Legea nr. 10/2001. Prezumţia instituită de art. 24 alin.(2). Luare în considerare în lipsa unor probe contrare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă, decizia nr. 107 din 13 ianuarie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 881/28.10.2011, pronunţată de Tribunalul Cluj s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii U.G., U.I.G., U.M., în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj-Napoca şi în consecinţă, s-a dispus anularea Dispoziţiei 2964/27.05.2011, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca.
A fost obligat pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca să emită o nouă dispoziţie în favoarea reclamanţilor cu propunere de restituire prin echivalent conform dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 245/2007 pentru suprafaţa de 600 m.p., situată în Cluj-Napoca, str. O. nr. 101, înscris în CF nr. 14963 nr. top 12846/57 Cluj.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei faptul că prin dispoziţia atacată s-a respins cererea formulată de reclamanţi, prin notificarea nr. 402/12.02.2002 pentru restituirea imobilul teren în suprafaţă de 600 m.p., situat în Cluj-Napoca, str. O. nr. 101, înscris în CF 14963 nr. top 12846/57 Cluj, întrucât
revendicatorii nu fac dovada calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că în CF 14963 proprietar tabular este numitul R.G., reclamanţii nefăcând dovada de persoane îndreptăţite după fostul proprietar.
Din analiza Cărţii funciare nr. 14963 Cluj, rezultă că asupra imobilului cu nr. top 12846/57 proprietar este înscris R.G.. Acest imobil a fost dezmembrat şi prin două decrete de expropriere respectiv Decretul nr. 168/1983 şi nr. Decretul 51/1986 întreg terenul a trecut în proprietatea statului.
Prin Decretul de expropriere nr. 168/1983 imobilul teren situat în Municipiul Cluj-Napoca, str. O. nr. 101, în suprafaţă de 20 m.p., a fost expropriat de la U.G., reclamantul din prezenta cauză.
Prin Decretul de expropriere nr. 51/1986 imobilul teren situat în Municipiul Cluj-Napoca, str. O. nr. 101, în suprafaţă de 580 m.p. a fost expropriat.
În decret au fost menţionaţi ca şi proprietari, atât R.G., cât şi U.G..
Prin actul de vânzare-cumpărare provizoriu (act sub semnătură privată redactat de un avocat în baza unei delegaţii), R.G. a vândut lui U.G. şi U.M. imobilul teren înscris în CF nr. 14963 Cluj.
Din declaraţia martorei M.I., rezultă că soţii U. au cumpărat terenul expropriat pentru care au plătit impozit şi pe care l-au folosit până în anul 1983, când au început exproprierile.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că U.G. a plătit impozitul pe teren în numele proprietarului tabular R.G. de la momentul încheierii convenţiei şi până la momentul exproprierii.
Aşa cum rezultă şi din anexele decretelor de expropriere calitatea de proprietar a acestor terenuri a fost recunoscută reclamanţilor. Mai mult, prin adresa nr. 232/03.08.1986 i se aduce la cunoştinţă reclamantului că imobilul deţinut de el a fost expropriat prin Decretul nr. 51/1986 fiind evaluat la suma de 6.364 lei.
Raportat la această stare de fapt în cauză devin incidente disp. art. 23 pct. 1 lit. d din HG nr. 250/2007, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, reclamanţii dovedind calitatea de proprietari ai imobilului .
Reclamantele U.M., U.I.G. sunt moştenitoarele lui U.M. soţia reclamantului U.G. persoane care împreună au dobândit în timpul căsătoriei bunul descris mai sus, obiect al decretului de expropriere.
Prin Adresa nr. 16817/2010 emisă de Consiliul Judeţean Cluj rezultă că în evidenţele acestei instituţii nu există documente din care să rezulte încasarea sau neîncasarea despăgubirilor stabilite prin decretul de expropriere.
Prin Adresa nr. 18388/15.09.2011 a CEC Bank sunt menţionate acelaşi relaţii.
Reclamanţii, prin declaraţii autentice notariale, au declarat că nu au primit nici un fel de despăgubire materială sau în natură pentru imobilul expropriat.
