptibil de întrerupere, suspendare şi repunerea în termen.
In prezenta cauză nu este incident niciun caz întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei din cele reglementate de art.12, art.13, art.14 şi art.16 din Decretul nr.167/1958 iar reclamanta nu a înţeles să formuleze nicio cerere de repunere în termenul de prescripţie în conformitate cu prevederile art.19 din acelaşi act normativ. Nu se poate reţine aserţiunea reclamantei recurente privitoare la faptul că momentul luării la cunoştinţă de existenţa contractului de vânzare cumpărare a cărui nulitate se solicită echivalează cu o repunere în termen deoarece art.19 din Decretul nr.167/1958 stabileşte că cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie astfel că reclamanta avea obligaţia de a sesiza instanţa de fond cu o astfel de cerere în care să menţioneze cauzele temeinic justificate pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit.
În acest context cererea reclamantei privind repunerea în termenul de prescripţie de la data de 16.10.2009 fiind formulată pentru prima dată în calea de atac extraordinară a recursului are natura juridică a unei cereri noi, inadmisibilă în recurs conform art.316 raportat la art.294 alin.1 C.pr.civ.
Critica reclamantei recurente referitoare la faptul că termenul de un an prevăzut de lege a fost prelungit succesiv, cu câte 3 luni prin O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001, însumând un interval de 18 luni, calculat de la momentul luării la cunoştinţă de către reclamantă a situaţiei juridice a imobilului notificat, 16.10.2009 astfel că, termenul limită al exercitării dreptului la acţiune a fost 16.04.2011, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la 28.10.2010, în termenul legal de prescripţie, nu este întemeiată.
Aceasta deoarece termenul de un an prelungit succesiv, cu câte 3 luni prin O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001 este cel reglementat de art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001, care curge de la data intrării în vigoare a acestui act normativ şi care nu este incident în cauză, iar el nu se confundă cu termenul de 12 luni reglementat de art. III din Titlul I al Legii 247/2005, aplicabil în speţă şi care curge fie de la data intrării în vigoare a prezentului titlu sau, după caz, de la data luării la cunoştinţa a încheierii contractului, recurenta prin combinarea celor două norme juridice sugerând aplicarea unei lex terţia, ceea ce în mod evident este inadmisibil.
Reclamanta si-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 21 alin. 5 din Legea 10/2001. Aşa cum s-a arătat anterior acest text de lege nu era în vigoare la momentul încheierii actului de înstrăinare astfel că nu se poate retine nulitatea contractului din speţă pe acest text de lege întrucât acest fapt ar însemna o aplicare retroactiva a legi civile interzisa de art. 15 alin.2 din Constituţia României conform căruia, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile şi de art.1 din C.civ.
Contrar susţinerilor recurentei, contractul de vânzare-cumpărare din speţă intră sub incidenta interdicţiei prevăzute de art. 44 din OUG 40/1999 potrivit căruia, sunt interzise sub sancţiunea nulităţii absolute înstrăinarea sub orice forma, concesionarea, ipotecarea, contractul de leasing, precum şi orice închiriere sau subinchiriere în beneficiul unui nou chiriaş, a bunurilor imobile - terenuri şi construcţii cu destinaţia de locuinţa -, care fac
obiectul unei încunoştinţări scrise, notificări sau cereri în constatarea sau realizarea dreptului de proprietate din partea persoanelor fizice sau juridice deposedate de aceste bunuri.
Din interpretarea acestui text legal rezultă, fără echivoc, faptul că sancţiunea nulităţii absolute operează asupra actelor juridice de înstrăinare, încheiate sub orice formă în beneficiul unui nou chiriaş, a bunurilor imobile cu destinaţia de locuinţa, care fac obiectul unei notificări din partea persoanelor fizice deposedate de aceste bunuri, ori contractul de vânzare cumpărare în litigiu are ca obiect imobilul cu destinaţia de locuinţă pentru care reclamanta a formulat notificarea nr.386/13.11.2001 în procedura administrativă reglementată de Legea nr.10/2001.
Aşa cum rezulta din motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a recunoscut că a luat cunoştinţă de situaţia juridica actuala a imobilului la data de 16.10.2009.
Cererea de chemare în judecată a fost introdusa la data de 28.10.2010 cu depăşirea termenului de prescripţie de 1 an mai sus menţionat. Ca atare dreptul la acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare este prescris.
In consecinţă, reţinerea interdicţiei de înstrăinare invocata de către reclamantă reglementată de art.21 alin.5 din Legea nr.10/2001 nu este aplicabilă în speţă raportat la art. 15 din Constituţie, iar valorificarea interdicţiei existente în anul 2003 si prevăzută de art. 44 din OUG 40/1999 nu mai este posibilă, termenul de prescripţie fiind împlinit.
Pentru contractele de vânzare-cumpărare încheiate după intrarea în vigoarea a Legii 247/2005 cu încălcarea art. 21 alin. 5 din Legea nr.10/2001 nu se mai prevede un termen de prescripţie, dar aşa cum s-a arătat, acest text de lege nu este incident în speţă.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că în cauza pendinte nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art.304 pct.9 C.pr.civ. coroborat cu art.312 alin.5 C.pr.civ. astfel că în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta BEN-URI SARA împotriva deciziei civile nr. 505 din 11 noiembrie 2011 a Tribunalului Cluj, pe care o menţine ca fiind legală. (Judecător Anca-Adriana Pop)
| ← Contract de arendare. Nerespectarea de către arendaş a... | Acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de... → |
|---|