Din Adeverinţa nr. 288515/1/304/11.10.2011 emisă de Primăria Cluj rezultă că pentru acest teren nu au mai fost înregistrate cereri de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001.
Asupra terenului sau realizate lucrările în scopul căruia au fost expropriat terenul, fiind notorie finalizarea cartierului Observator.
Aşa fiind pentru considerentele arătate, apreciind că reclamanţii au făcut dovada persoanei îndreptăţite, că imobilul teren este supus dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 modificată, având în vedere şi principiul disponibilităţii raportat la petitele acţiunii, tribunalul, în temeiul art. 1, 3, 4, 10, 26 din Legea nr. 10/2001, a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii U.G., U.I.G., U.M., în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj-Napoca şi, în consecinţă, a dispus anularea Dispoziţiei 2964/27.05.2011, emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, acesta fiind obligat să emită o nouă dispoziţie în favoarea reclamanţilor cu propunere de restituire prin echivalent conform dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 245/2007 pentru suprafaţa de 600 m.p., situată în Cluj-Napoca, str. O. nr. 101 înscris în CF nr. 14963 nr. top 12846/57 Cluj.
Fiind în culpă procesuală ca urmare a admiterii acţiunii, reclamanţii făcând cheltuieli de judecată în prezenta cauză, cu angajarea unui apărător, în temeiul art. 274 C.pr.civ., a fost
obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanţi ca neîntemeiată.
În motivarea recursului a fost reprodus în întregime dispozitivul sentinţei recurate, au fost reiterate în esenţă considerentele avute în vedere de Tribunal la pronunţarea soluţiei sale, concluzionându-se de către recurent că soluţia primei instanţe este nelegală, întrucât, reclamanţii nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, terenul în litigiu constituind proprietatea tabulară a numitului R.G..
S-au invocat de către recurent prevederile art. 23 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, precum şi cele ale art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, arătându-se că, chiar dacă reclamanţii deţin un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată asupra terenului în cauză, încheiat în anul 1969, aceştia nu se pot prevala de calitatea de proprietari câtă vreme, constituirea sau strămutarea dreptului de proprietate asupra acestui teren nu a fost înscrisă în cartea funciară.
Recurentul a mai invocat greşita sa obligare la cheltuieli de judecată în primă instanţă, motivat pe faptul că nu este în culpă procesuală.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanţii intimaţi au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, menţinerea sentinţei recurate, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că neînscrierea antecontractului de vânzare-cumpărare în cartea funciară a fost determinată de circumstanţele legislative din acea perioadă, respectiv, de art. 1 din Legea nr. 58/1974 şi ale art. 44 din aceiaşi lege, şi care a abrogat implicit dispoziţiile art. 12 din Decretul nr. 144/1958.
În speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 23 alin. 1 lit. a, b, c şi d din H.G. nr. 250/2007, exproprierea operând de la U.G., care este astfel persoană îndreptăţită conform Legii nr. 10/2001.
Recursul este ne fondat.
Examinând recursul prin prisma art. 3041 C.pr.civ., coroborat cu art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea constată că acesta este nefondat, motivat pe următoarele considerente:
Prin Dispoziţia nr. 2964/27.05.2011, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, a fost respinsă Notificarea nr. 402/12.02.2002, formulată de U.G., Udvar Ildiko Gyongyike şi U.M., având ca obiect restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 600 mp, înscris în CF nr. 14963 nr. top 12846/57, situat în municipiul Cluj-Napoca, str. O. nr. 101, reprezentând loc de casă deasupra Hajongardului, pe motiv că revendicatorii nu fac dovada calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
În considerentele acestei dispoziţii s-a reţinut faptul că, potrivit înscrierilor din CF nr. 14693, proprietarul acestui teren este numitul R.G., după care revendicatorii nu pot face dovada calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Într-adevăr, potrivit înscrierilor din CF nr. 14963 Cluj, asupra imobilului cu nr. top 12846/57, reprezentând teren în suprafaţă de 600 mp, cu destinaţia loc de casă deasupra Hajongardului, figura proprietar tabular sub B 1 numitul R.G., dreptul său de proprietate fiind întabulat prin încheierea de CF nr. 243/7/20.01.1949.
La data de 30.07.1969, printr-un înscris sub semnătură privată intitulat „Contract de vânzare-cumpărare provizoriu”, R.G. a vândut lui U.G. şi U.M., pe veci şi irevocabil, imobilul proprietatea sa personală, înscris în CF nr. 14963 Cluj, A + 1, nr. top 12846/57, reprezentând loc de casă deasupra Hajongardului, azi str. O. nr. 101, pentru preţul de 5.500 lei, achitat în întregime la acea dată.
În cuprinsul acestui contract s-a stipulat clauza conform căreia vânzătorul R.G. s-a obligat să procure autorizaţia de înstrăinare pe seama cumpărătorilor şi să se prezinte la notariatul de Stat Judeţean Cluj pentru a semna contract de vânzare-cumpărare în formă autentică potrivit pentru întabularea dreptului de proprietate în CF, vânzătorul declarând totodată că îi autorizează pe cumpărători să-şi întabuleze dreptul de proprietate în favoarea lor în CF chiar şi în baza acestui contract provizoriu de vânzare-cumpărare.
Perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, în condiţiile art. 12 din Decretul nr. 144/1958 nu a fost făcută, iar ulterior acest lucru nici nu a fost posibil, datorită intrării în vigoare a Legii nr. 58/1974.
Însă, aşa cum rezultă din foile de vărsământ aflate la dosar fond, reclamanţii sunt cei care au achitat impozitul aferent acestui teren până în anul 1986 inclusiv.
Cumpărătoarea U.M. a decedat la data de 04.07.1980, succesorii acesteia fiind U.G., în calitate de soţ supravieţuitor, şi U.I.G. şi U.M., în calitate de fiice, conform certificatului de moştenitor nr. 1900/22.11.1990.
Prin Decretul de expropriere nr. 51/28.03.1986, s-a expropriat de la numitul U.G. terenul în suprafaţă de 580 mp, situat în Cluj-Napoca, str. O. nr. 101 (f. 7 dosar fond), în Anexa la Decretul de expropriere, Poziţia 115.130, fiind menţionat ca şi proprietar alături de U.G., numitul R.G.
Este adevărat că în regim de carte funciară, potrivit art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, care consacră principiul inscripţiunii, dreptul de proprietate se dobândeşte valabil numai prin întabularea acestuia în cartea funciară, dar nu este mai puţin adevărat că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, respectiv, este prezumat a fi proprietar cel menţionat în actul normativ de preluare a imobilului de către stat.
Potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Alin. 2 al art. 24 din aceiaşi lege prevede că în aplicarea prevederilor alin. 1, şi în absenţa unor probe contrare, persona individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.
În virtutea acestor dispoziţii ale art. 24 din Legea nr. 10/2001, menţionarea lui U.G. în Anexa Decretului de expropriere, ca persoană de la care s-a expropriat terenul de 580 mp, îi conferă acestuia calitatea de proprietar la data exproprierii.
Oricum, aceste dispoziţii trebuie coroborate cu contractul de vânzare-cumpărare din 30.07.1969, care atestă faptul că proprietarul tabular R.G. le-a vândut lui U.G. şi M. terenul litigios, precum şi cu împrejurarea că reclamanţii sunt cei care au achitat de-a lungul anilor impozitul aferent acestui teren, evident în virtutea calităţii lor de proprietari extratabulari ai acestui teren.
O dovadă în plus, în sensul că proprietarii terenului la data exproprierii au fost reclamanţii, iar nu cel înscris în cartea funciară, R.G., este conferită de adresa nr. 288515/1/304/11.10.2011, eliberată de Municipiul Cluj-Napoca - Serviciul Revendicări Fond Funciar şi Registrul Agricol - Compartiment Revendicări, adresă care atestă faptul că pentru imobilul litigios a fost formulată în baza Legii nr. 10/2001 o singură cerere de revendicare, respectiv, Notificarea nr. 402 din 12.02.2002, de către numiţii U.G., U.I.G. şi U.M.
Art. 23 pct. 1 din H.G. nr. 250/2007 arată ce anume se înţelege prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate, în sensul pretins de art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, stipulând următoarele:
„Prin acte doveditoare se înţelege:
a) orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deţinerea proprietăţii de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950 privitor la împărţeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcţiuni şi la interzicerea construirii fără autorizare şi în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri şi altele asemenea);
b) actele juridice care atestă calitatea de moştenitor (certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul iniţial al dreptului de proprietate, testament însoţit de certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor);
c) orice acte juridice sau susţineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă [cazurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din lege]; în cazul exproprierii prevăzute la art. 11 din
lege, sunt suficiente prezentarea actului de expropriere şi, după caz, prezentarea procesului-verbal încheiat cu această ocazie ori a acordului la expropriere;
d) orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol);
e) în cazul în care construcţia a fost demolată, orice act juridic care descrie construcţia demolată;
f) expertize judiciare sau extrajudiciare de care persoana îndreptăţită înţelege să se prevaleze în susţinerea cererii sale;
g) orice alte înscrisuri pe care persoana îndreptăţită înţelege să le folosească în dovedirea cererii sale;
h) declaraţii notariale date de persoana care se pretinde îndreptăţită, pe propria răspundere, şi care sunt solicitate de unitatea deţinătoare sau de entitatea învestită cu soluţionarea notificării în scopul fundamentării deciziei”.
Drept urmare, prin prisma tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept anterior expuse, Curtea constată că reclamanţii au făcut pe deplin dovada calităţii de persoane îndreptăţite în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel încât, acest motiv din recursul pârâtului se impune a fi respins ca nefondat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la greşita obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului cauzei, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru motivele ce urmează a fi expuse:
Potrivit art. 274 C.proc.civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat procesul, la plata cheltuielilor de judecată.
Prin urmare, în aplicarea art. 274 alin. 1 C.proc.civ., partea care a câştigat procesul este îndreptăţită să solicite instanţei obligarea părţii care a căzut în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată ce i-au fost ocazionate celui care a câştigat procesul, cu purtarea respectivei cauze.
În speţă, în lumina jurisprudenţei C.E.D.O. şi a dispoziţiilor art. 274 C.proc.civ., corect a apreciat prima instanţă că este întemeiată solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei, reprezentând onorariu avocaţial, putându-se afirma că aceste cheltuieli de judecată cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar şi rezonabil au fost plătite, cu titlu de onorariu avocaţial, de partea care solicită acordarea lor.
Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 401/14.07.2005, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ., a statuat în sensul că nimic nu se opune, în absenţa unei prevederi constituţionale exprese în acest sens, ca instanţa să cenzureze, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse.
O asemenea prerogativă a instanţei este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.
Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este un terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cer, lichid şi exigibil.
În acelaşi sens s-a pronunţat constant şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudenţa sa, când, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Astfel, în Hotărârea din 19 octombrie 2006, în cauza Raicu împotriva României (cererea nr. 28104/03), publicată în Monitorul Oficial nr. 597/29.08.2007, Curtea a statuat în sensul că un „reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului”.
Examinând recursul pârâtului, sub aspectul susţinerii conform căreia cheltuielile de judecată la care a fost obligat, nu sunt justificate, întrucât, pârâtul nu este în culpă procesuală şi nu a căzut în pretenţii, Curtea constată că acesta este vădit nefondat, motivat pe următoarele argumente:
Pârâtul s-a opus în mod constant pretenţiilor reclamantului, dovada incontestabilă în acest sens constituind-o tocmai promovarea prezentului recurs, recurs prin care se solicită, de asemenea, respingerea acţiunii reclamantului.
Aşa fiind, Curtea constată că pârâtul se află în culpă procesuală, astfel încât, prin prisma art. 274 C.pr.civ., datorează părţii care a câştigat procesul cheltuielile de judecată ce iau fost ocazionate acesteia cu purtarea procesului.
Pe cale de consecinţă, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse şi a prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., recurentul va fi obligat să plătească reclamantei intimate U.M. suma de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial.
(Judecător Carmen Maria Conţ)
| ← Motiv de ordine publică. Cerere de chemare în judecată în... | Transcriere autoturism. Condiţii. Îndeplinire → |
|---|
